"Nu sînt dispus să renunţ la o publicaţie pe care am menţinut-o în pofida tuturor dificultăţilor"

Augustin BUZURA
Publicat în Dilema Veche nr. 1 din 15 Ian 2004
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Colectivului redacţional al revistei Dilema Stimaţi colegi, Am primit cu tristeţe şi nedumerire scrisoarea domniilor voastre şi, după cum observaţi, mă grăbesc să vă răspund. Aş avea toată înţelegerea umană pentru neliniştile Dumneavoastră legate de viitorul revistei Dilema, dacă ele mi s-ar părea cu adevărat sincere. Din păcate, nimeni nu a venit la mine, la secretariatul Institutului Cultural Român sau la Departamentul economico-juridic să ceară o copie din Monitorul Oficial abia apărut pentru a citi textul legii, atît de diferit faţă de aberaţiile şi părerile unor diletanţi exprimate în unele publicaţii. Nimeni nu s-a dus la Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor unde, spre cinstea lor, deputaţii, indiferent de partid, s-au străduit să facă o lege folositoare culturii române. Nu-mi amintesc ca vreun gazetar de la Dilema să se fi revoltat cînd instituţiei sub egida căreia apărea publicaţia noastră i s-au redus cu 30% bugetul şi personalul (reducere de care, de altfel, publicaţia aceasta a fost scutită). Nu-mi amintesc să vă fi îngrijorat cînd, în nebunia proiectelor de legi ce ni se propuneau, viitorul Institut Cultural Român era amputat: rămînea fără publicaţii, fără editură, fără centre de cercetări, cu 50 de oameni şi cu dreptul de a edita un anuar. Nu-mi amintesc ca grindina de inepţii care s-a abătut asupra noastră în acele luni, cînd se discutau diversele proiecte de lege, să vă fi neliniştit măcar pe unul dintre Dumneavoastră, să fi căutat sau să fi scris adevărul despre noi. Nu-mi amintesc ca la numeroasele acţiuni internaţionale şi interne ale Fundaţiei Culturale Române redactorii de la Dilema să fi participat altfel decît episodic şi mult prea detaşat. Acestea şi multe altele mă fac să cred că mă aflu în faţa unei crize provocate cu bună ştiinţă, criză care nu vă onorează. Trecînd însă la cele legale, trebuie să vă spun că aveţi o percepţie eronată asupra atribuţiilor pe care le are, în acest moment, preşedintele Institutului Cultural Român. El nu poate înstrăina, cu de la sine putere, o marcă aflată în patrimoniul instituţiei pe care o conduce. Şi, după cum ar fi trebuit să ştiţi, întregul patrimoniu al Fundaţiei Culturale Române - inclusiv publicaţiile editate de aceasta - a fost preluat prin lege de Institutul Cultural Român. În momentul de faţă, Institutul Cultural Român se află în reorganizare, iar Consiliul său de Conducere - de competenţa căruia ar putea fi solicitarea domniilor voastre: eventuala cedare a unui titlu aflat în patrimoniul Institutului Cultural Român - se va întruni într-o primă şedinţă la sfîrşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie. Pînă atunci, acest subiect este închis. Deocamdată, ca preşedinte numit al Institutului Cultural Român, sînt obligat să gestionez treburile curente, să fac proiectele şi demersurile necesare funcţionării Institutului, dar atribuţiile mele fiind deocamdată limitate, nu-mi permit să iau o decizie de importanţa celei solicitate de Dumneavoastră fără acceptul Consiliului de Conducere. Aşa stau lucrurile din punct de vedere juridic. Prin numirea mea în această funcţie şi prin păstrarea unor persoane din fosta conducere a Fundaţiei Culturale Române, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a dorit să dea un semnal de continuitate, de păstrare şi de amplificare a proiectelor culturale începute şi, totodată, să protejeze instituţia de imixtiunea politicului, asigurîndu-i prin lege independenţă financiară. Dacă vă interesează şi un punct de vedere personal, vă pot spune că nu sînt dispus să renunţ la o publicaţie pe care am menţinut-o în pofida tuturor dificultăţilor (inclusiv politice); de fapt, singuri recunoaşteţi că aţi putut comunica liber şi deschis cu cititorii, chiar dacă între timp la putere s-au perindat guverne cu orientare politică diferită. Nu vă voi contrazice cînd susţineţi că spiritul revistei a aparţinut lui Andrei Pleşu, dar banii pentru apariţia fiecărui număr au fost bani publici, pe care i-am procurat întotdeauna cu mari eforturi. Afirmaţi în scrisoarea domniilor voastre că Fundaţia Culturală Română a avut un statut de instituţie autonomă, iar Institutul Cultural Român aflat sub autoritatea Preşedintelui României "este de natură să pună probleme în legătură cu statutul nostru profesional". Vă mărturisesc sincer că îmi este imposibil să vă înţeleg. Domnul Andrei Pleşu, "director fondator, al cărui spirit a continuat să caracterizeze stilul şi tonul revistei şi după ce domnia sa s-a retras de la conducerea ei efectivă", ar fi trebuit să vă informeze că, după alegerile din 2000, cînd la putere a venit Partidul Social Democrat, Fundaţia Culturală Română a fost trecută, prin Hotărîre de Guvern, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe. Să nu fi ştiut domnul Andrei Pleşu, sau domniile voastre, ca ziarişti ce sînteţi, că de doi ani şi jumătate salariile şi libertatea Dumneavoastră de exprimare v-au fost asigurate şi de un guvern PSD care, din fericire, nu a avut nici cea mai mică imixtiune în orientarea Fundaţiei Culturale Române şi, desigur, a Dilemei? Probabil că dacă nu ne-am afla în faţa unei noi campanii electorale nimeni n-ar observa acest semnificativ amănunt. Îmi amintesc că în perioada ministeriatului domnului Pleşu (începînd cu 1997, cînd a renunţat la conducerea efectivă a Dilemei) Fundaţia Culturală Română depindea tot de Ministerul Afacerilor Externe, ordonatorul nostru de credite. Din păcate, nici atunci nu s-a bucurat de identitate în bugetul MAE, figurînd sub pseudonimul "cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret". Ar fi fost suficient un singur cuvînt din partea domnului ministru pentru ca Fundaţia să figureze în bugetul MAE sub nume propriu şi nu sub acel jalnic pseudonim. Să ne înţelegem: sînt un admirator al articolelor domnului Andrei Pleşu, al omului de cultură şi de spirit care este. Acestea au fost motivele care, într-un moment dificil al existenţei sale, m-au îndemnat - în urmă cu un deceniu, cînd la putere era cam acelaşi partid, în perioada primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu! - să-i propun o publicaţie: Dilema. Din păcate, mai ales după plecarea sa şi a redactorului-şef de atunci, Elena Ştefoi, spiritul publicaţiei a degenerat, poate şi pentru că din echipa iniţială au rămas prea puţini oameni. Dilema nu mai este ce ar trebui să fie. A devenit o revistă de grup, iar ţinuta intelectuală a avut deseori de suferit, coborînd uneori la expresii şi ironii groase din recuzita banalizată pînă şi de publicaţiile de periferie. Una este ironia fină a lui Andrei Pleşu şi cu totul alta cea a imitatorilor săi adormiţi în rubrici. Ca om, înţeleg şi respect dreptul fiecăruia de a spera la o viaţă mai bună. Ca scriitor, am înnegrit multe pagini descriind obiceiurile pămîntului unde fidelitatea şi recunoştinţa sînt păsări rare. A devenit o modă să muşti mîna care ţi s-a întins, să faci rău celui care te-a ajutat. Instituţia care v-a asigurat libertatea totală de exprimare, cum singuri aţi spus-o, s-a străduit să vă asigure constant şi nişte salarii, e drept, nu grozave, dar la timp. Nu văd care dintre investitorii privaţi ar fi acceptat vreme de zece ani să vă suporte în condiţiile în care numai pierderile de anul trecut ale Dilemei se apropie de două miliarde de lei. De aceea, vă sugerez să mai reflectaţi: parteneriatul cu fundaţia domnului S. M. este posibil - după ce va fi supus aprobării Consiliului de Conducere al ICR - după ce Institutul va numi conducerea publicaţiei, numărul de redactori şi obligaţiile fiecăreia dintre părţi. Dacă însă decizia domniilor voastre este definitivă, vă rog să aveţi în vedere următoarele: demisia în grup nu este un document cu valoare juridică. Renunţarea la calitatea de angajat nu poate fi decît o opţiune individuală. De aceea, cei care doresc să-şi depună demisia sînt invitaţi să o facă personal la secretariatul Institutului Cultural Român la începutul săptămînii viitoare. Din păcate, obligaţiile urgente legate de organizarea Institutului Cultural Român mă împiedică să dau curs propunerii domniilor voastre de a participa la o discuţie în cursul zilei de 12 septembrie a.c., dar vă promit că, începînd de luni, îmi voi face timp pentru a discuta cu fiecare în parte. Şi mai pot să vă asigur de ceva: chiar dacă demisia în grup, chibzuită şi regizată cu atîta grijă, va deveni efectivă, adică actuala echipă îşi va găsi alt rost la un editor privat, Dilema va continua să apară săptămînal păstrîndu-şi aceeaşi libertate de exprimare de care s-a bucurat încă din prima zi a existenţei sale. Pentru cultura română şi pentru societatea românească este un moment foarte greu, cînd subcultura, prostul gust şi analfabetismul au atins proporţii alarmante. Acesta este motivul real care l-a obligat pe Preşedintele României să ia iniţiativa creării Institutului Cultural Român. Ca şi dorinţa ca literatura, arta, spiritul creator românesc să ocupe locul ce li se cuvine în societate. Este, aşadar, momentul unor construcţii solide, al unor fapte de cultură adevărate, independente de interese politice sau de grup, iar Dilema, cu această echipă sau cu alta, va continua să fie un spaţiu privilegiat al dezbaterilor de idei. Ca scriitor care, cum spuneţi Dumneavoastră, am "apărat libertatea de expresie chiar şi în vremurile grele ale comunismului", îmi voi face şi de acum înainte datoria aşa cum mi-am făcut-o timp de un deceniu şi în cazul Dilemei. Regret însă că Institutul Cultural Român debutează cu un scandal pe care nu l-am dorit, dar care, vă rog să mă credeţi, nu mă emoţionează. Cu sincere urări de succes, Augustin Buzura Preşedintele Institutului Cultural Român 12 septembrie 2003

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Incident neobișnuit cu artistul Al Bano într-un avion: „Zbor de 60 de ani și nu mi s-a întâmplat niciodată"
Legenda muzicii italiene a avut parte de un incident neobișnuit într-un avion care l-a dus la Zagreb. Artistul susține că i s-a refuzat accesul la toaletă, deși este operat de prostată și avea nevoie să meargă la baie.
image
Biden s-a prăbușit pe scenă după ceremonia la care participa | VIDEO
Șeful statului s-a împiedicat și a căzut în genunchi după ce a terminat de oferit diplomele. Mebri ai forțelor aeriene americane l-au ajutat să se ridice.
image
Superstiții de Rusalii: ce e interzis să faci cu desăvârșire. Cum sunt pedepsiți cei care nesocotesc marea sărbătoare
În acest an, Rusaliile sunt celebrate pe 4 iunie și pe 5 iunie. Este ultima sărbătoare oficială a sezonului pascal ortodox și este prăznuită în fiecare an duminica, fix la 50 de zile după Paște. Rusaliile celebrează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.