Numărul de aur

Cecilia ŞTEFĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Numărul de aur jpeg

40 e doar un număr. 30 era o dulce ameninţare. 20 nu era un număr, era o promisiune. Era promisiunea că lucruri mari se vor întîmpla şi vor lua locul plictiselii şi aşteptării. La 20, eram buricul lumii. Deunăzi, mama mi-a spus că o supărase o ştire. „O bătrînă de 60 de ani…“ Cine stabileşte, m-a întrebat mama, că la 59 de ani nu eşti bătrîn, dar la 60, da? Şi aşa am deschis cutia cu vechituri. Mi-am adus aminte nu de propria mea aniversare de 20 de ani, ci de aniversarea unei prietene. Locuia, atunci, în căminul Tranzit, un fost hotel care acum a rămas ca o plombă printre blocurile noi de pe malul Dîmboviţei, cea care n-a curs niciodată prea frumos. Eram înaintea Crăciunului, iar eu trebuia să plec a doua zi la sora mea, în Elveţia. Era ziua prietenei mele şi ştiu că l-am rugat mult pe tata, cu cerul şi pămîntul, să mă lase la petrecerea pe care o plănuisem de multă vreme. În cele din urmă, după lacrimi şi promisiuni, am primit învoirea. La petrecerea de 20 de ani ai prietenei mele, am băut mult, am mîncat puţin, m-am sărutat cu băiatul de care eram îndrăgostită, am suferit pe alocuri, am rîs cu fata cu care urma să-mi petrec următorul an şi am făcut echilibristică pe acoperişul hotelului Tranzit de pe care, dacă te ridicai puţin pe vîrfuri, puteai vedea blocul Turn şi toate locurile în care mă jucasem cînd eram mică. Nu s-a întîmplat nimic spectaculos. Dar dacă e să mă gîndesc la cum eram eu la 20 de ani şi la anul acela şi la cei care i-au urmat imediat, la petrecerea acelei fete mă gîndesc. Am ieşit din aburii alcoolului şi ai ţigărilor abia în zorii zilei, încercănată, obosită, trăgîndu-mi corpul filiform prin frig cu speranţa că tata nu va observa ora la care ajung acasă. A observat, dar nu m-a certat. De altfel, la 7 dimineaţa trebuia să plec spre aeroport, ceea ce am şi făcut. Am zburat într-un avion micuţ, care părea extrem de fragil, ca şi starea mea din acel moment. Îl lăsam în urmă pe băiatul de care credeam că mă despărţisem, îi lăsam în urmă pe ai mei, care mă priviseră la despărţire îngrijoraţi, lăsam în urmă Bucureştiul meu prea-iubit şi haotic, la fel de mizer precum mansarda fetei după acea petrecere, ca să mă îndrept spre ţara unde curgeau rîuri de ciocolată şi unde totul ticăia a perfecţiune. Dar chiar şi aşa, cu inima şi cu corpul deopotrivă de zdrobite, niciodată nu cred că am fost mai fericită şi mai încrezătoare în viitor decît atunci, în avionul acela care se zguduia şi pîrîia din toate încheieturile, deasupra Alpilor. Nu mi-a fost nici un moment frică atunci să zbor, în nici un caz nu aşa cum avea să-mi fie după ce am împlinit 30 de ani, cînd orice călătorie cu avionul a devenit un coşmar. Atunci, viitorul îmi rînjea cu gura pînă la urechi, iar eu eram convinsă că lucruri mari se vor întîmpla.

La 30, mă dedulcisem într-o stare de spleen de fin de siècle. Mi se părea că aşa e de bon ton, să trăiesc o dulce disperare că tinereţea îmi fuge printre degete. Să mimez începutul nefericirii, poate chiar preventiv, pentru a pune o bornă între ce fusese şi ce va fi. Cei mai lungi ani cred că au fost cei dintre 30 şi 37, unde mă aflu acum. Am scris o carte, l-am născut pe Vlad, băieţelul meu, am început să mai scriu o altă carte. Pentru unii e mult, pentru alţii e puţin. 37 e un număr fără vîrstă şi o vîrstă fără nume. Nu ştiu să spun prea multe despre el, aşa cum habar n-am ce înseamnă 40. Mă trece un fior de superstiţie doar acum, vorbind despre aceste cifre. Sînt doar nişte numere înşirate în capul nostru. Nimic mai mult.  

Cecilia Ştefănescu este scriitoare.

Foto: Mircea Struţeanu

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.