„Nu i-am spus niciodată că e frumoasă“

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
„Nu i am spus niciodată că e frumoasă“ jpeg

Ca întotdeauna în viață, lucrurile simple se dovedesc a fi cele mai complicate. Așa s-a întîmplat și cu ancheta de față, la care întrebările pentru invitații mei au fost: Ce nu i-ai spus mamei tale niciodată? Ce ai vrea să-i spui? Citiți-le răspunsurile și încercați să le găsiți pe ale dumneavoastră.

● Dan COMAN, scriitor

Nu i-am spus niciodată că mi-e frică de Adi-Pumn-De-Fier, țiganul din vecini care se cățăra, seară de seară, pe zidul casei noastre ca să se uite la televizor. Nu i-am spus nimic despre romburile și dreptunghiurile violent colorate care-mi ieșeau înnebunitor din cap, unele după altele, chiar înainte de somn. Nimic despre salamandra pe care am căutat-o, în zadar, luni de zile, doar ca s-o fac să-mi treacă peste mînă pentru a deveni un bărbat priceput. Nu i-am spus niciodată că e frumoasă. N-am reușit nicio­dată să-i povestesc despre cum, într-o zi de vară, în timp ce leneveam pe prag, am văzut ploaia torențială apropiindu-se pînă foarte aproape de trepte, oprindu-se brusc acolo, la doi pași, continuînd să cadă așa, rapidă și sofisticată, vreme de cîteva minute, cît s-o pot privi nestingherit, îndepărtîndu-se mai apoi lent, retrăgîndu-se cu tot cu sunetele ei întortocheate înspre pădure. Nu i-am spus mamei niciodată că a existat o femeie discretă și abilă care a reușit să mă scoată viu din nenorocita mea de adolescență. Nimic despre dragoste, nimic despre aura pe care o port cu spaimă cîteva zile, înainte ca durerea și întunericul să vină brusc și să-mi înfunde capul.

Dar cînd o să cresc puțin și o să prind curaj, o s-o invit să mergem într-o plimbare prin Gersa și, ajunși în fața Casei Ursului, îi voi spune că am înțeles în sfîrșit ce e acolo, înăuntru. Și ea va zîmbi.

● Ofelia NĂSTASE, PR manager

Mam, fumez. Și fumam și cînd mi-a zburat bricheta din geacă și ți-am spus că nu era a mea. Știu că știai, dar nu știi și că mi-ar plăcea să stau la o bere și o țigară cu tine. Pentru că, vezi tu, pot bea bere și, în general, cam orice băutură alcoolică. Nu mă îmbăt cu doar un pahar de vin, cum ai tu în continuare impresia. Știi cînd mi-a fost rău de la supa cremă de ciuperci? Nu ai de ce să te simți vinovată, era efectul shot-urilor de B52 de cu o seară înainte, din care jur să nu mai beau niciodată.

Îmi pare rău că orice vizită la școala mea se termina în lacrimi. Nu cred ca m am simțit mai oribil vreodată ca atunci cînd te-am văzut pe geam, din clasă, ieșind plîngînd din școală. Dar să știi că aveam dreptate să mă răzvrătesc și, pînă la urmă, tu m-ai educat așa, nu?

Nu cred că voi putea să înțeleg vreodată cît de greu ți-a fost singură, cu două nu cele mai cuminți fete pe care le poți avea. Dar, vorba aia, măcar nu ne drogam.

● Florin DUMITRESCU, scriitor

Am fost un copil gelos și posesiv. Eram singur la părinți, primeam toată atenția, dar, se pare, tot nu-mi ajungea. Azi, cînd sînt la rîndul meu părinte, încerc să deslușesc unele gesturi și să dau un sens trăirilor cețos năbădăioase ale copilului care eram atunci. Țin minte că, odată, din dorința de a primi doza de cocoloșire maternă după care tînjeam, mi-am tras singur pumni în nas pînă mi-am dat sîngele. Aveam șase sau șapte ani, eram mărișor și o sîngerare nu mai era probabil văzută ca un eveniment grav. E ceea ce și-a zis probabil mama, atunci cînd am intrat pe ușă, răcnind, cu nasul șiroind de sînge, muci și lacrimi. Așa că mama, care abia venise de la serviciu, nu mi-a acordat toată îngrijirea pe care mi-o doream. Pe vremea aceea, la începutul anilor ’70, ai mei mergeau două ore pe zi cu troleibuzul pînă la IOR și înapoi. Pentru că primiseră repartiție de apartament tocmai în Drumul Taberei (asta, să ne nțelegem, după ce casa noastră cu etaj din strada Foișorului, ridicată de bunicul mamei pe la 1900, fusese condamnată la demolare). După această adevărată navetă, mama avea toate motivele să fie obosită, preocupată de mîncare sau de curățenie, pe care doar ca prin minune reușea să le facă. Treaba e că nu m-a îmbrățișat atît cît aș fi vrut, nu m-a consolat destul, ca să-mi potolească bîzdîcul. Sau poate că, pur și simplu, și-a dat seama că mă prefac? Nu știu și nu cred că azi își mai amintește.

● Rodica LAZĂR, actriță

Toate lucrurile pe care nu i le-am spus mamei mele se întîmplă în fiecare zi; pentru că, pînă să plece, i-am zis tot ce trebuia să-i zic. Acum i-aș povesti despre fiica mea, despre casă, despre filme. I-aș povesti că am văzut un concert cu Carmen Rădulescu și unul cu Stela Enache. I-aș povesti totul. I-aș povesti că nu trece nici o zi fără să mă gîndesc la ea, că m am ținut de promisiune și, măcar o dată pe zi, îmi amintesc să mă bucur că sînt vie și că am viața pe care o am.

● Andra ROTARU, scriitoare

Nu știu de ce, mulți ani la rînd, am ascuns că am pisici. De fiecare dată cînd știam că vin părinții în vizită îmi luam micuții companioni și îi cazam la prieteni. Nu conta că urcam doar trei etaje sau mergeam cîteva stații, un lucru era cert: mă dedublam în fata fără companioni.

Am încercat să merg înapoi în timp și am ajuns pe la vîrsta de trei ani. Am avut un bichon, îl chema Muchi, iar eu încercam să înțeleg lumea din jur prin intermediul lui. Atît de mult încît voiam să-l mănînc. A fost momentul în care s-a luat decizia să fie dat cuiva care să aibă grijă cum trebuie de el. A ajuns un cățel care a făcut înconjurul lumii, la bordul unui vapor, deci finalul a fost fericit.

Apoi, în școala generală, aduceam toți amărîții din fața blocului în casă și aveam grijă să îi duc înapoi în fața blocului la ora la care veneau părinții acasă. S-au prins în final că e o „activitate anormală“ în camera mea în momentul în care au apărut cîțiva purici, iar niște vecini au fost săritori și m-au pîrît. M-am lecuit de adus animale în casă atunci cînd tata a venit cu un fluture cap-de-mort și l-a înfipt într-un ac în fața mea. M-am consolat cu animalele de pluș, în special cu o pisică neagră, cu ochii foarte verzi.

Ajungînd iar în prezent, am ajuns să am două pisici negre. Tot nu-mi dau seama de ce nu i-am spus vreodată mamei că aveam pisici la un moment dat. Parcă, cu cît un lucru e mai tăinuit, cu atît devine mai greu apoi să-l transformi în ceva firesc. Astăzi, la telefon, mă întreabă zilnic ce fac eu, ce face Hubba, ce face Pluto; pentru că sîntem trei feline, fiecare cu cîte ceva din personalitatea celeilalte.

Diana POPESCU, jurnalistă

M-a crescut singură, de cînd aveam 10 ani. Rămasă văduvă la 38, a încercat – „inginerește“ – să suplinească lipsa tatei. Și-a impus să traseze tot felul de de reguli stricte, ca nu cumva să se aleagă cu un copil răzgîiat. Și-a reprimat gesturile calde, de parcă tandrețea ar fi fost un semn de slăbiciune. Din pricina asta, o bună bucată de vreme am avut senzația că mama nu se prea înnebunește după mine. Am îndrăznit să-i mărturisesc, rîzând, impresia mea de copilărie abia pe la 20 și ceva de ani. Surprinsă și deloc amuzată de confesiune, n-a știut ce să răspundă. I-au dat, pe tăcute, lacrimile. N-am mai deschis subiectul. „Revelația“ se produsese deja: o femeie nevoită să fie și „bărbatul în casă“ a încercat să impună respect, într-un mod care nu-i era natural. A împuținat porțiile de alint pentru ceva ce credea că-mi va folosi mai mult. Rigoarea, seriozitatea, faptul că nu-mi tolera nici un fel de minciună, toate sînt lucruri care m-au făcut, în bună măsură, cine sînt azi. N-am avut parte de mari accese de duioșie, dar am înțeles cît cîntăresc (sau ar trebui să cîntărească), în viața cuiva, principiile și onestitatea. Pentru toate astea, mi-am dat seama că nu i-am spus niciodată mamei „Mulțumesc“.

P.S. Acum, la 40 de ani, compensez din plin la capitolul răsfăț.

Bogdan COȘA, scriitor

E liniște. Storurile din camera de zi a bunicilor sînt lăsate, mai puțin unul, care e rulat pînă la jumătatea ferestrei. Felinarul din fața casei trimite înăuntru un chenar de lumină ca o păturică, pe care stau în fund. Mama doarme pe spate. Din profil, îi văd burta bombată, o secțiune de sferă, și în loc să mă culc la loc pe pernă mă așez cu capul pe ea. Înăuntru, o simt mișcîndu-se pe sora mea. Am doi ani și jumătate; sîntem fugiți de acasă de cîteva luni.

Chiar dacă au trecut douăzeci de ani pînă să-mi spună că am avut o soră care a murit la naștere, am știut dintotdeauna. Uneori visam scena asta, alteori stăteam întins pe spate și, semiconștient, alunecînd prin fluxul de fantasme, o căutam fără să știu ce caut și de ce.

Nu i-am spus niciodată că știam – după ce mi-a mărturisit, n-a mai deschis niciodată subiectul.

E straniu cum doi oameni ai zice apropiați se pot gîndi separat, în tăcere, la același lucru – mai bine de douăzeci de ani. 

pagină realizată de Ana Maria SANDU

Foto: Flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Viktor Orban la Congresul UDMR FOTO Inquam / Simion Tătaru
Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate de mâini»”
Victoria lui Péter Magyar va avea efecte și asupra relațiilor româno-ungare, susține politologul Sergiu Mișcoiu. Profesorul român decorat de Franța explică, pentru „Adevărul”, în ce fel se reconfigurează harta relațiilor Ungariei cu România și UE.
fructe freepik1 jpeg
Aceste 5 fructe pot reduce riscul de cancer colorectal. Sunt recomandate de medicii din întreaga lume
Cancerul colorectal devine o problemă tot mai comună, mai ales în rândul tinerilor. Deja 1 din 5 oameni diagnosticați cu această problemă au sub vârsta de 55 de ani, iar experții încearcă să înțeleagă cauza acestui fenomen.
ri ya couple 6147556 jpg
Capcana interdicțiilor: de ce izolarea adolescenților de primele relații le sabotează maturizarea emoțională
Cercetătorii au urmărit timp de un an mii de elevi din China și au descoperit că simpla intrare într-o relație romantică crește cu 54% riscul de a dezvolta gânduri suicidare, în anumite cazuri. Interzicerea relațiilor nu ajută. Ignorarea lor, cu atât mai puțin.
mitraliera aparare aeriană/FOTO:X
În Ucraina au apărut sistemele private de apărare aeriană. Cine le operează și ce implicații au
În Ucraina a apărut, în mod efectiv, un nou element în arhitectura de securitate: sistemele private de apărare aeriană, care au început deja să protejeze infrastructura critică de atacurile rusești.
Calea ferata Deva Brad  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (9) JPG
Căile ferate construite în Apuseni, între glorie și ruină. Soarta dramatică a rețelei care a scos din izolare Țara Moților
Liniile ferate din Munții Apuseni, construite începând din secolul al XIX-lea, au deschis calea spre una dintre cele mai izolate, dar și mai bogate regiuni ale României, Țara Moților. Multe au dispărut dramatic, lăsând în urmă monumente emblematice, iar altele mai supraviețuiesc doar pe bucăți.
Ramona Gaza Artemis II   KSC, Vehicle Assembly Building jpg
De la Lugoj la Marte. Povestea româncei de la NASA care a contribuit la Artemis protejând astronauții de radiațiile ucigașe
Ramona Gaza are un rol esențial la NASA și în misiunile Artemis: e numărul 2 (director adjunct) la Sistemul de Radiații, iar munca ei este să se asigure că oamenii care ies în spațiu supraviețuiesc radiațiilor cosmice. Într-un interviu pentru „Adevărul”, ea povestește drumul din Lugoj la NASA.
capsuni freepik jpg
Trucul ingenios care ajută căpșunile să fie mai mari și mai gustoase ca niciodată. Ce trebuie pus în pământ
După cum putem observa, temperaturile din țara noastră devin tot mai calde, iar românii care stau la curte încep deja să se ocupe tot mai intens de diversele fructe și legume pe care le cultivă.
examen scoala jpg
Harta taxelor școlare în 2026. Cât costă „fuga” de sistemul public în București, Cluj și marile orașe
Analiza costurilor educației private din marile orașe arată diferențe semnificative, Bucureștiul având cele mai ridicate taxe și cea mai mare ofertă de unități, urmat de Cluj și Timișoara, în timp ce Iași și Constanța se mențin la un nivel mai redus atât ca prețuri, cât și ca număr de instituții.
razboi foto AI jpg
„Un miliard de dolari pe zi” - Cât mai poate dura războiul care bagă în corzi economia globală
Războiul din Iran evoluează imprevizibil, după eșecul negocierilor, cu toate că SUA au de partea lor forța militară. Iranienii, în schimb, compensează și aplică o lovitură cumplită, explică, pentru „Adevărul”, Ioana Constantin-Bercean, astfel că nota de plată i-ar putea „răni” tocmai pe învingători.