O pilulă concentrată de istorie recentă

În cadrul mişcărilor pentru drepturi civile ale populaţiei de culoare din anii '50 şi '60 întîlnim pentru prima oară configuraţia standard pentru acest tip de manifestare publică în Statele Unite: mobilizarea la toate nivelurile sociale, petiţiile la tribunal, campaniile de presă, politica de lobby, nesupunerea civilă şi demonstraţiile şi protestele non-violente. Particularizînd, începutul militantismului actual pentru drepturile minorităţilor sexuale este situat temporal precis în ziua de 28 iunie 1969. Printr-o coincidenţă intens speculată de cei ce se ocupă de istoria evenimentului, imediat după moartea actriţei Judy Garland, un star pentru populaţia gay, s-a produs scînteia ce a stîrnit rebeliunea de la Stonewall Inn din Manhattan. Atunci, o serie de travestiţi imigranţi din lumea a treia şi transsexuali de culoare s-au organizat într-o serie de manifestaţii împotriva raidurilor şi hărţuielilor de rutină făcute de NYPD în barurile homosexuale din West Village. În anii '70 şi '80, anunţarea publică a preferinţei sexuale, manifestările publice de afecţiune homosexuale sau purtarea de însemne gay and lesbian reprezentau un act de mare curaj oriunde s-ar fi petrecut, cu excepţia unor enclave ca New York sau San Francisco. Organizaţiile pentru drepturile civile ale minorităţilor sexuale au primit o infuzie de energie la sfîrşitul anilor '90, cînd o serie de mari companii şi-au declarat politica non-discriminatorie faţă de orientarea sexuală, începînd cu American Airlines şi continuînd cu Intel, Apple, Nike sau IBM. Măsurile protecţioniste începute de aceste corporaţii au fost dublate de ordonanţe municipale şi statale pe întreg teritoriul Statelor Unite. Din septembrie 2005, Massachusetts recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în timp ce California, Connecticut, Washington D.C., Hawaii, Maine, New Jersey şi Vermont le acordă acestora un statut legal similar cu cel al unui mariaj prin accesul la aceleaşi drepturi civile. În acelaşi timp, 16 state au amendamente constituţionale care interzic căsătoriile homosexuale, iar alte 27 declară prin lege că un mariaj reprezintă uniunea dintre o femeie şi un bărbat. Ambivalenţă anxioasă faţă de politica diferenţelor sexuale rămîne deci activă la nivel general. În materie de presă, New York Times citează mereu cel mai recent studiu făcut de o universitate de renume pentru a-şi susţine argumentaţiile pe această temă, Time şi Newsweek consacră editoriale despre ultimele descoperiri biologice sau neurologice în ceea ce priveşte deosebirile între sexe, iar CNN dedică în fiecare lună circa zece minute acestui subiect. Pe de altă parte, filmul Brokeback Mountain, ce acordă vizibilitate relaţiei dramatice dintre doi bărbaţi, proaspătul laureat al mai multor Globuri de Aur, se îndreaptă spre un profil de succes la ceremonia Premiilor Oscar de pe 5 martie. Dincolo de orice perspectivă deschisă ar reflecta mass-media, există uneori campanii spasmodice menite să îmblînzească temerile conservatoare/ tradiţionale că diferenţele respective se vor materializa brusc şi vor scăpa libere în noapte, începînd să facă ravagii în jur, alături de alţi duşmani patentaţi, cum ar fi: feminismul, schimbarea de sex sau femeile ce fac copii fără să aibă un partener stabil. În prezent, o măsură a respectului pentru mişcările ce promovează drepturile civile acordate minorităţilor sexuale este dată de faptul că şi cei mai conservatori republicani din Congres îşi verbalizează homofobia folosind un limbaj neutru şi referindu-se la "drepturi speciale" sau la un "alt stil de viaţă". Dacă afirmăm că limbajul nu este inocent, ci conţine diverse tipuri de presupoziţii şi prejudecăţi, intrăm într-o cacofonie de noi întrebări epistemologice pe care nu orice urechi sînt pregătite să le accepte. În termenii discursului minoritar promovat la nivel academic de teoria queer, identitatea fiecăruia este fluidă, variabilă şi contingentă, pentru că operează într-o serie de determinaţii cultural-istorice, retorice şi ideologice. Totodată, credinţa în adevărurile universal valabile nu este privită decît ca o formă de politică, altfel spus, o modalitate de a prelua o voce universală în scopuri de putere şi, în acelaşi timp, a o imuniza faţă de critici.