Noul paşoptism şi ecuaţia întoarcerii acasă

Sebastian BURDUJA
Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am plecat la studii în Statele Unite în 2004, mai întîi pentru patru ani la Stanford, în California, şi apoi pentru încă trei la Harvard. De la mii de kilometri depărtare, România se vede astfel: o ţară cu un potenţial imens, în criză de lideri; o economie lipsită de prospeţime şi baze juridice solide, în căutare de investitori; o politică instabilă şi imprevizibilă, în lipsa unei viziuni durabile. După 20 de ani de eşecuri, tentaţia abandonului este aproape irezistibilă, transformîndu-se într-un cinism continuu, deşi experienţa 1989 arată că între saturaţie şi revoluţie distanţa este de numai o scînteie. Astfel, de la mii de kilometri depărtare, pare că ne apropiem de un punct de inflexiune în evoluţia societăţii noastre: fie demarăm împreună modernizarea reală a României postcomuniste, fie rămînem izolaţi în deziluziile ei cotidiene.

Mihail Kogălniceanu spunea: „Întrebaţi istoria şi veţi şti cine sîntem, de unde venim şi unde mergem“. Dacă contextul prezent ni se pare dificil, ar fi util să ne amintim situaţia critică de la mijlocul secolului al XIX-lea, cînd România nu exista pe harta Europei. Ţările române erau încă sub dominaţie străină şi se confruntau cu mari frămîntări politice şi sociale: sărăcie, boli, corupţie. Însă cîţiva tineri români, mai puţini de 100 cu totul, aveau pentru prima oară şansa să studieze la marile şcoli din străinătate – în Viena, Berlin şi Paris. Ceea ce a urmat se ştie bine: după ani de studiu, paşoptiştii au revenit acasă cu un spirit nou dobîndit în Occident şi au pus bazele statului naţional român modern.

Astăzi, sîntem peste 50.000 de studenţi români în străinătate. Se pun cîteva întrebări esenţiale: cîţi dintre noi vom reveni în ţară pentru a pune umărul la dezvoltarea României? Iar dacă întoarcerea noastră acasă devine o posibilitate reală, cum ne va primi societatea românească şi în ce condiţii vom putea face o diferenţă?

Pe 6 ianuarie 2010, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, am căutat răspunsuri la astfel de întrebări, alături de 300 de studenţi şi absolvenţi români din străinătate şi peste 100 de jurnalişti, academicieni, politicieni şi lideri de opinie din mediul corporatist. Dinspre noi, cei plecaţi la studii peste hotare, s-au conturat cîteva concluzii fundamentale.

În primul rînd, întoarcerea acasă rămîne un deziderat important. Nu pentru noi toţi, fiindcă în unele cazuri străinătatea e singura opţiune viabilă: spre exemplu, pentru cei care studiază ştiinţele exacte şi care au oportunitatea de a face cercetare în cele mai performante laboratoare din lume. Aceştia vor rămîne acolo unde îşi pot valorifica potenţialul şi tot ceea ce le putem cere este să nu uite că sînt ambasadorii României pe plan mondial, modele de excelenţă pe care trebuie să le promovăm şi în rîndul tinerilor din ţară care pot să le calce pe urme.

Dacă România va pierde cu siguranţă aceste cîteva vîrfuri ca urmare a lipsei de investiţii în educaţie şi cercetare, nu acelaşi lucru se poate spune despre majoritatea românilor educaţi în străinătate. Există astăzi din ce în ce mai multe posibilităţi de afirmare profesională în România, în special în cadrul firmelor multinaţionale, deşi nivelul salarizării este ceva mai scăzut decît în Europa de Vest şi Statele Unite. O soluţie ar fi crearea unor perspective profesionale atractive pentru studenţii români de excepţie. Ar fi necesară implementarea unui sistem de tipul „up-or-out“, prin care cei mai buni angajaţi să poată avansa rapid spre poziţii executive şi de leadership. Aceasta ar fi în interesul companiilor private care îşi doresc, în mod firesc, să performeze în raport cu alte firme, inclusiv prin atragerea absolvenţilor români de valoare şi printr-un management coerent al resurselor umane. Avînd speranţa unor promovări rapide şi certitudinea unor salarii relativ competitive, tinerii români educaţi la universităţi de prestigiu ar analiza cu mai mult entuziasm posibilitatea revenirii în ţară.

În plus, beneficiile materiale nu reprezintă decît o singură variabilă în ecuaţia întoarcerii acasă. Părinţii, prietenii şi sentimentul unic al apartenenţei la cultura şi societatea românească cîntăresc mult în balanţa opţiunilor profesionale, chiar într-o lume globală despre care se spune că tinde să reducă importanţa identităţii individuale. Conform acestei teorii, patriotismul e un termen învechit, iar datoria de a contribui la dezvoltarea societăţii în care ne-am format este nulă. Nimeni nu poate nega tendinţele de globalizare, însă o lume plată nu înseamnă neapărat o lume complet uniformă. Din contră, tinerii români din străinătate pot depune mărturie că depărtarea şi dorul de ţară capătă de multe ori expresia mîndriei de a fi român, iar stabilitatea identităţii noastre naţionale devine un reper fundamental în societăţile diverse în care studiem şi muncim.

Astfel, riscul ca studenţii şi absolvenţii români din străinătate să întoarcă complet spatele României rămîne redus. Adevăratul risc e ca România să întoarcă spatele acestor tineri valoroşi, o ameninţare la adresa celor care au succes fără a avea merite, în special în instituţiile publice. Şi totuşi, modernizarea României ar trebui să înceapă tocmai dinspre sectorul de stat, prin voinţă politică pentru implementarea unor reforme curajoase şi aplicarea legilor. Or, aceste schimbări, de altfel esenţiale, depind în mare parte chiar de beneficiarii actualului sistem. În ce condiţii ar renunţa aceştia de bunăvoie la puterea acumulată?

Probabil că măcar 100 dintre noi, noii paşoptişti, vom avea curajul de a reveni în România pe termen mediu şi lung, în sectorul privat şi în cel public, cu dorinţa de a acţiona pe baza altor valori, cu integritate, competenţă şi profesionalism. Din motivele expuse mai sus, misiunea noastră nu va fi una uşoară, însă contextul ne poate fi favorabil. Se spune că puterea nu se oferă, ci se ia. Însă mai degrabă puterea se negociază, în special în clipele decisive din istoria unui popor. De la mii de kilometri depărtare, România pare că se apropie de un astfel de moment.

Sebastian Burduja este preşedintele Ligii Studeţilor Romåni din Străinătate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Patroni de restaurant, șantajați cu recenzii false pe internet. Cum au reacționat
O rețea mică de restaurante independente se confruntă cu un atac cibernetic de tip șantaj. Criminalii informatici îi amenință pe proprietari cu recenzii negative pe platformele online, forțându-i să plătească sume mari de bani pentru a le evita.
image
Șoșoacă nu se dezminte: a lăudat Rusia în primul discurs din Parlamentul European VIDEO
Eurodeputata SOS Diana Șoșoacă a spus, în primul discurs din Parlamentul European, că Federația Rusă este singura care își dorește pacea în războiul din Ucraina.
image
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Medicul legist Cristian Paparau a transmis că, deși organizatorii festivalului de muzică hip-hop „Beach, Please!” se laudă cu rezultatele evenimentului, situația este cu totul alta. „Nu faci nimic altceva decât să încurajezi consumul de droguri”, arată el.

HIstoria.ro

image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni