„O figură iconică «a feminității exemplare»” interviu cu Lidia BODEA, director editorial Humanitas

Publicat în Dilema Veche nr. 1028 din 21 decembrie – 27 decembrie 2023
Foto: Radu Sandovici
Foto: Radu Sandovici

Vă amintiți cînd ați aflat prima dată de Monica Lovinescu? 

Prima imagine care-mi vine în minte e a unui aparat de radio de pe vremuri, un Electrolux cu pick-up și ochi-verde, îi spuneam „ochiul magic” și ne bucuram de cîte ori liniuța ochiului devenea foarte, foarte subțire, căci atunci se auzea perfect. Radioul era-n camera noastră, a copiilor, și nu prezenta aproape nici un interes pentru cei mari din casă care, totuși, în zile și la ore precise, veneau să asculte Europa Liberă. Pînă spre 11-12 ani, nu înțelegeam de ce se încăpățînează oamenii mari să asculte niște emisiuni care nu se-auzeau deloc bine, încît ei erau nevoiți să umble tot timpul la butonul rotund, mare, care controla „ochiul magic”. Dar mirarea asta n-a mai durat mult, astfel că din ’88 și ’89, primii mei ani de liceu, păstrez și amintiri despre Unde scurteTeze și antiteze, Scandalul ArpagicMoartea citește ziarulMamutul și literatura...

Ce oferă Editura Humanitas la Centenar? 

Programul Anului Centenar Monica Lovinescu a început în februarie, cu o conferință de presă în care Gabriel Liiceanu anunța ceea ce era doar proiect, speranță: noile ediții din seriile de autor Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, audiobook-ul antologie Aici e Radio Europa Liberă, Finala Concursului Humanitas în licee cu bibliografie Monica Lovinescu, Albumul Centenar conceput de Cristina Cioabă, Gala de la Ateneu, Premiul „Monica Lovinescu“, lansările, inaugurarea unui grup statuar Lovinescu-Ierunca. S-au întîmplat toate! Cărțile au apărut, albumul este o piesă editorială splendidă, de colecție, premiul și-a desemnat cîștigătorii, Bucureștiul a primit din partea Fundației Humanitas Aqua Forte, ca donație, grupul statuar realizat de sculptorul Virgil Scripcariu.

Care dintre multiplele fațete ale personalității și carierei sale – om de radio, instanță morală, critic literar, diaristă, memorialistă – vi se pare azi cea mai dificil de înțeles pentru noile generații?

Să renunți la tot ce ai fi putut fi, să îți muți pur și simplu destinul din făgașul pe care l-ai început și să alegi în locul unei cariere de scriitor ori regizor (făcea un doctorat la Sorbona despre regia de teatru) un cu totul alt drum, unul care va presupune ca pe tine să te pui între paranteze pentru a-i sluji pe ceilalți, iată ce cred că e cel mai greu lucru de înțeles astăzi.

Ce anume ar trebui să citească mai întîi un cititor tînăr interesat de personalitatea sa?

La Apa Vavilonului: Portretul lumii în care am trăit – dar adaug acestei prime întîlniri cu Monica Lovinescu un prolog literar dedicat Monicăi Lovinescu, nuvela „O voce” a Ioanei Pârvulescu, nuvelă cîștigătoare a EUPL Writing Contest: A European Story; și un alt prolog, biografic, Cristina Cioabă, Monica Lovinescu: O viață, o voce, un destin: Album centenar.

Dacă s-ar putea, ce formă de omagiu național ați alege pentru Monica Lovinescu: o ediție filatelică, chipul ei pe o bancnotă, înființarea unei burse?

Dacă s-ar putea... Dar ce rost are să visăm la un omagiu național cîtă vreme anul acesta Academia Română a ales să-l omagieze, la împlinirea sutei lui de ani, pe Bălăceanu-Stolnici, turnător la Securitate cu numele Laurențiu, și nu străin de moartea lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere? Sau cîtă vreme propunerea de a numi două bulevarde cu numele Monica Lovinescu și Virgil Ierunca a fost întîmpinată cu o caragialescă scrisoare de protest...

Ar putea deveni o figură iconică pentru feminismul românesc?

Dar este o figură iconică – „a feminității exemplare”, ca să reiau o splendidă formulă dată de Dan C. Mihăilescu, și n-ar fi de nici un folos atașarea ei la o ideologie. Iar pentru că întrebarea mi-a amintit de-un pasaj scris de Ioana Pârvulescu, dă-mi voie să-l citez: „Într‑una din consemnările anilor ’80, Monica Lovinescu se amuză că diverşi oameni din ţară, care n‑o văzuseră, dar o auziseră, şi‑o închipuiau mare, serioasă, îmbrăcată eventual în taior, şi că s‑au mirat aflînd că e micuţă şi poartă blugi! (Recunosc că şi eu m‑am mirat, la prima întîlnire de la Librăria Kretzulescu, să văd o femeie veselă, micuţă, plină de căldură, într‑o rochie înflorată, pentru că feminitatea ei evidentă şi fermitatea ei de luptător de mare clasă erau greu de asociat.” (Prefață la Monica Lovinescu, Jurnal esențial, ediție de Cristina Cioabă)

Dacă ar fi să alegeți cel mai tulburător episod din viața sa, la ce anume v-ați opri?

Există cel puțin trei episoade-limită pe care s-a construit destinul exemplar al Monicăi Lovinescu. 

Plecarea din țară, septembrie 1947, cu trenul, cînd soldații ruși o întorc din drum, iar ea se hotărăște să treacă totuși granița, clandestin: „Sub cărbuni, în timp ce soldaţii ruși trecînd din vagon în vagon își înfigeau baionetele printre bulgări, ameţitor de aproape, mi‑am dat seama deodată că nu mi‑era teamă, dar deloc, și că la mine mecanismul fricii nu se putea declanșa dacă imaginaţia nu‑l prevăzuse și prelucrase mai înainte. (La Apa Vavilonului, Humanitas, 2023)

1958-1959, arestarea mamei, profesoara Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, în vîrstă de 71 de ani, cardiacă și cu hepatită cronică. Va fi condamnată la 18 ani de temniță grea, va muri, chinuindu-se cumplit, pentru că nu i se mai dau medicamentele, ca pedeapsă pentru că ea refuzase trocul propus de Securitate (să-i scrie Monicăi, s-o transforme în colaboratoare a regimului). În oglindă cu tîrgul propus mamei, Monicăi Lovinescu Securitatea îi dă de-nțeles că se poate cădea la o-nțelegere, „că pot interveni ameliorări”, „dacă există la MONICA înțelegere şi dragoste faţă de ţară“, la care „MONICA a reacţionat prompt afirmînd că ea nu-şi vinde conştiinţa […]. Ea a susţinut că mama ei nu a călcat legile ţării […]”. (Iulia Vladimirov, Monica Lovinescu în Documentele Securității, Humanitas, 2012)

18 noiembrie 1977, cînd, în ajunul zilei de naștere – pe 19, împlinea 54 de ani – este bătută de doi palestinieni tocmiți de regimul comunist de la București: „Să i se închidă gura. Nu trebuie ucisă. N‑avem nevoie de anchete americane și franceze ce ne‑ar pune în situaţii dificile. S‑o facem zob. Să‑i spargem dinţii, falca, braţele. Să nu mai poată niciodată vorbi sau scrie. Să devină un exemplu de neuitat pentru ceilalţi. Să fie bătută la ea acasă pentru ca să înveţe și ea, și alţii că nu există nici un adăpost sigur pentru calomniatorii dictaturii proletariatului. Nici chiar în propria lor casă.” (Ceaușescu către generalul de Securitate Mihai Pacepa)

Mă gîndesc că, dacă aceste trei episoade s-ar regăsi în paginile manualelor, n-am mai auzi așa de des că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu / pe vremea comuniștilor”, refren preluat, culmea, și de cei care nu au trăit nici o secundă în comunism.

interviu realizat de Marius CHIVU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.