O luptă între frică, speranţă şi conştiinţă de clasă

Valeriu ANTONOVICI
17 iunie 2015
O luptă între frică, speranţă şi conştiinţă de clasă jpeg

În 15 iunie 1990, atunci cînd le-a mulţumit minerilor pentru „conştiinţa civică, muncitorească“, Ion Iliescu ştia exact ce spune şi mai ales cui spune. Noua clasă politică a profitat din plin de conştiinţa construită timp de cîteva decenii de regimul totalitar. Minerii au venit din convingere la Bucureşti, au venit să apere patria, să pună panseluţe şi să scape cîteva tîrnăcoape în capul trecătorilor din Piaţa Universităţii. Dacă dragoste cu de-a sila nu se putea face, atunci un viol colectiv era musai, chiar la comanda Puterii. 

În vara anului 1990, cei trei actori principali la mineriadă aveau ceva în comun: speranţa şi frica. 1) Manifestanţii sperau că şi în România se poate implementa un sistem democratic şi le era frică de faptul că cei din eşalonul doi al PCR vor reînvia stafia comunismului. 2) Minerilor le era frică de faptul că-şi pot pierde locul de muncă, sperau că în localităţile lor va fi mai bine, că sărăcia şi nevoia de a pleca prin ţări străine pentru o bucată de pîine nu îi vor atinge. 3) FSN voia cu orice preţ să păstreze puterea absolută şi a profitat de speranţele şi dezinformarea celor care „munceau, nu gîndeau“, şi, împreună cu instituţii ale statului, au organizat un măcel în plină zi. La Km 0 al Bucureştiului, s-a resetat ora – doar că nu era ora exactă, într-o clipă se făcuse „fără un sfert“. 

Cum a fost posibilă această manipulare demnă de manual? De fapt, momentul 1989 a fost punctul zero. Cam tot ce era valorificat înainte – norme sociale, legi, conştiinţă, patrie sau carieră – şi-a pierdut brusc sensul. Cetăţeanul s-a trezit într-o altă lume, unde nimic nu mai era cum a fost. Tot ce a făcut pînă în acea zi părea că nu mai conta, nu mai avea nici un sens. Oamenii şi-au pierdut busola socială după ce, timp de două generaţii, li s-a impregnat o nouă conştiinţă: o conştiinţă de clasă, una leninist-ceuşistă! Adică: s-a valorificat munca fizică, munca brută, şi s-a făcut apel la sentimente naţionaliste de mîndrie (sau de ură – cînd vorbim de acest tip de ideologie este doar cealaltă faţă a aceleiaşi monede). De la Marx la Engels, de la Lenin la Mao sau Ceauşescu, munca era acel proces prin care „maimuţa se transforma în om“, iar acel om căpăta o conştiinţă de clasă. Ehei, fiecare cetăţean al unei ţări socialiste trebuia să pună umărul la muncă şi să se alinieze conştiinţei de clasă. Dacă pînă în momentul venirii la putere a comuniştilor, clasa muncitoare nu a avut o conştiinţă de clasă, din acel moment muncitorii erau dispuşi să ofere acea conştiinţă pentru toţi cei care nu dispuneau de ea. Drept dovadă, în prima perioadă a comunismului, dacă nu erai trimis în puşcărie, la Canal sau la Piteşti, reeducarea se putea face şi prin propria opţiune: munca (mai mult sau mai puţin) voluntară pe şantierele patriei. Doar în urma unor astfel de sacrificii cetăţenii cu „origini nesănătoase“ puteau primi un „cazier nou“. Doar aşa dădeau dovadă că sînt „oameni din popor“, că ştiu ce-nseamnă munca şi-şi iubesc Patria. 

A şti ce-nseamnă munca de jos era echivalent cu a fi patriot. Stahanov a dat patriei cît mai mult cărbune. Acum era rîndul elevilor, studenţilor, muncitorilor, academicienilor, soldaţilor să dea cît mai multe tone de sfeclă, roşii, cartofi – şi lista poate continua… Aceste munci se făceau cu un scop foarte clar: toţi cetăţenii trebuiau căliţi pentru viaţă şi trebuiau să capete o conştiinţă de clasă (să transforme maimuţa din ei în omul nou, al lor). 

În toate textele teoretice se spunea că în comunism va dispărea deosebirea dintre munca fizică şi cea intelectuală, dintre munca din industrie şi cea din agricultură. Şi a dispărut! Adică diferenţele de trai dintre aceste clase au dispărut (şi unii, şi alţii trăiau în frig şi întuneric), puterea de cumpărare era cam aceeaşi şi la profesorul universitar, şi la muncitorul necalificat, apartamentele celor doi arătau identic, uneori aveau posibilitatea să-şi aleagă culoarea maşinii, dar nu şi marca. Se pare că aveau deja o conştiinţă de clasă. 

Întrebarea firească este ce s-a întîmplat cu această conştiinţă după decembrie ’89. A dispărut odată cu gloanţele trase la Tîrgovişte, la aeroport sau cu cele ieşite de pe ţeava puştii în Piaţa Palatului? Ce s-a întîmplat cu omul nou? PCR şi milioanele de membri de partid s-au evaporat într-o noapte. Oare ţara era pregătită pentru a valorifica alte idealuri/elite, aşa, peste noapte? S-a evaporat şi conştiinţa de clasă pînă dimineaţa? 

După ce în anii ’50-’60 elitele ţării au fost aruncate în închisori, în zilele de 13-15 iunie 1990, pe străzile Bucureştiului, se auzea sloganul: „Noi muncim / Noi nu gîndim!“. Aş vrea să pun acest slogan în paralel cu ce spunea Iliescu, imediat după plecarea Ceauşeştilor: „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul ştiinţific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului!“. Se pare că cineva ştia exact ce spune şi cui spune. 

Ideologia comunistă a promis o viaţă mai bună şi mai sigură pentru cei oropsiţi şi exploataţi. Noile generaţii au fost învăţate că bine înseamnă aşa cum se trăia atunci. Şi acum regretă acel bine. Acel bine era sinonimul siguranţei: un loc de muncă sigur, o casă asigurată de stat, un program TV previzibil, o pîine (un singur sortiment). România era o închisoare sigură, adică statul îţi purta de grijă. Acum nu mai este nimic sigur: trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă singur, de unul singur să-ţi cauţi de lucru, să plăteşti chiria, să cauţi o şcoală mai bună pentru copil. Tocmai de acest necunoscut, de acest tip de autonomie, în sensul lipsei de preocupare a statului cu ce trebuie să te îmbraci şi ce trebuie să mănînci, se temeau acele generaţii crescute cu o nouă conştiinţă de clasă. Se temeau de incertitudine, de nesiguranţă. Iar clasa politică s-a folosit de aceste temeri şi i-a încurajat (sau măcar nu i-a împiedicat) să vină şi să facă linişte în Piaţa Universităţii. 

Istoria ne-a demonstrat că Marx şi Engels au greşit. Nu munca l-a creat pe om, ci speranţa. Îmi imaginez de multe ori momentul în care au venit minerii în mijlocul protestatarilor. Instinctul de supravieţuire este mai presus de orice. În acel moment ar fi trebuit să plece toţi din calea lor. Ar fi putut renunţa la proteste de dragul unor idealuri îndepărtate. Speranţa că se poate a învins chiar şi frica de moarte. Dacă „pisica a murit de curiozitate“, atunci, cu siguranţă, omul a evoluat pentru că a avut speranţă. Iar moartea eroilor a adus o nouă viaţă, o nouă societate, o nouă speranţă pentru cei care şi-au resetat ceasurile în momentul zero.  

Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.