O poveste despre Alina Azario

Era o după-amiază prin ianuarie, cred. Telefonul mobil sună: e Andi Enache care-mi vorbeşte despre primul CD de muzică clasică pe care casa A&A Records urma să-l lanseze. „Dar cine e interpretul?“ am întrebat eu, deja curioasă. „Pianista Alina Azario“, mi-a răspuns el. „Nu am auzit pînă acum de ea“, mă arăt eu mirată şi, de ce să nu recunosc, plină de dubii. „Dar e româncă?“ „Da“ – răspunde Andi –, „studiază la Hamburg, dar s-a născut la Piatra Neamţ.“ „Şi cam cîţi ani are?“ „În jur de 30 de ani“, mă lămureşte el.

Aşa am auzit pentru prima dată în viaţa mea de Alina Azario şi recunosc că, pînă nu am ascultat-o pe acel prim disc al ei apărut la A&A Records, am fost plină de rezerve asupra calităţii ei profesionale. Pentru că ştiu atît de mulţi muzicieni, chiar şi din muzica clasică, promovaţi drept noul Mozart, persoane care, în fapt, sînt doar nişte imagini pentru un anumit tip de presă.

Bineînţeles, am început să mă documentez despre Alina Azario. Şi aşa am aflat că a plecat din România la 15 ani, pentru a studia mai întîi în Franţa, apoi la Hamburg, alături de Evgheni Koroliov, cel care, aveam să desluşesc mai tîrziu, este un idol pentru ea; că a apărut în mai multe recitaluri şi concerte pe scene româneşti şi străine şi că, în 2011, a înregistrat coloana sonoră a filmului Poulet aux prunes, alături de violonistul Renaud Capuçon. De fapt, nu un CV spectaculos.

Altceva a fost însă spectaculos: momentul cînd am ascultat primul disc al Alinei Azario, înregistrat în studiourile radiodifuziunii publice din Hamburg, alături de un inginer de sunet care lucrează pentru Deutsche Grammophon – pentru că am fost surprinsă, fascinată de calitatea interpretării ei, de rafinamentul, culoarea, talentul în abordarea muzicii a doi dintre cei mai pretenţioşi compozitori din istoria muzicii – Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

Alina Azario a ales un repertoriu cel puţin neobişnuit pentru primul ei disc, pentru că – să recunoaştem – Rameau şi Debussy nu sînt cei mai vandabili compozitori de muzică clasică. Însă ea este o persoană foarte curajoasă; în fond, tot ea a iniţiat şi primul Festival „Clara Haskil“, ce urmează să se desfăşoare, din 30 august, la Sibiu.

Şi, în plus, Alina Azario este un om cu totul special, interesant, prototipul persoanei dilematice: puteţi să o descoperiţi, în această ipostază, în înregistrarea video a „Interviurilor Radio România Muzical“, postată pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Aşa că mă bucur că Alina Azario este invitată să cînte în cadrul Festivalului Dilema veche, unde veţi putea asculta preludii de Debussy. 

Cristina Comandaşu este critic muzical.

Foto: A. Retinschi