Nucul și hidrogeologia

Alexandru-Radu SĂVULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Nucul și hidrogeologia jpeg

În loc de „Bună ziua“, la primul curs de hidrogeologie, profesorul Zamfirescu ne-a luat prin surprindere cu o stranie întrebare: „Știți de ce-și plantează țăranii cîte un nuc pe lîngă casă?“. Ar fi trebuit să fiu mai pregătit să reacționez, eram deja în anul al patrulea de facultate, dar am rămas mască, la fel ca toți ceilalți. Cîteva clipe nu s-a mai auzit nici musca în sală.

Profesorul se aștepta la reacția asta, așa încît tot el ne-a lămurit: „Nucul are nevoie de multă apă ca să crească, și rădăcinile lui sînt foarte adînci, iar în dreptul său apa freatică coboară sub nivelul din jur“ – iar aici s-a întors cu spatele la noi și a desenat pe tablă cu creta o linie orizontală, care apoi cobora, după care urca la loc și continua orizontal. Arăta ca o groapă. Și a continuat: „De asta casele cu nuci alături nu au probleme cu igrasia. Țăranii au constatat lucrul ăsta empiric, din experiență. Au observat că cei cu nuc aveau case uscate la temelie și fără igrasie, iar cei fără nuc aveau umezeală și igrasie pe pereți. Fără să știe de nivelul freatic și de alte teorii, și-au plantat atunci pur și simplu cîte un nuc pe lîngă casă și au scăpat de igrasie“.

Abia după ce ne-a cucerit pe toți în felul ăsta, profesorul și-a început cu adevărat cursul, explicîndu-ne ce și cum despre hidrogeologie, materia lui, vorbind firește prima dată despre nivelul freatic, gradientul hidraulic și altele asemenea.

Simpaticul profesor Zamfirescu, cu carură de rugbist și voce de stentor, nu mai e. Dar amintirea cursurilor sale mi a rămas, împreună cu convingerea că mediul natural interacționează într-un mod complex cu cel construit, ca și faptul că la nivel popular există o cunoaștere empirică, nu mai puțin profundă, chiar dacă nu e rațională, deductivă, teoretică. Și mi-a mai rămas în amintire și imaginea Trabantului său combi, pe care-l iubea și de care nu s-a despărțit multă vreme. Se ducea cu el la pescuit, era numai bun pentru undițele lui lungi, deși nu știu cum reușea el, care era atît de masiv, să se strecoare la volanul unei mașini atît de micuțe. 

Alexandru-Radu Săvulescu este de formație geofizician.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

cabea561 d01d 4860 b2f3 4317a72bca1e png
Cum făceai un rege să se îndrăgostească în Evul Mediu? Rețeta incredibilă din Picatrix
Picatrix, unul dintre cele mai cunoscute tratate de magie din Evul Mediu, include o rețetă pentru câștigarea iubirii unui rege. Ritualul presupunea o figurină de ceară, ingrediente bizare, incantații și chiar îngroparea figurinei pe un munte.
tren cfr foto Adevarul eu jpeg
CFR Călători oprește temporar vânzarea online a biletelor
CFR Călători va întrerupe temporar serviciul de achiziționare online a biletelor în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2026. Măsura este necesară pentru realizarea unor lucrări de mentenanță la infrastructura de rețea administrată de SC Informatică Feroviară SA.
Penelope Cruz și Javier Bardem
Penelope Cruz și Javier Bardem, apariție de senzație la Veneția. Noul lor film a primit 16 minute de aplauze
Penelope Cruz și Javier Bardem și-au făcut apariția pe covorul roșu de la Festivalul de Film Veneția, unde au strălucit împreună. Noul lor film, „Bunker”, care a avut lansarea pe 8 septembrie, a primit ovații de 15 minute întregi din partea publicului.
bani
Astrele le aduc bani pe 10 septembrie! Cele 3 zodii care intră într-o perioadă favorabilă
Zi cu noroc la bani pentru trei zodii! Pe 10 septembrie, Mercur și Lilith formează un aspect astral care le poate face pe aceste zodii să fie mai atente la bani, mai calculate și mai hotărâte să obțină ceea ce li se cuvine. După o perioadă în care au cântărit bine fiecare decizie, pot apărea vești b
Concurenții Asia Express jpg
Echipa care a primit a doua șansă la Asia Express. Ce concurenți au ratat sezonul trecut
O echipă care trebuia să participe la sezonul trecut al emisiunii a fost nevoită să renunțe înainte de start, în urma unei situații medicale neașteptate. Mona Segall a dezvăluit ce s-a întâmplat și cum au ajuns concurenții să primească o nouă șansă în Asia Express 2026.
multicultural family with their little son having fun together jpg
Viața de cuplu după venirea pe lume a copiilor se schimbă. Cum vă regăsiți ca parteneri intimi?
Nașterea copilului schimbă dinamica unui cuplu. Descoperă cum puteți recâștiga apropierea, intimitatea și timpul în doi după venirea bebelușului.
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu îi reproșează lui Bolojan că promovează traseismul politic. „PNL a adoptat 9 suveraniști”
Parlamentara liberală acuză conducerea reprezentată de Ilie Bolojan că a adus în PNL traseiști de la partidele catalogate suveraniste și că există o colaborare PNL-AUR în parlament, „pe interes”.
autospeciala politie jpg
Bătaie între muncitori nepalezi într-un cămin din București. Mai multe persoane înjunghiate, trei reținute
Un conflict violent a izbucnit în timpul nopții într-un cămin din București, unde locuiesc mai mulți cetățeni nepalezi veniți în România pentru a munci. Aproximativ zece persoane s-ar fi agresat reciproc.
image png
„O povară și o rușine în plus”. Gwyneth Paltrow, dezvăluiri neașteptate despre relație cu Brad Pitt
Gwyneth Paltrow a vorbit cu sinceritate și fără ocolișuri despre una dintre cele mai intens mediatizate relații ale anilor ’90: povestea ei de iubire cu Brad Pitt.