O feminitate feministă

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
E cool să postești jpeg

Dosarul de față l-am conceput în vremuri de pace. Ideea, concretizată mai demult în întrebarea „De ce există un război între feminitate și feminism?”, mi se pare că azi ar suna deplasat. Pentru că, azi, cred că înțelegem cu toții cu cîtă ușurință putem folosi cuvîntul „război” în vremuri de pace. Cînd acest cuvînt descrie realitatea crudă pe care, de altfel, o desemnează, cu greu îl mai putem verbaliza în alte contexte, banalizîndu-i greutatea reală.

Totuși, avînd în vedere tema Dosarului, dar și realitatea pe care o trăim zilele acestea, voi propune ca punct de plecare al argumentului acea frază, un panseu pe care personal îl consider deopotrivă și feminin, dar și feminist: „Dacă femeile ar conduce lumea, n-ar mai fi războaie”.

În primul rînd, și cred că nimeni nu poate avea obiecții cînd afirm asta, noi, femeile, distingem și putem nominaliza mai multe nuanțe ale aceleiași culori decît bărbații. Pentru noi nu există doar alb și negru, ci o întreagă gamă între ele. (Dacă port o eșarfă lila, este lila, nu mov și nu albastră.) Cînd luăm o decizie, rareori mergem după primul instinct. (Nu vom intra niciodată brusc, de pe stradă, la coafor, cerînd să ni se facă un breton, doar pentru că așa ni s-a năzărit.) Sîntem precaute, analizăm toate implicațiile, ne mai sfătuim cu o prietenă, cîntărim îndelung o problemă. (Dacă, de exemplu, vrem să cumpărăm un șampon, începem să facem o cercetare îndelungată, să vedem ce ingrediente are, ce efecte promite, ce părere mai au alții; pe cînd un bărbat intră în supermarket și ia de pe raft o sticlă pe care scrie „șampon”.)

Urîm să mergem la vînătoare. (Preferăm să ni se facă curte.) Avem oroare de violență și agresivitate și de cele mai multe ori încercăm să aplanăm un conflict apelînd la rațiune. (Mai ales că ne place teribil de mult să vorbim, să detaliem, să fim sigure că sîntem înțelese pe deplin.) Detestăm perioadele de stres și preferăm să ne menajăm. (Mai ales că stresul îngrașă.) Dacă ceva ni se strică prin casă, preferăm să chemăm un instalator care se pricepe, nu să ne apucăm să reparăm de unele singure. (Ținem să avem o manichiură impecabilă.) Cînd facem ceva din pasiune, redevenim în suflet copii, însă dacă ceva nu ne iese conform planului, ori căutăm o altă cale, ori, dacă nici asta nu merge, nu ne mai încăpățînăm, pentru că avem și altceva mai bun de făcut.

Pentru că, și nu în ultimul rînd, conștientizăm mai bine decît bărbații că viața este a naibii de scurtă ca s-o irosim aiurea.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.