O şansă pentru viaţă

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
O şansă pentru viaţă jpeg

Donarea de sînge este încă, în societatea românească, o discuţie deschisă. Fundaţia Vodafone România a iniţiat promovarea donării benevole de sînge, una dintre etapele necesare pentru a egala acea balanţă existentă în alte ţări, în care donarea a devenit ceva firesc şi un act repetitiv. 

Transformarea acestor centre în spaţii moderne, dotate cu echipamente care să se afle la standardele europene, centre care să asigure donatorilor toate condiţiile de siguranţă, atît fizic, cît şi psihic, prin crearea unui spaţiu primitor – despre care mi se spune că este una dintre condiţiile care îi motivează pe mulţi să revină –, s-a concretizat într-un nou proiect în cadrul parteneriatului derulat încă din anul 2008 de către Fundaţia Vodafone România în colaborare cu Asociaţia React. Astfel, în luna iulie a acestui an au fost renovate, prin proiectul „O şansă la viaţă“, opt centre de transfuzii din ţară: Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Tîrgu Jiu, În cadrul acestui proiect au fost renovaţi peste 15.000 de metri pătraţi, au fost donate 30 de paturi de donare, echipamente medicale de laborator şi mobilier. Anual, mai mult de 127.000 de donatori vor beneficia de noile condiţii din cele opt centre renovate, adica mai bine de o treime din numărul total de donatori din România. Valoarea totală a investiţiei Fundaţiei Vodafone România în acest program, de la lansarea sa şi pînă în prezent, este de 640.000 de euro. 

Partenerii 

Nucleul Asociaţiei React a pornit chiar din acest punct: un grup de studenţi, care proveneau din mai multe domenii şi care nu au acceptat ideea că în România „nu te pui cu sistemul“. Era perioada în care donarea de sînge trecea printr-o criză severă. Sistemul transfuzional era lăsat la voia întîmplării. Numărul donatorilor fideli era extrem de mic, iar spitalele se confruntau din ce în ce mai mult cu crize veritabile ale lipsei de sînge. Oamenii veneau mai mult să doneze doar cînd se loveau de probleme personale. De aici a început. De la conştientizare şi de la cunoaşterea sistemului şi a hibelor care stau între dorinţa oamenilor de a dona şi logistica unui act al donării. 

„Organizăm campanii de donare mobilă, mergem cu autobuzul, facem evenimente, dar ne dăm seama că, pentru a crea o fluenţă a donării, este necesar ca centrele de transfuzii să funcţioneze în parametrii optimi“ – mi-a declarat Andreea Rotaru, manager de comunicare din cadrul Asociaţei React. „Ne-am dat seama că oamenii, pentru a ajunge să devină donatori fideli, trebuie să aibă condiţii pentru aceasta.“ 

Iar parteneriatul cu Fundaţia Vodafone România, care durează din 2008, a fost exact întîlnirea de care aveau nevoie. „În primul rînd este foarte important să îţi găseşti un partener care să creadă în cauza pe care o ai, în importanţa acestei cauze şi, în plus, să îţi fie partener de lungă durată. Or, pentru noi, asta înseamnă Fundaţia Vodafone România. Gîndiţi-vă că este vorba despre un proiect pe termen lung, este un parteneriat care reuşeşte să schimbe lucruri prin constanţă şi seriozitate. Fundaţia Vodafone ne finanţează încă alte trei proiecte, toate fiind încă în derulare, proiecte a căror finanţare nu s-a terminat după primul an. Este vorba despre proiecte derulate în domeniul sănătăţii, unul dintre domeniile principale în care Fundaţia Vodafone România se implică.“

Renovarea centrelor, opt în prima etapă, a început din 2011 cu centrul de donare din Bucureşti. „Anul trecut ne-am hotărît să mergem şi în ţară. Diferenţa dintre înainte şi după este ca de la cer la pămînt. În afara renovării clădirilor s-a renovat şi acel circuit al donatorului care este o parte din procesul de donare. Intrarea în centru, locul în care se înregistrează donatorul, cabinetul cu medicul unde are loc discuţia confidenţială, locul unde se fac analizele, paturile unde donează, sala unde stă să îşi revină după donare. Este, pînă la urmă, prima renovare totală. Iar proiectul nu se opreşte aici. A fost doar prima treaptă, iar anul viitor sperăm să renovăm alte centre.“ 

Centrul de donare din Slatina 

Ramona Lesnic este medic de 22 de ani. În Centrul de Transfuzie Slatina lucrează de trei ani. Un centru care nu mai fusese renovat de dinainte de Revoluţie. 

Care erau, aşadar, portiţele de scăpare? Cum să încurajezi donarea de sînge, cum să ajungi să creşti numărul donatorilor în aceste condiţii?

A fost „gura de oxigen“ ajutorul primit de la Fundaţia Vodafone România şi Asociaţia React. 

Îmi povesteşte, amuzată, că, imediat după ce s-au încheiat lucrările de reabilitare, care au durat o săptămînă, a avut loc un fenomen paradoxal: deşi au un centru care arată azi ca în străinătate, donatorii nu veneau. Nici cei fideli. Abia dacă veneau patru-cinci persoane pe zi. Intrare elegantă, condiţii decente, personal amabil, campanie în presă! Şi, totuşi, donatori puţini.

Pînă cînd lucrurile s-au lămurit: „Oamenii care ştiau vechiul centru credeau că ne-am mutat… arăta prea bine. Îşi spuneau că, probabil, în locul centrului pe care îl cunoşteau ei, s-a mutat un laborator particular! Aşa percepeau oamenii noul aspect al instituţiei: prea elegant ca aici să fie tot un centru medical de stat. Bineînţeles, lucrurile s-au lămurit în scurt timp, iar graţie condiţiilor, numărul donatorilor chiar a crescut semnificativ.“ 

Despre problemele adiacente actului de donare, directoarea spune că, din păcate, donarea este încă motivată prin mici beneficii: bonuri de masă (în valoare totală de aproximativ 66 de lei), cu decontarea transportului în comun, ziua liberă de la serviciu în ziua donării. „Donarea încă nu este benevolă. Oamenii sînt dezinteresaţi material numai atunci cînd vin să doneze pentru cineva din familie care este foarte bolnav. Sau sînt donatorii care vin de ani de zile şi sînt oamenii care vin doar ca să se «caute» de anumite boli (hipertensiune arterială, cancere de colon care lasă anemii în urma lor sau diabet zaharat preclinic). Dar nu este caracteristic numai omului sărac să vină să doneze pentru bonuri. Am întîlnit oameni modeşti din punct de vedere material care au respins bonurile pentru a fi date altora mai nevoiaşi ca ei, aşa cum am întîlnit şi tineri de condiţie mai bună, care erau foarte încîntaţi că primesc aceste tichete!“

Pe termen scurt, nu crede că oamenii vor dori să doneze fără a avea un mic avantaj material. „Pentru asta, educaţia trebuie să înceapă din familie şi şcoală. Cum să ne investigăm din timp, cum să recunoaştem un stop cardiovascular şi cum să acordăm primul ajutor şi, în acest caz, cum ar fi să salvăm, cu o singură donare, trei vieţi, fără să cerem nimic în schimb.“ 

Pe termen lung, este însă optimistă. „Vine o generaţie de tineri inteligentă, reformatoare, modernă. În care cred! Pentru că am întîlnit această generaţie în licee, în spitale sau chiar la noi la centru.“ 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.