Nu aduce anul cît aduce ceasul

Dacă unora, la Bucureşti, le vor fi părînd redundante sau prea de tot imprudente afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre sprijinul românesc pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, ele rezonează puternic la Chişinău pentru că exprimă un mesaj aşteptat şi dorit de cele aproape patru milioane de români basarabeni, diminuînd senzaţia de abandon ce se întinde ca o molimă între Prut şi Nistru. În mod curios, aceste declaraţii, care aduceau altă dată în pragul apoplexiei conducerea comunistă, azi sînt recepţionate cumva resemnat la nivel oficial şi chiar, aş adăuga, cu o satisfacţie reţinută în unele cercuri mai "tehnice" ale puterii. Basarabia a rămas pe dinafara extinderii europene şi priveşte îngrijorată la reticenţele în creştere ale Bruxelles-ului faţă de continuarea procesului. Mai ales că Uniunea Europeană a considerat pînă de curînd Republica Moldova ca intrînd "firesc" în sfera de influenţă rusească şi nu şi-a manifestat dorinţa, în ultimii 15 ani, de a interveni politic, instituţional, investiţional aici, deşi costurile unei asemenea implicări ar fi fost incomparabil mai mici decît, de exemplu, în teritoriile palestiniene, unde decenii la rînd s-au turnat bani în prostie, ca într-un butoi al danaidelor, pentru ca la capătul acestei înduioşătoare campanii filantropice principalul produs de export al zonei să fie nu vinurile, ca în Basarabia, ci corupţia şi terorismul. Nimic nu s-ar mişca în materie de reforme şi democratizare în Republica Moldova fără presiuni externe. Integrarea europeană şi-a asumat-o un partid de guvernămînt deloc convins să renunţe la vechile practici "despotice". Preşedintele Voronin are o fire foarte schimbătoare şi ţine să-şi probeze la tot pasul această "elasticitate" deconcertantă. Săptămîna trecută, într-un interviu la postul de radio Echo Moskva, comunistul nr.1 de la Chişinău şi-a exprimat regretul pentru dispariţia Uniunii Sovietice şi a vorbit patetic despre organizaţiile de pionieri şi comsomolişti pe care le cultivă partidul său. Cînd auzi asemenea cîntece de sirenă, parcă ai rebobina în memorie coşmarurile cu moşieri şi legionari ale dlui Iliescu, doar că nostalgiile sovietice prefirate de preşedintele Voronin sînt mult mai puţin fantasmatice: Moldova e aservită într-o proporţie zdrobitoare scenariilor ruseşti de putere, via Transnistria. A demonstrat-o scandalul din zilele acestea legat de lovitura de stat pe care o planifica FSB-ul prin rezidentul său, Valeriu Pasat, în martie 2005. O confirmă răceala cu care a întîmpinat majoritatea comunistă Rezoluţia APCE de condamnare a comunismului şi refuzul său categoric de a adopta o Declaraţie de disociere tranşantă faţă de propria ereditate rău famată, propusă de Opoziţie. Dar nu-i bai, în ce priveşte trecutul roşu, tovarăşii europeni manifestă destulă înţelegere. În ciuda mult trîmbiţatului consens parlamentar privind integrarea europeană şi a majorităţii tot mai consistente de cetăţeni pro-UE, relevată de sondajele de opinie, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă exclusiv un subiect al demersurilor diplomatice şi un ritual de "aburire" a electoratului. Nu există o interiorizare profundă . a ideii de Europa şi a valorilor sale, care să se reflecte în modul de a gîndi şi în comportamentul politicienilor. Nu se ţin nici un fel de dezbateri publice pe această temă, după cum nu există dezbateri publice în general (nici măcar nu se discută despre conflictul transnistrean!) în audiovizualul de stat, controlat cu stricteţe de comunişti. Scandaloase restanţe la capitolul libertatea de expresie, independenţa justiţiei, combaterea corupţiei, liberalizarea economiei, modernizarea sistemului de educaţie ş.a. plasează Basarabia la ani-lumină de obiectivul integrării. Există, ce-i drept, un Plan de Acţiune Moldova-Uniunea Europeană, adoptat în ianuarie 2005, doar că îndeplinirea cerinţelor sale rămîne un mister pentru opinia publică. Guvernanţii comunişti trimit la Bruxelles rapoarte triumfaliste cu sarcini bifate (prima compunere de acest fel a fost expediată în septembrie 2005), exact cum trimiteau înainte de 1989 la Moscova coloane de cifre sforăitoare. Dar chiar şi aşa, vagi şi formale cum sînt, exigenţele forurilor europene reprezintă singura speranţă că mersul şontîcăit al Basarabiei spre Vest nu se va înfunda. Să nu ignorăm, apoi, presiunile de context. Însăşi calitatea de "stat de frontieră" a Occidentului va genera multiple şocuri şi tensiuni în Moldova. Unda seismică se răspîndeşte deja. Integrarea României va aduce moldovenilor, pe termen scurt, o serie de neplăceri şi necazuri. De pildă, introducerea vizelor. Va cădea, inevitabil, acordul de liber schimb între Bucureşti şi Chişinău, se vor complica relaţiile şi în alte domenii. O soluţie ar fi simplificarea condiţiilor de obţinere a cetăţeniei române. În acest moment procedura e foarte greoaie şi umilitoare, şi pare făcută anume ca să-ţi taie cheful de-a fi român. Raportate la aceste obstacole, intenţiile lui Traian Băsescu pentru Moldova par o frumoasă utopie. Însă ipohondria nu ne ajută cu nimic. Scepticismul dizolvant, livrat pe post de "expertiză" înţeleaptă şi suficientă sieşi, nu are capacitatea să mişte lucrurile înainte, să mobilizeze energii, să regenereze caractere. De aceea este tonifiant aplombul preşedintelui român, iar iniţiativele sale reuşesc, paradoxal, acolo unde abordările convenţionale se lovesc de rezistenţa unor clişee de sens contrar. E greu să faci o previziune de integrare pentru Moldova. Ar trebui să vedem, mai întîi, cum va prinde România ziua de 1 ianuarie 2007 şi cît de bine se va acomoda cu noua ipostază. Mă aştept mai degrabă la o invitaţie în NATO, poate chiar pe durata actualei legislaturi de la Chişinău. Nu aduce anul, cît aduce ceasul, iar 33 de mii de km pătraţi ai Moldovei de Est, pe lîngă cei peste 200 de mii, deja contractaţi, ai României actuale, n-ar fi mare lucru, dacă interesele lumii libere o vor cere, iar realităţile de la faţa locului o vor justifica. Vitalie Ciobanu este scriitor, redactor-şef la revista Contrafort din Chişinău şi preşedintele PEN Club Moldova.