O țară de eugenii și pufuleți

Publicat în Dilema Veche nr. 1007 din 27 iulie – 2 august 2023
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Ieșim de pe autostrada spre Geneva, la Bussigny, și cotim la drepta, spre niște depozite. Parcăm și coborîm pe o potecă să ajungem la grădina amicilor noștri români. În spatele acestui peisaj industrial se deschide un teren parcelat, cu cîte o construcție de lemn, un fel de combinație între o cabană și o bucătărie de vară. Fiecare dintre cei de aici are cam 500 de metri de teren, pe care l-a amenajat cum s-a priceput. Mica construcție în față, grădina în spate. Sînt spații închiriate, special pentru a planta legume, în perimetrul cărora cresc roșii, castraveți, dovlecei, crini regali, tufe mari de zmeură. Ar putea să fie foarte bine în România, Portugalia, Albania, Turcia sau cine știe în ce țară din lume. În Gorj, Focșani sau Dîmbovița. Dar e un no man’s land perfect, în care naționalitățile nu mai contează deloc, au fost șterse de pe fața pămîntului. Grădinile de zarzavaturi seamănă peste tot. Există nu doar o naturalețe a plantelor, ci și a oamenilor care au grijă de ele. Stăm pînă se lasă întunericul, grătarul sfîrîie, ardeii copți miros înnebunitor, am cules legumele încă încălzite de la soarele de peste zi și am făcut o salată mare, din care ne înfruptăm toți. Am putea să fim oriunde, dar sîntem, totuși, la zece kilometri de Lausanne.

Toți acești străini veniți în Elveția, care trăiesc în oraș și s-au adaptat regulilor elvețiene, și-au amenajat fiecare bucățica lui de acasă pe o bucată de pămînt aflat la mii de kilometri de satele și orașele lor. Mă uit în jur, se aud oameni vorbind limbi diferite, care ascultă muzicile lor, în așa fel încît să nu se deranjeze unii pe alții. Se cunosc și se ajută unii pe alții, plătesc taxe pentru locurile astea și condiția ca să le păstreze e să nu le lase nelucrate. Nu există garduri înalte, ci doar unele de plasă, astfel încît totul pare un mare spațiu fluid, în care cresc vrejurile înalte, care le țin de urît celor emigrați în altă parte. Se strîng cu rudele și prietenii în week-end-uri, în jurul unor mese pline, vorbesc de job-uri, salarii și de școlile copiilor. De sisteme diferite în care învață să funcționeze. Mi se pare că și mirosul e diferit, nu seamănă cu cele de prin părțile locului. Și nu-mi dau seama dacă e de la mîncare sau de la nostalgia oamenilor, care cară mereu cu ei o țară pe care au lăsat-o departe. Și pe care se vor strădui mereu s-o recompună în spațiul lor privat. Stăm pînă se lasă întunericul. Diana are ceva din plăcerea bunică-mii de a umple masa și a te tot ruga să mai iei, că „e păcat să rămînă în farfurie”. Cînd ne ridicăm să plecăm, primim o plasă mare cu castraveți „pentru acasă”, cîteva bucăți de carne și un castron cu salată de vinete. Mă întreb ce ar înțelege un elvețian din gestul acesta de a pune unui musafir un pachet pentru drum, după ce s-a ridicat sătul de la cină, de a nu-l lăsa să se pună la drum cu traista goală. 

Există un magazin românesc la Berna, așa cum s-au deschis în toate comunitățile din străinătate. Și oamenii fac, uneori, sute de kilometri doar ca să-și cumpere o caserolă cu mici, o pungă de carne la garniță sau una de șorici, de exemplu. Prima dată cînd am intrat acolo, mi s-a părut frisonant. În toată fițoșenia austeră a străzii pe care se află, se deschide brusc ușa unui magazin sătesc, în care descoperi că e încapsulată, în produsele de pe rafturi, o țară făcută din eugenii, pufuleți, gemuri, mezeluri, ciocolată cu rom. Ai putea zice că asta e definiția arhetipală a inadaptării. Că un magazin cu produse naționale e un construct al unei țări imaginare, kitsch, care nu mai există în realitate, nici măcar în țara reală, din care oamenii aceștia au plecat. Și care se va schimba mereu, cînd ei sînt departe, s-au adaptat tuturor regulilor. Deci vor păstra doar o imagine clișeizată a ei. Iar dacă se vor întoarce, nu o vor mai recunoaște. S-a vorbit, de altfel, de drama emigrantului, care se raportează mereu la o țară ficționalizată pe care a lăsat-o în urmă, și de faptul că el nu reușește să fie, cu adevărat, nicăieri, ca și cînd ar locui mereu la îmbinarea dintre spații. Dar poate că memoria oamenilor e făcută cel mai mult din gusturi și din mirosuri și, bineînțeles, din amintiri. Și nu mai contează unde trăiesc și cît cîștigă, că pot să-și cumpere produse de calitate din supermarket-uri, ci faptul că își vor dori să regăsească ce au trăit și au cunoscut. Și, atunci cînd vor putea să reconstituie, într-o seară, „la grădină”, atmosfera din copilărie, se vor simți cu adevărat fericiți. Și acasă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.