O nouă clasă muncitoare?

Cristian PÎRVAN
Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Clasă muncitoare" e departe de ceea ce descria socialismul ştiinţific şi, chiar dacă i-a rămas "conştiinţa de clasă", ea nu mai e de natură să reprezinte "viitorul". Şi totuşi teoria ar trebui să funcţioneze, forţa de muncă generatoare de plusvaloare există atîta timp cît avem economie care creşte, oameni obosiţi, oameni care umblă bezmetic cu urgenţe de serviciu şi, mai ales, afaceri înfloritoare care deja se bazează pe sute de angajaţi. Evident că tot de la orele de CSP sîntem convinşi că toate astea nu se întîmplă doar prin "prezenţa" capitalului, ci undeva sînt prezente şi "forţele de muncă". "Oameni care muncesc" sînt uşor de văzut la tot pasul: în milioanele de maşini care blochează străzile marilor oraşe, în zecile de mii de şantiere care au apărut în ultimii ani, în multele "clădiri de birouri" care "rămîn cu lumina aprinsă" pînă tîrziu în noapte. Dar deşi vedem "oameni muncitori", nu vedem "clasa muncitoare" organizată. Şi n-o vedem nici la stadiul "iniţial" din teorie, acela de "clasă muncitoare în sine", şi nici la cel "aşteptat" de "clasă socială pentru sine". Aparent, avem o problemă de "eşec" al teoriei "clasei muncitoare" şi putem să clasăm "conştiinţa de clasă" în manualele de istorie sau în cele de teorie economică. Totuşi, revăzînd teoria şi încercînd să identificăm forme de manifestare a noii clase sociale, e imposibil să ratăm cozile din supermarketuri, aglomeraţiile din staţiunile de la munte sau mare, creşterea nebună a cererii de locuinţe, vînzările la maşini sau la produse considerate pînă de curînd ca fiind "de lux", afluenţa de turişti români în străinătate sau pur şi simplu gradul de ocupare al teraselor şi restaurantelor din ţară. Şi constatăm că trăim într-o ţară în care "omul muncitor" a început să cîştige mai mult chiar fără o "luptă de clasă" ca la carte. Şi dacă motorul acestei creşteri nu este "conştiinţa de clasă", ci doar "nevoia de consum", atunci trebuie să vedem dacă nu cumva teoria rămîne funcţională la nivelul "omului muncitor pentru sine", care tinde să-şi rezolve individual propriile "nevoi de consum" fără a aştepta ca acestea să se rezolve "împreună cu întreaga clasă". Zona de media, de advertising, de online, chiar cea de research, ca de altfel şi zone mai mari precum IT-ul erau practic absente în timpurile în care "clasa muncitoare" pe stil vechi era un concept viu. Practic, toate aceste industrii nu au "preluat" o clasă muncitoare, puţinii angajaţi care astăzi au peste 35 de ani erau oricum în acele vremuri "elemente marginale". În toate aceste industrii am întîlnit "oameni ai muncii" pentru sine, oameni capabili să muncească 60-70 de ore pe săptămînă, capabili să inventeze produse noi, să crească business-uri, să discute de la egal la egal cu mult mai experimentata lume din "Vestul civilizat". Şi în toate aceste industrii salariile au crescut major în ultimii ani, beneficiile s-au înmulţit şi s-au diversificat, puterea "oamenilor muncii" a devenit din ce în ce mai mare, ajungîndu-se în cele mai multe cazuri ca tocmai aceşti oameni să fie principalul capital pentru multe firme. Există un demers unitar de susţinere a acestor "interese de clasă"? Cu siguranţă nu foarte vizibile. Fiecare încearcă să se maximizeze personal. Dar din suma acestor interese au rezultat, de cele mai multe ori ad-hoc, diverse structuri care susţin aceste interese. Spre exemplu: din dorinţa individuală de a "vinde" cît mai bine munca au apărut adevărate planuri de carieră pentru fiecare dintre aceste persoane, au apărut baze de date imense cu "forţă de muncă". E suficient să înceapă să crească cererea de beneficii pe portalurile de recrutare ca aceste creşteri să se vadă în negocierile dintre salariaţi şi angajatori. Şi acest lucru e valabil şi pentru training-uri şi pentru team-building-uri, şi pentru alte beneficii, ba chiar şi ca demers de "sancţionare" a unui angajator sau a altuia. De asemenea, chiar în absenţa unor organizaţii sindicale, au apărut tot mai multe organizaţii profesionale, care, chiar dacă nu îşi propun explicit sprijinul "clasei muncitoare", de cele mai multe ori au obiective care să întărească poziţia "oamenilor care muncesc". Sînt acestea semne pentru apariţia unei "noi clase muncitoare"? Părerea mea este că nu. Şi mă bazez în special pe individualismul puternic al persoanelor care-o compun. Dar, tocmai pentru că există o conştiinţă a importanţei lor, nu ştiu cum s-ar comporta aceşti oameni dacă ar apărea elemente de coagulare a intereselor (spre exemplu prin acţiunea unitară a patronatelor).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Până să ajungă în fruntea țării, în 2021, Raisi a făcut prăpăd, ca judecător.
image
Dulcele gust al minciunii: cazul Ianis Hagi arată apetitul nostru pentru a ne păcăli singuri
„Prinț“ la noi, un „client“ al băncii de rezerve în străinătate. Cam așa se poate descrie fotbalistul Ianis Hagi în ultimii doi ani. Din păcate, cazul său denotă, de fapt, o problemă mult mai gravă și anume apetitul nostru de a ne păcăli singuri.
image
Platforma de comerț Temu, acuzată de manipularea clienților. Psiholog: Se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls
Platforma chineză de comerț online Temu este acuzată de asociațiile europene de consumatori că își manipulează clienții prin diverse tehnici, iar aceștia ajung să cumpere produse despre care nu se știe dacă sunt în standarde UE.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi