O pregătire psiho-culturală a integrării ne-ar fi prins bine

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
O pregătire psiho culturală a integrării ne ar fi prins bine jpeg

Daniel David: Un profil psiho-cultural nu este bun sau rău în sine, dar e drept că el devine mai funcţional sau mai puţin funcţional în funcţie de cadrul de referinţă. Noi am ales să aderăm la UE şi încercăm să ne integrăm în spaţiul vestic. În spaţiul vestic, dincolo de o mulţime de variaţii psihologice, există două valori fundamentale, două componente psiho-culturale principale, şi anume: individul autonom şi descentralizarea puterii.

Ce înseamnă individul autonom? Termenii de autonomie şi individualism au sensuri şi semnificaţii diferite în psihologie, filozofie, ştiinţe politice sau la nivelul simţului comun. În psihologie, în sensul în care eu îl folosesc, un individ autonom este un individ care creează grupuri sociale împreună cu alţi indivizi, pe baza unor valori comune. De foarte multe ori n-au relaţii anterioare de prietenie, n-au relaţii anterioare de rudenie, realizează că au valori comune şi-şi dau seama că pot lucra împreună formînd comunităţi. Uneori, comunităţi foarte puternice. Aceste comunităţi sînt, însă, deschise fiindcă oricine, chiar dacă nu e prieten, chiar dacă nu este rudă, dacă împărtăşeşte valorile noastre, este binevenit în comunitate. Spaţiul vestic are acest profil al individului autonom creator de comunități ca un element fundamental.

A doua valoare sau a doua componentă psiho-culturală se referă la descentralizarea puterii. Cînd spun „putere” nu mă refer numai la puterea politică, ci la putere în general, inclusiv cum e organizată o grădiniţă, o şcoală sau o universitate precum „Babeş-Bolyai”. În spaţiul vestic, puterea este descentralizată de cele mai multe ori către diverse zone care se controlează unele pe altele, astfel încît este foarte greu să ajungă să fie concentrată într-un singur punct şi să se ajungă la autoritarism. Nu spun că este imposibil derapajul spre autoritarism, dar este foarte greu, tocmai pentru că zonele de putere diferite se controlează între ele.

Problema noastră este că noi am început aderarea şi integrarea în acest spaţiu care este construit pe aceste două componente psiho-culturale cu valori nu doar diferite, ci direct contrare acestora. Altfel spus, profilul dominant al României este caracterizat de colectivism. Colectivismul înseamnă că oamenii construiesc grupuri sociale mai degrabă pe bază de relaţii, cunoştinţe, prietenii. Aceste grupuri sînt închise faţă de cei din afară, străinul este văzut adesea ca un pericol, „nu este de-al nostru”. Trebuie să te cunosc dinainte, să te ştiu deja şi să garantez pentru tine. Ca să fiu mai clar: într-o structură colectivistă, cînd vrei să-ţi rezolvi o problemă, prima întrebare care-ţi vine este „Cunoşti pe cineva care mă poate ajuta?”; într-o structură comunitară, prima întrebare pe care o pui cînd ai o problemă este „Care e procedura prin care ajung la rezolvarea problemei?”.

Îmi amintesc de un fost ministru care şi-a angajat fiica la minister. Şi mass-media l-a întrebat: „Domnule, ţi se pare normal să-ţi angajezi fiica în subordinea ta?”. Iar el, dovedind un profil colectivist tipic, a răspuns: „Dar nu e datoria unui tată să aibă grijă de fiica lui?”. Deci vedeţi, într-un profil colectivist, noi avem anumite practici care ni se par absolut normale. Parlamentarii noştri, ajunși în situația de a-și angaja oameni la cabinete parlamentare, ce au făcut? Spre deosebire de cei din Vest, care de obicei – nu spun că de fiecare dată! –, dar de obicei îşi angajează experţi care să-i poată ajuta în politicile pe care vor să le facă, ai noștri şi-au angajat rudele. În cine are încredere un om cu profil colectivist? În rude. Deci iată cum apar aceste incongruenţe între profilul nostru colectivist şi profilul individului autonom din spaţiul vestic. (...)

De asemenea, la noi puterea este concentrată. România, dintre ţările Uniunii Europene, are cel mai mare indicator de concentrare a puterii – doar Slovacia are un indicator mai mare decît noi. Asta înseamnă că cei care se găsesc în poziţii de putere nu se văd reprezentanţii celorlalţi, ci şefii lor.

Așadar, povestea aderării și integrării noastre europene este povestea unei ţări cu un profil colectivist şi o putere concentrată, care încearcă să se integreze într-un spaţiu construit pe valori complet diferite, căci instituţiile vestice sînt construite pe valoarea individului autonom şi pe descentralizarea puterii. Asta a fost una dintre marile noastre probleme şi nimeni nu ne-a pregătit psiho-cultural pentru asta. Vă amintiți că deschideam și încheiam negocierile pe diverse capitole precum educaţie, justiție, economie și așa mai departe. Nu știu dacă ne-ar fi trebuit un capitol special, dar o pregătire psiho-culturală a aderării și integrării ne-ar fi prins bine. Noi am intrat într-un spaţiu cu alte valori, instituţiile veneau construite pe alte valori, şi dacă am fi înţeles acest lucru, cred că ne-am fi înţeles mult mai bine unii pe alţii.

Sever Voinescu: Dar nouă ni se spunea că sîntem perfect compatibili cu europenii, că sîntem europeni deplini și nu e cazul să avem sentimentul că sîntem altfel sau altceva, și se aduceau o grămadă de argumente de ordin istoric, lingvistic, etnic, religios, civilizațional...

D. D.: Da, și chiar sîntem europeni după toate aceste criterii. Dar chiar și așa, psihologia interculturală ar fi trebuit să fie chemată în serviciul acestei intergări europene. Mai ales că, printre țările UE, profilul acesta colectivist se mai poate regăsi în anumite doze și în alte țări precum Bulgaria, Grecia, Croaţia, Slovenia, chiar și Portugalia, mai la limită. Obsrvăm că nu sînt ţările care constituie nucleul tare al Uniunii Europene.

S. V.: Dar aş vrea să revenim un pic la chestiunea încrederii, simt că e ceva important aici. Cei care dețin putere au nevoie să se sfătuiască și să lucreze cu oameni în care au încredere. Nimeni nu-şi angajează un consilier căruia îi dă date secrete sau în fața căruia își arată vulnerabilităţile ca să-i testeze astfel încrederea. Acest element important în relația dintre cel care are putere și cei din jurul lui, am numit încrederea, se cîștigă în timp. În plus, în cine poți avea încredere mai mare decît în membri ai familiei tale? Sau în oameni cu care ai lucrat îndelung? Eu nu văd nimic rău sau anormal în asta...

D. D.: Problema nu este că-ţi angajezi oameni pe care-i cunoşti din experiențe profesionale anterioare. Problema este că nu poți privi cu încredere și deschidere pe cineva cu care n-ai lucrat, pe care nu-l cunoști încă. Un individ autonom are un nivel crescut de încredere, el porneşte din prima fază cu gîndul că poate stabili un parteneriat şi se gîndește la oportunităţile pe care le au împreună. Un individ cu profil colectivist vede în străin în primul rînd un pericol care trebuie să treacă multe teste de încredere pînă cînd va fi acceptat. Şi fiindcă aţi pomenit de încredere, asta este una dintre problemele majore ale societății noastre de azi, aș spune chiar că este problema fundamentală. Nivelul nostru de încredere interpersonală este extrem, extrem de scăzut. Și nu doar în comparaţie cu spaţiul vestic, ci şi în comparaţie cu ţări din jurul nostru. Or, dacă încrederea interpersonală este scăzută, cooperarea dintre noi este foarte dificilă. Dacă nu cooperăm bine, nu putem construi instituţii puternice şi dacă n-avem instituţii puternice nu ne putem folosi potenţialul de inteligenţă şi de creativitate.

S. V.: Dimpotrivă, încrederea interpersonală scăzută favorizează adversitatea dintre noi.

D. D.: Absolut. Elementul acesta de încredere interpersonală este într-o asemenea măsură esențial încît dacă s-ar face acest proiect de ţară – toţi l-au încercat, și Academia, și preşedintele Iohannis –, un obiectiv strategic ar trebui să fie refacerea încrederii interpersonale între români. Aș spune că, fără încredere între noi, nu putem clădi aproape nimic. Există și o veste bună: generaţiile tinere au un nivel mai crescut de încredere interpersonală. Invers decît în spaţiul vestic, unde de obicei seniorii au un nivel mai crescut de încredere şi tinerii sînt mai sceptici, mai neîncrezători. La noi e invers, seniorii au un nivel foarte scăzut de încredere interpersonală, în vreme ce tinerii au un nivel mai crescut de încredere, dar chiar și așa, tinerii noştri au un nivel de încredere interpersonală de trei ori mai scăzut decît tinerii din Statele Unite ale Americii, de pildă.

S. V.: Această veritabilă criză a încrederii interpersonale se explică prin anii comunismului sau e ceva ce ţine de datele perene ale psihologiei românilor?

D. D.: Greu de spus. În cartea mea, Psihologia poporului român, am fost foarte atent cînd am formulat concluzii, marcînd clar diferențele dintre concluzii, cunoştinţe preliminare și noi ipoteze. Am vrut mereu să am temeiul ştiinţific adecvat pentru ceea ce am spus acolo. În această fază, am preferat nivelul descriptiv, adică am spus: uite, aşa sîntem. Sigur că în toate interviurile pe care le-am dat, în conferinţele pe care le-am avut ajungeam și la întrebarea „De ce sîntem așa?”.

În faza în care sîntem acum, nu putem avea decît noi ipoteze sau supoziţii pentru că nu avem multe date culese în perioada comunistă. Noi n-avem date culese pe eşantioane reprezentative pe aceste atribute din perioada comunistă și nici pentru perioada de dinainte ca să ne dăm seama ce a schimbat comunismul în psihologia noastră. Într-un fel, sîntem în faza în care era Constantin Rădulescu-Motru cînd și el descria lucrurile neavînd date ca să compare și să analizeze. Spre deosebire de el, însă, eu am descris lucrurile pe bază de date, într-un sistem „evidence-based”.

Sigur că, adesea, cînd prezint aceste lucruri și se află în sală istorici, ei ridică mîna şi spun că știu de ce, au explicațiile. De fapt, ei au diverse ipoteze, foarte multe plauzibile, doar că va trebui să le verificăm și noi, în psihologie, printr-o metodologie ştiinţifică. De exemplu, unii istorici îmi spuneau că nivelul ăsta de încredere atît de scăzut este absolut normal într-o ţară care a fost mereu la confluenţa imperiilor şi în care străinii veneau mai degrabă să ia ceva. Așa că figura străinului nu poate fi văzută ca o oportunitate pentru dezvoltare, ci era mai degrabă ca un pericol. O fi așa, n-o fi așa, nu ştiu. Pentru mine este o ipoteză care merită investigată, dar în acest moment n-aş putea-o formula ca pe o explicaţie pe care să mi-o asum.

(fragment din dezbaterea „Sufletul românesc: ladă de zestre sau soft updatat?” susținută de profesorul Daniel David, rector al Universității „Babeș-Bolyai”, autor al lucrării Psihologia poporului român, cu Sever Voinescu)

Foto: Ciprian Hord

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Săteanul care a scos din pământ conducta de canalizare a unei localități cu peste 5.000 de locuitori VIDEO
Un sătean din comuna Dragotești, din județul Gorj, a scos o parte din conducta de canalizare a localității învecinate Mătăsari, care-i traversează terenul gospodăriei sale, după ce s-a judecat timp de șapte ani cu Primăria.
image
Premieră în Moldova. Modul neașteptat în care fermierii și-au adaptat culturile după schimbările climatice: „Randamentul este semnificativ”
În contextul schimbărilor climatice, fermierii români își îndreaptă atenția către culturi alternative.
image
Legende pescărești cu monștri marini pescuiți la Sfântu Gheorghe: „A prins un morun de 675 de kilograme“ VIDEO
Sfântu Gheorghe, satul de pescari din Delta Dunării, a rămas în legendă pentru sturionii care se pescuiau aici în anii ’60–’80.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.