O dublă identitate culturală

Învăţămîntul în limba maghiară din Bucureşti are ca punct de plecare anul 1815, cînd preotul reformat Sukei Imre pune bazele unei şcoli confesionale în propria casă parohială. Nucleul s-a dezvoltat destul de repede, mai ales prin contribuţiile enoriaşilor, iar la începutul secolului al XX-lea, în Bucureşti se înfiinţează, între 1904 şi 1906, două şcoli cu predare în limba maghiară. Statisticile vremii arată că populaţia şcolară de limba maghiară în Capitală atingea cifra de 1141 de elevi la şcoala catolică şi 468, la cea reformată. Şcolile fiind foarte bine dotate (bibliotecă, laboratoare, ateliere, semi-internat), asigurau un învăţămînt de calitate, susţinut şi de multele grădiniţe şi secţii ale claselor primare în limba maghiară, aflate în mai multe şcoli din cartierele bucureştene. Un trecut, aşadar, fără patos naţionalist. Declinul Cele dintîi ecouri naţionaliste apar după primul război mondial. În 1918, şcoala maghiară din Bucureşti intră sub sechestrul statului, reuşind abia după un deceniu să îşi redeschidă porţile. Populaţia şcolară scade însă drastic şi din cauza apariţiei extremismului şi a atacurilor de după 1940. În al doilea război mondial, una dintre clădiri este distrusă în timpul bombardamentelor, iar în 1948, singura clădire rămasă e naţionalizată, devenind, un an mai tîrziu, Liceul Maghiar Mixt, numele şi statutul fiindu-i schimbate de mai multe ori în anii următori. În final, se transformă în liceu industrial, în fapt, adăpost pentru cei care nu reuşeau la licee mai bune şi erau redistribuiţi. În anii ’80, toate clasele de liceu sînt lichidate, după gimnaziu elevii maghiari fiind înscrişi automat în clase cu predare în limba română. Înainte de Revoluţie, doar şase clase primare şi gimnaziale mai aminteau tradiţia de aproape 200 de ani a învăţămîntului maghiar în Bucureşti. Azi Liceul maghiar "Ady Endre" se află pe B-dul Ferdinand, despărţit de Liceul "Iulia Hasdeu" prin clădirea Trezoreriei. La poartă eşti întîmpinat de elevul de serviciu. Portar sau bodyguard nu au pentru că: "nu avem probleme de disciplină", îmi spune din start directoarea liceului, Ibolya Bejan. Clădirea este veche, seamănă cu un conac cu parfum nobiliar. Deşi elevii, în marea lor parte, provin din familii mixte, români şi maghiari, deşi cursurile se ţin (exceptînd orele de română) în limba maghiară, liceul maghiar nu e o şcoală exclusivistă, doar pentru maghiari, aici învăţînd şi elevi români get-beget. "Naţionalitatea nu restricţionează apartenenţa" - îmi spune directoarea liceului. "E o şcoală deschisă tuturor celor care vor s-o urmeze. Românii care vin la noi încep să studieze limba maghiară la grădiniţă, apoi rămîn aici - avem, de altfel, elevi români care participă la concursuri internaţionale de limbă maghiară - părinţii lor considerînd acest liceu un plus." De ce? Renumele, atmosfera familială, clasele cu efectiv mic (în prezent existînd 147 de elevi în clasele I-XII şi 60 la grădiniţă), cantina unde mulţi rămîn după ore să îşi facă lecţiile. Peste toate însă, motivul principal rămîne faptul că aici se face carte mai abitir ca în alte părţi. După limba maghiară şi cea română, învăţarea limbii engleze, a francezei şi latinei se face la un nivel foarte ridicat, elevilor fiindu-le mult mai uşor să asimileze o nouă limbă străină. Nu au dificultăţi nici la admiterea în facultăţile din Bucureşti. "Deşi învaţă în limba maghiară, limba română nu le e o necunoscută. În comparaţie cu şcolile maghiare din Ardeal, aici limba română se predă de către profesori de naţionalitate română, care nu cunosc limba maghiară" - îmi spune directoarea liceului. Apoi "se simt aparţinînd şi unei alte culturi". Orice e în plus înseamnă o îmbogăţire a culturii şi a personalităţii. Dintre elevii liceului - mi se mai spune - mai toţi reuşesc admiterea la o facultate, după care îşi găsesc de lucru în bănci sau firme unde cunoaşterea limbii maghiare reprezintă un atu. "De vreme ce alegi un liceu maghiar, ai dorinţa de a învăţa, de a şti mai mult. Eşti obligat să faci asta, avînd în vedere că sînt şi mai multe materii, cel puţin 5 ore în plus faţă de alte licee." Izolare sau interculturalitate? Deşi cursurile se predau în limba maghiară, deşi cu profesorii vorbesc în maghiară, elevii trăiesc totuşi într-un mediu românesc, iar pe coridoare, în pauză, îi auzi vorbind între ei româneşte. "În Ardeal într-adevăr au greutăţi cu învăţarea limbii române, pentru că sînt oraşe unde minoritatea maghiară este majoritară şi nu prea au cum să o exerseze. Aici însă peste tot vorbesc în româneşte, majoritatea elevilor provin din familii mixte unde se vorbesc ambele limbi şi nu au probleme de acest gen. Ajung să treacă foarte uşor de la o limbă la alta, uneori nici nu-şi dau seama ce limbă vorbesc. E un fenomen pe care nu numai că nu încercăm să-l stopăm, dar pe care îl vedem ca un lucru pozitiv. Pe de altă parte, elevii noştri fac parte din Consiliul Municipal al elevilor împreună cu ceilalţi elevi din alte licee, avem şi un elev parlamentar la Primăria sectorului 2, şi nu refuzăm niciodată proiecte sau invitaţii din exterior." Din această parte nu există aşadar nici un fel de "izolare", la nici un nivel, faţă de ceilalţi liceeni bucureşteni. Singurul lucru care îi deosebeşte de ceilalţi ar fi interculturalitatea cu care intră în contact şi dubla identitate culturală pe care o asimilează. Dacă e însă să vorbim despre o izolare, Agnes Öllerer, profesoară de muzică, afirmă că încă "există o reminiscenţă de mulţi ani..., cei de naţionalitate maghiară învaţă şi cunosc cultura română, însă feed-back-ul nu se realizează în aceeaşi măsură. E o problemă de politică culturală şi educaţională, de politică în general, pentru că mult timp nu s-a predat nici măcar istoria minorităţilor, ignorîndu-se în totalitate faptul că ele există". "Ady Endre" nu este în acest context o "insulă" de cultură maghiară în Bucureşti, ci mai degrabă o "peninsulă" de cultură, continuînd şi lărgind orizontul cultural al elevilor. Un liceu de tradiţie Deşi tradiţia de aproape 200 de ani a învăţămîntului maghiar în Bucureşti a fost în cîteva rînduri zdruncinată, ea nu a dispărut. Aflu că există generaţii întregi care au urmat cursurile acestui liceu, stabilind o punte peste timp. "Sînt cazuri unde cunoaştem şi bunicii copiilor, toată istoria lor, viaţa lor. Este un liceu de tradiţie. Mulţi vin aici pentru că părinţii şi bunicii lor au învăţat aici. Ne împrietenim şi îi cunoaştem îndeaproape pe părinţi, mergem împreună la spectacole, în excursii, la orice manifestare culturală, sîntem într-o altfel de relaţie decît se întîmplă în alte părţi." Şi tocmai datorită acestei relaţii, pe care profesorii o au cu părinţii copiilor, nu există probleme de disciplină, huliganism, droguri sau abandon şcolar. "Nu îşi permit nici măcar să chiulească pentru că dacă lipsesc de la o oră, automat află părinţii." Întreb, în final: viitoarea elită maghiară? Mi se răspunde, fără ezitare: "Viitori oameni. Dintre foştii absolvenţi avem episcopi, secretari de stat, oameni care muncesc în diverse domenii, dar nu avem oameni Ťpe stradă». Iar asta e cea mai mare realizare a unui profesor. Chiar dacă nu sîntem clasaţi în rîndul liceelor ca ŤMihai Viteazul» sau al colegiilor naţionale, omenia se învaţă, desigur, aici."