„O poveste despre intimitatea fiecăruia“ – interviu cu Ina ISBĂSESCU

Ina Isbăsescu a studiat arhitectura, îmbrățișînd mai apoi cariera de designer de costume de teatru și film. A fost, timp de opt ani, styling director pentru PRO TV, iar în prezent are propria sa afacere, Atelier Persona, un atelier de costume unicat din București. Pentru că grija față de aspectul nostru exterior mi s-a părut întotdeauna un tabiet – asortarea pantofilor cu geanta, cu bijuteriile și cu parfumul –, am invitat-o la o tacla pe acest subiect. Cum vede, așadar, un designer, consumatorii de modă?

Putem să ne referim la modă ca la un tabiet?

Da, din toate punctele de vedere. Moda este un modus vivendi. Este o chestiune de gust pe care ni-l satisfacem cu regularitate, este o chestiune de obișnuință care se poate ușor transforma într-o manie. Moda este o chestiune care ține atît de dispoziția personală, cît și de comoditate. Moda este o plăcere practicată și consumată cotidian și, în același timp, o poveste despre intimitatea fiecăruia… așa că da, moda este un tabiet.

Avem, în România, cultura modei sau strada impune tendințele?

Cultura modei are directă legătură cu nivelul cultural al unei nații. Moda este la limita dintre lucruri, la limita dintre comercial și artistic, la limita dintre expresiv și vulgar, la limita dintre uzual și provocator și, tocmai de aceea, împinge limitele. În ce măsură aceste „muchii de cuțit“ sînt asimilate de o cultură – asta este o dezbatere lungă.

În momentul de față, peste tot în lume, strada impune tendințele. Ultimii douăzeci de ani au fost din ce în ce mai accelerați în acest sens, mai ales datorită expansiunii virtuale, bloggerii contribuind major la acest fenomen.

România este o zonă în care Internetul are încă un cost mic și este extrem de utilizat, inclusiv în zone unde WC-ul se găsește încă în curte. Și astfel se naște un paradox. Acela „tipic românesc“, în care Occidentul, cu multe din ale sale „avangarde“, se întîlnește cu Orientul, plin de tabuuri și de obiceiuri autohtone. Și da, în spiritul dublului sens de mai sus, strada impune tendințele.

În România există încă relativ puțin discernămînt cînd vine vorba despre ce este „la modă“ și ce este „moda“. Se copiază mult, gustul alterat de stridență este încă foarte prezent și ceea ce „se poartă“ este discutabil. Cancanul este o stare de spirit a străzii care impune multe tendințe. Dar nu este neapărat un lucru rău. Este un moment în evoluție. Noile generații încep să înțeleagă faptul că moda este, de fapt, o chestiune foarte personală, de raportare, de consum și, nu în ultimul rînd, de confort.

Ce înseamnă să ai o garderobă „bună“? Spre deosebire de una făcută după ureche, supusă shopping-ului compulsiv?

Termenul „garderobă bună“ și-a schimbat mult sensul. Au fost vremuri în care anumite piese erau esențiale pentru a determina statutul social. Acest lucru s-a transformat astăzi în acele piese denumite generic „essentials“, fără de care, teoretic, nu poți forma ținute devenite clasice din punct de vedere stilistic (tricoul alb, cămașa albă, o pereche de jeanși etc.).

Cred că o „garderobă bună“ este acea garderobă care te reprezintă. Foarte personală. Compusă din obiecte care îți stau bine și te pun în valoare. În plus, cu obiecte care au o istorie, devenită personală, a faptului că ai purtat obiectul în anumite situații care au reprezentat ceva pentru tine. Și cu obiecte moștenite, a căror frumusețe se lasă redescoperită și a căror valoare poate crește în timp. Cred că o „garderobă bună“ este, de fapt, „garderoba bună pentru tine“, care nu trebuie, așadar, să se supună neapărat unor reguli vestimentare, dar, fără îndoială, se supune, conștient sau nu, tabieturilor vestimentare ale fiecăruia dintre noi.

Care sînt tabieturile dvs. în ceea ce privește frumusețea și moda?

Cred că, pe primul loc, ar fi naturalețea. Nu este un tabiet în sine, dar determină unul. Faptul de a fi „eu însămi“ se leagă atît de anumite croieli și de anumite culori, cît și de un anume tip de confort zilnic de la care nu fac rabat. Purtatul de inele este un tabiet, mă simt fără o mînă dacă nu port un inel. Majoritar port jeanși și tricouri, cea mai comodă ținută din lume. Îmi port părul prins în două-trei feluri. Încerc să păstrez un echilibru în consumul de produse cosmetice, care se reduc la un kit de bază, de lucruri care mă mențin, care mă avantajează și îmi ascund oboseala. Poate pentru că desenez, compun și adun zilnic obiecte vestimentare și costume, pot spune că am făcut și un tabiet din modă. Pentru mine, moda este design, este o ocupație, o meserie care produce plăcere, căreia îi savurez părțile minunate, pe care o practic zilnic și pe care am integrat-o personal ca pe un tabiet.

Credeţi că femeia de azi, prinsă în iureșul vieții, mai are timp să savureze tabieturile frumuseții? S-au modificat acestea în funcție de vremuri? Cum sîntem noi față de mamele și bunicile noastre?

Cred că femeia de astăzi are timp să savureze lucrurile, dar altfel. Cred că femeia de azi își găsește libertatea de a savura „între timp“. Cred că virtualul, viteza accelerată a informației și posibilitățile limitate de a pune în practică, raportat la această viteză, au transformat omenirea, deci și obiceiurile de înfrumusețare ale femeii. Cred că se poate numi savoarea momentului. Cu siguranță este vorba despre alte tabieturi ca acum 50 de ani, să zicem. În complicatul cotidian „multitasking“ integrăm în viteză cîteva minute zilnice pentru noi. Sau regîndim întregi ritualuri de frumusețe în doar cîteva clipe robotice în care dizolvăm dileme despre „cu ce să mă îmbrac a doua zi“ în operații mult simplificate. De fapt, toate obiectele vestimentare servesc astăzi, în mare măsură, confortului personal și posibilității de a combina „orice cu orice“. Inclusiv produsele cosmetice se regăsesc în filozofia „3 în 1“ și încearcă să rezolve probleme „la pachet“. Pe de altă parte, tot procesul de „fast fashion“ și de consumerism, ai cărui sclavi devenim inconștient, distruge în mare măsură conceptul de timp personal sau de timp „de calitate“ acordat nouă și așa se poate spune că shopping-ul în sine, ca modalitate de petrecere a timpului liber, poate deveni un tabiet.

Cred că față de mamele și bunicile noastre nu sîntem fundamental diferite, așa cum cred că nici ele, față de generațiile dinaintea lor, nu au fost diferite. Este o chestiune de context și de vremuri. Noi trăim vremuri mult mai confortabile față de generațiile care au trecut prin războaie sau prin comunism, unde cultura tabietului a fost indubitabil distrusă. Cred că astăzi tabietul s-a transformat în altceva, într-un soi de „mix and match“ perpetuu, care reflectă mult nu numai superficialitatea digerării informației, ci și infinitele noastre încercări de a ne integra lumii în care trăim, lume care se preschimbă instantaneu.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: Cătălin Neacşa