Nu mai trăim sub un glob de cristal

Oana POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
Nu mai trăim sub un glob de cristal jpeg

Jean a descoperit că viața e nasoală, dură și scurtă. I-o mai spusese unul Thomas Hobbes („nasty, brutish and short“, Thomas Hobbes, Leviathan, 1651), dar între timp pentru Jean viața devenise mișto, lungă și prosperă. Așa că s-a gîndit că ori bătea ăla cîmpii, ori nu mai are rost să bagi în seamă azi ce a zis unul acum 400 de ani.

Nu încetează să mă mire capacitatea omului alb de a crede că istoria începe cu el, că geografia e cît vezi cu ochii între stațiunea de schi din Austria și plaja din Grecia. În România, omul alb e adesea parlamentar, corporatist sau intelectual și rămîne cu gura căscată cînd vede că, la cîteva stații de cartierul lui cu grădiniță, sală de sport, mall, piscină și pază la poartă, niște noncetățeni trăiesc în cutii de carton, sînt analfabeți, mor de tuberculoză, iar copiii lor n-au mai văzut o portocală de anul trecut. De regulă, vede asta în campania electorală sau cînd compania îl duce în vreun program de CSR – altfel, el crezuse că ăștia locuiesc doar în televizor. În Europa, omul alb credea că atentatele, ca și războaiele, au loc doar la televizor și pe net, iar sărăcia e o chestie interesant ambalată și prezentată pe Discovery. Cum se vede și din reacțiile isteroide la valul de refugiați, în timp ce lumea devine din ce în ce mai conectată, o mare parte din europeni sînt mai provinciali ca niciodată. Cu cît au văzut mai rar oameni și realități diferite de a lor, cu atît mai abitir cred că ele nici nu există – ba chiar își doresc ca realitatea obiectivă să nu le tulbure narativul producție proprie în care trăiesc.

Scriu acest text pe terasa unui restaurant coreean din Kreuzberg, cartierul pînă mai ieri rău famat al Berlinului, care amenința să devină noul ghetou de tip Molenbeek. Lîngă mine miroase dulce-fructat, de la cafeneaua libaneză de alături. Peste drum, niște motocicliști tatuați ascultă un puști jamaican cu codițe care cîntă la un fel de banjo. Pe jos, lîngă el, zace un viking blond, beat mort, cu un pahar de plastic în mînă. Un tip elegant, în costum, trece grăbit pe skateboard, cărînd vreo patru plase de supermarket. Pe o bancă, un tip tînăr, cu ochelari de soare, barbă lungă, cipilică pe cap și moacă de jihadist, citește. Are adidași colorați, de hipster. O lume de o diversitate explozivă, care se tolerează și se place și nu se aruncă în aer. Din cartierul periculos de emigranți, Kreuzberg a devenit cea mai rîvnită destinație a Berlinului, pentru locuit sau ieșit cu prietenii, grație atmosferei pe care acest oraș – pînă la urmă prusac – nici nu visase vreodată s-o aibă. Un amestec boem de artiști, hipsteri, punkiști, turiști, emigranți, unde pe alocuri plutește un discret miros de marijuana, în unele zone se vorbește mai mult turcă decît germană și găsești cele mai bune restaurante, cele mai tari baruri și cluburi, magazine de haine sau de muzică. Dacă vi se pare că e vreo colonie de hippioți, care trăiesc la marginea societății, nu votează și nu contează, o să vă povestesc mirarea exprimată la București de un înalt oficial că la concertul de metaliști de la Colectiv, în „underground“, era „atîta lume bună!“: corporatiști, tineri IT-iști, studenți…

Am luat metroul cinci stații și am continuat să scriu articolul în lobby-ul hotelului de 5 stele (al unui turc!) de pe Unter den Linden, acest Champs-Élysées berlinez. Un domn în vîrstă, foarte distins, cîntă la pian, iar în jurul meu domni și doamne la costum beau coniac și prosecco. Dacă ești turist și vrei să vezi doar Berlinul din filme și din mintea ta, nimic nu te oprește; istoria lui deopotrivă sumbră și solemnă este și istoria Europei. Dacă vrei să-i înțelegi însă prezentul și viitorul – al lui și al Europei – va trebui să faci efortul de a lua metroul cinci stații. Cineva remarca recent că zborul București-Beirut durează două ore, mai puțin decît pînă la Londra, Bruxelles sau Paris, și totuși atît de puțini au făcut acest drum vreodată.

Europa nu e în război. Cîțiva scelerați nu înseamnă război. Ne alintăm. Nu, nu sînt cinică și nici nu mă lasă rece tragedia vieților pierdute la Paris, Bruxelles sau, acum cîțiva ani, la Londra și Madrid. Dar viața arată fix așa, urîtă, dură și scurtă, în 70% din lume. Cei mai bogați 85 de oameni ai lumii posedă tot atîta avere cît toată jumătatea mai săracă a planetei. Noi avem Coca-Cola, libertate, locuri de muncă, Hollywood, asistență medicală, scădere demografică; ei au războaie, foame, holeră, dictatură, mulți copii. Cam cît de greu era să te gîndești – măcar după legile fizicii – că „ei“ se vor scurge încoace?! Ne-am obișnuit să trăim în coconul confortului occidental, ne-a plăcut globalizarea cînd ea a însemnat bunuri ieftine din China, bani din Dubai sau Doha, inteligență din India sau forță de muncă ieftină din Filipine, vacanțe exotice. Am crezut că lumea hobbesiană își va consuma dramele departe de universul nostru high-end. Cînd am descoperit, recent, că Pămîntul e rotund, iar globalizarea funcționează și de la est la vest, ne-am mirat că dă buzna peste noi, cu bune și cu rele.

Vulnerabilitatea noastră vine tocmai din prosperitate. Tot ce facem are drept scop să ne facă viața mai frumoasă, mai ușoară, mai lungă, mai plăcută – scop legitim, de altfel. Avem așteptări din ce în ce mai mari, pentru că viteza progresului tehnologic este fără precedent. Prețuim viața, pentru că ne oferă din ce în ce mai mult. Soldații noștri nu mai merg la război să moară pentru patrie, ci să cîștige, pe cît posibil din aer, sau chiar din birou, de la butoanele computerului care controlează drona. De aceea ne punem steaguri belgiene sau franceze la poza de profil cînd sîntem împroșcați cu sînge în universul nostru pacifist și liniștit, dar nu și atunci cînd același lucru se întîmplă în Ankara sau Lahore. Știm că, pentru cei de acolo, asta face parte cumva din cotidian, violența nu ni se pare nefirească. Tocmai de aceea sîntem slabi în fața celor care au mult mai puțin de pierdut, o tradiție culturală mai puțin individualistă și lideri oportuniști care le vor exploata vulnerabilitățile pentru a-i transforma în arme umane.

Avem acum același reflex de a ne re­fugia în explicații și soluții sim­pliste și inadecvate. Am îm­bră­ți­șat multiculturalismul, dar l-am dezbrăcat de substanță: dialogul între culturi, ca­ re să ducă la respect, înțelegere și ac­cep­tare reciprocă, la conlocuire, dar pe ba­za unor principii comune, a respectării legii și valorilor europene și în scopul i­den­ti­fi­cării și consolidării a ceea ce avem în comun. În schimb, am preferat să lucrăm superficial, doar asupra formei, să reprimăm manifestări publice și să impunem tabuuri de limbaj, fără a le explica și discuta, iar în rest să ne ignorăm reciproc, confundînd asta cu toleranța. Acum ne am supărat pe o noțiune, pe multiculturalism, în loc să ne supărăm pe modul în care s-a făcut abuz de ea în practică. Sîntem tentați să declarăm multiculturalismul inamic, tocmai pentru că ne grăbim să ne declarăm în război; și întrucît (iar!) nu ne-am făcut o analiză și nu știm cu cine sîntem în război, apare tentația naturală de a ne inventa dușmani imaginari, în loc să-i identificăm corect pe cei reali. Experiența „războiului împotriva terorismului“ al președintelui George W. Bush ar fi trebuit să ne învețe că nu poți niciodată să cîștigi lupta cu o abstracțiune. Și riști să îți definești foarte prost obiectivele și ce anume consideri că poți numi „victorie“. Deci nu, nu sîntem nici în război cu terorismul.

Așijderea, nu sîntem în război cu musulmanii sau cu refugiații. Putem cel mult să luptăm pentru controale adecvate la frontiere și pentru o gestionare colectivă reală a siguranței noastre comune, în ceea ce este un spațiu european de liberă circulație a orice, mai puțin a informațiilor adecvate între structurile de securitate. Putem lupta pentru o abordare europeană reală, nu multiple și conflictuale abordări naționale – inclusiv pentru eforturi comune de politică externă, căci conflictul din Siria și succesul ISIS se datorează și inacțiunii occidentale. Putem începe să facem ceva pentru reintegrarea comunităților marginalizate și alienate – și nu vorbim doar de Molenbeek-urile de lîngă noi, ci și de tinerii aflați în șomaj (în unele state pînă la 40% din totalul populației de aceeași vîrstă), de cei care trăiesc în sărăcie, fără acces la educație și în condiții precare de sănătate. Cu cît lumea e mai globalizată, iar tehnologia face mai ușor vizibilă oferta uriașă la dispoziția celor care au posibilitatea de a o accesa, cu atît cei care stau doar cu nasul lipit de geam se vor radicaliza și se vor manifesta, iar cei care îi manipulează în scopuri politice vor avea la dispoziție un narativ convingător. Să nu uităm că Europa este dominată de ceva timp de forțe politice de dreapta, ba chiar de extremă dreaptă. Ne lipsesc politicile sociale adecvate, ne lipsesc solidaritatea și încrederea intrasocietală, ne lipsesc liderii care să lanseze proiecte convingătoare și mesaje charismatice care să „vîndă“ beneficiile (reale!) apartenenței la cea mai de succes construcție politică a omenirii, dar actualmente și cea mai complexată și hulită.

Nu noi am produs problema, să nu ne autoflagelăm excesiv. Nu intervențiile din Irak și Afganistan au generat fenomenul. Dar l-au amplificat. Și nici nu „ne urăsc“, funciar și implacabil. Sîntem în mijlocul unor transformări globale, asupra cărora avem o influență limitată. E cazul să acceptăm că nu mai trăim sub un glob de cristal. Ceea ce avem – stil de viață, democrație, libertate, prosperitate – nu (mai) este un dat, sînt cuceriri pe care trebuie să ne mobilizăm să le apărăm în mod activ: de la a ne comporta în acord cu valorile europene la a continua și consolida construcția politică inițiată acum peste o jumătate de secol. N-o putem face însă rămînînd deconectați de restul lumii și ignoranți, nici dezvoltînd o mentalitate de asediu.

Oana Popescu este director la Centrul Global Focus și analist de politică externă.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.