Nu e suficient să citim, important e să avem experienţa lecturii

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

text în dialog cu Mircea Vasilescu

Walt Whitman: „…Aceasta nu este doar o carte! / Cine o atinge, a atins un om“. Îmi vin mereu în minte aceste două versuri de cîte ori începe discuţia despre lectura electronică. Sigur că este foarte important ca lumea să citească oricum. Poate chiar şi orice, ­căci „oricum“ presupune „orice“. Chiar dacă nu sînt cu totul de acord că lumea de azi nu mai citeşte aşa ca lumea de ieri – lamentaţie pe care o aud tot mai des de vreo douăzeci de ani încoace –, cred că pledoaria pentru lectură nu trebuie să se oprească nici o clipă. Însă…

Cred că îndemnul uşor propagandistic „Citiţi, băieţi, numai citiţi!“ nu trebuie să inducă o iluzie. Nici celor cărora li se adresează, nici celor care îl propagă. După ce-l rostim, onest ar fi să adăugăm, chiar dacă numai în barbă: „Citiţi, desigur, dar nu vă păcăliţi că, dacă nu citiţi cărţi, chiar citiţi!“ E bine să citim, desigur, afişe de pe stradă, reclame pe foi volante distribuite la intrarea în metrou, ştirile scrise mai mult sau mai puţin inept pe site-uri ori instrucţiunile de utilizare a noului aparat de cafea pe care îl cumpărăm. Sigur că, în general, e mai bine să citim decît să nu citim. Dar asta nu înseamnă, totuşi, că citim.

Lectura este o experienţă indisolubil legată de carte, de obiectul cu foi numerotate prinse în cotor între coperţi, pe care literele sînt tipărite una după alta, pentru a alcătui cuvinte, propoziţii, fraze, rînduri, alineate. Unii vorbesc despre mirosul cărţii tipărite (cele mai vechi miros într-un fel, cele mai noi altfel), alţii despre senzaţia tactilă a paginii, unii despre foşnetul intim al paginii răsfoite, un fel şoaptă a cărţii care se livrează nesaţului ochilor aşa cum iubita se livrează mîngîierilor din ce în ce mai adînci. Dar, oricît de seducătoare şi rafinate ar fi aceste senzaţii, nu despre asta e vorba cînd citim cărţi. Dincolo de senzaţii stă o anumită disciplină a lecturii care nu poate fi obţinută decît cu cartea în mînă. Lectura cărţii ordonează gîndul, dă coerenţă imaginaţiei inevitabile care se declanşează în creierul oricui cînd dă cu ochii de un cuvînt scris. Pe un alt palier al fiinţei, dar în perfectă analogie, e foarte bine să ascultăm CD-uri cu muzica lui Beethoven, dar nu trebuie să-l minţim pe ascultător: Beethoven e cel care se naşte şi trăieşte în sala de concert. Acolo, cum ar zice Celibidache, muzica există tridimensional, în toată splendoarea ei, acolo muzica are viaţă – viaţa ei.

Sînt reticent cu privire la autenticitatea experienţei lecturii pe aparate cu acces într-un virtual confortabil, pentru că niciodată nu am înţeles de ce schimbările şi noutăţile sînt privite cu spirit critic atrofiat. Noul are, orice s-ar zice, o glorie apriorică printre noi. Prestigiul noului se leagă, desigur, de speranţele pe care le aduce pe lume orice se naşte sub ochii noştri. După un timp, însă, oamenii înţeleg că nu tot ce-i nou e bun sau mai bun decît vechiul. O fi cititul pe Kindle sau pe tabletă mai comod, dar ceea ce face ca o asemenea lectură să fie un surogat de experienţă livrescă este tocmai comoditatea ei. Poţi face o grămadă de lucruri cu aceste aparate: poţi găsi ime­diat referinţe, poţi afla imediat sensul unor cuvinte pe care nu le cunoşti, te poţi duce, fără efort, de la o carte la alta, urmărind, mofturos, o temă sau o idee care ţi se pare provocatoare citind, poţi adnota în felurite formule, poţi sublinia, poţi da copy oriunde şi paste unde doreşti, în două secunde – poţi face orice. În plus, sînt atît de portabile! Ei bine, tocmai această lipsă de efort mă nelinişteşte. Tendinţa irezistibilă spre comoditate nu este, se ştie, neapărat benefică. Cînd faci ceva (orice!) prea repede şi prea uşor, ajungi să-ţi atrofiezi tocmai ceea ce lectura trebuie să-ţi consolideze, anume memoria, tenacitatea căutării şi soliditatea aflării, febra incertitudinii în care te aruncă orice lectură rodnică. Cultul pentru aparatul polivalent de citire îmi pare că fură din potenţiala admiraţie pentru ceea ce citeşti. Este, totuşi, nedrept să fii încîntat de aparat cînd citeşti Tolstoi şi nu-mi spuneţi că cei care manevrează cu dexteritate ultimul Kindle în toate puterile sale nu sînt fericiţi de butonatul în sine. În plus, sentimentul că purtînd Kindle-ul în buzunar ai cu tine o bibliotecă întreagă îmi pare indecent. Omul ia cu el o carte şi o citeşte. Uneori, îi place şi are deliciul acestei unicităţi. Alteori, nu-i place şi fie se luptă cu ea, fie o abandonează – trăiri serioase, ambele. Toate fac parte din experienţa omenească a lecturii. Să aibă în buzunar o bibliotecă întreagă îmi pare indecent. Este o lipsă de respect pentru carte, pentru individualitatea şi personalitatea ei. E ca şi cum ai pleca la un drum cu un milion de oameni diferiţi şi nu cu unul sau doi companioni pe care îi cunoşti sau vrei să-i cunoşti. Reproşez device-urilor că scot lectura din scara ei umană şi o duc spre o enormitate care seamănă cu o babilonie. Totuşi, omul se află în relaţie cu o carte, nu cu toate cărţile lumii deodată.

Pe de altă parte, n-aş fi dilematic dacă aş spune că ştiu cu certitudine că opţiunea lecturii cu mijloace postmoderne tinde să fie preferată lecturii clasice. De altfel, studiile în materie ne spun concluzii contradictorii. De pildă, un studiu al Universităţii din Washington, de la finalul lui 2014, arată că tinerii şi copiii preferă, de departe, cărţile tipărite în dauna dispozitivelor (Kindle, e-book, computer, tabletă etc.). A urmat rapid un alt studiu, coordonat de American Literacy Council, care ne spune contrariul. La noi, toată lumea zice că învăţămîntul trebuie să se „upgradeze“ şi că lecţiile trebuie făcute pe tablete, iar lecturile să fie formatate digital pentru a fi pe placul copiilor. Dar, într-o recentă vizită la Alba Iulia, am aflat că Universitatea din localitate a cercetat sociologic chestiunea şi – surpriză! – cei mai mulţi elevi preferă tipăriturile clasice. Sigur, sîntem în vremuri schimbătoare şi e prea curînd să spunem cu certitudine care este soarta lecturii. Poate că, aşa cum zic unii, cărţile vor rămîne în muzee, iar generaţiile viitoare le vor privi cam cum privim noi, astăzi, papirusurile. Sau, poate, cărţile vor rezista şi generaţiile viitoare, cu tomurile la subraţ, vor privi într-un muzeu al curiozităţilor dispozitivele de citit ale vremurilor noastre. Cei care pretind că ştiu se cam grăbesc. În ceea ce mă priveşte, sînt pe viaţă intoxicat de visul paradiziac borgesian: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci.“ Şi cei care spun că marele argentinian a putut visa aşa doar pentru că, la vremea lui, nu apăruseră Kindle, e-book, tableta şi Internetul greşesc, căci Borges continuă, precizînd: „Alţii îşi pot închipui Paradisul ca pe o grădină sau ca pe un palat. Eu mi l-am imaginat întotdeauna ca pe o bibliotecă…“ Alţii îşi pot imagina că Paradisul este un Internet cu acces infinit şi motoare de căutare absolute. Dar eu rămîn la bibliotecă. Mai mult de-atît nu-mi pot imagina şi nici nu-mi pot dori. Pledez pentru cărţi din interiorul acestui vis paradiziac.

P.S. Iau faptul că acest articol va putea fi citit şi pe pagina de Internet a revistei noastre ca pe o ironie a sorţii. Şi zîmbesc, deschizînd o carte…

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.