O fiţă, un pol şi-un pall mall

Horia MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 153 din 12 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mall-ul nu ar fi nimic nou în esenţă, mai ales dacă urmărim originea cuvîntului: vine din italiana secolului al XVI-lea, în care exista un palla di maglio, denumirea unui fel de cricket ce presupunea o pistă lungă de joc. Jocul era popular şi a determinat în multe oraşe apariţia unor străzi lungi, cu piste de pall mall. În Londra există şi acum strada Pall Mall. Mai tîrziu, o stradă lungă şi dreaptă a devenit generic "a mall", fie bordată de magazine, fie tăiată printr-un parc. Dar chiar şi această istorie e una recentă. Mall-ul îşi are originea funcţională în bazarurile arabe şi turceşti, cel mai vechi fiind probabil Bazarul din Isfahan (Iran) datat pe la 750 d.C. Bazarul are, ca tip de spaţiu, un element esenţial al mall-ului de mai tîrziu: e o construcţie cu străzi acoperite, dedicată comerţului. Cineva definea urbanitatea ca fiind determinată nu de mărimea aşezării omeneşti, ci de prezenţa comerţului. De aceea, bazarul e atributul unei urbanităţi puternice în lumea arabă a ultimilor 1300 de ani. Faţă de comerţul din lumea antică, practicat, în general, pe străzi cu spaţii deschise şi colonade, bazarul e întotdeauna acoperit şi cumva închis în sine. În centrul oraşelor dense ale Europei de după 1800 apar "galeriile" (în Italia) şi "arcadele" (în Anglia), construite similar cu "pasajele" pariziene sau bucureştene din zona veche a Căii Victoriei. Prima piaţă de acest tip pare să fi fost Oxford Covered Market (1774), dar faimoase vor rămîne GUM-ul din Moscova, cu un acoperiş de sticlă absolut revoluţionar, şi Galleria Vittorio Emanuele din Milano (1859). Ele fiind, în esenţă, "mall"-uri în sensul originar al cuvîntului. Înapoi în Europa via America Mall-ul american, aşa cum îl ştim noi astăzi, e inventat de un arhitect austriac, Victor Gruen, fugit în timpul fascismului în SUA. Diferenţele dintre mall-ul creat de el şi pasajele vechi europene sînt două: mall-ul e construit la periferia oraşului şi are parcaj, deci e gîndit pentru acces exclusiv cu automobilul. Mall-ul devine, practic, un tip de construcţie şi un program funcţional complet noi: e o maşinărie autonomă, adesea închisă şi introvertită, aşezată în afara oraşului, simulînd în universul ei interior un centru de oraş. Mall-ul este un program adaptat perfect situaţiei americane, unde automobilul joacă un rol esenţial, iar centrelor urbane le lipseşte structura istorică şi densitatea, fiind adesea erodate pînă la golirea completă din cauza schimbărilor economice cu efect mult mai rapid, decît în Europa, asupra mediului construit. Rezultatul obţinut de Victor Gruen e însă cu totul altul decît cel intenţionat; nu e prima oară cînd o cultură preia din ideologiile importate exact ce are nevoie, transformînd adesea complet scopul iniţial al doctrinei. Victor Gruen venea din Viena, oraş cu o mare tradiţie a planificării urbane şi a unui control cît mai eficient al dezvoltării oraşului. Întîlneşte însă în SUA o situaţie diametral opusă: o mare volatilitate a construcţiilor în oraşe, care apar şi dispar odată cu necesităţile unei economii foarte dinamice şi neiertătoare cu spaţiile oraşului. Îngrozit de imaginea periferiei oraşelor americane ("străzi ale groazei, flancate de cea mai mare colecţie de vulgarităţi") - altfel decît astăzi, cînd arhitecţii contemporani admiră caracterul întîmplător, peisager, al imaginilor suburbane -, el propune de fapt nişte planuri de sistematizare urbană completă, ale căror centre ar fi fost noile mall-uri. America îşi ia însă doar ce are nevoie: mall-ul propus de Gruen este construit, preluat şi transformat într-un surogat de urbanitate, iar cartierele noi, cu şcoli, grădiniţe, parcuri şi zone de locuit, în mijlocul cărora mall-ul ar fi trebuit să fie integrat, nu vor fi niciodată realizate. Dezvoltat amplu în SUA (unde la ora actuală există peste 43.000 de mall-uri) şi avînd originea într-o gîndire sistematizatoare europeană, mall-ul e exportat înapoi în Europa, unde devine tot mai important după anii ’80. Mall-ul capătă astfel conotaţia unui import pur american, liberal, care ameninţă să distrugă comerţul tradiţional din centrele vechi ale oraşelor, prin absorbirea întregii puteri de cumpărare a oraşelor către periferia ieftină, atrăgătoare, distractivă, cu locuri de parcare la discreţie. Probabil că mall-ul nu e singura idee a cărei istorie suferă această pendulare între America şi Europa: emisă de Europa, trecută apoi prin amplificatorul nemilos al unei Americi dinamice şi liberale, reîntoarsă în Europa cu acea potenţare a laturii ei sălbatice, "naturale", de piaţă liberă, şi curăţată de latura ei sistematizatoare şi intervenţionistă. Europa luptă, în special din anii ’90 încoace, cu efectele negative ale noilor mall-uri de la periferii, care reprezintă de fapt doar un aspect al transformării oraşelor în epoca postindustrială. Industria dispare, serviciile sînt descentralizate, munca devine şi ea tot mai puţin legată de un loc anume, iar comerţul găseşte căi de a-şi reduce costurile imobiliare prin fuga către periferii, unde un mall poate fi construit rapid şi pe terenuri foarte ieftine, oferind răsfăţul locurilor de parcare la discreţie, în opoziţie cu centrul, unde orăşeanul e nevoit să folosească mai degrabă transportul în comun. Iau naştere aşa-numitele "donut cities", oraşele cu centre depopulate, dar dezvoltate la periferie. Un cityland comod În Europa există la ora actuală două tipuri de comerţ, cel de tip "zonă pietonală" şi cel de tip "mall". "Zona pietonală" se află totdeauna într-un centru vechi şi cere publicului să lase maşinile în parcările subterane sau să vină cu transportul în comun (care a devenit foarte elegant, comod şi rapid) şi să se plimbe apoi pe străzile pietonale, unde se grupează, mai puţin programatic ca într-un mall, magazinele. Tradiţia culturală, arhitectura veche pusă în valoare, peisajul urban în care magazinele sînt integrate cu mici evenimente pe străzi (tîrguri, circ, muzică) sînt atracţiile acestui model de comerţ urban, derivat din tradiţia europeană a oraşului. Centrul oraşului devine un "muzeu urban cu comerţ" şi marşează pe valori europene: autenticitate, tradiţie, organicitate, identitate locală. "Oraşul" e acum în rolul universului imaginar, iar mall-ul - realitatea care materializează acel imaginar şi îl face palpabil. Mall-ul, în schimb, oferă alte avantaje (pe scurt, ele ar putea fi numite "macdonaldisme"): e vorba în principal de comoditate - poţi merge cu maşina pînă în mall, o parchezi gratis şi te plimbi apoi într-o zonă complet acoperită, a cărei ambianţă e un simulacru de urbanitate, un fel de "selecţie de imagini urbane de oriunde", care nu îţi pune mintea la nici un fel de încercare. E un fel de Disneyland care nu imită lumea lui Disney, ci chiar lumea oraşului, un "cityland". Rezultă o inversiune stranie: "oraşul" e acum în rolul universului imaginar, iar mall-ul - realitatea care materializează acel imaginar şi îl face palpabil. Mall-ul e şi interşanjabil: este, mai mult sau mai puţin, acelaşi peste tot. Exact aşa cum şi burger-ul este peste tot acelaşi, şi nu îţi creează probleme de adaptare culturală la nuanţele unei fripturi sau alteia. Organizatoric vorbind, mall-ul este conceput pe principiul numit "dogbone": două mari magazine cu succes garantat la public sînt folosite ca "magneţi" ai mall-ului, aşezate la capetele străzii interioare. Între cele două magazine se închiriază spaţii comerciale altor firme mai mici, care încearcă să profite de efectul de magnet al celor mari. În plus, în afară de cuplarea mall-ului cu cinematografe, se mai organizează şi spectacole gratuite sau se construiesc atracţii speciale în "pieţele" străzii interioare, care transformă tot mai mult mall-ul într-un surogat de "loc de vacanţă". În marile mall-uri americane (MoA - Mall of America, din Bloomington) sau în cele din China sau Dubai (unde se aşteaptă finalizarea unui mall de aproape 1 milion de mp!) există acvarii uriaşe, luna-parc-uri, pîrtii de schi, dar şi hoteluri, astfel încît vizitatorii vin adesea de la mari distanţe, uneori şi de pe alte continente, pentru a le vizita. Şi rămîn acolo într-o minivacanţă de cîteva zile, închişi în burta postmodernă a mall-ului, care le oferă, ca într-un uter turistic sau ca într-o brave new world, tot divertismentul de care au nevoie. Nici partea spirituală nu a fost neglijată: există capele şi biserici de mall. Dacă tot e vorba de biserici: un mall ca MoA are o suprafaţă în care ar intra de douăzeci de ori catedrala Sfîntul Petru din Roma. Mall-ul a devenit, ca şi Las Vegas, un simbol al postmodernităţii, al jocului cu iluzii ca motor al comerţului. Dacă în bazarul medieval avem încă o comasare funcţională a comercianţilor pe bresle şi pe domenii de producţie, mall-ul perfecţionează ideea existentă deja în peisajul urban de secol XIX - o punere în scenă a comerţului ca spectacol, mai mult, un spectacol care, aparent, doar secundar este şi comerţ. Într-o piaţă saturată, cu produse tot mai specializate, se mizează pe stimularea unui "impulse buying" - cumpărăturile se fac de plăcere, colateral unor vizitări de spectacole, evenimente mondene, deci după poftă, emoţional, nicidecum din necesitate şi opţiune raţională. Magneţi de dezvoltare urbană Din punctul de vedere al integrării lor în oraş, mall-urile bucureştene au - fără să vrea şi probabil din pură întîmplare - o conotaţie mai europeană decît înseşi mall-urile europene: sînt aşezate în mijlocul oraşului, nu la periferie, şi uneori chiar foarte central. Cauzele vor fi două: pe de-o parte, posibilitatea de a obţine de la stat, cu preţ mic, acele temple ale foamei din anii ’80; pe de altă parte, problema transportului - bucureşteanul nu este interesat de periferia îndepărtată. Un mall aşezat central are garanţia fluxului mare de clienţi. Se întîmplă însă deja ca mall-urile să sufere de pe urma congestiei circulaţiei din centrul oraşului şi/sau viceversa. Oricum e de remarcat că mall-urile bucureştene, prin poziţia lor relativ centrală, au alt efect în echilibrul de forţe urbane decît un mall de la periferie. Ele sînt potenţiali magneţi de dezvoltare urbană a zonelor în care au fost implantate - şi vor juca probabil un rol interesant în Bucureştiul anilor viitori. Rămîne de văzut în ce măsură Bucureştiul, atît de îndărătnic în a accepta sisteme mari, va cuprinde cu ludicul lui dezordonat, dar atît de pitoresc, şi mall-urile.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.