Nu-i „Joia plăcerii”, ci „La joie de vivre”

Adrian VOICU
Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Nu i „Joia plăcerii”, ci „La joie de vivre” jpeg

La joie de vivre nu vine de la francezi, ci se pierde, hăt, în depărtarea vremurilor, francezii doar au clasicizat-o printr-o denumire faină, ea apărînd odată cu prima ființă, fie ea umană au ba, care a fost fericită că a mai apucat încă o dimineață în care să vadă lumina soarelui, să respire, să iubească.

La joie de vivre „e un lucru foarte mare”, după cum magnific spunea George Topîrceanu prin vocea lui Guță Popîndău vorbind despre amor, e un sentiment cu care venim pe lume și pe care îl uităm adesea îngropat înăuntrul nostru din varii motive.

Unii dau vina pe rutina zilnică, alții pe soacră, alții pe guvern și o altă parte pe serviciu.

Referitor la serviciu, recunosc că uneori îmi vine destul de greu să țin steagul sus, pentru că serviciul îmi oferă non-stop situații neașteptate, urgențe, decizii de luat într-o clipită, însă trebuie s-o fac, în primul rînd pentru mine, ca să rămîn lucid și clar în gîndire, și-apoi pentru cei din echipă și pentru siguranța lor.

Familia, scrisul, amintirile faine, cititul, colegii de serviciu, ritmul cotidian, ca să nu zic „stresul”, m-au modelat și m-au împins către această armonie care, odată atinsă, am ținut de ea și am căutat să n-o mai las să-mi scape. Dacă stați un pic strîmb și judecați drept, o mare parte din timpul nostru îl petrecem la serviciu, prin urmare e imposibil ca meseria să nu ne influențeze la joie de vivre.

De exemplu, deunăzi am vorbit cu o prietenă care lucrează la o revistă tipărită pe hîrtie lucioasă. S-a trezit veselă dis-de-dimineață, mai avea doar cîteva zile pînă la concediu, iar afară tocmai ce se îndreptase vremea și strălucea un soare ca-n pozele de desktop. Și-a luat, în sfîrșit, rochia și pantofii cei noi pe care aștepta să le poarte de vreo două săptămîni, de cînd cu ploile astea, a ajuns la serviciu, toate bune și frumoase pînă cînd a apărut șeful la ședința de redacție și i-a spus: „Măi, pui mic și frumos” – c-așa o lua la sentiment cînd avea nevoie de ceva de la ea –, deci „Măi, pui mic și frumos, uite care-i treaba, Benone are un copil bolnav, Marietei i s-a stricat mașina și a rămas la mă-sa la țară, iar Cici tocmai ce-a plecat în concediu. Tu vei prelua A fi sau a nu fi sexy la vîrsta a III-a, iar Grigore se va ocupa de chestia aia cu Joia plăcerii”.

„Nu-i Joia plăcerii, ci La joie de vivre, șefu’, e în franceză. Am vorbit cu oameni, am strîns ceva material și nu cred că...”, încercase ea o apărare ca la șah, dar șeful îi dăduse înainte. „E stabilit deja, pune-l pe Grigore la curent cu tot ce ai, că vreau să-l văd cum se mișcă și pe partea asta cu plăcerile, după ce a dat-o-n bălării cu interviul despre Melancolia lui Cărtărescu.” „Dar știți că...”, a făcut ea o ultimă sforțare, șocat de dezamăgită sau invers, de cum i s-a întors ziua pe dos în trei secunde.

Revenind la mine și la realitatea personală, adesea am fost întrebat de colegi, ba chiar și de șefi, cîteodată: „Măi, Adiță, cum pana lui Molière reușești să rămîi optimist și zîmbitor, indiferent de problemele cu care te confrunți?”. „Păi, măi, copii”, le răspund, „dacă eu m-aș da cu curul de pămînt, ce pretenții aș putea avea de la cei pe care-i am în subordine? Că doar ei s-ar da așa de tare, c-ar trebui să-i adun de pe cealaltă parte a planetei, din Japonia.”

Eu zic că am știut să-mi țin lipită de suflet la joie de vivre și am căutat, pe cît posibil, să îi molipsesc și pe alții, colegi, prieteni ori familie. De unii s-a prins mai bine, de alții mai puțin, influența serviciului, a anturajului și a societății fiind decisivă pentru cei care nu au fost îndestul de dibaci în a găsi calea către fericirea de a o păstra.

Pe scurt, eu zic că la joie de vivre nu se poate explica pe de-a-ntregul, ea trebuie trăită, e plăcerea de a te bucura pur și simplu de viață, supremul dar ce ne-a fost dat de Dumnezeu, pentru cei mai credincioși, de natură ori dobîndit prin miracolul nașterii, pentru restul ateilor.

Gîndiți-vă că unii n-au avut șansa noastră să se nască oameni și s-au născut pești sau parameci, și nu au plăcerea de a savura un mic cu bere ori să-mi citească articolul de față, ci așteaptă soarele să le dea o fotosinteză mică ori cad în undița lui Grigore, care s-a dus pe baltă, ca să priceapă și el la joie de vivre, chestia sugerată de șeful lui pentru articol.

Pe lung, nu pot să intru în prea multe detalii, pentru că mi-ar trebui cîteva pagini bune, dar mi-aș permite, să redau o povestire cu Acceleratorul de Particule, ăla micu’ al meu, una dintre „micile conserve de zîmbete”, după cum minunat de măgulitor mi-a caracterizat o prietenă scrierile umoristice, povestirea intitulată „Plăcere” din volumul Despre ce vorbesc porumbeii cînd stau pe sîrmă și se uită la oameni, apărută anul acesta la începutul lui iulie, sub îngrijirea Editurii Junimea.

E sîmbătă și e sfîrșit de februarie. Un soare timid se întrevede pe buzele orizontului și sumedenii de păsăruici îl încurajează în triluri felurite să facă odată pasul către zi. Un pretenar francez, care lucrează undeva prin Caraibe, îmi trimite o poză magnifică cu o plajă albă, presărată ici și colo cu trupuri fine de balerine și o apă albastră și infinită, spartă-n armonia ei de niște catamarane de lux.

– Aici e soare și sîmbătă mereu, scrie el. Dar, ca să-ți spun sincer, m-am cam plictisit de viața asta. Tu ce faci?

Îi trimit o poză cu micul dejun asezonat cu explozia de bucurie a Acceleratorului de Particule, pentru că am pregătit omletă cu ceapă verde împreunată cu șuncă românească.

– Ce-i asta? întreabă el.

– Ceva de care nu mă plictisesc niciodată, răspund. Voi îi ziceți la joie de vivre.

Adrian Voicu este director adjunct de întreținere aeronave la o companie cu baza pe Aeroportul Paris-Orly. Cea mai recentă carte publicată este Despre ce vorbesc porumbeii cînd stau pe sîrmă și se uită la oameni, Editura Junimea, 2021.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce substanțe toxice i-au ucis pe angajații fabricii de cașcaval de la Ibănești. Sunt deosebit de periculoase și utilizate pe scară largă
Angajații fabricii de cașcaval de la Ibănești au fost uciși de două substanțe extrem de toxice. În concentrații mari acestea pot provoca decesul foarte rapid, provocând pagube fizice imcopatibile cu viața.
image
Secretele primului submarin militar al României. „Delfinul“ a făcut ravagii printre navele sovietice din Marea Neagră
Primul submarin militar al României a fost construit în anii interbelici și a costat o sumă impresionantă, însă a fost folosit cu succes în Al Doilea Război Mondial. Una dintre operațiunile militare în care a fost implicat a intrat în istorie.
image
Anunțul CFR primit cu hohote de râs de români. „Dacă trenurile reduc viteza cu 50 km/h vom merge cu 20, dar în sens opus”
Oficial, cei de la CFR spun că trenurile circulă cu până la 50 km / h mai încet din cauza caniculei. Anunțul CFR a fost primit cu hohote de râs de români, care știu că trenurile circulă oricum foarte încet.

HIstoria.ro

image
DACICC-1 - Primul calculator electronic de fabricație românească
Pe strada Republicii din Cluj-Napoca se află vila care a aparținut celebrului arhitect al Clujului, Lajos Pákey.
image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.