Nu doar în Bucureşti sau în marile oraşe ale ţării avem problema animalelor fără stăpîn. După Revoluţie, problema a fost pusă pe tapet de nenumărate ori, însă fără rezultate reale. În acest context, asociaţiile de protecţie a animalelor sînt de multe ori blamate că nu se implică în mod real, ci îşi protejează doar vizibilitatea (prin menţinerea cîinilor pe stradă şi prin mitinguri de protest la iniţiativele autorităţilor, iniţiative privind eutanasierea ca unică soluţie) pentru atracţia de fonduri. Robi este o asociaţie mică, care nu dispune de fonduri generoase sau de vizibilitate, dar care reuşeşte să rezolve, chiar şi punctual, cîteva cazuri. Am discutat cu directoarea asociaţiei, punînd în balanţă subiectele tabu privind soarta cîinilor maidanezi, cu reuşitele înregistrate de acţiunile voluntarilor din asociaţie.

Povestiţi-ne despre dumneavoastră, de la înfiinţare pînă în prezent. Cine sînteţi şi ce proiecte desfăşuraţi pentru protecţia animalelor abandonate?  

Asociaţia Robi s-a înfiinţat în anul 2001 cu un scop precis: de a schimba legislaţia referitoare la protecţia animalelor în Romania şi, desigur, de a salva cît mai multe dintre animalele fără stăpîn. Prin „salvat“ nu înţelegem doar luarea lor de pe străzi şi aducerea în adăposturi, ci şi promovarea lor pentru adopţie în familii responsabile. Totodată, ne-am propus să sterilizăm cît mai multe animale, cu şi fără stăpîn, considerînd că aceasta e soluţia de micşorare a numărului celor fără stăpîn.

Nu ne-am înfiinţat de dragul fondurilor, ci ca să ajutăm animalele şi totodată să contribuim la soluţionarea unei probleme a oamenilor. Însă fără fonduri nu ne putem desfăşura activitatea, aşa că orice donaţie făcută asociaţiei este importantă, oricît de mică ar fi ea. Şi cu siguranţă va fi folosită doar în scopul destinat ei. De implicat ne implicăm cu adevărat şi asta se poate vedea, site-ul nostru fiind actualizat aproape zilnic, paginile de Facebook sînt, de asemenea, o mărturie a activităţii noastre. Cît îi priveşte pe cei care blamează ONG-urile, nu sînt în cunoştinţă de cauză. Nu numai că fac minuni cu fonduri insuficiente, dar tot ONG-urile oferă autorităţilor soluţii viabile pentru rezolvarea problemei cîinilor şi a pisicilor fără stăpîn. Din păcate, putem afirma cu din ce în ce mai multă convingere că autorităţile nu sînt interesate, ba chiar depun toate eforturile să nu rezolve problema. Chiar azi (13 noiembrie) am fost convocaţi la Primăria Municipiului Bucureşti la o şedinţă organizată de Comisia pentru Relaţii cu Organizaţii Neguvernamentale şi alţi Parteneri Sociali. Am propus impunerea obligativităţii sterilizării animalelor cu stăpîn (cu excepţiile de rigoare), iar unul dintre reprezentanţii Primăriei ne-a spus clar că se va opune unei astfel de hotărîri pe motiv că îşi va pierde masa electorală. Aceasta este încă o dovadă că problema cîinilor fără stăpîn are conotaţii politice şi că, deşi există soluţii, cei care au capacitatea de a le impune n-o fac de teamă că pierd ceea ce au cîştigat în funcţiile lor publice.

Revenind la primul nostru obiectiv, putem afirma cu mîndrie că am realizat o schimbare care a căpătat denumirea de Legea nr. 9/2008 privind protecţia animalelor, schimbare datorată fericitei noastre întîlniri cu Marius Marinescu, senator în vremea în care l-am cunoscut. Împreună, am pus bazele unor amendamente aduse Legii 205/2004 privind protecţia animalelor.

Problema animalelor fără stăpîn a existat şi în alte ţări europene. Care a fost soluţia europenilor în a nu mai avea animale pe stradă şi de ce în România nu putem aplica acele metode?  

Soluţia aplicată nu doar de europeni, ci în multe state şi oraşe civilizate din toată lumea este una singură şi se referă la eradicarea cauzei, adică la stoparea abandonului animalelor din proprietate privată pe domeniul public. Dacă nici un cetăţean n-ar abandona vreun animal, problema cîinilor şi a pisicilor fără stăpîn nu ar exista. În acest sens, prima măsură care trebuie luată este controlul înmulţirii animalelor aflate în proprietate privată, de unde sînt abandonate animalele în exces. Cîtă vreme această problemă nu este rezolvată, nici problema animalelor fără stăpîn nu poate avea rezolvare.

Foarte mulţi oameni se lasă cuprinşi de sentimentalism cînd vine vorba de cîinii vagabonzi. Sub lozinci de genul „cîinele muşcă doar dacă eşti om rău“ se ascunde însă de multe ori o implicare doar pe jumătate, şi mă refer aici la hrănitul haitelor de cîini pe stradă sau la clamarea „drepturilor animalelor“, dar mai puţin la o acţiune directă, de exemplu la adoptarea respectivelor patrupede. Care este mentalitatea românilor în ceea ce priveşte adopţia şi cum se implică Asociaţia Robi în construirea acestei mentalităţi?  

În general, oamenii adoptă un animal pentru că au nevoie de un căţel sau pisoi în curtea sau în viaţa lor, dar există şi oameni pentru care adopţia are altă valoare... şi o fac din compasiune pentru animal, chiar dacă nu aveau nevoie de încă un cîine sau un pisoi în viaţa lor. Noi încercăm să schimbăm mentalitatea celor care se folosesc de animale şi să-i determinăm să vadă în ele nişte prieteni, care trebuie respectaţi ca orice membru al familiei. Promovarea căţeilor şi a pisoilor de care ne ocupăm (culeşi toţi de pe stradă) este una dintre principalele preocupări ale voluntarilor Robi. Noi am iniţiat şi campania de adopţii numită Adopet, desfăşurată sîmbătă de sîmbătă în parcul din faţa Primăriei Sectorului 2, campanie care a fost preluată, ca idee, de multe alte ONG-uri din toată ţara.

Cît de greu financiar este să susţii funcţionalitatea unui adăpost pentru animalele fără stăpîn?

Este cumplit de greu. Întreaga noastră activitate se bazează pe donaţii, 2% şi sponsorizări sporadice. Practic, nu avem siguranţa zilei de mîine şi niciodată suficiente fonduri pentru a ne realiza toate obiectivele şi asta ne împiedică să obţinem realizările la care speram.

Asociaţiile de protecţie a animalelor lucrează împreună, aveţi deschidere şi colaboraţi unele cu celelalte? Şi legat de aceasta – care este relaţia cu autorităţile statului?

Asociaţiile de protecţie a animalelor lucrează împreună în mod special la capitolul legislaţie, altfel fiecare are obiectivele ei pe care le realizează în funcţie de posibilităţi. Relaţia cu autorităţile nu e nici bună, nici rea, mai degrabă nu există. Adică noi vorbim, noi auzim şi cam atît.

Sînteţi formatorii unor cercuri concentrice? Aveţi ecouri că acţiunile Asociaţiei Robi au creat aceste cercuri concentrice?  

Recunoaştem cu mîndrie că Asociaţia Robi a constituit un exemplu pentru multe alte ONG-uri, prin cîteva dintre ideile şi acţiunile desfăşurate de-a lungul timpului. A dat roade insistenţa cu care am susţinut ideea că problema animalelor de pe străzi nu poate fi rezolvată dacă nu se stopează abandonul animalelor de către stăpînii lor – o boală nu se vindecă dacă tratezi doar simptomele şi nu te ocupi de cauză. Noi adunăm azi doi cîini de la un colţ de stradă, iar la colţul celălalt un proprietar care nu şi-a sterilizat căţeluşa abandonează vreo şase pui. Nu putem noi steriliza şi salva în ritmul în care abandonează alţii. Ideea că trebuie rezolvată această cauză a problemei a fost înţeleasă şi preluată de mulţi oameni şi de alte organizaţii. Alte exemple urmate de mulţi dintre colegii noştri: Adopet-ul şi mai ales campania de colectare de hrană pentru animalele din adăposturi, numită de noi „Donează o conservă!“ – a fost preluată de multe alte asociaţii.  

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: Asociaţia Robi