"O relație de simbioză"
- interviu cu Mircea STRUȚEANU -
În ce relaţie eşti cu frica, ce înseamnă ea pentru cineva care face sporturi extreme şi încearcă să-şi depăşească limitele?
Fac cel puţin trei sporturi în care frica este foarte prezentă: snowboarding extrem, highline, o ramură din slackline (mers pe o chingă legată între două puncte la mare înălţime, cum ar fi două stînci) şi căţărat (escaladă, bouldering) şi alpinism. Cu frica sînt într-o relaţie de colaborare, de fraternitate şi de înţelegere reciprocă şi, nu în ultimul rînd, de simbioză. Avem nevoie reciprocă unul de celălalt. Eu mi-am cunoscut de mult frica – lucru obligatoriu dacă vrei să ajungi foarte departe, sus, şi să faci performanţă.
Frica te poate mobiliza, e ea constructivă?
Frica mă mobilizează de fiecare dată şi e constructivă mereu. Sînt puţine cazurile în care mi se întîmplă să rămîn fără reacţie în faţa unei frici intense, de tip accidental. De obicei, frica îmi creşte viteza de reacţie şi mă face să gîndesc limpede, să fiu lucid şi să iau decizia bună, în timp record. Îmi creşte şi simţul de responsabilitate foarte mult. Cînd îţi este mai frică de ceva şi îţi poţi accepta frica şi înveţi să lucrezi cu ea, atunci apar adevăratele satisfacţii. Eu nu cred că frica poate fi învinsă, numai amorţită sau păcălită sau ignorată. Dar nu privesc asta ca pe o învingere.
Cînd ţi-a fost cel mai frică?
Mi-a fost cel mai frică în Kîrgîzstan, cînd am încercat să cobor cu snowboard-ul de pe un munte de peste 7000 de metri (Vf. Lenin) şi, în timpul aclimatizării, am încercat să cobor de pe un alt vîrf de vreo 4500 de metri, pe faţa lui nordică, unde era puţină zăpadă sus, şi în rest gheaţă compactă, care nu se vedea. Am căzut şi nu m-am mai putut opri decît înfigînd un piolet într-o disperare cruntă, ca în filmele trucate.
Ai cunoscut frica extremă, cum arată?
Frica extremă e frica de moarte şi nu cred că aş cunoaşte-o eu sau orice sportiv extrem mai mult decît un om obişnuit. Am cunoscut frica extremă, dar sînt aproape convins că toţi am cunoscut-o. Imaginea ei diferă şi îmbracă cumva forma celei mai frecvente posibile întîmplări tragice. Aşadar, la mine ar putea arăta ca o uriaşă cădere în gol, sau ca o zdrobire cumplită.
Ce n-ai face de frică?
Nu m-aş sinucide, nu aş omorî alt om. Dar sînt şi lucruri legate de căţărat, snowboard sau apă. De exemplu: nu m-aş căţăra neasigurat, nu mi-aş asuma riscuri prea mari, nu aş merge cu snowboard-ul pe munţi mari, după ninsori proaspete, unde aş risca o avalanşă. Şi nu aş înota distanţe mari în ape tulburi, adînci şi mişcătoare.
Mircea Struţeanu este fotojurnalist şi practicant de sporturi extreme.
a consemnat Ana Maria SANDU
