O educaţie ca la carte

Alex CĂLIN
Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
O educaţie ca la carte jpeg

E greu să creşti un copil? „Foarte, foarte greu“, vor răspunde toţi cei întrebaţi, pe un ton grav, eventual însoţit de un oftat trist. „Foooarte greu, e cel mai greu lucru. Ehe, cîte sacrificii nu face un părinte… Cea mai grea meserie e meseria de părinte…“ Dacă interlocutorul e mai în vîrstă, e posibil să adauge cu un vag ton de reproş: „Voi, acu’, nu ştiţi nimic, dar pe vremea noastră… Cîte sacrificii n-am făcut, cîte greutăţi… Totul numai ca să fie bine la copii, s-avem şi noi un sprijin la bătrîneţe“. „Sacrificii“ va fi cuvîntul cel mai des întîlnit, indiferent de vîrsta sau educaţia părintelui cu care discuţi. Se pare că aceasta e condiţia definitorie a părintelui: om care se sacrifică pentru binele copiilor săi.

Dar de unde acest sentiment unanim despre creşterea copiilor ca fiind un lucru extrem de dificil? Un răspuns care poate să pară firesc este acela că, în creşterea şi educarea copiilor, adulţii întîmpină de multe ori probleme pe care nu ştiu să le rezolve. Spun „poate să pară“ pentru că ar fi foarte greu de găsit un părinte care să nu creadă despre el însuşi că ştie tot ce trebuie făcut pentru copiii săi. Creşterea copiilor este un domeniu la care toată lumea – chiar şi cei care nu sînt părinţi (uneori mai ales ei – o, cum ar fi rezolvat ei imediat criza de furie a băieţelului de 2 ani care urla ieri în mall) – crede că se pricepe şi un mod sigur de a intra în conflict cu o mamă sau un tătic grijuliu, chiar dacă-ţi sînt prieteni, e să le pui la îndoială deciziile.

Dar dacă eşti un părinte care uneori recunoaşte că nu ştie anumite lucruri, unde poţi găsi ajutor? Dintre numeroasele soluţii, una o reprezintă cărţile pentru copii. Există, desigur, şi cărţi destinate părinţilor, în care se tratează mai sumar sau în detaliu diverse probleme şi se oferă soluţii. Dar, pentru că în educaţie este mult mai eficientă interacţiunea, rezolvarea în comun a problemelor, cărţile care tratează probleme de educaţie, dar sînt special concepute pentru copii, nu pentru părinţi, sînt de multe ori mai folositoare.

Ce oferă piaţa românească de carte din acest punct de vedere? La o primă privire, oferta este abundentă. Există sute, poate mii de titluri de carte pentru copii şi despre care toate editurile spun că au o mare valoare în primul rînd educaţională. „Copilul dumneavoastră va învăţa cutare şi cutare lucru, i se va dezvolta cutare capacitate, va dobîndi numeroase noţiuni despre şi despre…“ Expresia magică, aproape hipnotică, este „copilul va învăţa“. Acesta este, în viziunea celor mai multe edituri de profil de la noi, singurul lucru care contează. În perfect acord, de altfel, cu opinia generală (a cărei sursă e sistemul şcolar învechit) despre ce înseamnă educaţia unui copil: cît mai multe cunoştinţe. Să învăţăm literele/cifrele/culorile/formele, să învăţăm limba engleză (există sute de cărţi care au ca titlu variaţii pe tema „Primele mele cuvinte în engleză“), limba germană (din ce în ce mai trendy) şi alte limbi străine, să facem matematică (nu aritmetică, aceasta a ajuns aproape o vorbă ruşinoasă) de la vîrste din ce în ce mai mici, ştiinţele naturii, istorie, tehnologie – orice subiect este bun pentru a publica o carte pentru copii şi a o vinde ca pe un medicament miraculos pe care orice părinte responsabil e dator să-l administreze copilului său.

Dar dacă încerci să găseşti o carte educativă despre lucruri care nu sînt neapărat „de învăţat“, şansele sînt aproape nule. Toată gama problemelor sufleteşti sau sociale cu care se confruntă un copil (deci şi părinţii) în familie, în societate, la grădiniţă sau la şcoală reprezintă un domeniu foarte puţin abordat de editurile din România. Exemplele care pot fi găsite sînt extrem de puţine. Încă se mai găsesc cele patru cărţi din seria „Mai bine vorbim despre asta“ publicate de Editura Gama în 2010 (Şi tu eşti timid?, Atunci cînd părinţii mei au uitat să mai fie prieteni, Bunicii mei sînt speciali, Şi tu ai un secret?), ca şi cele două traduceri din Catherine Dolto de la Cartea Copiilor (din seria „Mine de rien“ în original: De ce spun copiii NU, De ce fac copiii crize de furie). Foarte rare sînt şi cărţile de poveşti sau poezii care îndrăznesc să trateze astfel de teme, deşi literatura ar fi calea cea mai bună în abordarea lor. Autoare ca Victoria Pătraşcu, Alina Darian, Adina Popescu, Andreea Demirgian sau Zully Mustafa au încercat, în unele dintre cărţile publicate, să vorbească pe înţelesul copiilor despre prietenie, toleranţă, integrarea într-un grup, acceptarea diferenţelor... şi alte lucruri asemănătoare, dar promovarea ineficientă şi lipsa de interes a creatorilor de opinie (criticii literari) pentru domeniu au dus la un impact redus al creaţiilor lor.

Probleme şi soluţii

Cu totul altfel stau lucrurile în ţările din Occident. Deşi există şi acolo o imensă cantitate de cărţi educative bazate numai pe informaţie care poate fi învăţată, ponderea lor nu este majoritară, dimpotrivă. De foarte mult timp părinţii şi copiii din ţările vestice sînt obişnuiţi să cumpere şi să citească împreună cărţi despre problemele cu care se confruntă, iar oferta este nu numai diversă, ci şi foarte specializată. Dacă eşti un copil de culoare sau hispanic, poţi găsi, de exemplu, cărţi despre cum să-ţi faci prieteni printre albi sau asiatici (cînd va apărea şi la noi o carte despre viaţa şi problemele unui copil rom?). Dacă nu ştii cum să te porţi cînd mergi în oraş, în vizită, la o petrecere, la un bolnav, la o slujbă religioasă – găseşti cărţi despre asta (sau părinţii tăi pot găsi, dacă nu ştii încă să citeşti). Există numeroase cărţi despre relaţiile de familie: cum e cînd ţi se naşte un frate sau o soră, cum e să fii cel mai mic sau cel mai mare copil din familie, ce să înţelegi cînd părinţii se ceartă, ce să faci dacă divorţează, cum e cînd pleci prima dată singur mai mult timp de acasă, cum să le spui celor din familie că-i iubeşti (sau că nu-i suporţi), cum e cînd un membru al familiei moare... şi multe altele. Sînt, de asemenea, multe titluri despre interacţiunile de zi cu zi: cum salutăm, cum punem întrebări la magazin, cum cerem sau oferim ceva, cum ne exprimăm o nemulţumire sau cum ne arătăm bucuria. Dacă eşti băiat, găseşti sigur ajutor într-o carte despre cum să vorbeşti cu colega de clasă sau cum să procedezi într-un conflict pe terenul de sport. Există, desigur, şi oferta similară, poate mult mai bogată, pentru fete.

Desigur, nu trebuie dată cărţilor educative pentru copii mai multă importanţă decît e cazul. În educarea propriilor copii, fiecare părinte trebuie să găsească modul cel mai potrivit de a discuta şi rezolva, cînd e posibil, problemele apărute. Este indiscutabil însă că o poveste, mai scurtă sau mai lungă, ilustrată sau nu, poate fi de multe ori un ajutor care favorizează apropierea şi comunicarea dintre copil şi părinte. Ca părinţi, nu întotdeauna ne găsim cuvintele, nu avem mereu răbdarea necesară, poate nici nu înţelegem uneori ce se întîmplă cu adevărat cu copilul nostru. Mai ales în situaţii de stres sau de conflict, şi mai ales la vîrste mici, o carte prin care putem să-i arătăm copilului că nu e primul care întîmpină o anume problemă şi că există soluţii poate aduce liniştea şi speranţa – şi, în final, rezolvarea dorită.

Revenind la cărţile educative din România, este puţin probabil ca piaţa să înceapă să ofere şi altfel de titluri decît cele strict utilitare, de asimilare a unor cunoştinţe specifice şi exacte. Primul motiv este profitabilitatea mare a acestui tip de carte – se cumpără şi se va cumpăra nefiresc de mult atîta timp cît presiunea şcolii va rămîne îndreptată în aceleaşi anacronice direcţii: cantitate mare de informaţii în dauna calităţii, şablonarea gîndirii în dauna creativităţii şi a spiritului critic. Trebuie să ne întrebăm, ca părinţi, ce vrem să facem din copiii noştri prin educaţia pe care le-o oferim: adulţi plini de cunoştinţe asimilate mecanic, dar fără capacitatea de a gîndi singuri, prizonieri ai publicităţii comerciale şi politice – sau cetăţeni adevăraţi, adică politicoşi, toleranţi, optimişti, încrezători în forţele lor şi capabili să judece singuri, cu alte cuvinte, oameni liberi.

Alex Călin este director al Editurii Cartea Copiilor.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.