"Numai munca...te umple de jeg şi te curăţă de sănătate"

Alfred DUMITRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
"Numai munca   te umple de jeg şi te curăţă de sănătate" jpeg

Astfel sună unul dintre sloganurile scrise cu Letraset, care împodobeau pereţii primului meu loc de muncă, o secţie de proiectare din fostele Uzine „23 August“. Bineînţeles că împodobeala n-a durat prea mult, prima vizită în secţie a unui secretar PCR provocîndu-i o prematură dispariţie.

Alte timpuri... în care iarna ajungeam la muncă la ora 7, doar pentru a dormi în întuneric, cu capul pe birou, pînă spre 8, cînd se lumina de ziuă (economie de energie?!?). Timpuri în care noi, oamenii muncii, ne ventilam fantasma colectivă de huzur prin glasul lui Sorin, hîtrul secţiei, care şoptea pe la şedinţele de sindicat: „Da’ de ce n-am putea fi, mai degrabă, oamenii odihnei?“

Alte timpuri, în care propaganda oficială elogia exaltat munca şi pe ai săi „oameni“, care, la rîndul lor, o trăiau însă doar ca pe o corvoadă şi exersau nebănuite moduri de a o ocoli sau doar mima. Alte timpuri?

Studiul Valorile angajaţilor români, realizat de compania Result Development, conţine date extrem de interesante – chiar dacă relevante doar pentru populaţia angajaţilor cu studii superioare –, care oferă numeroase perspective de analiză sociologică, antropologică şi organizaţională.

Voi lăsa însă cele mai multe dintre aceste aspecte în seama specialiştilor din domeniile respective şi voi încerca – plecînd de la cîteva rezultate ale acestui studiu, coroborate cu experienţa mea clinică, dar şi cu cea de angajat şi de angajator – să schiţez o imagine a „relaţiei omului – şi românului – cu munca“, din perspectiva psihanalistului.

Privită astfel, munca poate fi înţeleasă ca ocupînd o poziţie privilegiată în problematica umanului, aflîndu-se la interfaţa dintre realitatea internă (universul interior al fiecăruia dintre noi, cu dorinţele, temerile şi fantasmele noastre particulare) şi realitatea externă (caracteristicile şi imperativele mediului natural şi social care ne condiţionează existenţa).

Se spune că Freud ar fi definit sintetic scopul unui tratament psihanalitic (şi, prin asta, sănătatea mintală) ca fiind (re)stabilirea capacităţii de a iubi şi de a munci („lieben und arbeiten“), o formulare care, în termenii mai recenţi ai comunicării publicitare, are trei caracteristici excepţionale: impact, relevanţă şi memorabilitate.

Dar cît de greu sau de uşor o fi să iubim şi să muncim, în accepţiune psihanalitică? Şi de ce aceste două experienţe aparent atît de diferite sînt astfel alăturate?

Practica clinică demonstrează că cele mai multe dintre suferinţele noastre psihice (şi o bună parte dintre cele organice) sînt legate în mod direct de aceste două mari zone ale funcţionării noastre ca indivizi sociali.

Pe de altă parte, experienţa istorică demonstrează că „modestul“ ţel menţionat de către Freud este mai dificil de împlinit (şi mai ales de întreţinut) chiar şi decît mult-lăudata „fericire“ (pe care beatitudinea obţinută prin idealizare mistică sau prin ingestie de substanţe o pot mima pentru perioade mai scurte sau mai lungi).

A putea deopotrivă iubi şi munci necesită o armonizare a nevoilor noastre emoţionale cu imperativele mediului, printr-o permanentă şi dinamică negociere în care o bună cunoaştere de sine este îmbinată cu o evaluare suficient de adecvată a realităţii exterioare. Dacă „reţeta“ nu pare prea complicată (un grad suficient de libertate interioară, adică de funcţionare psihică neconflictuală, plus un bun contact cu realitatea, plus un grad suficient de libertate individuală în raport cu mediul social), punerea ei în aplicare necesită nu doar un travaliu individual, ci şi unul transgeneraţional ale cărui rezultate, mai mult sau mai puţin fericite, caracterizează ceea ce numim istoria unui neam.

Aşadar, felul în care ne raportam noi, românii, la muncă (notînd, de la bun început, polisemia termenului „muncă“, pe de o parte definit ca activitate productivă îndreptată spre satisfacerea nevoilor de trai, dar, pe de alta, avînd şi înţelesul de chin, durere, caznă) ţine nu doar de prezent, ci şi de istoria noastră mai veche şi mai recentă.

În societăţile autocratice, compuse majoritar din stăpîni/jupîni şi servitori/slugi/slujbaşi, precum cele în care au trăit cei mai mulţi dintre moşii şi strămoşii noştri din vechi timpuri, şi noi, pînă de foarte curînd, cele două categorii de înţelesuri convieţuiesc – din nefericire – extrem de armonios: munca este o obligaţie impusă prin forţa şi autoritatea stăpînului şi este, ca atare, trăită subiectiv, cu neplăcere, şi e generatoare de revoltă (cel mai adesea pasivă) şi resentiment.

Perioada aşa-zis comunistă a introdus în această ecuaţie un element suplimentar, extrem de pervers: disonanţa flagrantă dintre exaltarea ideologică a muncii ca „supremă realizare a Omului Nou“ şi realitatea unui „cîmp al muncii“(!) deopotrivă constrîngător (obligaţia legală de a avea un „loc de muncă“) şi ineficient (bancurile despre „Cooperativa Munca în Zadar“).

În afara societăţilor primitive (dar aici cred că există riscul de a ne lăsa vrăjiţi de diferite variante ale „mitului bunului sălbatic“, adică de proiecţia propriilor noastre fantasme), doar societăţile democratice (începînd cu comunităţile autonome organizate în obşti sau cetăţi, şi continuînd cu cele burgheze) au generat un spaţiu de libertate individuală suficient pentru a stimula atît responsabilitatea, cît şi creativitatea indivizilor în relaţia acestora cu munca.

Cred că absenţa din istoria noastră a unei suficient de îndelungate şi de stabile tradiţii a libertăţii şi a responsabilităţii individuale, adică a muncii trăite subiectiv, nu doar ca obligaţie impusă din afară sau ca necesitate legată de supravieţuirea biologică, ci şi ca modalitate de relaţie cu ceilalţi, pe orizontală (în relaţia cu comunitatea) şi pe verticală (în calitate atît de continuatori, cît şi de transmiţători ai unor tradiţii, adică a unor constructe culturale) este în mare măsură responsabilă de modul adesea contradictoriu în care, în prezent, ne raportăm la muncă.

Astfel, rezultatele studiului menţionat mai sus arată că, cel puţin pentru angajaţii cu studii superioare, munca este asemenea unei curse de Formula 1: contează în primul rînd afirmarea personală, adică plecarea cît mai rapidă la start, depăşirea pe rînd a adversarilor şi bucuria „premiilor“ (în termeni financiari şi de imagine/gratificare narcisică) de după coborîrea fanionului cu pătrăţele. În plus, observînd discrepanţa dintre valorile atribuite propriei persoane şi cele atribuite românilor în general (adică celorlalţi „concurenţi“), avem impresia că fiecare dintre noi se consideră a fi singurul „pilot adevărat“ dintr-o şleahtă de nepricepuţi (asta în cazul în care angajaţii chestionaţi nu erau cumva „de import“).

Cursele, de orice fel, sînt însă epuizante şi cred că acest aspect al felului în care ne raportăm la muncă este foarte bine evidenţiat, prin contrast, atît de „inundaţia“ de termeni precum „distracţie“ sau „relaxare“ (adesea însoţite de adjectivul „totală“!) din mass-media românească, precum şi de numeroasele dezbateri pe tema dihotomiei „viaţă profesională – viaţă personală“.

În grade diferite – şi pentru diferite tipuri de public –, ambele relevă o percepţie a muncii ca fiind fundamental neplăcută şi exterioară/străină în raport cu universul nostru interior (altminteri, de ce am avea nevoie de atîta „distracţie“ şi, mai ales, de ce nu am putea fi şi „personali“, în timp ce sîntem „profesionali“?)

Opusul adevărat al „muncii-corvoadă“ nu este „munca-plăcere“ (o imagine factică ce întreţine iluzia infantilă a unei plăceri continue, lipsite de orice constrîngere), ci „munca-construcţie“, adică cea în care, indiferent de natura ei concretă, muncitorul se investeşte pe sine ca individualitate, pe care o investeşte ca vehicul de relaţie cu ceilalţi şi de la care aşteaptă suficiente, dar nu toate satisfacţiile existenţiale care-l fac să aştepte, nu cu nerăbdare, ci cu interes, ziua de mîine.

Alfred Dumitrescu este psiholog, psihanalist, analist formator şi supervizor al Societăţii Române de Psihanaliză, şi director de cercetare calitativă al Lighthouse Research & Marketing. 

Foto: L. Muntean

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.