În 2015, după scufundarea (încă) unui vas cu sute de imigranți în Marea Mediterană, liderii politici și opinia publică dezbăteau situația și cereau soluții. Italia – care, prin mica insulă Lampedusa, este ținta principală a imigranților care vin dinspre Libia și celelalte țări ale Maghreb-ului – voia politici europene coordonate pentru a face față „crizei refugiaților“. De atunci, criza a luat amploare, iar pe traseele terestre ajung în Uniunea Europeană mult mai mulți oameni decît pe mare. Patrick Weil, istoric, specialist în problemele imigrației, director de studii la CNRS și profesor la Yale University, explica atunci, în­tr un interviu acordat lui Jean Quatremer pentru Libération (19 aprilie 2015), care ar fi soluțiile.

„Cei care condamnă Europa greșesc ținta. Cea dintîi responsabilitate le aparține criminalilor care au pus migranții pe vasele acelea care nu puteau susține greutatea unui număr atît de mare de oameni pentru a cîștiga bani cu prețul unor vieți. Instrumentele juridice internaționale și mobilizarea nu sînt suficiente pentru a împiedica dezvoltarea acestui tip de criminalitate. O altă responsabilitate este cea politică. E a statelor care au creat dezordine în regiunile lumii care «produc» astăzi sute de mii și milioane de refugiați. Vorbesc despre lumea arabă, în special de regiunea irakiano-siriană. Există o responsabilitate a coaliției care a intervenit în Irak acum 12 ani, violînd dreptul internațional. Intervenind în Libia dincolo de mandatul ONU, Nicolas Sarkozy a făcut Franța coresponsabilă pentru crearea unei zone care produce un număr enorm de refugiați.

Ceea ce se întîmplă în Siria este cea mai gravă criză de după al Doilea Război Mondial. Răspunsul nu este și nu poate fi exclusiv european. La sfîrșitul anilor ’30, cînd evreii din Austria și Germania erau în pericol, a avut loc o conferință internațională la Evian, care din nefericire n-a avut cine știe ce rezultate. Dar lumea a învățat din ea. Astăzi, Europa sau Franța ar trebui să convoace o conferință internațională, astfel încît fiecare regiune a lumii să-și asume responsabilitățile, iar statele care au intervenit în regiune de 15 ani încoace să fie angajate în gestionarea crizei umanitare. Australia dă exemplul cinismului absolut. A susținut militar războiul din Irak în 2003, iar în 2014 a primit 4400 de refugiați, adică 2% din cererile de azil din Germania. (...) Nu sînt împotriva oricărei intervenții militare: dacă Statele Unite și Franța ar fi intervenit în Siria în vara lui 2013, ar fi fost prevenită o parte a crizei umanitare, așa cum intervenția Franței în Mali a permis probabil limitarea unei alte crize. Dar trebuie ca aceste intervenții să fie dublate de responsabilități umanitare, mai ales cînd intervențiile sînt ilegale. Ar fi timpul să punem problema în acești termeni.“ (sursa: www.liberation.fr)

Foto: adevarul.ro