O lume intelectuală cu e-uri <p><i>dialog epistolar Paul CERNAT - Alex. Leo ŞERBAN</i></p>

Publicat în Dilema Veche nr. 244 din 16 Oct 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Paul Cernat "O lume intelectuală cu e-uri" Dragă Paul, Am citit cu încîntare răspunsul dat "criticilor tăi" în polemica despre proza tînără; la-nceput am avut mici temeri, mă gîndeam că "hidra" are prea multe capete şi că nu vei putea răspunde convingător la toate acuzaţiile -, dar nu: ai făcut-o, din punctul meu de vedere, triumfător (ca să rămînem în registrul metaforei cu hidra...). Am însă o veste proastă pentru tine (pe care o ştii şi tu): nu îi vei convinge pe cei care te-au criticat! Dar nu acesta este scopul acestui dialog. Lucrul peste care mi se pare că ai trecut oarecum prea uşor este această întrebare capitală: cum poate exista valoare în absenţa ierarhiilor? Atunci cînd decretezi (cum fac "criticii tăi") că nu ne mai trebuie capodopere - ba chiar că nici scriitorii înşişi nu se mai gîndesc să le scrie, c-aşa-i "Zeitgeist"-ul! -, nu arunci, oare, la coş raţiunea însăşi de a fi a Literaturii? (Observă că folosesc majuscula; o fac intenţionat.) Asta, o dată. Apoi: uitătura ironic-postmodernă spre capodopere şi autorii lor nu ştiu cît e de relevantă pentru operele respective, dar ştiu că ne defineşte într-un mod deloc flatant - drept privitori chiorîş la strugurii acri. S-a ajuns, după mine, la o enormitate: capodoperele trecutului sînt privite cu oarece condescendenţă, "contextualizate" & relativizate pentru că noi, cei de acum, nu mai avem feeling pentru ele... Iar asta pare OK! Bun, ştim cu toţii că orice operă trece prin testul prezentului; dar realizăm, uneori, cît de decadent a devenit acest prezent? Cît de mici, noi, în comparaţie cu geniile pe care le ironizăm? Faptul că sîntem încă în viaţă nu ne face mai deştepţi (cum par să creadă tot felul de vestale teroriste de pe bloguri...) În fine, ultima chestiune: scrii, vorbim, polemizăm în numele unui umanism şi al unor valori pe care le considerăm valabile pentru toată lumea... Dar dacă (aşa cum susţine B.-A. Stănescu, citîndu-l pe Steiner) nu mai este aşa? Dacă generaţiile viitoare - crescute cu fast-literatură, hedoniste şi superficiale - vor scuipa, pur şi simplu, acolo unde cei de azi doar pun teancuri de maculatură deasupra, acoperind capodoperele? Ce lume va fi aceea, care nu doar că nu va mai scrie capodopere, dar nici măcar nu va fi interesată de cele deja scrise? Tot ce-mi doresc e să nu o mai prind. Dragă Leo, Primo. Evident că ideea de ierarhie (nu mă refer la topuri!) e respinsă laolaltă cu ideea de universalitate a valorilor tari, metafizice. Prin definiţie şi etimologie (axios-, axiologie etc.), ierarhia şi valoarea sînt inseparabile. Evident, nu de valoarea de întrebuinţare sau de valoarea de schimb e vorba aici. Dar, deşi valoarea estetică e cea mai slabă dintre cele tari, postmodernitatea ne sugerează că şi aici discriminări gen "sus" vs "jos", "cult" vs "popular" sînt absolutiste, reacţionare şi periculos-antidemocratice, transferînd insidios, prin determinism ideologic, criteriile socialului în planul artisticului. Şi ne mai învaţă că valorile sînt relative la context şi negociabile, fără a explica însă care sînt regulile acestei negocieri. Ce mă fac dacă negociez valoarea lui Dostoievski cu X de pe blogul terorista.ro, care ştii ce zice? "Nu citesc Dostoievski pt. că am răsfoit la raft Fraţii Karamazov şi numele personajelor mi s-au părut naşpa." Nu-i o glumă... Cînd reduci arta la divertisment şi o cobori, din lene, la nivelul tău, mai e cum mai e, dar să-i mai şi pretinzi să rămînă acolo... Prin definiţie, critica judecă, discerne şi ierarhizează valorile. Dacă n-o face, nu e critică. Iar eu unul cred că valoarea estetică - nu esteticul! - e universalizabilă şi nereductibilă la context (istoric, geografic, cultural) sau la eventualele determinări extraliterare, de clasă, gender sau mai ştiu eu ce. Nu mi-am propus să-i conving pe "criticii mei", nu sînt aşa naiv. Am încercat doar să-i conving pe ceilalţi cititori că lucrurile nu stau chiar aşa cum spun respectivii critici. M-a amuzat observaţia lui Bogdan-Alexandru Stănescu potrivit căreia, spre deosebire de bătrînul şi moderatul "clasicizant" George Steiner, eu, ca june om al postmodernităţii, era de aşteptat să fiu mai racordat la Zeitgeist şi mai puţin apocaliptic. Dacă înţeleg bine, racordarea cu pricina înseamnă să te integrezi voios în ceea ce ţi se spune că e acest Zeitgeist: hedonism pragmatic, minimalism, divertisment generalizat, aplatizare "democratică". Altceva afirmam eu acolo: un autor cu personalitate nu se subordonează, conformist, Zeitgeist-ului, îl depăşeşte, ba uneori îi rezistă critic, deşi trăieşte în interiorul lui şi nu-l ignoră. Numai minorii simt nevoia gregară de a fi în gaşcă, în rînd cu anturajul. Dar dacă tot îl invocăm pe Steiner, de ce îl uităm pe fostul structuralist Todorov, cu diatribele lui recente despre declinul literaturii? Cît despre "Zeitgeist"-ofilii care aruncă la coş, cum spui, raţiunea de-a fi a Literaturii, pentru ei lucrurile sînt simple: literatura e ceva care gravitează între polul "marfă" (divertisment) şi polul "meserie" (tehnică, scriitură, artificiu postmodernist). Secundo. N-am vrut să neg valoarea scriitorilor noştri buni de nouă sau încă nouă generaţie, am vrut doar să atrag atenţia că, judecaţi cu ocaua culturii înalte de altădată (din anii cînd cultura înaltă chiar conta pentru iubitorii de umanioare), prozatorii autohtoni sînt, cu cîteva excepţii, cam uşurei, tot mai uşurei cu cît scădem sub 35 de ani, şi că pentru ei folosim de regulă ocaua mică. Nu am făcut decît să reamintesc faptul că şi scriitorii mai noi, şi tinerii sau încă tinerii care ne canonim cu critica de întîmpinare sîntem nişte pigmei în raport cu "operele canonice pe care le ironizăm". E cazul să recunoaştem asta cu liminară modestie şi să ne resemnăm că, date fiind Zeitgeist-ul, epistema, sistemul de învăţămînt, locul literaturii în societate ş.cl., Literatura nu mai e posibilă - la noi şi aiurea - decît pe stoc. Marile utopii moderne, marile naraţiuni de legitimare produc, fie şi prin ricoşeu, opere literare pe măsură. Şi cum nu e rezonabil şi dezirabil să le regretăm pe cele dintîi, n-are rost să ne aşteptăm la resurecţia celorlalte. Bun, vei spune, rămîne să ne mulţumim cu ce avem în muzee şi în biblioteci. Dar nici aşa nu-i bine, după unii. Căci una e să recunoşti că Literatura nu mai e posibilă, alta e să afirmi "că e preferabilă literatura fără majusculă", cealaltă să se ducă naibii, că destul ne-a chinuit. Îngrijorător mi se pare faptul că asistăm la un fenomen mai general de refuz al "capodoperelor trecutului" de către cititorii cei mai tineri, ca şi cum n-ar avea ce învăţa de la ele. Văd în asta un refuz sistematic al valorilor mature de dragul celor "minore", o blocare într-un infantilism post-traumatic la care merită să reflectăm. Tertio. Logica prezenteiştilor e pur biologistă. Potrivit ei, ceea ce este vechi şi canonizat e mort, mumificat sau îmbătrînit şi expirat, doar prezentul prospectiv poate fi considerat viu, proaspăt şi deci rulz. OK. Povestea cu strugurii acri e de înţeles la scriitori, iar publicul consumă ce-i place. Mai grav mi se pare faptul că şi unii critici încep să nu mai dea mulţi bani pe ideea de tradiţie umanistă şi de capodoperă, din adeziune conformistă la gustul "publicului larg" sau la idiosincraziile avangardei şi ca să nu rămînă pe margine, pierduţi în interpretare, în timp ce divertismentul e-n toi. Ce lume intelectuală va fi aceea neinteresată de capodoperele trecutului? O lume "intelectuală" cu e-uri. Nici eu n-aş vrea să o prind. Dar dacă o prind totuşi, nu-mi rămîne decît să mă-nchid în bibliotecă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.