O feminitate feministă
Dosarul de față l-am conceput în vremuri de pace. Ideea, concretizată mai demult în întrebarea „De ce există un război între feminitate și feminism?”, mi se pare că azi ar suna deplasat. Pentru că, azi, cred că înțelegem cu toții cu cîtă ușurință putem folosi cuvîntul „război” în vremuri de pace. Cînd acest cuvînt descrie realitatea crudă pe care, de altfel, o desemnează, cu greu îl mai putem verbaliza în alte contexte, banalizîndu-i greutatea reală.
Totuși, avînd în vedere tema Dosarului, dar și realitatea pe care o trăim zilele acestea, voi propune ca punct de plecare al argumentului acea frază, un panseu pe care personal îl consider deopotrivă și feminin, dar și feminist: „Dacă femeile ar conduce lumea, n-ar mai fi războaie”.
În primul rînd, și cred că nimeni nu poate avea obiecții cînd afirm asta, noi, femeile, distingem și putem nominaliza mai multe nuanțe ale aceleiași culori decît bărbații. Pentru noi nu există doar alb și negru, ci o întreagă gamă între ele. (Dacă port o eșarfă lila, este lila, nu mov și nu albastră.) Cînd luăm o decizie, rareori mergem după primul instinct. (Nu vom intra niciodată brusc, de pe stradă, la coafor, cerînd să ni se facă un breton, doar pentru că așa ni s-a năzărit.) Sîntem precaute, analizăm toate implicațiile, ne mai sfătuim cu o prietenă, cîntărim îndelung o problemă. (Dacă, de exemplu, vrem să cumpărăm un șampon, începem să facem o cercetare îndelungată, să vedem ce ingrediente are, ce efecte promite, ce părere mai au alții; pe cînd un bărbat intră în supermarket și ia de pe raft o sticlă pe care scrie „șampon”.)
Urîm să mergem la vînătoare. (Preferăm să ni se facă curte.) Avem oroare de violență și agresivitate și de cele mai multe ori încercăm să aplanăm un conflict apelînd la rațiune. (Mai ales că ne place teribil de mult să vorbim, să detaliem, să fim sigure că sîntem înțelese pe deplin.) Detestăm perioadele de stres și preferăm să ne menajăm. (Mai ales că stresul îngrașă.) Dacă ceva ni se strică prin casă, preferăm să chemăm un instalator care se pricepe, nu să ne apucăm să reparăm de unele singure. (Ținem să avem o manichiură impecabilă.) Cînd facem ceva din pasiune, redevenim în suflet copii, însă dacă ceva nu ne iese conform planului, ori căutăm o altă cale, ori, dacă nici asta nu merge, nu ne mai încăpățînăm, pentru că avem și altceva mai bun de făcut.
Pentru că, și nu în ultimul rînd, conștientizăm mai bine decît bărbații că viața este a naibii de scurtă ca s-o irosim aiurea.
