O problemă de statistică

A fost o vreme cînd oamenii produceau şi consumau ce produceau, pînă cînd a apărut schimbul. Atunci au produs mai mult decît le trebuia, şi ce prisosea era schimbat pentru a-şi procura cele trebuincioase pe care acum le puteau consuma fără să mai fie nevoie să şi le producă. Odată cu schimbul, erau din ce în ce mai puţine produse şi în cantităţi tot mai mari şi, datorită monedei, oamenii le schimbau pe produse tot mai variate care le "trebuiau" pentru consum. Şi astfel consumul a căpătat o viaţă proprie nemaifiind condiţionat de producţie. Dezvoltarea comerţului a adus un nou aspect în discuţie: produci cît mai multe lucruri de care nu ai nevoie, totul e să găseşti pe cineva care are nevoie de acele lucruri. Ca să descoperi şi să întreţii aceste nevoi a început lupta pentru pieţe, fie descoperite geografic, fie protejate administrativ, dar mai ales anunţul că produci un bun care răspunde acestor nevoi. Răspîndirea geografică s-a dovedit a fi limitată, iar produse dintr-o anumită zonă au ajuns să poată pătrunde în toate pieţele. De asemenea, privilegiile administrative au început să fie limitate, odată cu unificările politice. Acest fapt a determinat un consum relativ similar între pieţe şi mai ales o libertate de opţiune majoră în materie de consum. Practic, se poate consuma orice de oriunde, singura cerinţă fiind să-ţi poţi permite financiar. În aceste condiţii, singurele resurse aparent nelimitate au rămas anunţarea existenţei produsului şi reamintirea nevoii care-l face util, dar anunţarea existenţei produsului a căpătat o dezvoltare exponenţială datorită dezvoltării tehnologice care permite comunicarea cu mase din ce în ce mai mari de oameni. Astfel, de la zgomotoasele promovări vocale sau vizuale din marile pieţe urbane care "atingeau" cel mult cîteva mii de persoane, prin intermediul presei, radioului, cinematografului, televiziunii şi mai recent Internetului, deja se poate comunica produsul milioanelor de cetăţeni. Această imensă creştere de expunere a avut şi un efect aparent marginal, dar care avea să fie principalul factor de dezvoltare al publicităţii. Este atît de facil să te faci văzut de cît mai mulţi oameni, încît este de preferat să te vadă un milion de oameni din care să te cumpere doar o sută de mii, decît să-i găseşti exact pe cei o sută de mii interesaţi de produsul tău. Astfel cei nouă sute de mii care nu căutau produsul tău, dar au auzit involuntar de el, ajung să te ştie şi să aibă reprezentări despre tine. Şi cum la toate produsele există o parte din ce în ce mai mare de oameni care află despre tine, fără să te caute, s-a ajuns ca mintea posibilului consumator să fie invadată de mii de produse, fiecare cu propria identificare, fiecare gata să se activeze în momentul în care apare nevoia de consum. De aici pînă la consumul exclusiv de branduri "cunoscute", trecerea a fost cît se poate de firească, pentru că ţine de natura umană să aleagă din ceea ce cunoaşte. Astfel au ajuns să fie consumate aproape numai produse la care s-a făcut publicitate şi acest fapt a crescut evident cererea de mesaje publicitare. Acesta a devenit o condiţie pentru a putea vinde un produs. La rîndul ei, noua nevoie de expunere către cît mai mulţi oameni a devenit şi ea un produs din ce în ce mai cerut şi mai valorizat. Un produs care, descoperind o piaţă, a început şi el să se dezvolte. Aşa au apărut adevărate industrii menite să ţină omul captiv în faţa unui canal media care difuzează mesaje publicitare. Aceste canale media s-au diversificat şi specializat, ajungîndu-se la "industria" de azi. Odată stabilită relaţia dintre publicitate şi consum, evident că ea a căpătat multiple rafinări, pentru că dincolo de prezenţa în mintea consumatorilor, au apărut şi numeroasele asocieri care permit astăzi ca prin publicitate să se poată influenţa momentul şi tipul consumului, ba mai mult, prin publicitate să se poată crea şi întreţine nevoia de consum. Astăzi există campanii aspiraţionale care să-i facă pe oameni să-şi dorească să consume diverse lucruri, de care, înainte de campanii, nici nu se gîndeau că ar fi avut nevoie. Există campanii de imagine care să menţină interesul pentru un anumit brand şi să-l păstreze la un grad înalt de dezirabilitate, există campanii publicitare care determină consumul unui anumit produs, la un moment dat, prin oferirea unei promoţii, un motiv în plus pentru a-l cumpăra într-o perioadă scurtă de timp, există chiar nevoi generalizate de consum, prin promovarea unor evenimente asociate cu mai multe produse. Relaţia e biunivocă. Publicitatea determină consum, dar în acelaşi timp consumul determină noi produse sau adaptări ale celor vechi, la care să se facă publicitate. Canalele media cresc şi ca număr, şi ca penetrare, numărul reclamelor văzute de o persoană creşte şi el exponenţial şi apare un sistem care se autoîntreţine, pentru că în continuare e foarte firesc ca oamenii să consume mai degrabă lucruri despre care ştiu, decît despre care nu ştiu. Cu toată aparenta reticenţă în faţa publicităţii, aceasta funcţionează din plin, "apărarea consumatorului" de numărul reclamelor determinînd doar o preocupare majoră pentru reclame memorabile şi cît mai vizibile, toate acestea în contextul în care este mai uşor să arăţi o reclamă şi unor oameni neinteresaţi direct, deci cu o cerere evident în creştere. Au apărut metode, mai ales în spaţiul digital, pentru o cît mai bună targetare care să micşoreze numărul celor care nu au premise să interacţioneze direct cu produsul la care se face reclama, dar în continuare cei care interacţionează doar cu reclama unui produs sînt mult mai mulţi decît cei care interacţionează cu produsul efectiv. Astfel, putem presupune că, cel puţin pe o perioadă previzibilă de timp, publicitatea va influenţa în continuare consumul.