Nu cred în porcul de Crăciun

Şerban ANGHELESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 101 din 22 Dec 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În preajma Crăciunului ziariştii mă obligă să ies din blînda mea letargie şi să produc mii de semne cu iz de sărbătoare. Rup de ici, cos dincolo, deşir texte vechi banale (ale mele) şi ilustre (ale lor), îmi răscolesc memoria şi aduc la suprafaţă mujici mascaţi din copilăria lui Tolstoi, sîngele porcului ucis, duhuri iniţiatice din povestea lui Dickens, cadouri ofilite etc. Atmosfera Crăciunului se fabrică uşor. În hala de carne din Piaţa Matache măcelarii cu şorţuri însîngerate au scufii roşii de Moş Crăciun şi duc pe umeri jumătăţi de porc, sub crengi de brad şi funii de beteală. Nu dispreţuiesc nicidecum porcul cultural, abject în viaţă şi sfînt după moarte. E fratele nostru geamăn, tăvălit prin noroaie, dar strălucind în lumea de dincolo, unde - spun ţăranii din Bucovina - are părul de aur, iar dacă îl dai de pomană, îţi luminează calea postumă, căci fiecare fir de păr al lui se preface într-o lumînărică. Toţi îmbrăcăm o piele de porc, pe care unii pot s-o lepede definitiv, în vreme ce alţii, mai slabi, rămîn cu natura lor duală. Nu cred în virtuţile crăciuneşti ale porcului. Prezenţa lui masivă în burta Crăciunului e bizară, chiar păgîneşte vorbind. Masca de porc, din cîte ştiu, nu apare niciodată în alaiurile rituale de iarnă. În schimb, cerbul, capra, turca (din slavul turon, care înseamnă taur), boriţa (bouriţa) domină mascaradele, alături de urs. Nici colindele, dacă exceptăm urările copiilor şi aproape neînsemnata Vasilcă, nu acceptă porcul. Bogăţia gospodarului colindat se măsoară în cirezi de vaci, turme de oi, herghelii de cai, care cu grîne şi cu sare, roiuri de albine. Animalul emblematic al Crăciunului, figura Christi, rămîne cerbul, pe care nu-l creşti în curte şi nu-ţi dă nici slănină. Sălbăticiunea nobilă şi sacră se laudă "că el îşi întrece cu coarnele lui, / Fala bradului, / Şi cu fuga lui, zborul şoimului / Şi cu mersul lui, fuga calului". Păşunea se află în locuri neumblate, unde iarba se-mpleteşte singură în şase, iar rîul înalt, de unde se adapă, e şi el necunoscut. Cerbul poartă în coarne un leagăn de mătase în care stă fata nubilă. Nunta ei se va ridica din "sărmana" carne a cerbului vînat de fraţii fetei, cu "şoimei" şi "ogărei". Din oasele victimei se "dulgheresc" casele învelite cu pielea ei şi zugrăvite cu sîngele ei. Să locuieşti în corpul dezmembrat şi recompus al vietăţii vînate şi să mănînci miezul acelui corp, carnea, înseamnă o comuniune perfectă. Îl conţii pe cel care te conţine. Să ne gîndim şi la trupul femeii din care se ridică zidul mănăstirii, la ciobanul care îşi ridică moartea din fluier, din lance şi glugă, prelungiri ale corpului. Vînătorii colindei fac enigmatice poduri de oase şi poduri de carne din corpurile ciutelor sau, în alte împrejurări, îşi pierd înfăţişarea umană şi se prefac pentru totdeauna în cerbi. În sfîrşit, cerbul vînat se arată a fi o "fiară sfîntă": Sfîntul Ioan. Toate aceste minunăţii aparţin unei lumi definitv pierdute. Cerbul este îndepărtat şi livresc, a ieşit din oralitatea rituală. Porcul victorios desfată toate gurile, dar nu va avea niciodată statura legendară a cerbului. Ar fi şi grotesc. Îi cer iertare unui vechi prieten, care a compus o admirabilă mitologie personală dedicată porcului. Oamenii din interiorul colindei nu sînt plugari, fiindcă domeniul este cu precădere eroic, iar lucrarea pămîntului nu este războinică. Am vorbit altădată despre secerătoarea moartă asemenea Persefonei. Bărbaţii lăudaţi sînt oşteni călări, încinşi cu sabie, vînează cu ogari şi şoimi, leagă lei şi taie şerpi gigantici, surpă turnuri cu suliţa şi taie ziduri cu paloşul. Îmbrăcămintea lor poate fi magnifică: un veşmînt lung pînă în pămînt, cu soarele şi luna "scrise" în faţă şi în spate, "luceferei în umerei", cerul cu stele, cîmpul cu florile sau marea la poalele hainei. Este costumul unui cosmocrator. Păstorii îşi pasc turmele în cearcănul lunii. Berbecii împodobiţi cu aur şi argint sfidează tumultul mării. E uluitor să vezi imaginarul, probabil iniţiatic, al unei societăţi categoric agrare. Oşteanul, vînătorul şi păstorul, toţi "juni" ca şi colindătorii, săvîrşesc isprăvi cavalereşti, au o libertate de mişcare şi o nobleţe pe care truditorul plugar nu le-a avut niciodată în propria sa lume. Fata nubilă, cu "cosiţa gălbioară", are "Mijlocel încins cu bete, / Gîtu-i albu de mărgele, / Deşte pline de inele, / Urechiuşi de sub lechiuşi, / Capu-i albu de florinţi, / De florinţi, de bani mărunţi". Gazdele colindei îşi înşiră faptele bune. I-au hrănit pe flămînzi, i-au încălzit pe friguroşi, au pus, spre pomenirea sufletelor, să se sape fîntîni în "locuri seci", au durat poduri pe drumuri rele. Călătorii vii beau din fîntîni şi trec pe punţi, iar călătorul mort sau, mai bine spus, "viu dincolo", îşi stinge setea şi umblă pe punţi înguste spre Rai. Textul colindei nu explică aceasta, dar implicaţia nu putea scăpa nimănui. Gospodarii treziţi de colindători din somnul, probabil, simbolic - starea profană -, trăiesc în curţi somptuoase, zugrăvite şi poleite, sînt "domni" şi "boieri", aşezaţi la mese-ntinse, cu făcliile aprinse. Ospăţul terestru are un omolog celest. Dumnezeu, sfinţii, Moş Crăciun cel bătrîn stau la masă aşezaţi în ordine ierarhică. Pe masa "domnului bun", acoperită cu mătase, vadra de vin şi colacul de grîu îl aşteaptă pe Dumnezeu. Gazda spune: "Ci mi-aştept pe Dumnezeu / Ca să-mi cine el cu mine, / El cu mine, eu cu el, / Cum e legea lui Crăciun, / Lui Crăciun celui bătrîn". În patul frumos închegat - imaginea bunei aşezări, a gloriei statice, deopotrivă cu masa -, soţii adorm, potopiţi de flori, scuturate din pometul Raiului. Poetul scria, ştiind sau nu colinda: "Adormi-vom, troieni-va / Teiul floarea-i peste noi". Înfăşat în mătase sau foi de măr, Domnul "mititel" face să înfrunzească pădurile uscate, să înverzească iarba arsă a cîmpurilor, să izvorască văile. Botezul Stăpînului lumii se face în trei pîrîuri: unul de vin, unul de mir, unul de apă "limpejoară". Vinul, grîul şi mirul se nasc, în alte colinde, din trupul lui Christos: "Şi m-au răstignit / Pe cruce de măr dulce / Şi ei că-mi băteau / Prin talpe, prin palme / Tot cuie de fier, / Ţinte de oţel. / Ş-und le ţintuia / Sînge că curgea, / Tot vin se făcea. / Şi ei mă-mbrăca / Cu cămaşă verde, / Verde de urzică, / Rău trupul băşică. / Ş-unde mă-ncingea / Cu brîu de măceşi, / Sudoarea-mi curgea, / Tot mir se făcea. / Da-n cap ce-mi punea?/ Cunună de schini, / Schini şi mărăcini. / Ş-unde-o aşezau,/ Lacrămi ciuruiau, / Se rostogoleau, / Tot grîu se făceau". Răspunsul fluid la suferinţa îndurată pe cruce dulce mîntuieşte măceşul, urzica şi spinul, instrumente umile ale durerii, parte iritantă şi înţepătoare a creaţiei. Măicuţa Sîntă-Mărie umblă "C-o furcă dalbă la brîu, / Caier verde de mătase, / Tot cu-mpletitura-n şase. / P-un fuscior de arginţel / Trage fir de baibafir (aur), / Toarce faşă lui Christos, / C-a născut ş-o să-l boteze". Maica Sfîntă naşte şi ea în chinuri. Coborîtă pe pămînt, ajunge la curtea lui Crăciun şi i se plînge că au ajuns-o "grele munci". Agitaţia împiedică naşterea. Precista blestemă plopul a cărui nestare continuă opreşte mersul naşterii şi binecuvîntează teiul care îşi suspendă foşnetul. Trebuia să fie atunci o linişte deplină. Să-ţi ţii respiraţia. În altă colindă, caii rod neîncetat şi vor fi blestemaţi să nu-şi găsească saţul, oricît ar mînca, în vreme ce boii, care stau din rumegat şi asigură pacea necesară naşterii, sînt binecuvîntaţi. Nu lipseşte din ziua Crăciunului nici sîngele - e drept - nu cel vărsat de Sfînta Fecioară în vremea naşterii, ci al femeii care moşeşte, nevasta lui Crăciun. Legenda spune că gospodarul hain, Crăciun, îi interzice soţiei sale s-o moşească pe Sfînta Maria. Femeia calcă porunca soţului. Crăciun îi taie mîinile care au atins dumnezeiescul, iar Fecioara i le redă, prefăcute în aur. Durerile şi sîngerările naşterii, neliniştea ei apar indirect. Domnul bun şi doamna lui se iubesc din copilărie. Din dragostea lor cresc pomi în curte. Trebuie să înţelegem literal: iubirea rodeşte vegetal. "Crescu măr, crescu şi-un păr, / Şi-un gutui la căpătîi, / Şi-un brad nalt du peste pat, / La picioară izmă-n floare, / La mijloace busuioace, / Şi la braţe, izmă creaţă." Meşterii chemaţi de gazde taie mărul şi părul din care fac biserică. Din gutui fac altarul, din brad - uşi, ferestre şi zăbrele. Dumnezeu trimite "Vreo doi sfinţi, vreo doi părinţi" să tîrnosească biserica, îi ia de mînă pe ctitori şi-i conduce în Rai, unde vor locui şi se vor ospăta pînă la sfîrşitul lumii. Un diacon straniu, "Toader ăla bătrînul", se schivniceşte în munte împreună cu diaconeasa. Soţii evlavioşi ajung în pustietatea înaltă, hotărînd "În Domnul să crează, / Nimic să nu vază, / Nici voinic trecînd, / Nici păsări zburînd./ Să nu mai audă / De frate, de rudă, / Nici popă tocînd, / Nici cocoş cîntînd, / Ci vîntul bătînd/ Şi ape curgînd". Nimic din cele create, nici chiar preotul nu trebuie să tulbure văzul şi auzul îndreptate spre Creator. Singurele auzite sînt vîntul şi apa, cele mai vechi, dinaintea Facerii. Nu "se purta Duhul lui Dumnezeu pe deasupra apelor"? Cele de mai sus şi multe altele nu mai sînt vii. Au părăsit gurile ţăranilor şi casele în care răsunau de sărbători, şi-au ajuns în cărţi şi colecţii. Acum sînt în grija noastră. Avem un singur fel de-a învia lumea pierdută. Prin înţelegerea ei. Nu colindăm, nu putem aduce în case duhul creator al sărbătorii, din dragostea noastră nu răsare măr şi păr, în schimb putem scrie cu speranţa că noile rituri urbane, mediatice, care impun în fiecare an discursuri despre Crăciun - verbale şi vizuale - produc şi ele ceva. Poate că sărbătoarea dispare în sensurile ei tradiţionale, dar rămîne obligaţia strict rituală de a sărbători vorbind despre sărbătoare.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Rareş Bogdan .  FOTO Mediafax
Rareș Bogdan, despre rezultatele din Italia: Un pericol real. Se vor trezi cu balaurul la ușă, ca în anii 30
Rareș Bogdan susține că rezultatul alegerilor din Italia poate fi un semnal privind o nouă ascensiune a partidelor care tind să aibă unele mesaje de extremă dreapta.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski: Ofensiva rusă din Donețk va rămâne în istorie ca una dintre cele mai cinice asasinate ale propriilor soldați
„În ciuda lipsei evidente de sens a războiului pentru Rusia și a pierderii inițiativei de către ocupanți, comanda armatei ruse îi conduce în continuare la moarte”, a zis Volodimir Zelenksi.
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Putin, discurs în fața parlamentului rus. Ar urma să anunțe oficial alipirea teritoriilor ucrainene
Vladimir Putin se va adresa vineri, 30 septembrie, ambelor camere ale parlamentul rus iar, Ministerul britanic al Apărării notează că discursul ar putea fi folosit pentru a se anunța în mod oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.