O generaţie a schimbării

Decreţeii sînt generaţia cea mai numeroasă din populaţia actuală a României şi rezultatul politicii demografice promovate de regimul Ceauşescu. În cele ce urmează voi folosi termenul de "decreţei" cu referire la generaţia născută între 1967 şi jumătatea anilor ’70, ca urmare a decretului dat de regimul comunist care interzicea întreruperea de sarcină, pe atunci metoda cel mai larg utilizată pentru controlarea naşterilor. O analiză sumară a structurii pe vîrste a populaţiei de la noi din ţară arată că decretul a avut efect nu numai asupra numărului de naşteri din anul imediat următor adoptării lui, ci şi în următorii ani, pînă cînd populaţia a găsit noi metode mai mult sau mai puţin legale pentru a-şi dimensiona numărul de copii în acord cu dorinţele personale, şi nu cu cerinţele regimului politic. Fac această opţiune pentru că cei născuţi în perioada respectivă reprezintă o generaţie în sens sociologic al termenului, fiind expuşi unor experienţe similare în perioada de formare, în timpul copilăriei şi adolescenţei. Această istorie comună de viaţă îşi pune amprenta pe modul de a gîndi şi a acţiona ulterior, la vîrsta adultă. Ceea ce vreau să subliniez este că decreţeii, dincolo de a fi doar un simplu fenomen demografic, reprezintă o generaţie care împărtăşeşte valori comune, iar cei care fac parte din ea prezintă o probabilitate crescută să se comporte similar. Ce reprezintă decreţeii pentru societatea românească? Într-o primă etapă, o generaţie atît de numeroasă a reprezentat o reală povară pentru sistemul de educaţie românesc, complet nepregătit la vremea respectivă să primească de zece ori mai mulţi copii decît în anii anteriori. Îmi amintesc din copilărie despre clasele supraaglomerate în care învăţau simultan cît 45-50 de copii şi care se numerotau cu toate literele alfabetului, de la A pînă la Z. Spaţiul era insuficient, cadrele didactice erau adesea copleşite de numărul mare de ore şi copii cu care erau nevoiţi să lucreze, iar manualele erau deteriorate şi insuficiente. Situaţia se va repeta inevitabil în momentul în care această generaţie va fi din nou într-o poziţie de dependenţă odată cu vîrsta pensionării. În 25-30 de ani, sistemul de pensii şi cel sanitar vor trebui să facă faţă unei presiuni foarte mari pentru a susţine financiar şi cu îngrijiri medicale o generaţie mult mai numeroasă decît populaţia activă. Intraţi însă pe piaţa muncii în anii ’90, decreţeii au schimbat raportul dintre populaţia activă şi dependentă. În momentul de faţă, această generaţie reprezintă un atu pe care îl avem în comparaţie cu economiile avansate din Vestul Europei şi din America de Nord, puternic afectate de fenomenul îmbătrînirii demografice. Deşi spaima şomajului a bîntuit mult societatea românească în anii ’90, piaţa forţei de muncă a reuşit să absoarbă mare parte din forţa de muncă suplimentară reprezentată de decreţei. Un mecanism oarecum natural de reglare a balanţei demografice pe piaţa muncii l-a constituit migraţia externă. Nu există date referitoare la amploarea migraţiei externe în rîndul decreţeilor, însă este destul de probabil ca ponderea lor în totalul migranţilor români din străinătate să fie una ridicată, pentru că, în perioada de maximum a acesteia, decreţeii erau deja la vîrsta maturităţii, însă erau suficient de tineri să se poată adapta noilor condiţii din statele de destinaţie. Ajunsă acum în jurul vîrstei de 40 ani, generaţia decreţeilor a trăit o perioadă aproximativ egală în regimul comunist şi în cel democratic. Perioada comunistă şi-a pus puternic amprenta pe modul de a gîndi şi de a acţiona al acestei generaţii. Cu toate acestea, la începutul anilor ’90 decreţeii abia ieşiseră din adolescenţă, se aflau în plină perioadă de formare a personalităţii şi au avut o mare capacitate de învăţare şi de adaptare la regulile jocului într-o societate democratică. Analizele de tip longitudinal asupra datelor culese prin sondaje de opinie arată că generaţia decreţeilor reprezintă "generaţia de ruptură" în ceea ce priveşte valorile şi atitudinile împărtăşite. Decreţeii aduc o schimbare în pattern-ul de suport faţă de regimul politic, fiind mult mai dispuşi, în comparaţie cu generaţiile mai vîrstnice, să susţină un regim de tip democratic oricărei alte variante autoritare. Tot decreţeii marchează o ruptură faţă de cohortele mai înaintate în vîrstă în ceea ce priveşte gradul de toleranţă etnică, precum şi în privinţa susţinerii acordate egalităţii de gen. În timp ce toate generaţiile anterioare îşi cresc mult nivelul de practică şi de credinţă religioasă în perioada post-comunistă, decreţeii se apropie mai mult de modelul societăţilor occidentale în care religia joacă un rol mult redus. Decreţeii sînt o generaţie a schimbării şi care a adus schimbarea în societatea românească. Politica pro-natalistă promovată de regimul comunist şi-a avut originea în dorinţa lui Ceauşescu de a stăpîni un stat cît mai mare şi mai puternic. O populaţie numeroasă înseamnă forţă de muncă disponibilă pentru înfăptuirea măreţelor planuri ale regimului şi dădea totodată legitimitate externă. În plus, hrănea cu iluzii visurile grandomane ale lui Ceauşescu de a fi conducătorul unic al unei mari puteri. În principiu, decreţeii au apărut din dorinţa de a avea un contingent cît mai larg de "oameni noi", adică de indivizi îndoctrinaţi să servească scopurilor regimului politic. Pentru a pune în practică aceste scopuri, guvernarea comunistă a controlat numărul naşterilor şi a introdus noi metode de îndoctrinare de la vîrste timpurii, precum participarea obligatorie de la vîrsta de 3 ani în organizaţii ale tineretului comunist de tipul Şoimii Patriei. Paradoxal însă, generaţia decreţeilor a fost cea care, în loc să "pună umărul" la propăşirea comunismului în ţară, a avut o contribuţie importantă atît la înlăturarea regimului comunist, cît mai ales la reconstrucţia noii societăţi după 1990.