O lume mare

Publicat în Dilema Veche nr. 278 din 13 Iun 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Ptiu! Doamne, Maica Domnului! Copii fără căpătîi!" Îşi strînge sacoşa de rafie la picioare şi se cuibăreşte mai bine în scaunul de metrou, ca la spectacol. Fata are părul negru, tuns scurt, cu franjuri. Bretonul inegal îi acoperă complet un ochi. Celălalt se vede fardat dramatic în negru copios. Pe ceafa dezgolită, un tatuaj cu o foarfecă deschisă. Să aibă vreo cinşpe-şaişpe ani. Grăsulie, tricou negru, o speli de farduri, îi pui o rochiţă, îi strîngi părul " o să arate ca premianta clasei. Ea e emo. Tanti cu rafia care se holbează la copilă e din altă subcultură. Pe emo îi miştocăresc rockerii şi punkiştii. Pe rockeri şi punkişti i-ar bate maneliştii. Hippioţii nu se bagă. Pe toţi îi judecă şi-i ironizează post-modern urbanul, hipsterul, metro-übersexualul, ăla care e din categoria "nici o categorie". Subculturile majore occidentale sînt acum destul de bine reprezentate în România şi pare că şi-au găsit cît de cît locul real. Asta pentru că, în ultimii ani de comunism, în tivul cel mai dur al unei Cortine de fier prin care greu trecea ceva informaţie, tendinţele manifeste "dincolo" ajungeau în România într-o formă mai mult sau mai puţin distorsionată şi diluată. Dacă erai punk în Marea Britanie, dormeai şi stăteai pe străzi să facă turiştii poze cu tine, dacă măsura teribilismului stătea în seringa cu heroină şi-n sexul haotic, şi-n Sex Pistols asurzitor, în România aveai mai degrabă punkeri paradoxali de week-end, de cînd nu era mama acasă, de cînd plecai la mare cu prietenii. Nu aveai cum să "o arzi pe stradă". Te ridica miliţia. Nu aveai cum să mergi la şcoală cu creastă, ţinte sau cu ace de siguranţă în urechi. La şcoală aveai uniformă. Şi matricolă. Subcultura punk născută în Occident, în medii sociale mai degrabă defavorizate, ajunge în România întîi la cei care au acces la informaţie, adică la cei cu un oarecare status social. Tot aşa cu restul curentelor din epocă. Hippioţi, rockeri, depeşişti ai anilor ’80 se strîngeau grămadă în jurul vreunei Rolling Stone sau Bravo ferfeniţite dincolo de recunoaştere. Se strîngeau în jurul unei anume muzici şi legau prietenii în funcţie de asta. Subcultura ca o formă colectivă de rebeliune ar fi găsit " teoretic " un imbold fantastic într-o dictatură. S-a manifestat evident din plin în democraţii care i-au permis să inverseze valori, să le deconstruiască şi să le construiască şui la loc, i-au permis să pună altfel de întrebări şi să ajungă la legitimitatea maturităţii prin anomie. Sigur, în România rebeliunea culturală a stat şi în samizdat, în partide de bridge şi beţie prin 2 Mai-ul anilor ’70, de regulă în boema scriitoricească şi artistică. O privire asupra tendinţelor secolului XX poate schiţa destul de clar drumul subculturilor ajunse tradiţie, dar şi al celor care au rămas nelegitimate. Sfîrşitul Primului Război Mondial aduce dezordinea şi "întîmplarea" dadaistă iscată în Zürich-ul neutrei Elveţii. Învăţăm azi la şcoală despre Tristan Tzara şi Marcel Iancu; cei care şi-au propus să "zguduie" educaţia, bunul-simţ şi muzeele. Urmează suprarealismele bretoniene, laolaltă cu societăţile de nudişti germani. În America, se cîntă jazz şi swing, pe Wall Street se întîmplă crahul, iar pămînturile folosite pînă la epuizare de fermieri se revoltă, seacă şi se afundă în grozave furtuni de praf. Cel mai mare dezastru ecologic american naşte subcultura aşa-numiţilor "oakies", refugiaţii din Oklahoma " aceiaşi care culeg Fructele mîniei şi un Pulitzer pentru John Steinbeck. După Al Doilea Război Mondial, timp în care avangardele înfloresc şi diversele "-isme" dau capodopere în literatură şi-n artă, cafenelele pariziene sînt cuprinse existenţialist de greţuri sartriene. Subculturile, oricare or fi fost ele, n-au însemnat, evident, doar o anume boemă. Au fost asociate, de pildă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, reţelelor de delincvenţă. Celor care "făceau piaţa neagră" cu produsele de negăsit sau cu cele prohibite. Cu băieţii răi. După război, în America începe a se naşte curentul şi subcultura beat. Prin ’47 Jack Kerouac punea Statele Unite Pe drum, alături de bunul său prieten Allen Ginsberg şi de William S. Burroughs. Cele mai bune creiere opiate ale generaţiei lor vor retrăi mai tîrziu în mişcarea hippie. Părul lung va fi revolta imaginii tunse corect, scurt, milităreşte. Hainele colorate şi şuchii vor fi opusul uniformelor soldăţeşti. Woodstock versus Hue, Vietnam. De treceai Atlanticul, în Marea Britanie, pe la sfîrşitul anilor ’50 apar aşa-numiţii "mods" (prescurtare de la modern). Pantaloni strîmţi şi drepţi, umeri vătuiţi, călare pe celebrele scutere Vespa italieneşti. Verii buni ai băieţilor spălăţei care ascultau indie-ul anilor ’90 şi care au acum tricouri de la "Arts and Letters". Skinhead-ii coborîtori din punkişti sînt radicali, naţionalişti şi rasişti. Corespondent în România de acum ar putea avea în aşa-numita mişcare legionară. Sînt băieţii care flutură steaguri tricolore cînd îşi sărbătoresc ungurii ziua naţională. Mai apoi, anii ’80 înseamnă disco, muzică electronică şi poate unul dintre cele mai abominabile stiluri vestimentare. Anii ’90 sînt grunge şi Nirvana. Iar 2000, orice, de la subcultura goth " lugubri, mistici şi victorieni " la sensibilii emo cu varianta mai agresivă screamo. Am văzut acum cîţiva ani, pe aeroportul din Amsterdam, un cuplu goth. El, pantaloni strîmţi negri, cămaşă albă cu un jabou bogat şi un soi de frac. Păr foarte lung, unghii asemenea, vampireşti. Se ţinea de mînă cu o ea care purta cu graţie obosită o rochie pînă-n pămînt, neagră, dantelată. Amîndoi purtau bocanci înalţi şi grei care au înnebunit detectoarele de metal din aeroport. Mîncau cu naturaleţe nişte biscuiţi. Mi-au plăcut. Cei care le făceau poze erau est-europenii. Iar ceva cu adevărat surprinzător vizual e de găsit în Japonia. Cîteva stiluri subsumate tot atîtor subculturi pot şoca ochiul european. Visual kei e stilul asociat unui gen de rock local. Glam rock occidental la pătrat. Frizuri nebuneşti, piese de îmbrăcăminte potrivite neaşteptat, machiaje abracadabrante. Harajuku girls sînt fetele care, de pildă, nu se sfiesc să iasă pe strada Harajuku din Tokio, cu o pereche de mănuşi din blană sintetică verde, cu gheare. Iar pe lolitele gotice, Nabokov le-ar repudia. În contemporaneitate, subculturile reprezentate în România au cîte ceva şi din goth-ul şi emo-ul occidental, mult mai puţin vizibile însă. E posibil să aibă de-a face cu un grad de toleranţă mai scăzută. Pentru cine riscă să se hiperventileze de indignare în faţa alterităţii neînţelese, avem însă şi corporatişti, manelişti, bloggeri, PR-iste (o derivaţie din genul corporatist), ţărani de la oraş şi orăşeni plecaţi la ţară, rockeri, hippie, mahalagii, clubberi şi boschetari cu casă. O lume mare.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.