O stradă doar a lor

Irina LUPU
Publicat în Dilema Veche nr. 949 din 16 – 22 iunie 2022
image

Am locuit într-un bloc nou, construit între case, la marginea orașului. Nu era singurul, mai erau cîteva ridicate, ca niște turnulețe de pază ale cartierului. Despre conflictul etern cu vecinii mei de atunci, pe subiectul muzicii ascultate la volum maxim, am mai scris. Concluzia trasă de ei și a fost foarte clară: „Dumneavoastră stați la bloc, noi stăm la curte, la curte e altceva”. Și chiar era. Ce căutam noi acolo, cocoțați peste cotinețele lor bricolate? Ne terorizau deci zilnic cu sunete de ciocane, drujbe, bormașini – ziua – și manele – seara. Pentru ei, noi eram intrușii, ultimii veniți, cei care trebuiau să se adapteze la viața lor de dinaintea blocurilor.

Viața de dinaintea blocurilor se rezuma, pe scurt, astfel: la nevoie, curtea devenea casă, iar strada devenea curte. De regulă, o casă pe parter cu două-trei camere se extindea în timp pe aproape toată parcela avută la dispoziție, așa că viața din curtea ocupată de construcție se muta în stradă. Am făcut în perioada aceea o serie de fotografii ale aceleiași bucăți de carosabil, utilizat în diverse moduri. Vara era locul perfect pentru piscina gonflabilă în care se jucau copiii tuturor, toamna devenea loc de tăiat lemnele înainte de depozitare și, uneori, spațiu pentru gătit la ceaun (grătarele se făceau acolo la fiecare sfîrșit de săptămînă, indiferent de anotimp). Cu anumite ocazii, acest spațiu devenea cel pe care se montau corturi pentru nunți, botezuri, parastase. Deseori scoteau o masă mare în stradă, la umbra pe care o lăsa blocul nostru, doar pentru a lua prînzul împreună, apoi mergea fiecare la casa lui, să se odihnească. Cînd mă gîndesc la cuvîntul „domestic”, îmi vine în minte tocmai sunetul acelor festinuri relaxate din mijlocul străzii: tacîmuri care ating vesela, rîsete, replici haioase și liniștea care se lăsa, pentru scurt timp, după masă.

Tabăra locuitorilor de la bloc avea însă altă părere. Zona trebuia să se „spele”, locuitorii caselor trebuiau să dispară. Odată cu ei, n-ar fi fost rău să fie rase și cocioabele lor. Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei. Chit că singurul motiv pentru care nouă ne intra soarele în apartamente pe tot parcursul zilei era chiar lipsa altor blocuri în jur. Vedeam cu toții peste casele mici, peste improvizațiile lor de mansarde, case extinse pe orizontală, nu pe verticală. Noi eram „boieri”, cum ne-a numit o vecină de la curte, într-o conversație cu un alt bărbat de pe stradă, pe care îl sfătuia să dea muzica mai încet, că iar cheamă „boierii” poliția.

„Tabăra locuitorilor de la bloc” era formată din puținii vecini pe care i-am cunoscut. Deși trăiam cam la grămadă, pe o scară cu zece garsoniere și două apartamente, care ocupa un teren potrivit pentru o locuință unifamilială, i-am cunoscut doar pe cîțiva dintre ei. Habar n-aveam cum arăta administratorul, am comunicat mereu online și la telefon. În general, ne eram indiferenți unii altora și ne intersectam doar dacă apăreau probleme.

Mă gîndesc de multe ori la cuvîntul „comunitate” pentru că îl aud des, mai ales în contextul complexelor rezidențiale nou construite. Nimeni nu o spune p-aia dreaptă, că ridică blocuri la care ciupește centimetri din locurile de parcare sau că spațiul promis ca fiind comun o să ajungă de închiriat imediat ce se vînd apartamentele. Toată lumea construiește comunități. Cu puține excepții, comunitățile acestea înseamnă oameni care nu interacționează aproape deloc, cel mult se ceartă pe un grup de WhatsApp. Pe vecinii mei de la case am ajuns să îi știu tocmai pentru că își apropriaseră strada. În lipsa unui spațiu comun, își creaseră unul.

De nenumărate ori am scris pe Facebook bucăți auzite în conversațiile lor, care mă amuzau. Aveam acest love-hate relationship, cum s-ar spune, la polul opus de no relationship, cum am avut cu cei de pe scara mea. Nu știam cum îi cheamă, dar le pusesem porecle, cele mai multe povești le am cu Moșu’ și cu Mustăciosu’. Pe Moșu’ l-am văzut făcînd infarct în mijlocul străzii, în același loc în care făcuse pe maestrul de ceremonii la toate evenimentele. Mustăciosu’, însă, e cel care a reușit să mă exaspereze cînd am chemat poliția. Pentru lipsa unei relații cu cei de pe scară aș putea să dau vina pe lipsa unui spațiu comun. Nu ne-am fi scos mesele în stradă, însă o curte în care să putem face asta ne-ar fi făcut măcar să ne intersectăm.

Nu spun că modul acesta de a utiliza strada e un lucru bun sau un lucru rău, spun doar că stilul lor de viață, adevărata nevoie de a crea o comunitate, mi i-a adus mai aproape decît îi simțeam pe cei cu care împărțeam clădirea ridicată deasupra caselor. Cei care locuiau pe strada mea la case mi-au fost, pe rînd, simpatici și nesuferiți, dar rar m-au lăsat indiferentă. Uneori m-au scos din minți, alteori m-au distrat cu pitorescul lor și o singură dată m-au făcut să chem poliția.

Apropo de poliție și de comunitate, într-o zi am urmărit de pe aceeași terasă de la etajul trei următoarea scenă: doi polițiști tineri stăteau în picioare, față în față cu o bătrînă așezată pe banca de la poartă, cu o droaie de copii în jurul lor. Nu am auzit ce spuneau bărbații, însă ea a le-a demonstrat rapid că n-au cum să rezolve problema: „Dați amendă, dați, da’ cui o s-o dați? Că e copiii la toți vecinii, la toată strada”.

Irina Lupu este arhitectă și scriitoare.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.