O nouă clasă muncitoare?
"Clasă muncitoare" e departe de ceea ce descria socialismul ştiinţific şi, chiar dacă i-a rămas "conştiinţa de clasă", ea nu mai e de natură să reprezinte "viitorul". Şi totuşi teoria ar trebui să funcţioneze, forţa de muncă generatoare de plusvaloare există atîta timp cît avem economie care creşte, oameni obosiţi, oameni care umblă bezmetic cu urgenţe de serviciu şi, mai ales, afaceri înfloritoare care deja se bazează pe sute de angajaţi. Evident că tot de la orele de CSP sîntem convinşi că toate astea nu se întîmplă doar prin "prezenţa" capitalului, ci undeva sînt prezente şi "forţele de muncă". "Oameni care muncesc" sînt uşor de văzut la tot pasul: în milioanele de maşini care blochează străzile marilor oraşe, în zecile de mii de şantiere care au apărut în ultimii ani, în multele "clădiri de birouri" care "rămîn cu lumina aprinsă" pînă tîrziu în noapte. Dar deşi vedem "oameni muncitori", nu vedem "clasa muncitoare" organizată. Şi n-o vedem nici la stadiul "iniţial" din teorie, acela de "clasă muncitoare în sine", şi nici la cel "aşteptat" de "clasă socială pentru sine". Aparent, avem o problemă de "eşec" al teoriei "clasei muncitoare" şi putem să clasăm "conştiinţa de clasă" în manualele de istorie sau în cele de teorie economică. Totuşi, revăzînd teoria şi încercînd să identificăm forme de manifestare a noii clase sociale, e imposibil să ratăm cozile din supermarketuri, aglomeraţiile din staţiunile de la munte sau mare, creşterea nebună a cererii de locuinţe, vînzările la maşini sau la produse considerate pînă de curînd ca fiind "de lux", afluenţa de turişti români în străinătate sau pur şi simplu gradul de ocupare al teraselor şi restaurantelor din ţară. Şi constatăm că trăim într-o ţară în care "omul muncitor" a început să cîştige mai mult chiar fără o "luptă de clasă" ca la carte. Şi dacă motorul acestei creşteri nu este "conştiinţa de clasă", ci doar "nevoia de consum", atunci trebuie să vedem dacă nu cumva teoria rămîne funcţională la nivelul "omului muncitor pentru sine", care tinde să-şi rezolve individual propriile "nevoi de consum" fără a aştepta ca acestea să se rezolve "împreună cu întreaga clasă". Zona de media, de advertising, de online, chiar cea de research, ca de altfel şi zone mai mari precum IT-ul erau practic absente în timpurile în care "clasa muncitoare" pe stil vechi era un concept viu. Practic, toate aceste industrii nu au "preluat" o clasă muncitoare, puţinii angajaţi care astăzi au peste 35 de ani erau oricum în acele vremuri "elemente marginale". În toate aceste industrii am întîlnit "oameni ai muncii" pentru sine, oameni capabili să muncească 60-70 de ore pe săptămînă, capabili să inventeze produse noi, să crească business-uri, să discute de la egal la egal cu mult mai experimentata lume din "Vestul civilizat". Şi în toate aceste industrii salariile au crescut major în ultimii ani, beneficiile s-au înmulţit şi s-au diversificat, puterea "oamenilor muncii" a devenit din ce în ce mai mare, ajungîndu-se în cele mai multe cazuri ca tocmai aceşti oameni să fie principalul capital pentru multe firme. Există un demers unitar de susţinere a acestor "interese de clasă"? Cu siguranţă nu foarte vizibile. Fiecare încearcă să se maximizeze personal. Dar din suma acestor interese au rezultat, de cele mai multe ori ad-hoc, diverse structuri care susţin aceste interese. Spre exemplu: din dorinţa individuală de a "vinde" cît mai bine munca au apărut adevărate planuri de carieră pentru fiecare dintre aceste persoane, au apărut baze de date imense cu "forţă de muncă". E suficient să înceapă să crească cererea de beneficii pe portalurile de recrutare ca aceste creşteri să se vadă în negocierile dintre salariaţi şi angajatori. Şi acest lucru e valabil şi pentru training-uri şi pentru team-building-uri, şi pentru alte beneficii, ba chiar şi ca demers de "sancţionare" a unui angajator sau a altuia. De asemenea, chiar în absenţa unor organizaţii sindicale, au apărut tot mai multe organizaţii profesionale, care, chiar dacă nu îşi propun explicit sprijinul "clasei muncitoare", de cele mai multe ori au obiective care să întărească poziţia "oamenilor care muncesc". Sînt acestea semne pentru apariţia unei "noi clase muncitoare"? Părerea mea este că nu. Şi mă bazez în special pe individualismul puternic al persoanelor care-o compun. Dar, tocmai pentru că există o conştiinţă a importanţei lor, nu ştiu cum s-ar comporta aceşti oameni dacă ar apărea elemente de coagulare a intereselor (spre exemplu prin acţiunea unitară a patronatelor).
