O noţiune trecătoare

- interviu cu psihologul Alfred DUMITRESCU - Domnule Dumitrescu, la ce foloseşte timpul liber? Aş lua-o puţin mai din urmă. Cred că ideea asta de timp liber e o noutate istorică. Cred că pînă pe la jumătatea secolului trecut era o noţiune complet străină majorităţii oamenilor. Timpul liber a apărut, de fapt, odată cu îngrădirea prin lege a timpului obligatoriu de lucru (care s-a petrecut la începutul secolului trecut în Europa) şi odată cu apariţia concediilor plătite de angajatori. Dacă nu mă înşel, Franţa a fost prima ţară care a introdus acest sistem de concedii plătite, obligatorii. Pînă atunci, majoritatea oamenilor erau în situaţia de a munci de dimineaţa pînă seara, cînd munca se termina, iar ei mîncau şi se culcau. Făceau asta de luni pînă sîmbătă, pentru că doar duminică era zi de pauză... Mai era şi categoria celor foarte bogaţi, aristocraţi sau mari burghezi care nu munceau, adică aveau în permanenţă timp liber. Credeţi că e o noţiune pe baza căreia s-a format o anumită mentalitate, dar la care se poate renunţa cîndva? Adică sînteţi de părere că, la fel de bine cum a apărut, ideea de timp liber s-ar putea şi pierde la un moment dat? În orice caz, e o creaţie nouă în istoria civilizaţiei noastre. Şi sigur că, într-un fel sau altul, s-ar putea pierde sau chiar s-ar putea renunţa la ea. Cred că deja, pentru foarte mulţi oameni, bucla începe să se închidă. Timpul liber, în accepţiunea de acum 20-30 de ani, începe să fie din ce în ce mai puţin relevant. Eu cred că noţiunea ţine foarte clar de o anumită fază a capitalismului sau chiar a socialismului nostru aşa cum l-am trăit. De unde vine diferenţa dintre felul cum era şi cum se percepea timpul liber pe vremea comunismului şi cel de astăzi? Oricum, noţiunea implică un divorţ, o separare foarte clară între timpul muncit şi cel nemuncit, între timpul pe care-l dedic muncii pentru a avea asigurat traiul şi timpul cu care fac ce vreau eu. Cred că, pentru foarte mulţi oameni, timpul dedicat muncii începe să fie atît de lung, încît partea aceea de timp liber, de loisir, cum spun francezii (timp în care îmi fac plăcere), începe să se împletească cu timpul muncit. Multe firme organizează acum pînă şi acest timp liber. Colegii de serviciu îşi petrec uneori şi o parte din timpul liber împreună. Cît e de bine pentru confortul lor psihic să se întîmple aşa, n-ar fi mai normal ca timpul liber să fie - cum spuneaţi - separat clar de tot ce e legat de serviciu? Am o problemă cu ce e bine şi ce nu, cu ce e normal şi ce nu. Cred că, în condiţiile în care ne petrecem foarte mult timp muncind, dar această muncă ne face plăcere, ne implică emoţional, distincţia dintre timp liber şi timp muncit are mai puţină relevanţă. E foarte relevantă, în primul rînd, în condiţiile în care munca este o corvoadă. Dacă fac ceva care nu-mi face plăcere, adică trebuie să salahoresc acolo, în cîmpul muncii, timp de cinci zile pe săptămînă, pentru că n-am încotro, atunci ideea de timp liber e foarte importantă. Cu cît ai mai mult control asupra a ceea ce faci şi îţi face plăcere, cu atît ideea de timp liber e mai puţin importantă. Timpul liber e însă mai important, de exemplu, pentru tineri, decît pentru maturii care - să zicem - nu mai au nevoie de aşa multă distracţie. Există oameni care se simt deconectaţi doar atunci cînd, de exemplu, îşi pun pantalonii scurţi sau cînd păşesc pe nisipul de pe plajă. Au nevoie de anumite lucruri de acest fel pentru a simţi că au intrat în timpul lor liber, în care nu mai trebuie să se gîndească la tot felul de probleme care-i stresează. Da, aşa e, şi e foarte bine. Dar cred că, pentru foarte multe ocupaţii, pentru din ce în ce mai mulţi oameni nu va mai exista o barieră atît de strictă între cei doi timpi sau între cele două spaţii. În măsura în care tehnologia îţi permite să lucrezi de pe plajă, cu picioarele în apa mării, şi să faci ceea ce înainte făceai la birou, în costum şi cu cravată, atunci cred că distincţia asta va deveni mai puţin importantă. Eu cred că ideea de timp liber, foarte separat de cel ocupat, e de tipul lanţului de montaj, gen Ford 1915. Omul munceşte în schimburi, iar în rest, are timp liber. Dar din ce în ce mai multă lume va lucra în industriile aşa-numite moi, în care va avea mai puţină nevoie de asemenea separări. Există percepţia că timpul s-a comprimat. Sînt mai ocupaţi oamenii în zilele noastre? Da, foarte mulţi oameni lucrează mult mai mult decît înainte. Sînt sigur că timpul disponibil extra-muncă este mult mai scurt decît era înainte (dacă ne referim la perioada de dinainte de 1989 sau din primii ani de după Revoluţie). Pe vremea aceea, timpul liber era în mod real mai lung, nu era doar o percepţie. Atunci însă, mulţi oameni aveau timp liber şi intramuncă, adică în orele de program. Foarte puţini lucrau în mod eficient, de aceea a şi căzut acel sistem, nu din motive politice. Nu se mai putea susţine din punct de vedere economic pentru că mai nimeni nu muncea. Ca o concluzie, se poate spune că există o tendinţă de estompare a graniţei dintre timpul liber şi cel de muncă? Da, cred că aşa se va întîmpla pentru tot mai mulţi. Asta nu înseamnă că aşa se va petrece cu marea majoritate a oamenilor. Cei pentru care acest fenomen se petrece acum sînt de fapt o minoritate. Mulţi oameni vor continua să lucreze în regim de tip proletar (indiferent că în fabrică sau la bancă, dar cu program limitat şi obligatoriu), iar pentru ei distincţia dintre timpul liber şi cel de muncă va continua să fie foarte importantă. Timpul liber e o noţiune recentă, orăşenească şi care ţine de o anumită etapă de dezvoltare economică şi tehnologică. a consemnat Andrei MANOLESCU