„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!

Oltița CÎNTEC
Publicat în Dilema Veche nr. 987 din 9 martie – 15 martie 2023
Ofelia Popii în Faust ©adevărul.ro
Ofelia Popii în Faust ©adevărul.ro

Nici nu mai știu de cîte ori am răs-auzit, în formule sensibil , lamentația „Nu mai avem actorii de-altădată!”. Afirmația, îngreunată de o contraproductivă nostalgie, reapare ciclic în spațiul public, de regulă cînd o personalitate a scenei trece la cele veșnice. Prilej de justificată tristețe, dar și de recapitulări în registru (melo)dramatic ale gamei de păreri de rău privind arta din trecut. 

De unde vine, oare, dorul de paradigme estetice revolute? E o tendință naturală a memoriei afective, căci cu ea operăm în sfera teatrului, cosmetizarea involuntară a evenimentelor ce ne-au impresionat. Cărora începem să le adăugăm aure. Luminoase, colorate! Le transformăm în repere, în ancore axiologice ce nu au nevoie de reconfirmări. Arhivarea se asociază cu o formă de captivitate în valori canonice, suite pe un piedestal la nivelul căruia prezentul nici că poate spera, darmite accede. Dar și cu o lipsă de interes față de oferta actualității. Spiritul timpului nostru extrem de recent e la turație accelerată. Nostalgicii nu se adaptează la evoluția trend-urilor, preferă confortul certitudinilor înrădăcinate, validate istoric. Ignorînd că sînt parte a unui context cultural dinamic ale cărui mutații artistice se cer procesate. Nu-și dau seama ce pierd: surpriza de a descoperi noul! 

Acum e mai complex să fii actor decît odinioară, cînd breasla era un cerc închis în care pătrundeau anual doar cîțiva absolvenți (10-15 la un moment dat, cînd în România ante-1989 existau numai Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București și Institutul de Teatru de la Tg. Mureș), fiecare repartizat într-un teatru de stat. Competiția profesională era cvasi-exclusă, diversitatea formelor de manifestare creatoare și de organizare, de asemenea, controlul artelor fiind pe agenda cenzurii politice. Care supraveghea ideologic dosarele și activitatea artiștilor, viziona spectacolele înainte de premieră avînd dreptul să ceară scoaterea unor replici și secvențe, ori le interzicea pur și simplu, iar realizatorii primeau interdicția de-a lucra. Am schematizat atentatul comunist la libertatea de exprimare, spre uzul celor cu regrete.

În civilizația spectacolului pe care o trăim, televiziunea/marele ecran și publicitatea atașată deschid ferestre de oportunitate în comoditatea receptării. Cele cîteva zeci-sute de scaune ale sălii de teatru nu fac față concurenței redutabile a „cutiei cu minuni” din propria sufragerie, acest al cincilea perete prin care ni se livrează la domiciliu divertisment de nivel comun. Cel mai adesea, îndoielnic. Infotainment, talk-show-uri, concursuri cu vedete de mucava, „părerisme” și influencer-i, staruri ale unui mediu social dominat de poleială și superficial. De ambalaje strălucitoare în spatele cărora nu se găsește nimic consistent. 

Profesiunea de actor s-a metamorfozat odată cu vremurile. Pentru actorul începutului de secol XXI, spunerea unui text, secole la rînd trunchiul fundamental al teatralității, a devenit doar o componentă a meseriei. I se adaugă obligatoriu expresivitatea corporală, capacitatea de-a cînta, eventual și la un instrument. Actoria s-a complicat, chiar dacă actorul a pierdut centralitatea scenică; sînt producții epatante la nivel conceptual și de realizare care-l includ ca o componentă într-o pluralitate de importanță egală. Unele mizanscene îl multiplică prin holograme ori se dispensează de prezența sa fizică și de contribuția artistică prin înlocuire cu inteligența artificială. O „amenințare” vine și dinspre cei ce îndeobște se află în zona rezervată privitorilor. Teatrul oamenilor reali, formulele participative au lărgit aria de cuprindere prin neposesori de diplome de specialitate. Arta celor de la Rimini Protokoll, ca să dau un exemplu, fix asta face de decenii, la superlativ, apropiind arta de realitate pînă la suprapunere. Creațiile lui Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzer oferă oportunitatea histrionilor neșcoliți să urce la rampă, să se exprime pe subiecte la care se pricep. Un teatru al experților în locul unui teatru al artiștilor. O variantă inedită și atrăgătoare de extindere a mimesis-ului prin decuparea documentată a unui areal tematic și urcarea lui la rampă. Prin transformarea spectatorului în performer!  

Sigur că nu mai e cum a fost. Nici nu sînt de dorit pasul pe loc și istoria în buclă. Schimbarea e esența lumii, deci nu-s motive de panică. Talente sînt și vor fi întotdeauna, emergenții așteaptă să-și crească popularitatea prin expunerea harului, prin dăruire. Să le acordăm încrederea noastră de spectator intrînd în incintele dedicate și acceptînd comunicarea emoțională cu ei. În teatru, te profilezi într-o echipă, dar vîrfurile se disting. Cel mai elocvent e să ofer cîteva nume. Sînt nedreaptă cu sutele de actrițe și actori hipertalentați făcînd o foarte scurtă, prea scurtă enumerare cu scop de exemplificare. Toate sutele acestea de artiști (din teatrele de stat, companiile independente, freelancers) ar merita menționate. Nu e spațiu tipografic. 

Katia Pascariu s-a afirmat în spectacole independente, pe mici scene, făcînd roluri mari. La Centrul Replika din București e cofondatoare, parte activă a proiectelor care au impus teatrul educațional în țara noastră. Forța ei interioară, preluarea personajului pînă la detalii și nuanțe, un stil de joc stăpînit, dar cu atît mai magnetic o fac să fie de fiecare dată convingătoare. Să schimbe ceva în tine, în noi. Preferă stabilitatea în proiect, formațiile rodate, mediul teatral alternativ, al experimentării în privința tematicilor și direcțiilor estetice. 

Dacă încă n-ați văzut-o pe Ofelia Popii în Faust, atunci e musai să vă duceți la Sibiu, la hala cu același nume a Teatrului Național „Radu Stanca”. E fe-no-me-na-lă! (Accentuarea prin silabisire nu e un truc pentru efect dramatic, e încercarea de-a reda cît mai exact calitatea interpretării ei.) Creează un Mefisto de antologie în producția lui Silviu Purcărete. Versatilă, cu o gamă de expresivitate care presupune vocalitate desăvîrșit controlată, fizicalitate, mimică, poartă complexul personaj și pe noi odată cu el în toate curbele evolutive imaginabile. Cu cei vreo 1,60 m ai săi, o fragilitate și-o ingenuitate autentice, Ofelia e uimitoare în tot ce joacă.

Prima mea amintire cu Lari Georgescu e replica „Vrei o gumă?”. E una dintre întrebările spectacolului de debut (Teatrul Luni de la Green Hours, 2008), L-V: 8-16, în regia Ioanei Păun. Un one man show care-i devoala capacitatea camelonică, interioritatea puternică, neliniștea creatoare. Poate juca orice, poate cînta, e activ, mobil interpretativ, e în trupa de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, dar numele e frecvent și pe afișele altor companii bucureștene. E de urmărit în spectacolele de teatru coregrafic realizate de Gigi Căciuleanu. În Jungla TEVE demonstrează cum un actor poate topi materia primă clasică a teatrului – cuvîntul – în mișcare, croind secvențe fluide, în tandem cu Alina Petrică.    

Radu Dogaru a fost studentul Profu’-lui (cum i-a rămas numele), adică al lui Miklós Bács, la Facultatea de Teatru și Film de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A ajuns la Gala Hop, a făcut figură bună, Teatrul Național „Lucian Blaga” l-a cooptat. Lucrează și cu cei de la Reactor și Opera din oraș, alternînd rampele și stilisticile, în exerciții de meserie stimulative. Energia lui scenică atrage privirile, e charismatic. Are aptitudini acrobatice, se pricepe la lupte scenice, scrimă, tap-dance, cîntă foarte bine la chitară, fluier, percuție și vocal (jazz, rock, pop, musical, operă ca tenor/contratenor). Colaborările cu Ada Milea (cea mai recentă, O scrisoare pierdută în concert după I.L. Caragiale, unde e un Cetățean turmentat) îi subliniază dimensiunea ludică a personalității. 

Ca să combat prejudecata că ne lipsesc interpreții premium, vă recomand să pășiți pragul teatrelor cît mai des. O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții! Tot ce trebuie să facem e să mergem să-i vedem pe scenă, să-i aplaudăm (nu în picioare, vă rog, decît în cazuri excepționale) și să revenim. E terapeutic sufletește.  

Oltița Cîntec este critic de teatru.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.