O noapte din viaţa unei chelneriţe de cartier

Simona RĂDOI
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
O noapte din viaţa unei chelneriţe de cartier jpeg

Stau pe un scaun înalt dintr-un bar din Drumul Taberei și măsor încăperea care seamănă mai degrabă cu un acvariu. Pe geamuri se scurg picături de apă, vîntul plimbă ușor crengile unui copac de lîngă becul din stradă, colega mea citește ceva în bar, iar ceasul de deasupra ușii de la baie indică ora 11,20. Este luni seara, în cafeneaua în care lucrez o lumină caldă, difuză, cade peste mesele goale. Undeva, în spatele meu, se aude Vaya con Dios în boxe. Sînt ruptă de somn din cauza sesiunii și în același timp îngrijorată de faptul că n-am învățat mare lucru pentru examenul de a doua zi. „E ș-un prof al dracu’, ar putea să mă pice oricum!“, ziceam în sinea mea în momentul în care pe ușă au intrat trei bărbați, trecuți de 50 de ani, îmbrăcați în cojoace trei sferturi, pe care îi știu vag, din vedere din primele zile de serviciu. Duc comanda rapid, două Alexandrioane și o cafea lungă, remarc niște dinți lipsă la domnul cu cafeaua, după care mă reinstalez pe scaunul de la bar, uitîndu-mă la ceas din cinci în cinci minute. „Asta pare ultima comandă pe astă-seară, dacă plec la 12,30 înseamnă că o să am timp să mai citesc ceva pentru examenul de mîine“, zic bucuroasă în sinea mea. Doar că unu’ dintre bărbați îmi face semn în scurt timp că mai vrea trei Alexandrioane. Le duc destul de amărîtă și adăug mintal o restanță în carnetul de student. Resemnată, mă întorc la bar, scot manualul de drept internațional public și mă apuc să citesc, în timp ce bărbații șușotesc la masă, iar Vaya con Dios cîntă „Heading for a Fall“ neimpresionînd pe nimeni din barul ăla.

Eram la un capitol despre curtoazia internațională, cînd unul dintre cei trei bărbați m-a fluierat pentru a mai comanda două rînduri de coniac. Puțin iritată de manierele celor trei, duc comanda și îi atenționez că este ultima, după cum spune și plăcuța de desupra mesei alăturate: ora 12,30, ultima comandă, la ora 01,00 închidem. Mă întorc la bar și intru în magazie, să fac inventarul. Număr sticlele de bere prin geamul frigiderului din magazia înghesuită și mă gîndesc că în week-end aș putea să mă duc acasă, în Giurgiu, să o văd pe mama și să mă în­tîlnesc cu prietenele mele, să le povestesc ce mișto e viața mea în București, cum am descoperit Club A și Art Jazz Cafe și cum la barul ăsta în care lucrez am cunoscut o grămadă de oameni mișto. Cu amalgamul ăsta de gînduri ies din magazie, să schimb muzica, că deja Vaya con Dios se repetă. La bar, unul dintre clienți insistă pentru încă un rînd. Colega mea îi spune că am închis și că tot ce mai are de oferit e nota de plată. Bărbatul cel mai î­nalt și mai bine făcut dintre ei ridică vocea și revarsă asupra noastră o serie de înjurături bătrînești și spurcate, în timp ce aruncă pe jos un suport de șervețele de pe bar. Mă panichez, așa că sun de pe două telefoane simultan către 112 și un prieten polițist, care lucrează la secția din zonă. În timpul ăsta, scandalul se amplifică, iar bărbatul încearcă să și deschidă prohabul ca să se pișe pe barul nostru, după cum deja a amenințat în timp ce eu vorbeam la telefon cu poliția. Colega mea pune mîna pe o tavă de pe bar, iar mie îmi trece prin cap că s-ar putea să fie nevoie să ne batem cu ăștia. Așa că iau și eu repede două sticle de bere din ladă și stau în spatele ei încordată, dar nu înainte de a apăsa pe butonul de panică al alarmei barului. Încremeniți așa – scandalagiul cu prohabul deschis, colega mea cu tava în mînă, în poziție de atac, eu cu sticlele alea ridicate amenințător, iar ăla fără dinți încercînd să spargă ușa din geam a barului – ne-au găsit cele două echipaje de poliție trimise la fața locului, iar cîteva secunde mai tîrziu și cele două mașini de pază privată. Mi au tremurat picioarele încă vreo trei ore de la acest incident, iar drama adevărată a fost în anul IV, cînd era să nu intru în licență din cauza restanței din primul an de facultate, la drept internațional public. Și, desigur, de atunci evit contactul vizual cu bărbații trecuți de 50 ani, îmbrăcați în cojoc. 

Simona Rădoi este jurnalistă.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.