„Nu vreau să fiu ca mama sau ca tatăl meu” ce înseamnă o relație parentală sănătoasă?

Otilia MANTELERS
18 ianuarie 2024
image

Librăriile sînt pline de cărți despre cum să construim relații sănătoase cu copiii noștri. Cărți în care căutăm cu ardoare răspunsuri la cele mai înfricoșătoare întrebări pe care ni le punem, în speranța că vom găsi răspunsuri simplu de aplicat.

– Ce să faci, ce să nu faci în relația parentală? Cum să fii, cum să nu fii ca părinte? E bine să pui limite sau să fii mai permisiv? Cît timp să petreci cu copilul tău? 

– Ce mă fac cînd greșesc? Cum să fac să nu greșesc la fel de rău cum au greșit părinții mei cu mine? Ce pot să fac pentru a nu-mi traumatiza copilul?

Unele cărți sau cursuri de parenting par să ne ofere soluții simple. Realitatea este că nu există răspunsuri cu liniuță la întrebările privitoare la creșterea copiilor. Pentru că noi, părinții, nu sîntem tabula rasa pe care să scriem cum se cresc copiii. Noi venim cu o istorie de durere, traumă și abuz peste care nu putem scrie răspunsuri cu liniuță. Cu toate acestea, ne dorim mult să avem o relație parentală bună. Dar cum construim, concret, această relație sănătoasă? Îmi doresc să răspund oferindu-vă o schemă logică și o prezentare simplă a felului în care funcționează ființa umană cu nevoile ei de nenegociat. Voi începe prin a defini cuvintele-cheie ale titlului acestui Dosar – „relație”, „relație sănătoasă” –, deși ele sînt întrebuințate atît de des în limbajul comun.

Copilul este o ființă care în primii trei ani de viață este complet dependentă de o altă persoană mai mare ca el, ideal de mama. Este o ființă al cărei psihic are două nevoi principale: 

– De supraviețuire, nevoie pe care i-o poate îndeplini și un alt copil mai mare sau chiar o haită de lupi, așa cum am văzut în diferite cazuri din istoria omenirii. Pentru a supraviețui, copilul are nevoie să fie în relație cu această ființă care îl îngrijește.

– De evoluție, de creștere – nevoi pe care i le poate îndeplini o persoană adultă cu care trebuie să fie în relație. 

Observați că acest cuvînt, relație, apare în ambele nevoi principale. Așadar, să îl definim și pe el. Ce înseamnă relație? Relația este suma unei serii de interacțiuni dintre două persoane, în care fiecare vine cu felul său de a fi, dat de gînduri, emoții și comportamente. Putem asemui relația cu un coș în care aceste două persoane pun ceva din sine. Felul în care arată coșul depinde de cum sînt construite cele două psihicuri ale persoanelor. Coșul poate să arate plin de bunătăți, fiindcă cele două persoane au un psihic ofertant și știu să fie în relație una cu cealaltă. Astfel, ele pun în coș ceea ce au mai bun, pentru ca celuilalt să-i fie bine și pentru ca împreună să le fie bine. Coșul poate să arate și prăpădit, fiindcă una dintre persoane nu prea pune resurse în coș, pentru că nu știe să fie în relație sau pentru că ia tot ce pune celălalt acolo. Așadar, calitatea relației depinde de felul în care cele două persoane se așază în relație una cu cealaltă. Iar ambele persoane sînt responsabile de felul în care arată coșul. 

Relația parentală este diferită de relația dintre două persoane adulte, pentru că, în coșul relației părinte-copil, părintele este cel care pune bunătățile, iar copilul se hrănește din el. Cel puțin pînă împlinește 20-25 de ani, atunci cînd copilul devine adult. Așa arată dragostea necondiționată despre care se vorbește atît de mult în ultimii ani: să pui în coș pentru că știi că trebuie să hrănești copilul cu bunătățile de relație. Părintele este responsabil de felul în care arată coșul. Chiar dacă felul de a fi al copilului atinge felul de a iubi al părintelui și influențează ceea ce acesta pune concret în coș. Relația parentală sănătoasă înseamnă să știi ce, cum și cînd să pui în coș. Înseamnă să cunoști nevoile copilului tău și să fii adecvat lui. Să știi că iubirea pe care i-o porți fetiței sau băiețelului tău trebuie manifestată în mod concret, prin acțiuni și fapte, nu doar simțită în suflet. Iar pentru asta e nevoie să fii intuitiv. Adică deștept și bun. Să ai ochii mari și toate simțurile trezite pentru a fi prezent și a îndeplini nevoile copilului, în timp ce tu știi că și tu ai nevoi și că și ale tale trebuie îndeplinite, pentru a avea energie și resurse cu care să umpli coșul relației parentale. 

Dacă societatea în care trăim nu ar fi fost traumatizată, nu am mai vorbi despre psihologie sau despre parentaj. Pentru că intuiția ființei umane ar fi funcționat bine, iar noi ne-am fi conectat instinctiv la nevoile copiilor noștri, am fi știut nevoile lui de simbioză și de autonomie și i le-am fi îndeplinit, ceea ce ar fi garantat dezvoltarea sănătoasă a psihicului și corpului copilului, iar noi am fi fost bucuroși să avem o relație sănătoasă cu el. Problema este că majoritatea dintre noi, adulții, nu mai avem un instinct de mamă sau de tată funcțional, nu mai avem intuiția pe care o avea omul peșterii.Acesta este motivul pentru care s-au scris multe cărți în ultimii ani care să ne învețe ceea ce omul peșterii știa deja. De fapt, intuiția, instinctul matern și cel patern sînt în continuare funcționale în adîncul nostru, doar că sînt acoperite de praf. Pentru că alte părți din noi (mecanisme psihice) ne-au îndepărtat de ele și ne-au făcut să nu mai fim prezenți, să nu mai știm ce înseamnă să ai o relație bună de cuplu, care să ne garanteze că avem liniștea să creștem bine un copil. Iar aceste mecanisme psihice care ne fură din prezent sînt urmare a traumelor suferite în primii noștri ani de viață. Trauma înseamnă deconectare de intuiție, de sinele nostru, de părți din noi. 

Astfel, noi, părinții de azi, ne creștem copiii nu din instinctul nostru pur, ci din mecanismele noastre de supraviețuire pe care le-am dezvoltat ca să facem față unor coșuri relaționale sărace pe care ni le-au oferit părinții noștri. Mecanisme pe care le cunoaștem bine – perfecționismul, rigiditatea regulilor, lipsa limitelor, a face pe plac, a nu spune suficient DA, manipularea subtilă (gaslighting), a nu spune suficient NU, a fi prea îngrijorați, a fi prea puțin îngrijorați. Cu alte cuvinte, noi, părinții de azi, ne creștem copiii folosind optica „Nu vreau să fiu ca mama sau ca tatăl meu. Nu vreau ca fiul sau fiica mea să aibă copilăria pe care am avut-o eu”. Îi creștem nu după ce nevoi au ei, ci după AȘA NU-ul propriu. Iar aceasta nu e optica sănătoasă, ci o optică izvorîtă din năduf, din furie, dintr-un soi de impuls de răzbunare pe părinții noștri. Părinți care și ei, la rîndul lor, au suferit trauma războiului, a comunismului, a sărăciei, a neîncrederii în semenii lor, a lipsei de libertate și de comunicare cu divinitatea. Părinți despre care știm că au făcut ce au știut ei mai bine și pe care încercăm să-i înțelegem. Părinți pe care sîntem furioși pentru că ne-au rănit, părinți pe care ne chinuim să-i iertăm, dar în realitate nu o facem cu adevărat, fiindcă nu ne-am vindecat și cicatrizat rănile provocate de ei. Așadar, noi, părinții de azi, avem nevoie să citim, să înțelegem, să vindecăm rănile proprii, pentru a fi părinți adecvați copiilor noștri. Observați că nu folosesc sintagma părinte bun, suficient de bun, ci adecvat, potrivit copilului meu. Iar pentru asta am nevoie să știu care sînt nevoile acestuia. 

Care sînt nevoile copilului? 

Dr. Gabor Mate împarte nevoile copilului în două categorii – nevoi de atașament (de simbioză) cu mama și tata (care implică ce să facă mama în primii trei ani de viață, cînd ea e ființa cea mai importantă pentru mine, cum să fie ea și ce să facă tata în copilăria mea mijlocie și adolescență, cînd tata devine atît de important) și nevoi de autenticitate, de autonomie (care se traduc în ce am nevoie să simt, să cred, să exprim ceea ce simt, ceea ce sînt eu, fără a-mi fi teamă că felul meu de a fi supără pe mama sau pe tata). În continuare aș vrea să fac o înșiruire a nevoilor de simbioză și de autonomie ale copiilor, așa cum am auzit-o pentru prima oară acum cîțiva ani la prof. dr. Diana Vasile în cadrul formării mele în terapia traumei și apoi la dr. Franz Ruppert, în cartea sa Simbioză și autonomie. Este o listă clarificatoare care știu că a deschis ochii multor părinți și care inițiază un proces de reflecție important în fiecare dintre noi.

Nevoile de simbioză sînt cele de relație cu mama inițial, și apoi cu tata. În relația noastră adultă de cuplu ele sînt aceleași. Voi enumera și voi exemplifica aceste nevoi într-un limbaj simplu, așa cum ar vorbi copilul cu părintele. Aceste nevoi spun așa: „Eu, copilul, pentru a-mi îndeplini nevoile psihicului meu de a supraviețui și apoi de a evolua, depind de tine, mama, ca tu să:

– mă primești cu bucurie – adică să îți văd ochii buni, să îmi zîmbești, să văd pe chipul tău că te bucuri de mine. 

–  mă cauți atunci cînd eu nu mai sînt vizibil/ă și mă retrag în lumea mea, nu mai vorbesc despre mine, nu mă mai simți cu adevărat, îmi sug degețelul, vorbesc doar despre ceilalți, mă refugiez în ecrane, în mîncare, în cărți, în orice. Caută-mă la propriu și la figurat și petrece niște timp cu mine.

– îmi arăți concret că sînt unic și special pentru tine. Nu am nevoie să știu că sînt cel mai frumos sau deștept de pe pămînt, nu asta mă interesează. Nevoia e ca eu să știu că pentru tine, tată, sînt unic! Pentru tine, mamă, sînt specială!

– îmi aparții exclusiv doar mie. De-aia există pronumele posesiv mama mea, tatăl meu, copilul tău. Nu știu cum o să faci tu treaba asta, să îmi arăți că îmi aparții exclusiv doar mie, cînd mai ai și alți copii, dar te vei descurca tu cumva. Probabil că va trebui să petreci niște timp separat doar cu mine, apoi doar cu fratele sau sora mea. Nu doar timp cu toți copiii la grămadă.

– știi că am nevoie de corpul tău, ca să pot crește și evolua. Am nevoie să mă iei în brațe, să mă privești în ochi, nu să vorbești cu mine privind într-o parte. 

– mă protejezi – concret, luîndu-mi apărarea în conflictele mele cu ceilalți, protejîndu-mă de pericole fizice și emoționale. Nu cu o grijă sau îngrijorare excesivă, însă, fiindcă aia mă sperie și mă împovărează și nu vreau să ți le car eu.

– mă susții, să mă validezi, să mă ajuți, să mă sprijini, să mă accepți așa cum sînt, chiar dacă nu sînt artistă cum ai sperat tu, chiar dacă nu sînt matematician cum ai visat tu. Chiar dacă sînt o ratată, chiar dacă am bulimie sau mă droghez. Aici îți arăți cu adevărat iubirea aia necondiționată, cînd eu nu sînt cine visai tu să fiu.

– mă ghidezi. Iar ca tu să mă ghidezi, trebuie să fii un mentor pentru mine. Adică dacă nu ești, am nevoie să devii o persoană mai deșteaptă, mai sofisticată, să știi lucruri care mă pasionează pe mine, să te informezi, să vrei să mă știi. 

Acesta este modul concret prin care eu, copilul, simt și primesc iubirea în acțiune de la tine, părintele meu. Nevoile de autonomie eu, copilul, mi le pot îndeplini doar dacă mă simt în siguranță în simbioza cu tine. Și aici am nevoie de tine, mama, de tine, tata, ca să îmi permiți să fiu eu. Dacă nu am permisiunea ta, dacă nu te descurci cu cine sînt eu, cu temperamentul meu, cu ce nevoi am eu, dacă văd că trebuie să am eu grijă de tine, să devin eu un fel de părinte al tău, poate chiar partener al tău, dacă nu știi să ai grijă de fericirea ta, atunci eu nu o să mai știu cine sînt și o să fiu pentru tine. Nu pentru mine. Iar cînd voi fi mare, nu o să știu cine sînt, pentru că nu m-ai oglindit. Iar eu, copilul, știu cine sînt doar cînd mă oglindești tu, părintele. Pe de altă parte, mama și tata, dacă mă știu iubit, atunci eu pot să explorez, să aflu ce îmi place, cine sînt, să trăiesc emoția pe care o simt în acel moment, chiar dacă ție nu îți place ce simt eu atunci. Chiar dacă ție nu îi plac persoanele geloase, invidioase, furioase, triste, fricoase, tu, mama, tu, tata, trebuie să faci ceva cu psihicul tău ca să mă poți accepta așa, cu trăirile astea. Nu am nevoie de explicații despre de ce nu e bine să simt ciudă sau furie. Ci am nevoie să simt ciuda, astfel încît să mă eliberez de ea, ca să pot să mă joc mai departe. Sau să merg la liceul pe care îl aleg eu. Sau să am relații frumoase cu copiii de vîrsta mea“.

Ca o concluzie, la finalul acestei liste a nevoilor copilului (listă care nu este exhaustivă): relația parentală este una sănătoasă atunci cînd părintele încearcă să îndeplinească cît mai multe din aceste nevoi de simbioză și de autonomie. Iar pentru a le putea îndeplini, noi, părinții, avem nevoie să devenim niște persoane mai clare, mai deștepte și deci mai bune. Cum facem asta? Mergînd la terapie, avînd grijă ca fix aceste nevoi ale noastre să fie îndeplinite, dezvoltînd relații bune cu alți adulți, construind o relație bună de cuplu, avînd un job satisfăcător, ocupându-ne de creșterea noastră spirituală. Cu alte cuvinte, a fi părinte este cea mai complicată meserie din lume. Fiindcă, în relația cu copilul, noi venim cu toate părțile psihicului nostru, părți mai sănătoase, mai rigide, mai de copil, mai impulsive. E important să știm un fapt real despre funcționarea noastră psihică – și anume că nu interacționăm cu copiii doar din zonele noastre intrapsihice mature. Adeseori ne surprindem că ne certăm parte-n parte cu copiii, ceea ce arată că în acel moment ne raportăm la ei din instanțele noastre de copil. Nu trebuie să ne judecăm pentru asta, însă trebuie să știm adevărul și să căutăm feluri de a ne schimba, tocmai pentru că ne dorim copii sănătoși, cu poftă de viață. Și pentru că dorim să construim relații bune cu ei!

Otilia Mantelers este psiholog, psihoterapeut în terapia traumeipractician de Somatic Experiencing, mamă a trei copii, scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.