„Nu i-am spus niciodată că e frumoasă“

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
„Nu i am spus niciodată că e frumoasă“ jpeg

Ca întotdeauna în viață, lucrurile simple se dovedesc a fi cele mai complicate. Așa s-a întîmplat și cu ancheta de față, la care întrebările pentru invitații mei au fost: Ce nu i-ai spus mamei tale niciodată? Ce ai vrea să-i spui? Citiți-le răspunsurile și încercați să le găsiți pe ale dumneavoastră.

● Dan COMAN, scriitor

Nu i-am spus niciodată că mi-e frică de Adi-Pumn-De-Fier, țiganul din vecini care se cățăra, seară de seară, pe zidul casei noastre ca să se uite la televizor. Nu i-am spus nimic despre romburile și dreptunghiurile violent colorate care-mi ieșeau înnebunitor din cap, unele după altele, chiar înainte de somn. Nimic despre salamandra pe care am căutat-o, în zadar, luni de zile, doar ca s-o fac să-mi treacă peste mînă pentru a deveni un bărbat priceput. Nu i-am spus niciodată că e frumoasă. N-am reușit nicio­dată să-i povestesc despre cum, într-o zi de vară, în timp ce leneveam pe prag, am văzut ploaia torențială apropiindu-se pînă foarte aproape de trepte, oprindu-se brusc acolo, la doi pași, continuînd să cadă așa, rapidă și sofisticată, vreme de cîteva minute, cît s-o pot privi nestingherit, îndepărtîndu-se mai apoi lent, retrăgîndu-se cu tot cu sunetele ei întortocheate înspre pădure. Nu i-am spus mamei niciodată că a existat o femeie discretă și abilă care a reușit să mă scoată viu din nenorocita mea de adolescență. Nimic despre dragoste, nimic despre aura pe care o port cu spaimă cîteva zile, înainte ca durerea și întunericul să vină brusc și să-mi înfunde capul.

Dar cînd o să cresc puțin și o să prind curaj, o s-o invit să mergem într-o plimbare prin Gersa și, ajunși în fața Casei Ursului, îi voi spune că am înțeles în sfîrșit ce e acolo, înăuntru. Și ea va zîmbi.

● Ofelia NĂSTASE, PR manager

Mam, fumez. Și fumam și cînd mi-a zburat bricheta din geacă și ți-am spus că nu era a mea. Știu că știai, dar nu știi și că mi-ar plăcea să stau la o bere și o țigară cu tine. Pentru că, vezi tu, pot bea bere și, în general, cam orice băutură alcoolică. Nu mă îmbăt cu doar un pahar de vin, cum ai tu în continuare impresia. Știi cînd mi-a fost rău de la supa cremă de ciuperci? Nu ai de ce să te simți vinovată, era efectul shot-urilor de B52 de cu o seară înainte, din care jur să nu mai beau niciodată.

Îmi pare rău că orice vizită la școala mea se termina în lacrimi. Nu cred ca m am simțit mai oribil vreodată ca atunci cînd te-am văzut pe geam, din clasă, ieșind plîngînd din școală. Dar să știi că aveam dreptate să mă răzvrătesc și, pînă la urmă, tu m-ai educat așa, nu?

Nu cred că voi putea să înțeleg vreodată cît de greu ți-a fost singură, cu două nu cele mai cuminți fete pe care le poți avea. Dar, vorba aia, măcar nu ne drogam.

● Florin DUMITRESCU, scriitor

Am fost un copil gelos și posesiv. Eram singur la părinți, primeam toată atenția, dar, se pare, tot nu-mi ajungea. Azi, cînd sînt la rîndul meu părinte, încerc să deslușesc unele gesturi și să dau un sens trăirilor cețos năbădăioase ale copilului care eram atunci. Țin minte că, odată, din dorința de a primi doza de cocoloșire maternă după care tînjeam, mi-am tras singur pumni în nas pînă mi-am dat sîngele. Aveam șase sau șapte ani, eram mărișor și o sîngerare nu mai era probabil văzută ca un eveniment grav. E ceea ce și-a zis probabil mama, atunci cînd am intrat pe ușă, răcnind, cu nasul șiroind de sînge, muci și lacrimi. Așa că mama, care abia venise de la serviciu, nu mi-a acordat toată îngrijirea pe care mi-o doream. Pe vremea aceea, la începutul anilor ’70, ai mei mergeau două ore pe zi cu troleibuzul pînă la IOR și înapoi. Pentru că primiseră repartiție de apartament tocmai în Drumul Taberei (asta, să ne nțelegem, după ce casa noastră cu etaj din strada Foișorului, ridicată de bunicul mamei pe la 1900, fusese condamnată la demolare). După această adevărată navetă, mama avea toate motivele să fie obosită, preocupată de mîncare sau de curățenie, pe care doar ca prin minune reușea să le facă. Treaba e că nu m-a îmbrățișat atît cît aș fi vrut, nu m-a consolat destul, ca să-mi potolească bîzdîcul. Sau poate că, pur și simplu, și-a dat seama că mă prefac? Nu știu și nu cred că azi își mai amintește.

● Rodica LAZĂR, actriță

Toate lucrurile pe care nu i le-am spus mamei mele se întîmplă în fiecare zi; pentru că, pînă să plece, i-am zis tot ce trebuia să-i zic. Acum i-aș povesti despre fiica mea, despre casă, despre filme. I-aș povesti că am văzut un concert cu Carmen Rădulescu și unul cu Stela Enache. I-aș povesti totul. I-aș povesti că nu trece nici o zi fără să mă gîndesc la ea, că m am ținut de promisiune și, măcar o dată pe zi, îmi amintesc să mă bucur că sînt vie și că am viața pe care o am.

● Andra ROTARU, scriitoare

Nu știu de ce, mulți ani la rînd, am ascuns că am pisici. De fiecare dată cînd știam că vin părinții în vizită îmi luam micuții companioni și îi cazam la prieteni. Nu conta că urcam doar trei etaje sau mergeam cîteva stații, un lucru era cert: mă dedublam în fata fără companioni.

Am încercat să merg înapoi în timp și am ajuns pe la vîrsta de trei ani. Am avut un bichon, îl chema Muchi, iar eu încercam să înțeleg lumea din jur prin intermediul lui. Atît de mult încît voiam să-l mănînc. A fost momentul în care s-a luat decizia să fie dat cuiva care să aibă grijă cum trebuie de el. A ajuns un cățel care a făcut înconjurul lumii, la bordul unui vapor, deci finalul a fost fericit.

Apoi, în școala generală, aduceam toți amărîții din fața blocului în casă și aveam grijă să îi duc înapoi în fața blocului la ora la care veneau părinții acasă. S-au prins în final că e o „activitate anormală“ în camera mea în momentul în care au apărut cîțiva purici, iar niște vecini au fost săritori și m-au pîrît. M-am lecuit de adus animale în casă atunci cînd tata a venit cu un fluture cap-de-mort și l-a înfipt într-un ac în fața mea. M-am consolat cu animalele de pluș, în special cu o pisică neagră, cu ochii foarte verzi.

Ajungînd iar în prezent, am ajuns să am două pisici negre. Tot nu-mi dau seama de ce nu i-am spus vreodată mamei că aveam pisici la un moment dat. Parcă, cu cît un lucru e mai tăinuit, cu atît devine mai greu apoi să-l transformi în ceva firesc. Astăzi, la telefon, mă întreabă zilnic ce fac eu, ce face Hubba, ce face Pluto; pentru că sîntem trei feline, fiecare cu cîte ceva din personalitatea celeilalte.

Diana POPESCU, jurnalistă

M-a crescut singură, de cînd aveam 10 ani. Rămasă văduvă la 38, a încercat – „inginerește“ – să suplinească lipsa tatei. Și-a impus să traseze tot felul de de reguli stricte, ca nu cumva să se aleagă cu un copil răzgîiat. Și-a reprimat gesturile calde, de parcă tandrețea ar fi fost un semn de slăbiciune. Din pricina asta, o bună bucată de vreme am avut senzația că mama nu se prea înnebunește după mine. Am îndrăznit să-i mărturisesc, rîzând, impresia mea de copilărie abia pe la 20 și ceva de ani. Surprinsă și deloc amuzată de confesiune, n-a știut ce să răspundă. I-au dat, pe tăcute, lacrimile. N-am mai deschis subiectul. „Revelația“ se produsese deja: o femeie nevoită să fie și „bărbatul în casă“ a încercat să impună respect, într-un mod care nu-i era natural. A împuținat porțiile de alint pentru ceva ce credea că-mi va folosi mai mult. Rigoarea, seriozitatea, faptul că nu-mi tolera nici un fel de minciună, toate sînt lucruri care m-au făcut, în bună măsură, cine sînt azi. N-am avut parte de mari accese de duioșie, dar am înțeles cît cîntăresc (sau ar trebui să cîntărească), în viața cuiva, principiile și onestitatea. Pentru toate astea, mi-am dat seama că nu i-am spus niciodată mamei „Mulțumesc“.

P.S. Acum, la 40 de ani, compensez din plin la capitolul răsfăț.

Bogdan COȘA, scriitor

E liniște. Storurile din camera de zi a bunicilor sînt lăsate, mai puțin unul, care e rulat pînă la jumătatea ferestrei. Felinarul din fața casei trimite înăuntru un chenar de lumină ca o păturică, pe care stau în fund. Mama doarme pe spate. Din profil, îi văd burta bombată, o secțiune de sferă, și în loc să mă culc la loc pe pernă mă așez cu capul pe ea. Înăuntru, o simt mișcîndu-se pe sora mea. Am doi ani și jumătate; sîntem fugiți de acasă de cîteva luni.

Chiar dacă au trecut douăzeci de ani pînă să-mi spună că am avut o soră care a murit la naștere, am știut dintotdeauna. Uneori visam scena asta, alteori stăteam întins pe spate și, semiconștient, alunecînd prin fluxul de fantasme, o căutam fără să știu ce caut și de ce.

Nu i-am spus niciodată că știam – după ce mi-a mărturisit, n-a mai deschis niciodată subiectul.

E straniu cum doi oameni ai zice apropiați se pot gîndi separat, în tăcere, la același lucru – mai bine de douăzeci de ani. 

pagină realizată de Ana Maria SANDU

Foto: Flickr

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic