O punte între Vest și Est – interviu cu Valentina SANDU-DEDIU, rectorul Colegiului Noua Europă

Publicat în Dilema Veche nr. 796 din 23-29 mai 2019
O punte între Vest și Est – interviu cu Valentina SANDU DEDIU, rectorul Colegiului Noua Europă jpeg

Este primul și, deocamdată, singurul Institut de Studii Avansate în domeniul științelor umaniste și sociale din România. A fost înființat și funcționează cu sprijinul unor fundații private și instituții publice din Europa occidentală ca o punte către Noua Europă. Și ca un spațiu al libertății de cercetare, după cum spune rectorul Valentina Sandu-Dediu. 

În ce relație este NEC cu alte instituții asemănătoare din România și din Europa?

În România, cîteva institute de studii post-doctorale sînt asociate marilor universități, cum ar fi Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB), cu care noi sîntem în bune relații de colaborare. Dar un Institut de Studii Avansate independent, de sine stătător, nu există, nici măcar în domeniul științelor exacte. Pe de altă parte, în Europa se dezvoltă rețeaua numită NetIAS a Institutelor de Studii Avansate, din care și noi facem parte. Au lansat de curînd un site comun, pot fi demarate unele proiecte în colaborare. De altminteri, am fost și noi parte într-unul din ele (EurIAS).

NEC a fost creat acum 25 de ani, după modelul Wissenschaftskolleg zu Berlin. Cum a „crescut“ acest Colegiu?

Totul pornește de la o bursă oferită domnului Andrei Pleșu de Wissenschaftskolleg zu Berlin și de la deschiderea extraordinară pe care a găsit-o la rectorul de atunci, Wolf Lepenies, și la directorul administrativ al instituției, Joachim Nettelbeck. Wissenschaftskolleg rămîne, cu consecvență și prietenie, fratele mai mare al instituției noastre. O persoană emblematică de acolo, Katharina Biegger, s-a ocupat timp de 25 de ani de NEC; ea a învățat românește, a stat în România perioade lungi de timp la începuturi, ca să ajute instituția să prindă contur. Ne ghidează și astăzi să concurăm pentru programe de burse la diverse fundații. Colegiul a crescut treptat, de la „cameral“ la „simfonic“: a pornit de la cinci, apoi zece bursieri români, s-a internaționalizat, iar astăzi găzduim anual aproape 40 de bursieri și cercetători.

Care sînt ariile sau domeniile pe care le acoperă bursele NEC?

Ideea fondatoare a dlui Pleșu a fost libertatea alegerii temelor de cercetare. Vorbim de anii ’90, într-o Românie în care cercetarea fusese pînă de curînd planificată strict, iar angajații trebuiseră să își îndeplinească planul cu teme impuse și obligatorii. NEC a încercat din răsputeri să păstreze această libertate a alegerii temelor de cercetare, deși astăzi este din ce în ce mai greu. De pildă, în lume sînt lansate multe proiecte de burse post-doctorale, încadrate de criterii specifice: ai cu atît mai mare succes cu cît te înscrii într-o umbrelă tematică anume. Noi ne-am străduit să evităm lucrul acesta și cred că am reușit, cel puțin pînă acum. La NEC se oferă în continuare burse pentru cercetări în domenii care astăzi nu mai sînt atît de „strălucitoare“, cum ar fi limbile vechi. Sau filozofia și teologia medievală. Avem, pe de altă parte, și teme care au relevanță socială, în domeniul științelor politice, gender politics sau cercetări cu privire la situația politică din zona Mării Negre sau a Caucazului. Sînt foarte diverse subiectele și încercăm cît ne stă în putință – Ancăi Oroveanu (coordonatorul academic al NEC), lui Constantin Ardeleanu (long term fellow) și mie – să păstrăm un echilibru în viața academică a NEC.


Cum stabiliți care sînt proiectele cîștigătoare, de vreme ce nu există un criteriu de relevanță tematică? Cum puteți hotărî cine obține bursa între, să zicem, un proiect de cercetare în domeniul istoriei medievale și un altul în filozofie modernă?

portret dediu jpg jpeg

Selecția pune mereu diverse probleme, ca orice competiție. La NEC primim cîteva sute de proiecte anual, pentru circa 25-30 de burse. Facem o preselecție a dosarelor apelînd la specialiști – în general, la alumni ai noștri. Ne interesează calitatea cercetării, în primul rînd, dar și o anumită disponibilitate interdisciplinară, posibilitatea de comunicare între domenii. NEC este un loc în care bursierii se adună o dată pe săptămînă pentru a vorbi despre proiectele lor. Cumva, trebuie să poată transmite ideile despre ce-i preocupă unor colegi din alte zone, chiar dacă proiectele lor sînt specializate, complicate. Ideea fiind ca și un muzicolog, ca mine, să înțeleagă, de pildă, cum e cu Euromaidan-ul din Ucraina sau alte teme care îmi sînt complet străine, din domeniul economiei sau al dreptului. Și invers: un economist trebuie să priceapă ce îi spune un istoric al artei. Ei bine, această deschidere poate fi constatată și în etapa preselecției. După aceasta, candidații sînt invitați în fața consiliului academic internațional al NEC-ului, pentru a susține un interviu. Acela este hotărîtor în acordarea burselor.

Care sînt programele curente?

Programul „Ștefan Odobleja“ a început în 2008, fiind finanțat constant de UEFISCDI. Astăzi avem nouă burse pentru români în acest program „Odobleja“. Mai sînt, apoi, încă două burse, numite „Spiru Haret“, tot pentru cercetătorii români. Ele reprezintă excepția de la regula privitoare la libertatea cercetării, căci au un focus tematic (e adevărat, larg formulat): migrație, mobilitate, diaspora. În ceea ce privește cercetătorii străini, NEC se definește tot mai apăsat ca o punte între Est și Vest, dată fiind și poziția pe hartă a Bucureștiului. Invităm cercetători din zona Mării Negre, Caucaz, de la Azer-baidjan, Kazahstan, Armenia, Georgia, pînă la Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus și așa mai departe. Acești cercetători nu trebuie neapărat să aibă proiecte despre acea zonă – pot cerceta absolut orice doresc. Noi încercăm să le facilităm contacte cu colegii din România sau occidentali care au preocupări similare. Acest program se numește Pontica Magna, fiind finanțat de Fundația Volkswagen. Și mai beneficiem de un program asemănător, susținut de Fundația germană „Gerda Henkel“. Apoi dezvoltăm, împreună cu Institutul din Sofia (Centre for Advanced Study), programul „How To Teach Europe“: șase bursieri „pendulează“ cîteva luni pe an între un institut și celălalt, și au de două ori pe an cîte un colocviu, împreună cu profesori invitați. Toți bursierii sînt și profesori, iar proiectul de cercetare e destinat să se transforme într-un curs inovator în disciplina respectivă. Un nou tip de bursă – susținută de Fundația Lapedatu – aduce pentru anumite perioade de timp la NEC un senior fellow, o personalitate consacrată. În fine, menținem programul nostru de bursieri internaționali, deschis oricui din lume, și primim candidaturi din Africa, Australia, Canada, Noua Zeelandă, plus Europa și SUA.

În ce constă dificultatea cea mai mare de a gestiona toate aceste programe diferite?

Administrația de zi cu zi este dificilă, dar nu se plînge nimeni, ceea ce se datorează cu siguranță competenței ingenioase, devotamentului și atitudinii luminoase a Leliei Ciobotariu, directorul executiv care i-a succedat Marinei Hasnaș – legendara mînă dreaptă a lui Andrei Pleșu – în această poziție la NEC. Instituția nu poate însă supraviețui financiar doar din proiecte, pentru că finanțările obținute nu acoperă decît o mică parte din cheltuielile noastre administrative. Provocarea cea mai mare vine din necesitatea obținerii de fonduri instituționale – ceea ce este din ce în ce mai greu. În prezent, fundațiile europene promovează politica de a nu finanța instituții, ci doar proiecte. Din fericire, în ultimii ani, trei dintre alumnii NEC au fost cîștigători în competiția la European Research Comission. E vorba despre proiecte prestigioase și valoroase, academic și financiar. Cercetătorii își aleg singuri instituția unde vor să-și dezvolte proiectul de cercetare, pe o perioadă de cinci ani. Aceste proiecte vin cu o mare încărcătură administrativă de rezolvat – a intra în birocrația Uniunii Europene nu e simplu –, dar și cu un procent din finanțare destinat cheltuielilor instituționale. În România, din cinci asemenea granturi cîștigate (inclusiv în zona științelor exacte), trei au ales ca instituție-gazdă NEC-ul.

Statul român participă în vreun fel la acoperirea acestor costuri?

Statul român nu contribuie la finanțarea instituțională a NEC, dar oferă bursele „Odobleja“ și „Haret“, prin Ministerul Cercetării – UEFISCDI. De asemenea, pentru că NEC a cîștigat inițial două granturi ERC și pentru că a impulsionat astfel internaționalizarea cercetării, a primit un premiu din partea statului român, în urma unei competiții. A fost ca o gură de aer proaspăt pentru noi, într-un moment dificil. Acea contribuție a fost esențială și, cu ajutorul ei, am putut obține un al treilea grant ERC. Din păcate, acest tip de competiție a dispărut de la Ministerul Cercetării. Sperăm să o relanseze în curînd.

Dar cum se finanțează, totuși, NEC?

Alături de programele de burse internaționale despre care am vorbit, susținute de fundații germane, fondurile vin în principal din Elveția, de la Ministerul Educației și Cercetării elvețian și de la Fundația Landis & Gyr, care a preluat responsabilitatea în ceea ce privește sediul nostru. Toate aceste finanțări se derulează conform unor algoritmi prestabiliți, ceea ce înseamnă că periodic, o dată la cîțiva ani, întocmim o nouă candidatură pentru a obține fonduri. Politicile se schimbă, iar statul elvețian se poate întreba, la un moment dat, de ce ar continua să sprijine un institut de la București.

Chiar așa: de ce sprijină Elveția această instituție din București?

Exact în acest spirit al comunicării, al punții de legătură între Est și Vest. NEC are un parteneriat stabil și intens cu Universitatea din Sankt Gallen, reflectat în proiecte academice comune. Dar și pentru că această casă din strada Plantelor nr. 21 este pe pămînt elvețian.

a consemnat Matei MARTIN

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Repartitor de caldura FOTO Shutterstock jpg
Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele
Toate contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui înlocuite, potrivit unei OUG publicate vineri în Monitorul Oficial.
Becali
Conference League, „căpușată“ de FCSB și CFR Cluj: Pro TV, decizie drastică după ultimele evenimente
După două etape, FCSB și CFR Cluj au depus deja armele în Conference League, fiind doar preocupate să mai „ciupească“ niște bani.
Spioni ruşi FOTO SHUTTERSTOOCK
Rușii își intensifică acțiunile de spionaj în România: „Vor să știe tot”
Spionii ruși vor să știe tot, de la ce resurse minerale avem până la starea drumurilor sau a căilor ferate din România, atrag atenția experții.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.