O ficţiune periculoasă

Bogdan CHIRIŢOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 160 din 1 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- promisiunile exagerateale sistemului blocheaza dezvoltarea sănătăţii - În discuţiile despre sistemul de sănătate, ne tot agăţăm de o ficţiune: aceea că putem avea un sistem public care oferă îngrijiri complete de sănătate tuturor şi în mod gratuit. Nu trebuie să ştii multă economie ca să înţelegi că cererea de servicii şi bunuri medicale, aparent gratuite, depăşeşte capacitatea financiară a sistemului. Soluţiile nu sînt multe şi nu trebuie să inventăm apa caldă sau să revoluţionăm teoria politicilor publice: e nevoie de atragerea unor resurse suplimentare (mai ales creşterea fondurilor private), să eliminăm din actualele inechităţi, să recunoaştem limitele sistemului şi să transparentizăm cheltuielile. Statul român cheltuie pentru sănătate aproximativ 4% din produsul nostru intern brut. Chiar dacă Guvernul va reuşi performanţa promisă în programul de guvernare - de a creşte alocaţiile bugetare pentru sănătate la 6% din PIB pînă în 2008 -, România va continua să cheltuiască pentru sănătate atît în termeni relativi (procent din PIB), cît şi în termeni absoluţi (măsurat în euro) mult mai puţin decît celelalte state-membre ale Uniunii Europene. Vechile state membre (aşa-numitele UE 15) alocă 8-10% din PIB, iar PIB-ul per capita al României nu reprezintă decît o treime din media Uniunii. Cu cheltuieli per capita de 6-7 ori mai mari în euro decît România, vechii europeni se confruntă şi ei cu o criză a sistemului de sănătate şi încearcă să reziste presiunii creşterii costurilor. Cum România nu are nici o şansă să aloce resurse comparabile pentru sănătate în viitorul previzibil, este evident că trebuie să facem ceva în plus faţă de necesara, dar insuficienta creştere a finanţării publice. Un sistem ipocrit Dacă alocăm atît de puţin, cum a făcut faţă sistemul pînă acum? Prin inechitatea accesului la îngrijiri medicale. Un fost ministru al Sănătăţii îmi spunea că sistemul supravieţuieşte doar pentru că jumătate din populaţie moare liniştită acasă, fără a-şi cere dreptul la îngrijirile promise teoretic de sistemul public. Există în mod evident o imensă diferenţă de acces la sănătate între jumătatea rurală a populaţiei şi cea urbană. Bugetarea pe bază istorică (îţi dăm în funcţie de cît ai cheltuit anul trecut) perpetuează inechităţile şi arbitrariul - s-a ajuns astfel ca raportul bugetelor per capita pentru medicamente compensate, între diferite judeţe, să varieze de la 1 la 4. Practic, am asigurat supravieţuirea sistemului public prin instituţionalizarea tacită a ipocriziei publice. Promitem tot pentru toţi, dar nu ne ajung banii, aşa că "toţi" devine în practică "fiecare". Şi fiecare se descurcă individual. Aşa insuficiente cum sînt, resursele nu sînt raţionalizate în mod transparent, pe baza unor reguli raţionale care să asigure tratamente medicale eficace pentru cei care au cea mai mare nevoie. În realitate, relaţiile şi şpaga asigură accesul la îngrijiri de sănătate peste medie, în timp ce cei care nu posedă aceste "resurse" trebuie să se mulţumească cu servicii sub standard. Ne salvează Europa? Nici integrarea europeană nu va fi o binecuvîntare pentru sectorul de sănătate românesc. Politica de sănătate este în cea mai mare măsură o responsabilitate naţională, iar intervenţia directă a UE în acest sector este redusă. Există însă importante influenţe indirecte, care vor mări costurile de sănătate. Similar României, multe dintre statele membre îşi folosesc puterea mare de negociere (statul e cel mai important angajator) pentru a menţine salariile din domeniul sănătăţii la nivele relativ scăzute. Consecinţa firească este că, în timp, aceste state se confruntă cu lipsa personalului medical, din cauza atractivităţii scăzute a unei astfel de cariere - tinerii ajung să prefere unei cariere medicale, care implică în jur de 10 ani de pregătire profesională (facultate plus specializare), una în domeniul financiar, unde sînt necesari doar trei ani de facultate, iar veniturile - mult mai mari decît în medicină. Însă, oricît de neatractiv ar părea unui britanic salariul din sănătate, el este extrem de tentant pentru medicii români. În ciuda creşterilor de salarii din ultimii doi ani, salariile din sănătate rămîn în România sub media naţională, iar mulţi dintre medicii români au venituri modeste - în special medicii de familie, rezidenţii şi cei din specialităţile mai puţin tentante financiar. De aceea, mulţi medici vor fi tentaţi să plece din ţară. Situaţia va fi şi mai dramatică în ceea ce priveşte personalul mediu, faţă de care există mai puţine restricţii privind integrarea pe piaţa muncii din alte state membre. Migraţia personalului medical va obliga Guvernul să continue creşterea accelerată a salariilor. O altă presiune financiară asupra sistemului va veni dinspre numărul în creştere de români care călătoresc în Europa. Dacă sînt salarizaţi legal într-un alt stat membru, cheltuielile lor medicale vor fi suportate de asigurările sociale ale respectivului stat membru, dar în cazul turiştilor (cu care sînt asimilaţi şi muncitorii ilegali), medicina de urgenţă va fi decontată de sistemul românesc de asigurări sociale, la preţuri europene. În plus, tot mai mulţi români vor dori să beneficieze de servicii medicale în străinătate, pentru acele prestaţii inexistente aici, care vor trebui, de asemenea, să fie plătite la preţurile lor europene. În fine, integrarea deplină a României în Piaţa Unică Europeană va forţa egalizarea preţurilor efective ale medicamentelor (care, în ciuda mitului prevalent, sînt în multe cazuri mai ieftine, deocamdată, aici). Toţi aceşti factori exercită o presiune în sensul creşterii cheltuielilor publice pentru sănătate. Soluţii Soluţia pentru a face faţă acestor presiuni este de a atrage fonduri private, care să suplimenteze fondurile publice. Tot mai multe firme îşi asigură salariaţii în regim privat. Deja sumele plătite direct de populaţie sînt considerabile - estimate la aproximativ 1% din PIB, deci aproximativ un sfert faţă de fondurile publice. Lipsa de transparenţă reduce însă eficienţa utilizării acestor fonduri. Ministrul Sănătăţii şi-a pus speranţa în asigurările private de sănătate, cărora le-a conferit deductibilitatea fiscală prin noul cod fiscal. Asigurările private sînt o veche speranţă a sistemului de sănătate - dna ministru Bartoş le declarase în 2001 prioritatea numărul 1 a propriului mandat! Însă au fost ţinute pe loc nu atît de lipsa stimulentelor fiscale, cît de neclaritatea a ceea ce se poate asigura. Cu alte cuvinte, oamenii plătesc în sistem privat, dar nu e limpede pentru ce anume. În acest moment, serviciile private par a se suprapune peste cele publice. Medic de familie există şi la stat, şi la privaţi. De ce plătesc oamenii pentru medici de familie la care ar avea acces prin asigurarea publică? Poate pentru că sînt trataţi prost acolo. Sau pentru că, oricum, trebuie să le ofere ceva plăţi informale. Dar sînt puţini cei care îşi permit acum ca, după ce plătesc 13% din venit pentru asigurările publice de sănătate, să suporte costul adiţional al unei asigurări private integrale. Asigurările private îşi vor găsi clienţi numai dacă vor suporta serviciile suplimentare pe care statul nu le poate asigura (total sau parţial). În acest scop, asigurările publice trebuie să pună la punct acel pachet se servicii pe care le pot, în mod realist, asigura fiecărui pacient, din orice parte a ţării. Statul ar trebui să se hotărască ce anume poate plăti. De pildă, în situaţia actuală, se întîmplă ca omul să ştie că are dreptul să cheme o Salvare de la stat. Tot aşteaptă, se întîmplă să nu vină cu orele. Dacă are bani, cheamă una privată. Dacă nu are bani, Dumnezeu cu mila! Situaţia este nu doar nedreaptă şi riscantă, dar şi nepredictibilă. E un exemplu de ipocrizie şi de amestec între serviciile publice, doar teoretic accesibile tuturor, în mod gratuit, şi serviciile private, accesibile doar pentru unii. Pentru a introduce o doză de realism economic în comportamentul pacienţilor, ar trebui luată şi decizia, dificilă politic, de a obliga pacienţii din sistemul public să suporte o parte din costul tratamentului (ceea ce în prezent se întîmplă oficial doar în cazul medicamentelor şi al unora dintre analizele efectuate ambulatoriu). Ambele soluţii sînt discutate de ani de zile. Ministerul, Casa (de Asigurări Sociale de Sănătate) şi Colegiul Medicilor îşi tot pasează sarcina elaborării ghidurilor / protocoalelor terapeutice (care ar urma să precizeze ce servicii suportă statul, în cazul unui anumit diagnostic). Spaima politică a blocat, ministru după ministru, introducerea co-plăţilor (partea din cost suportată de pacient) oficiale şi a listelor de aşteptare pentru intervenţiile fără caracter de urgenţă. Cererea practic nelimitată de servicii medicale trebuie pusă în acord cu resursele publice limitate. Dar în loc de o raţionalizare transparentă, eficientă şi, în final, mai echitabilă, sistemul de sănătate a continuat să raţionalizeze informal, pe baza relaţiilor şi a şpăgii (o co-plată netransparentă). Atît timp cît statul pretinde că acordă gratuit totul, va fi imposibil pentru firmele de asigurări să propună un pachet atractiv pentru un mare număr de români. Vom rata astfel şansa de a aduce la lumină, a eficientiza şi a creşte fondurile private, care ar putea suplimenta resursele publice alocate sănătăţii. _____________ Bogdan Chiriţoiu este consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Departamentul de Sănătate Publică. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, apoi un master în Studii Europene la London School of Economics. Urmează doctoratul în cadrul Academiei de Studii Economice cu o teză despre Asigurările Sociale de Sănătate în statele Europei Centrale şi de Est.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.