O gospodărie chiar tradiţională - interviu cu Csáki BÉLA din Cernat
Cred că niciunde prin ţară nu am întîlnit oameni mai pasionaţi, în mod real, de gospodăria tradiţională, decît la pensiunea Eniko din Cernat. Csáki Béla şi soţia sa, Eniko, reuşesc nu doar să trăiască din agroturism, ci chiar să-l practice ca la carte, dar şi în mod mai mult decît plăcut.
Cine sînt membrii familiei dvs. şi cu ce vă ocupaţi?
Soţia e Eniko-Katalin şi avem doi băieţi, Hunor şi Nimrod. Eu mă ocup de agricultură şi de animale pentru propriul consum şi pentru pensiunea agroturistică, alături de Hunor, care a terminat anul acesta facultatea din Cluj – Silvicultura. Nimrod e în primul an la Braşov, la Mecanică. Soţia se ocupă de grădina care se află în jurul casei. Acolo avem legumele care ne trebuie pentru casă şi pentru pensiunea pe care o conducem.
Împreună cu Hunor, am cîştigat şi un program FEADR (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) şi aşa ne putem dezvolta afacerea pe partea de agricultură (avem un teren de 55 de hectare şi Hunor are unul de 18). Anul acesta am terminat şi eu o facultate din Bucureşti şi am ieşit inginer manager în domeniul agroturismului şi alimentaţiei publice.
Spuneţi-ne cîte ceva despre pensiune. Ştiu că pînă şi casa în care aţi înfiinţat-o are o istorie...
Casa unde e şi pensiunea e construită în 1830, într-un conac făcut de familia Cseh. Revoluţia din 1848 din zonă a pornit din curtea asta, unde s-au adunat mai mulţi oameni şi s-a proclamat ca aceştia să nu mai plătească impozite pentru austrieci. Cînd am cumpărat-o noi, era în ruină. Am construit-o la loc, numai că am făcut şi un semietaj, cu gîndul că o să fie pentru copii.
Din 2005, funcţionează ca pensiune. Cînd am deschis, ne-am gîndit că sîntem în mediul rural şi că avem un muzeu foarte interesant în zonă, despre cultura noastră din secuime. Le oferim turiştilor bogăţia noastră naturală, plimbări cu căruţa, cu sania, gulaş tradiţional, în ceaun, vizitarea zonelor mai vechi de 700 de ani, a bisericilor şi muzeelor locale.
La dvs., marea atracţie sînt... mesele. Care sînt meniurile cele mai frecvente şi cum le pregătiţi?
Punctul nostru forte e mîncarea tradiţională secuiască, pregătită cu multă atenţie şi cu legume din propria gospodărie, unde nu prea folosim chimicale (la creşterea lor – n.r.), ci doar gunoi de grajd. Meniurile principale sînt supă şi felul doi din gîscă, cartofi şi sos de roşie, sărmăluţe cu ciolan afumat, ciorbă de perişoare şi felii de carne de vită cu găluşti, gulaşul tradiţional în ceaun; la pomana porcului – supă tradiţională din carne proaspătă în zeamă de varză, cîrnaţi afumaţi, caltaboşi, pateu, răcituri. Legumele din propria gospodărie sînt: cartofii, roşiile, castraveţii, morcovii, pătrunjelul, ceapa, fasolea, varza. Carne avem de porc, de găină, de gîscă. Laptele şi produsele lactate le cumpărăm din sat.
Ce pregătiri de toamnă, pentru iarnă, faceţi?
Toate produsele pentru iarnă le face soţia: zacuscă, murături, castraveţi în oţet, ca şi varză la murat, în sare. De obicei, cînd începe sezonul de iarnă şi vine frigul, începem să tăiem porcul şi să ne pregătim. Facem cîrnaţi, salam – specialitatea casei – şi alte produse. Ca să avem palincă, începem cu strîngerea prunelor şi a merelor. După cinci-şase luni, obţinem palinca noastră adevărată, de 50 de grade.
Care sînt cele mai cunoscute ritualuri de toamnă la dvs.? Cum se îmbină cele maghiare cu cele româneşti?
Cele mai cunoscute ritualuri sînt de Sfinţii Mihai, Marton, cînd e musai să mănînci carne de gîscă, să bei vin şi să ai în casă miere de albine; de Sfîntul Andrei – începerea postului înainte de Crăciun; după Crăciun sau de Anul Nou se ţin baluri şi petreceri pentru tineret. Sîntem două culturi diferite, români şi maghiari, dar e foarte bine că ne înţelegem şi ăsta e punctul meu de vedere – că aşa se poate dezvolta o zonă sau o ţară.
a consemnat Iaromira POPOVICI
