„O poveste despre intimitatea fiecăruia“ – interviu cu Ina ISBĂSESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
„O poveste despre intimitatea fiecăruia“ – interviu cu Ina ISBĂSESCU jpeg

Ina Isbăsescu a studiat arhitectura, îmbrățișînd mai apoi cariera de designer de costume de teatru și film. A fost, timp de opt ani, styling director pentru PRO TV, iar în prezent are propria sa afacere, Atelier Persona, un atelier de costume unicat din București. Pentru că grija față de aspectul nostru exterior mi s-a părut întotdeauna un tabiet – asortarea pantofilor cu geanta, cu bijuteriile și cu parfumul –, am invitat-o la o tacla pe acest subiect. Cum vede, așadar, un designer, consumatorii de modă?

Putem să ne referim la modă ca la un tabiet?

Da, din toate punctele de vedere. Moda este un modus vivendi. Este o chestiune de gust pe care ni-l satisfacem cu regularitate, este o chestiune de obișnuință care se poate ușor transforma într-o manie. Moda este o chestiune care ține atît de dispoziția personală, cît și de comoditate. Moda este o plăcere practicată și consumată cotidian și, în același timp, o poveste despre intimitatea fiecăruia… așa că da, moda este un tabiet.

Avem, în România, cultura modei sau strada impune tendințele?

Cultura modei are directă legătură cu nivelul cultural al unei nații. Moda este la limita dintre lucruri, la limita dintre comercial și artistic, la limita dintre expresiv și vulgar, la limita dintre uzual și provocator și, tocmai de aceea, împinge limitele. În ce măsură aceste „muchii de cuțit“ sînt asimilate de o cultură – asta este o dezbatere lungă.

În momentul de față, peste tot în lume, strada impune tendințele. Ultimii douăzeci de ani au fost din ce în ce mai accelerați în acest sens, mai ales datorită expansiunii virtuale, bloggerii contribuind major la acest fenomen.

România este o zonă în care Internetul are încă un cost mic și este extrem de utilizat, inclusiv în zone unde WC-ul se găsește încă în curte. Și astfel se naște un paradox. Acela „tipic românesc“, în care Occidentul, cu multe din ale sale „avangarde“, se întîlnește cu Orientul, plin de tabuuri și de obiceiuri autohtone. Și da, în spiritul dublului sens de mai sus, strada impune tendințele.

În România există încă relativ puțin discernămînt cînd vine vorba despre ce este „la modă“ și ce este „moda“. Se copiază mult, gustul alterat de stridență este încă foarte prezent și ceea ce „se poartă“ este discutabil. Cancanul este o stare de spirit a străzii care impune multe tendințe. Dar nu este neapărat un lucru rău. Este un moment în evoluție. Noile generații încep să înțeleagă faptul că moda este, de fapt, o chestiune foarte personală, de raportare, de consum și, nu în ultimul rînd, de confort.

Ce înseamnă să ai o garderobă „bună“? Spre deosebire de una făcută după ureche, supusă shopping-ului compulsiv?

Termenul „garderobă bună“ și-a schimbat mult sensul. Au fost vremuri în care anumite piese erau esențiale pentru a determina statutul social. Acest lucru s-a transformat astăzi în acele piese denumite generic „essentials“, fără de care, teoretic, nu poți forma ținute devenite clasice din punct de vedere stilistic (tricoul alb, cămașa albă, o pereche de jeanși etc.).

Cred că o „garderobă bună“ este acea garderobă care te reprezintă. Foarte personală. Compusă din obiecte care îți stau bine și te pun în valoare. În plus, cu obiecte care au o istorie, devenită personală, a faptului că ai purtat obiectul în anumite situații care au reprezentat ceva pentru tine. Și cu obiecte moștenite, a căror frumusețe se lasă redescoperită și a căror valoare poate crește în timp. Cred că o „garderobă bună“ este, de fapt, „garderoba bună pentru tine“, care nu trebuie, așadar, să se supună neapărat unor reguli vestimentare, dar, fără îndoială, se supune, conștient sau nu, tabieturilor vestimentare ale fiecăruia dintre noi.

Care sînt tabieturile dvs. în ceea ce privește frumusețea și moda?

Cred că, pe primul loc, ar fi naturalețea. Nu este un tabiet în sine, dar determină unul. Faptul de a fi „eu însămi“ se leagă atît de anumite croieli și de anumite culori, cît și de un anume tip de confort zilnic de la care nu fac rabat. Purtatul de inele este un tabiet, mă simt fără o mînă dacă nu port un inel. Majoritar port jeanși și tricouri, cea mai comodă ținută din lume. Îmi port părul prins în două-trei feluri. Încerc să păstrez un echilibru în consumul de produse cosmetice, care se reduc la un kit de bază, de lucruri care mă mențin, care mă avantajează și îmi ascund oboseala. Poate pentru că desenez, compun și adun zilnic obiecte vestimentare și costume, pot spune că am făcut și un tabiet din modă. Pentru mine, moda este design, este o ocupație, o meserie care produce plăcere, căreia îi savurez părțile minunate, pe care o practic zilnic și pe care am integrat-o personal ca pe un tabiet.

Credeţi că femeia de azi, prinsă în iureșul vieții, mai are timp să savureze tabieturile frumuseții? S-au modificat acestea în funcție de vremuri? Cum sîntem noi față de mamele și bunicile noastre?

Cred că femeia de astăzi are timp să savureze lucrurile, dar altfel. Cred că femeia de azi își găsește libertatea de a savura „între timp“. Cred că virtualul, viteza accelerată a informației și posibilitățile limitate de a pune în practică, raportat la această viteză, au transformat omenirea, deci și obiceiurile de înfrumusețare ale femeii. Cred că se poate numi savoarea momentului. Cu siguranță este vorba despre alte tabieturi ca acum 50 de ani, să zicem. În complicatul cotidian „multitasking“ integrăm în viteză cîteva minute zilnice pentru noi. Sau regîndim întregi ritualuri de frumusețe în doar cîteva clipe robotice în care dizolvăm dileme despre „cu ce să mă îmbrac a doua zi“ în operații mult simplificate. De fapt, toate obiectele vestimentare servesc astăzi, în mare măsură, confortului personal și posibilității de a combina „orice cu orice“. Inclusiv produsele cosmetice se regăsesc în filozofia „3 în 1“ și încearcă să rezolve probleme „la pachet“. Pe de altă parte, tot procesul de „fast fashion“ și de consumerism, ai cărui sclavi devenim inconștient, distruge în mare măsură conceptul de timp personal sau de timp „de calitate“ acordat nouă și așa se poate spune că shopping-ul în sine, ca modalitate de petrecere a timpului liber, poate deveni un tabiet.

Cred că față de mamele și bunicile noastre nu sîntem fundamental diferite, așa cum cred că nici ele, față de generațiile dinaintea lor, nu au fost diferite. Este o chestiune de context și de vremuri. Noi trăim vremuri mult mai confortabile față de generațiile care au trecut prin războaie sau prin comunism, unde cultura tabietului a fost indubitabil distrusă. Cred că astăzi tabietul s-a transformat în altceva, într-un soi de „mix and match“ perpetuu, care reflectă mult nu numai superficialitatea digerării informației, ci și infinitele noastre încercări de a ne integra lumii în care trăim, lume care se preschimbă instantaneu.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: Cătălin Neacşa

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.