"O etapă esenţială: educaţia interculturală"

- interviu cu Margareta MATACHE, director executiv Romani CRISS - Ţigan sau rom? Rom. Categoric. În primul rînd pentru că termenul ţigan nu există în limba romani. Are de-a face, într-adevăr, şi cu faptul că la ora actuală, atît în România, cît şi în alte ţări, fie că spui gypsy, zigeuner sau ţigan, o spui cu o conotaţie negativă. Însă principalul argument pentru care noi considerăm că formularea corectă şi reală este rom este cel al originii lingvistice. Există, ce e drept, şi romi care ţin la titulatura de ţigan, aceştia o fac însă, pe de o parte, ca un semn de revoltă îndreptat contra prejudecăţilor, pe de alta, pentru că au impresia că denumirea de rom este ceva fancy. De cînd vorbim de această prejudecată? Exista ea înainte de '89 sau e o "creaţie" modernă? Situaţia pînă în '89 era diferită. Pînă atunci nu puteai vorbi de nici un fel de drept, cu atît mai puţin să-ţi susţii, ca minoritate etnică, identitatea. Tensiuni existau însă şi atunci, mai ales la nivelul satelor şi al comunităţilor mai mici, chiar dacă într-o stare latentă. Prejudecăţile nu puteau fi clar exprimate, aşa cum se întîmplă acum. Discriminarea a existat însă cu mult înainte de '89, dacă e să ne amintim de Holocaust, de deportările şi crimele din perioada respectivă. Istoric vorbind, romii au avut dintotdeauna o situaţie diferită, "inegală"... dacă e să mergem şi mai departe raportîndu-ne la perioada sclaviei din România. Îşi reneagă romii, cei care ajung să-şi depăşească condiţia, apartenenţa? Conform ultimului recensămînt, în România există 535.250 de romi. Dar, potrivit atît statisticilor unor ONG-uri, cît şi datelor guvernamentale, în prezent vorbim de circa două milioane de romi. Ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate dintre ei nu şi-au declarat etnia. Însă există o multitudine de argumente care justifică acest comportament, mulţi temîndu-se să recunoască. De ce? Pentru că s-au săturat de discriminare. Au însă conştiinţa propriei identităţi? Eu zic că da. Şi o au nu numai cei care şi-au recunoscut etnia la recensămînt, dar şi ceilalţi. Există un sentiment comun asupra a ceea ce înseamnă a fi rom, din păcate, există şi o reacţie agresivă, negativă... Pe de o parte, luptăm cu mentalitatea discriminării din afară, pe de alta, cu cea dinăuntru... cu autodiscriminarea. Se întîmplă deseori ca un rom discriminat să se gîndească nu că doctorul sau funcţionarul este de vină, că acela este de fapt cel care are o problemă de rasă, ci că respectivul se comportă astfel pentru că alţi romi, cei care au creat o imagine negativă, sînt de vină. Greşeala pe care mulţi o fac, şi romii şi neromii, este că se merge spre generalizarea aspectelor negative. Conform studiilor, românii cred despre romi că sînt murdari, că fură, nu vor să muncească... dar asemenea exemple există şi în rîndul populaţiei nerome şi nu e corect să absolutizăm. Ceea ce dorim este ca aceste cazuri să nu mai fie generalizate, pentru că efectele generalizării se reflectă asupra întregii etnii. În comparaţie cu alte minorităţi din România, cît sînt de discriminaţi romii? Iar aici mă refer la marşul organizat de comunitatea gay acum cîteva săptămîni, în centrul Capitalei. Credeţi că, dacă s-ar organiza un miting privind drepturile romilor, ar ieşi la fel? Cu bătaie, adică? Conform unui sondaj CURS, 61% dintre români consideră că romii "sînt o ruşine pentru România". Pe de altă parte, au fost mitinguri în Bucureşti, chiar la începutul anului, pe 20 februarie, de Ziua Dezrobirii. Reacţiile nu au fost atît de dure, ca în cazul paradei gay care a avut parte şi de un contra-marş. În cazul romilor, reacţiile pe stradă nu sînt atît de vizibile... de agresive. Dar discriminare există, există în autobuze, cînd de fiecare dată călătorii îşi feresc geanta, la locurile de muncă unde li se refuză angajarea pe diferite pretexte... Sînt multe cazuri în care studenţii romi, alături de colegii de facultate neromi au vrut să meargă în locuri publice, în discoteci... pe cînd colegii lor au fost lăsaţi să intre, lor li s-a închis uşa în nas. Dar cînd vorbim de discriminare, nu vorbim numai de reacţiile oamenilor pe stradă. Avem de-a face şi cu discriminarea instituţională. Cînd un rom merge la medic şi este tratat diferit, cînd poliţia încearcă să caute un hoţ într-o comunitate şi, pînă să ajungă la el, bate întreaga comunitate, înjură femeile, bate copiii, face descinderi la 4 dimineaţa, bagă frica în oameni... lucruri absolut ilegale, făcute de reprezentanţii statului doar pentru că aceştia sînt romi. Vorbind de reprezentanţii statului, într-un articol Gheorghe Sarău "acuza" cumva profesorii din sistemul de învăţămînt că nu cunosc îndeajuns cultura romilor, fiind astfel predispuşi la discriminare, chiar dacă o fac subconştient. Nu ştiu dacă e vorba neapărat de cunoaşterea culturii romilor, ca să nu discriminezi. În primul rînd, trebuie să ştii că oamenii sînt egali, indiferent de cultură sau etnie. Problema sistemul educaţional românesc este monocultura. Componenta interculturală pentru minorităţile din România (inclusiv cea romă) nu a fost introdusă în şcoli. În clasele primare, învăţătoarea nu vorbeşte despre cel de lîngă noi. Nu mă refer aici neapărat la cultura romilor sau a maghiarilor, vorbesc de conştientizarea ideii că oamenii, chiar dacă sînt diferiţi, sînt totuşi egali. Cît despre curriculum-ul şcolar, cărţile de istorie ar trebui să vorbească despre Holocaustul şi robia romilor. Sînt lucruri care, ştiute din copilărie, ar schimba prejudecăţile şi mentalităţile generaţiilor viitoare. Deocamdată însă avem în România anului 2006 şcoli segregate de romi, a căror existenţă este motivată de Ministerul Educaţiei prin faptul că aceştia locuiesc departe de şcoală sau în comunităţi compacte. Însă o sumedenie de studii realizate de noi, în diferite localităţi, arată clar că romii sînt segregaţi fie în clase separate, fie în şcoli separate, unde calitatea educaţiei este foarte proastă, profesorii - în mare parte suplinitori, condiţiile - îngrozitoare. Am cunoscut în Zizin cîţiva copii romi care, pentru că încercau să-şi depăşească condiţia, mergînd la cursurile adiacente şcolii, cursuri de teatru, aerobic etc., organizate de liceeni români din sat, erau blamaţi, în primul rînd, de propria comunitate. Nu erau văzuţi cu ochi buni... Cred că în comunităţile de romi, cel puţin în cele tradiţionale, compacte... lipsesc modelele la care un copil să se poată uita şi să spună: "uite, vreau să ajung şi eu aşa". Nici părinţii nu conştientizează foarte bine nevoia şcolii, a educaţiei, pentru că îşi spun: "La ce ne trebuie? Şi aşa sîntem săraci, nu avem mîncare, la ce ne ajută şcoala?". Sînt concepţii care trebuie schimbate. Unul dintre lucrurile pe care noi le recomandăm, atît Ministerului, dar şi celor care fac legi în România, este ca, atunci cînd lucrează pe componenta educaţională, să se gîndească şi la un program de lucru cu părinţii. Printre mulţi părinţi romi circulă ideea: "ce sens are să le băgăm în cap vise, doar ca să fie mai tîrziu deziluzionaţi?". Ajung aceşti copii, dacă reuşesc în viaţă, să fie deziluzionaţi de societate? Avem cazuri în care absolvenţi de facultate au probleme la angajare din cauza etniei. Cînd aleg o carieră într-un cadru "nerom", adică independent de organizaţiile din domeniu, romii întîmpină multe greutăţi. Avem chiar colegi care lucrează în cadrul Primăriilor şi care au de-a face zilnic cu prejudecăţi la adresa lor... Cînd vorbim de formarea unei elite intelectuale, vorbim de teoreticieni sau de intelectuali "practicanţi", medici, avocaţi, asistenţi sociali... şi cît de dornici sînt romii, care beneficiază de pregătire în asemenea domenii, să se întoarcă în comunitate? De la începutul anilor '90, de cînd s-au creat acele locuri "speciale" la facultate, impulsul educaţional a avut un impact destul de mare... în prezent sînt foarte mulţi studenţi romi... foarte multe studente rome... Mulţi se îndreaptă spre Facultatea de Asistenţă Socială care a fost şi prima facultate care a oferit locuri speciale. Sînt multe tinere rome care vor să meargă la Facultatea de Medicină, din păcate acolo nu sînt atît de multe locuri, iar tinerii preferă să meargă undeva unde ştiu sigur că vor avea acces. Există şi mulţi studenţi la Drept, dintre care nu puţini, după absolvire, lucrează la Romani CRISS. Există mai multă teorie decît practică? În mod sigur, deşi spuneam că la nivel central se mişcă lucrurile, la nivel local nu se văd schimbările. Mai mult, atît romii, cît şi românii nu ştiu despre ce e vorba, nu-şi cunosc drepturile, nu ştiu că există politici pentru romi, locuri speciale în şcoli şi facultăţi. Este nevoie de o campanie mai agresivă de informare. Integrarea nu o să aducă totuşi o schimbare de mentalitate... Nu, desigur pentru asta mai trebuie să treacă cîteva zeci de ani. Noi încercăm, măcar pentru generaţiile următoare, să schimbăm ceva. Şi cred că o etapă esenţială este educaţia, mai ales educaţia interculturală. Atît în ceea ce priveşte comunitatea romă, cît şi restul românilor care trebuie să înveţe despre ceilalţi. În sistemul de învăţămînt este absolut necesară această componentă de educaţie interculturală. Margareta Matache este director executiv Romani Criss (Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii).