O singură Europă, mai multe istorii - interviu cu Jens HERLTH -
Nu e o idee tocmai nouă. Există ceva similar şi la Universitatea din Basel. Universităţile din Berna şi Fribourg au constatat, de-a lungul ultimilor ani (eu însumi sînt titular aici doar din 2007), că au mulţi profesori foarte calificaţi, care se ocupă de probleme legate de Europa de Est, dar că fiecare o face cam pe cont propriu. Conferinţele în care se adunau doar cîţiva dintre ei laolaltă nu aveau destul impact asupra studenţilor. Aşa se face că am decis să construim o structură integratoare pentru toţi, care să ofere programe coerente şi susţinute, să avem parcursuri formative complete, să atragem studenţii. Pentru că avem impresia că, la 20 de ani după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea sistemului comunist, Europa Occidentală " şi Elveţia nu face excepţie, de data asta " continuă să se confrunte cu probleme care sînt consecinţele respectivelor evenimente. De pildă, ne-am fi aşteptat în 1989 ca jumătatea estică a Europei să revină la normalitatea europeană, să îşi depăşească problemele, iar integrarea să fie o binecuvîntare. Or, se dovedeşte că nu e deloc aşa, că istoria a luat alt curs decît cel al aşteptărilor noastre relative la integrarea europeană. Toate revoluţiile colorate din ultimii ani, toate problemele care continuă să apară în Ucraina şi Bielorusia, traumele nerezolvate din Balcanii Occidentali, situaţiile dificile care apar neîncetat, toate acestea trebuie studiate atent, despărţindu-ne de prejudecăţi, recurgînd neapărat la o perspectivă interdisciplinară. De aceea, Institutul nostru adună la un loc studii politice, studii culturale, istorie, literatură, lingvistică, pentru că nu cred că putem înţelege ce se întîmplă acum, acolo, dacă nu cunoaştem istoria acelor ţări, dacă nu le cunoaştem limbile, miturile chiar, care continuă să contribuie la construcţia imaginilor de sine, a conştiinţelor naţionale ale popoarelor în chestiune. Deci, aceasta a fost ideea generală a proiectului. Institutul a oferit mai întîi studii la nivel de licenţă, iar peste doi ani va oferi şi un parcurs de nivel masteral, pentru studenţii de la Berna şi Fribourg. Credeţi că veţi atrage studenţi cu acest program? Europa de Est este interesantă pentru noile generaţii de elveţieni? Aceasta e problema cea mai complicată. Desigur că avem studenţi interesaţi de domeniu, îi văd pe cei de la studiile de slavistică, unde predau eu însumi. Dar ne vedem puşi mereu în situaţia de a le explica ce vrem să facem, de fapt, cu această perspectivă integratoare. Noi credem că programul de studii, concentrîndu-se pe secolul XX, trebuie să fie interesant pentru studenţii de azi " istoria recentă e, în general, mai interesantă pentru ei decît cea mai veche. Studenţii noştri pot dori să lucreze în organizaţii sau întreprinderi internaţionale, publice sau private, care au relaţii privilegiate cu Europa de Est, şi pentru aceasta trebuie să înţeleagă lumea aceea, în toate manifestările sale culturale şi politice. Trebuie să îi vorbească limbile bine, de asemenea. Fireşte, ne confruntăm cu o lume universitară, cea elveţiană, foarte densă în materie de oferte de studiu, universităţile noastre se reformează în aceşti ani în chip radical, ca urmare a implementării prevederilor Tratatului de la Bologna, începem multe programe noi, în regim concurenţial, şi vrem să dovedim că putem oferi studenţilor noştri specializări în acord cu lumea actuală, cu piaţa muncii, cu aşteptările lor. Avem la Institut specialişti de renume, care pot oferi garanţia unei bune pregătiri, deci sperăm să îi atragem. Sînt sceptică " sau de-a dreptul tristă " cînd aud despre programe universitare pe termen scurt, adaptate vitezei de schimbare a pieţei muncii... Aparţinem amîndoi unei generaţii de universitari pentru care studiile superioare se presupunea că trebuie să aibă rezultate strălucite undeva, departe, în timp, într-un viitor pe care îl prevedeam, dar nu ţineam să îl controlăm. Piaţa imediată a muncii nu interesa universitatea generaţiei noastre. Şi eu am aceleaşi mefienţe şi tristeţi, cu siguranţă! Şi eu regret acea viziune a universităţii europene în care am crescut. Dar să ne uităm la domeniul meu, Studiile de Slavistică " poate una dintre cele mai ficţionale invenţii ale vechii universităţi germane, ce avea o perspectivă (post)romantică asupra Europei. Să fim cinstiţi cu noi înşine: el nu corespunde realităţii imediate, politice şi culturale, a Europei de astăzi. Eu nu mă pricep la statisticile statelor eşuate, dar pot să explic cum se oglindeşte identitatea slavă într-un poem rus. Nu sînt specialist în studii culturale, ca să vă explic situaţia actuală din Caucazul de Nord, dar este sarcina noastră (vreau să spun, sîntem plătiţi de statul elveţian ca să formăm specialişti de rang universitar, asta ne e meseria..) să găsim modalităţi de a topi tradiţia academică în noile programe, de a-i justifica un loc, pentru că ea are un loc, acolo, indiscutabil. E realitatea universitară cu care ne confruntăm. Dacă luăm în serios ceea ce reforma Bologna a impus universităţilor europene, ceea ce am acceptat cu toţii, nu avem de ales. Dar sînt de acord cu dvs., perspectiva lungă asupra cercetării e mult mai atractivă pentru mine; sper să găsesc studenţi care să nu dorească numai o diplomă repede-repede, cărora să le pot transmite motivaţia unei cercetări de lungă durată, dar aceia vor fi studenţi excepţionali, vor fi elitele viitoare, puţin numeroase. Studenţii cei mulţi nu doresc să urmeze o carieră academică, nu visează la un doctorat, ci la o muncă cinstită care să le asigure traiul zilnic, o viaţă decentă. Trebuie să nu ne dispreţuim studenţii, ci să îi respectăm: nu toţi sînt în stare să facă studii avansate, să devină specialişti de elită. Poate că, pendulînd mereu, ca toţi universitarii, între masificarea universităţilor şi nevoia de elite, noi, cei de la Fribourg, sîntem mai norocoşi pentru că, deşi idealul managerial ar fi să avem cît mai mulţi studenţi, avem totuşi puţini, ceea ce face ca predarea să poată fi diferenţiată după capacităţile şi proiectele studenţilor. În fond, ne confruntăm cu o problemă pe care Europa nu a rezolvat-o de cînd, ca urmare a tulburărilor din anii ’60, a permis accesul oricui la universitate, fără ca programele de studiu să se modifice în consecinţă. Ediţia de anul acesta a Zilei Europei de Est a fost şi o ocazie de a anunţa noile programe de studiu, de a aprecia posibilitatea unor parteneriate cu universităţi est-europene, de a vă face reclamă printre studenţi? Fireşte. Aniversăm o dată de răscruce pentru întreaga Europă: de 20 de ani încoace, trebuie să regîndim Europa şi acest proces nu a fost întotdeauna unul încununat de succes: ce motiv mai bun pentru a pune pe roate un program universitar care să formeze specialiştii acolo unde vedem că ei continuă, după 20 de ani, să lipsească? Apoi, tot ce s-a întîmplat în Europa sfîrşitului de secol XX a fost determinat, cred, de răscrucea lui 1989, de sfîrşitul comunismului ca sistem (în Europa), de începutul unei "noi Europe". Pentru Universitatea din Fribourg este însă şi punctul culminant al unei tradiţii a Zilei Europei de Est, care se organizează din 1999 anual, toamna, tocmai pentru a marca schimbările din 1989. Care v-au fost aşteptările de la participanţii la această ediţie? În ce măsură s-au împlinit ele? Aţi avut surprize? Sincer să fiu, subiectul a fost impus de matematica aniversării " se împlineau 20 de ani de la căderea comunismului, trebuia să dedicăm Ziua, unei reflecţii "de răscruce". Mai departe, fiecare dintre profesorii organizatori a căutat să adune participanţi care să răspundă întrebărilor sale şi ale studenţilor. Pentru mine, ca profesor de literatură, a fost extrem de interesant să văd opiniile participanţilor despre felul cum literatura actuală a Europei de Est îşi metabolizează trecutul comunist. Am vrut să combin problemele naraţiunii, ale ficţiunii literare, ale duratei lungi din memoria popoarelor, cu înţelegerea şi retrăirea momentul traumatic al lui 1989. Pe de o parte, socotim mereu că literatura trebuie să aibă de-a face cu literatura, cu societatea, dar pe de altă parte, există nişte reguli estetice, implicite genurilor, care dau formă literaturii, uneori mai mult decît realitatea însăşi. Şi mai există contextele particulare ale literaturilor naţionale sau regionale. Toate acestea nu pot fi reduse la un numitor comun, ele interrelaţionează în operele literare, dar nu e lucru uşor pentru nici una dintre ele, rezultatul fiind scrieri care poartă urmele acestor dificile şi subtile tensiuni, provocate de negocierea între perspective sau date care nu pot fi uniformizate. Dacă titlul Zilei Europei de Est de anul acesta sugera că ne aşteptăm să auzim marile naraţiuni eroice "după 20 de ani", mi se pare că rezultatul dezbaterilor este unul mult mai interesant şi mai surprinzător, dovedind că mai este încă mult de studiat şi de explicat studenţilor noştri. Toţi vorbitorii au arătat că nu se poate uniformiza, la nivelul discursului istoric, experienţa postcomunistă a Europei de Est, că aspiraţia spre normalizarea istoriei europene e doar o aspiraţie, că există o mulţime de meta-naraţiuni, dar ele nu sînt unificabile. Că Europa actuală o fi, poate, una singură, dar poveştile despre identităţile şi istoriile ei rămîn foarte diferite. Cum explicaţi "anul 1989" studenţilor dvs.? De fapt, aşa cum a reieşit şi din dezbaterile de astăzi, personal, şi eu cred că 1989 evidenţiază, subliminal, felul cum este înţeleasă modernitatea europeană, în numele unei aspiraţii spre unificare şi "normalizare". Momentul 1989 aparţine încă modernităţii istorice. Privind istoriile recente ale Europei, traumele şi dificultăţile integrării, poate că ceea ce se numeşte azi, superficial, "postmodernismul istoriei europene" nici nu a avut loc. Antimodernismul, ca atitudine, e altceva: asta, da! Dar face parte din aceeaşi paradigmă a modernităţii, cu dificultăţile sale cu tot. Sînt foarte bucuros de rezultatul conferinţei, de faptul că ea nu confirmă triumfalismul titlului iniţial. Recunosc că e neliniştitor, totodată, să vezi o realitate "de teren" atît de diferită de modelele prevăzute pentru ea acum 20 de ani... Jens Herlth este profesor dr. la Universitatea din Fribourg, Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine, specialist în istoria ideilor literare din cultura rusă şi polonă, cu un interes particular pentru interferenţa dintre discursul literar şi cel politic al ultimelor două secole. Cel mi recent volum publicat: Ein Sänger gebrochener Linien. Iosif Brodskijs dichterische Selbstschöpfung, Köln-Weimar-Wien, 2004. a consemnat Ioana BOT
