O noapte din viaţa unei chelneriţe de cartier

Simona RĂDOI
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
O noapte din viaţa unei chelneriţe de cartier jpeg

Stau pe un scaun înalt dintr-un bar din Drumul Taberei și măsor încăperea care seamănă mai degrabă cu un acvariu. Pe geamuri se scurg picături de apă, vîntul plimbă ușor crengile unui copac de lîngă becul din stradă, colega mea citește ceva în bar, iar ceasul de deasupra ușii de la baie indică ora 11,20. Este luni seara, în cafeneaua în care lucrez o lumină caldă, difuză, cade peste mesele goale. Undeva, în spatele meu, se aude Vaya con Dios în boxe. Sînt ruptă de somn din cauza sesiunii și în același timp îngrijorată de faptul că n-am învățat mare lucru pentru examenul de a doua zi. „E ș-un prof al dracu’, ar putea să mă pice oricum!“, ziceam în sinea mea în momentul în care pe ușă au intrat trei bărbați, trecuți de 50 de ani, îmbrăcați în cojoace trei sferturi, pe care îi știu vag, din vedere din primele zile de serviciu. Duc comanda rapid, două Alexandrioane și o cafea lungă, remarc niște dinți lipsă la domnul cu cafeaua, după care mă reinstalez pe scaunul de la bar, uitîndu-mă la ceas din cinci în cinci minute. „Asta pare ultima comandă pe astă-seară, dacă plec la 12,30 înseamnă că o să am timp să mai citesc ceva pentru examenul de mîine“, zic bucuroasă în sinea mea. Doar că unu’ dintre bărbați îmi face semn în scurt timp că mai vrea trei Alexandrioane. Le duc destul de amărîtă și adăug mintal o restanță în carnetul de student. Resemnată, mă întorc la bar, scot manualul de drept internațional public și mă apuc să citesc, în timp ce bărbații șușotesc la masă, iar Vaya con Dios cîntă „Heading for a Fall“ neimpresionînd pe nimeni din barul ăla.

Eram la un capitol despre curtoazia internațională, cînd unul dintre cei trei bărbați m-a fluierat pentru a mai comanda două rînduri de coniac. Puțin iritată de manierele celor trei, duc comanda și îi atenționez că este ultima, după cum spune și plăcuța de desupra mesei alăturate: ora 12,30, ultima comandă, la ora 01,00 închidem. Mă întorc la bar și intru în magazie, să fac inventarul. Număr sticlele de bere prin geamul frigiderului din magazia înghesuită și mă gîndesc că în week-end aș putea să mă duc acasă, în Giurgiu, să o văd pe mama și să mă în­tîlnesc cu prietenele mele, să le povestesc ce mișto e viața mea în București, cum am descoperit Club A și Art Jazz Cafe și cum la barul ăsta în care lucrez am cunoscut o grămadă de oameni mișto. Cu amalgamul ăsta de gînduri ies din magazie, să schimb muzica, că deja Vaya con Dios se repetă. La bar, unul dintre clienți insistă pentru încă un rînd. Colega mea îi spune că am închis și că tot ce mai are de oferit e nota de plată. Bărbatul cel mai î­nalt și mai bine făcut dintre ei ridică vocea și revarsă asupra noastră o serie de înjurături bătrînești și spurcate, în timp ce aruncă pe jos un suport de șervețele de pe bar. Mă panichez, așa că sun de pe două telefoane simultan către 112 și un prieten polițist, care lucrează la secția din zonă. În timpul ăsta, scandalul se amplifică, iar bărbatul încearcă să și deschidă prohabul ca să se pișe pe barul nostru, după cum deja a amenințat în timp ce eu vorbeam la telefon cu poliția. Colega mea pune mîna pe o tavă de pe bar, iar mie îmi trece prin cap că s-ar putea să fie nevoie să ne batem cu ăștia. Așa că iau și eu repede două sticle de bere din ladă și stau în spatele ei încordată, dar nu înainte de a apăsa pe butonul de panică al alarmei barului. Încremeniți așa – scandalagiul cu prohabul deschis, colega mea cu tava în mînă, în poziție de atac, eu cu sticlele alea ridicate amenințător, iar ăla fără dinți încercînd să spargă ușa din geam a barului – ne-au găsit cele două echipaje de poliție trimise la fața locului, iar cîteva secunde mai tîrziu și cele două mașini de pază privată. Mi au tremurat picioarele încă vreo trei ore de la acest incident, iar drama adevărată a fost în anul IV, cînd era să nu intru în licență din cauza restanței din primul an de facultate, la drept internațional public. Și, desigur, de atunci evit contactul vizual cu bărbații trecuți de 50 ani, îmbrăcați în cojoc. 

Simona Rădoi este jurnalistă.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.