Nu mă opresc nici o secundă

Andreea ESCA
Publicat în Dilema Veche nr. 706 din 31 august – 6 septembrie 2017
Nu mă opresc nici o secundă jpeg

Cînd mă sună Marius Chivu să mă roage ceva, încerc să-i fac pe plac. Dar, acum, îmi zice să scriu despre relaţia mea cu lenea. „Păi, n-am nici o relaţie“, îi răspund eu. „Perfect, scrie despre asta!“ Aşa că scriu. Nu numai că n-am nici o relaţie cu lenea, dar cred cu tărie în teoria unui şef de-al meu care zice că „statul degeaba te oboseşte cel mai tare“.

Acum sînt în vacanţă, la mare, de o săptămînă. Faptul că nu fac mai nimic, ci mă plimb între masă, masaj şi plajă, m-a pus la pămînt. Pur şi simplu mă tîrăsc într-un somn continuu. Poate că şi cu lenea este cum e cu mîncarea: „pofta vine mîncînd“. Din ce nu faci nimic nu-ţi mai vine să faci nimic. De aceea, evit (inconştient sau nu) această situaţie. Şi trăiesc la limita celalaltă a vieţii. Nu ştiu dacă este bine, dar asta e. Nu mă opresc nici o secundă din tot felul de activităţi. Doar în vacanţă îmi permit să-mi fie un pic lene.

Ce fac în timpul anului? Ştirile de la ora 19 la PRO TV, emisiunea La Radio de la EuropaFm, coordonez site-ul alistmagazine.ro, printez revista AListMagazine trimestrial, fac şi cîte un ziar tematic, cum am făcut, de exemplu, de curînd pentru Festivalul Untold, organizez tîrguri de shopping, dau interviuri, fac fotografii, merg la un milion de evenimente, fac sport, găzduiesc conferințe, ţin speech-uri motivaţionale. Şi, desigur, mai am şi soţ, doi copii, părinţi şi alte de-ale casei de coordonat.

Prima întrebare pe care mi-o pun inevitabil prietenii este: „De unde ai atît de multă energie?“ Şi urmează: „Mai poţi?“ Bănuiesc că, mai întîi de toate, vorbim despre o moştenire genetică, şi apoi, nu pot să refuz nici un proiect, de nici un fel, pentru că mi se pare că ar fi un păcat să dau cu piciorul atît de multor oportunităţi pe care am norocul să mi le ofere viaţa. Mai mult, nu pot să nu mă implic în diverse activităţi care să-i ajute pe alţii, pentru că şi eu am fost ajutată la rîndul meu. Îmi place să fiu mereu activă, să particip la ceva, să creez ceva, să construiesc. Să nu fac umbră pămîntului degeaba. Şi mi-ar mai plăcea să las ceva important în urma mea. Dar despre asta, poate într-un articol viitor.

Nu numai că nu rezonez cu oamenii leneşi, dar am o mare problemă cu viteza de reacţie. Dacă îţi cer un număr de telefon şi nu mi-l dai pe loc, pînă mă anunţi că l-ai găsit, am mai căutat în cîteva părţi şi am făcut deja rost de el. Poate că asta vine din faptul că, fundamental, rămîn un reporter de ştiri. Aşa că încerc să am alături oameni care să funcţioneze în acelaşi ritm cu mine.

Acum, e adevărat, odată cu vîrsta, reuşesc cît de cît, în timpul liber, să „lenevesc“ la umbră cu o carte în mînă, ceea ce acum cinci-șase ani era de neconceput. De altfel, şi cînd citesc, mi-aş dori să termin cartea în aceeaşi zi. Îmi amintesc cum la prima vacanţă pe o insulă de vis, după șapte zile, plîngeam la propriu, pentru că voiam acasă. Să fiu pe o plajă, unde nu se întîmplă nimic timp de o săptămînă, asta mă omoară. Idealul meu? New York cu o plajă ca în Maldive.

Așa că, dacă vă place să leneviţi, nu vă bazaţi pe mine. 

Andreea Esca este prezentatoare de știri la PRO TV și redactor-șef al revistei AListMagazine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Maini adolescent cu catuse FOTO Getty Images Plus jpg
Șase tineri, reținuți în Craiova după ce ar fi sechestrat și agresat un adolescent de 17 ani
Șase tineri cu vârste între 14 și 18 ani au fost reținuți joi, 22 octombrie, fiind suspectați că au sechestrat, agresat și amenințat un adolescent de 17 ani într-o zonă cu vegetație abundentă din Craiova.
Black Friday FOTO 123 RF
Black Friday continuă cu noi campanii la final de octombrie. Ce retailer a anunțat perioada reducerilor
Campaniile de Black Friday 2026 se desfășoară în mai multe etape, iar un nou mare retailer de electronice și electrocasnice a anunțat că va începe reducerile pe 29 octombrie. Ofertele vor include televizoare, telefoane, laptopuri și produse pentru casă.
INSTANT PSD GRINDEANU 005INQUAM Photos Octav Ganea jpg
PSD îl acuză pe Bolojan pentru creșterea deficitului bugetar: „Eurostat a aprins lumina pe guvernarea Bolojan!”
PSD îl critică pe fostul premier Ilie Bolojan după publicarea celor mai recente date Eurostat privind deficitul bugetar al României.
MApN a publicat imagini din timpul misiunii F-16 de doborâre a celei de-a treia drone
NATO promite „măsuri suplimentare”, după atacurile rusești din Marea Neagră. Ce ne trebuie și ce ne pot oferi aliații
Comandorul (rtr.) Sandu Valentin Mateiu explică ce echipamente, avioane de patrulare și senzori avansați trebuie să ceară România Aliaților pentru a transforma sprijinul politic într-o apărare eficientă.
image png
Narcis Bujor, mărturisiri despre câștigurile sale ca tatuator. Câți bani face într-o zi: „Este o meserie frumoasă”
Cunoscut publicului din sezoanele 9 și 10 ale emisiunii „Insula Iubirii”, Narcis Bujor nu trăiește doar din aparițiile televizate. Înainte de a deveni una dintre cele mai comentate ispite masculine ale show-ului, acesta și-a construit o carieră în domeniul tatuajelor.
Razvan Burleanu (Sportpictures) jpg
FRF ia atitudine! Răzvan Burleanu refuză să trimită naționala la turneul FIFA, după acceptarea Rusiei
România se numără printre țările care au refuzat participarea la turneul FIFA U15 din Azerbaidjan.
briose cu feta si spanac jpg
Brioșe cu feta și spanac, pufoase și pline de gust
Pufoase și ușor sărate, brioșele cu feta și spanac sunt o idee delicioasă pentru micul dejun, pachet sau o gustare între mese. Brânza feta le dă un gust intens, care se îmbină perfect cu spanacul, iar porțiile mici le fac ușor de servit și de luat oriunde.
lingouri
Prețul gramului de aur, 22 octombrie 2026. Aurul s-a ieftinit
Prețul gramului de aur a scăzut joi, 22 octombrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 625,6821 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 629,3552 lei.
1  Imagine principala JPG
FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport, eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.