Noul IAD

Nu este vorba de echipa I.A.D. din schiţa „Mefisto“ a lui Toma Caragiu, ci de o posibilă nouă boală – dependenţa de Internet (Internet Addiction Disorder). Intuiesc deja cîteva replici: „copchii ăştia, nu îi mai dezlipeşti de la calculator, să se mai ducă domnule să bată mingea şi pe stradă“. Pe lîngă relativ faimoasele jocuri virtuale de tip MMORPG (Mulţi Mulţi Oameni Online în Rolul de Prinţ Gheorghe…) pe care se înghesuie zeci de milioane de oameni (!) să plătească echivalentul a 50 de lei lunar, există o sumedenie de alternative non-ludice la pierderea/investirea timpului „pe net“ folosite şi de „oamenii mari“. Mă întreb cine nu va invoca faptul că slujba ne cere să fim permanent informaţi, să raportăm la minut, să facem cerere pentru o cutie de pixuri în reţeaua companiei, apoi să ne amintim că reţelele de socializare sînt acum unelte de angajare; şi că puţin divertisment nu a făcut rău nimănui, deşi parcă ne enervează acel prieten care pare că are prea mult timp liber pentru trimis mai departe ataşamente şi lista kilometrică de oameni pe unde a trecut acel mail ş.a.m.d. 

Dezvoltarea Internetului a avut oricum efecte vizibile asupra felului în care ne construim identitatea. Pentru adolescenţi reprezintă acum o variantă de a-şi explora identitatea şi de a experimenta, printre altele, sentimentul de apartenenţă la un grup, delimitarea faţă de prieteni şi familie şi, nu în ultimul rînd, exprimarea neliniştilor şi a frustrărilor prin intermediul reţelelor de socializare (care tocmai au primit recent una nouă în familie), a camerelor de chat (reinventate multimedia), a blog-urilor şi a altor tipuri de comunităţi pe Internet. Şcoli progresive dotează fiecare elev cu un laptop, însă cît de departe putem merge? Internetul corespunde nevoii de răspuns rapid în comunicare şi cercetare, însă folosirea sa exagerată poate conduce la rezultate slabe, tocmai în performanţele academice şi comunicarea cu persoanele apropiate. Putem sta liniştiţi pentru moment, suportul empiric pentru atestarea IAD drept dependenţă nu există, e greu să aduni dovezi în favoarea unei concluzii clare, mai ales cînd această posibilă dereglare poate masca de fapt depresia, hiperactivitatea etc. Cu toate acestea, în ţări precum Coreea de Sud, Japonia, China, SUA şi Regatul Unit al Marii Britanii au apărut încet-încet cercetări, apoi specialişti şi în cele din urmă clinici dedicate persoanelor care petrec prea mult timp în faţa calculatorului. Mi se pare interesant că prima clinică de acest tip din Statele Unite (deschisă destul de recent, în 2009) se află în Redmond, foarte aproape de sediul unui gigant IT. Soluţiile adoptate la nivel mondial sînt pur şi simplu renunţarea la Internet timp de cîteva săptămîni, exerciţiu fizic şi promovarea unor alternative plăcute la petrecerea timpului în compania ecranului. 

Testele iniţiale pentru detectarea acestui comportament deviant au fost adaptate după unele clinice pentru detectarea dependenţei de jocurile de noroc. Acest lucru mi se pare potrivit, avînd în vedere cîţi oameni ajung să-şi cîştige pîinea de pe urma Internetului la nivel profesionist şi, în acelaşi timp, cîţi îşi petrec timpul avînd grijă de plăntuţele lor virtuale i.e. non-reale sau, şi mai frumos, de ale prietenilor lor, tot virtuali. 

Dacă vreţi un test iniţial, simptomele asociate cu dependenţa de Internet sînt legate de creşterea timpului petrecut zilnic pe Internet, dificultăţi în a renunţa la această activitate, asocierea sa cu un sentiment de euforie, dorinţa de a petrece şi mai mult timp online, neglijarea prietenilor şi a familiei, anxietate în absenţa Internetului, performanţe mai slabe la şcoală sau la locul de muncă, sentimentul de vină/ruşine/depresie ca rezultat al comportamentului, schimbări în ritmul circadian, schimbări bruşte de greutate, dureri de spate sau de cap, retragerea din alte activităţi plăcute. Pentru copiii de pînă la 12 ani, se poate considera un semnal de alarmă şi un semn de dependenţă atunci cînd petrec în jur de şase ore pe Internet. 

Am menţionat mai sus lista de ţări în care au apărut clinicile pentru tratarea dependenţei de Internet cu un motiv: toate se bucură de un statut economic relativ avantajos, fapt ce le-a permis copiilor să fie la curent cu noile tehnologii pe post de consumatori fideli, în contrast cu părinţii care, de multe ori, au pierdut contactul cu tehnologia. Consecinţele la nivel social ale acestui fapt cred că abia acum încep să iasă la suprafaţă. Şi noi, ca importatori ai unui stil de viaţă destul de vestic, am putea să îi acordăm mai multă atenţie. Apropo, cît timp petrec online copiii voştri şi ce activităţi au? 

Tot ce ştiu este că datorită (sau poate ar trebui să spun „din cauza“) faptului că ne bucurăm de tehnologie avansată în materie de comunicaţii mobile şi reţele broadband – România fiind constant în primele 10 locuri din topurile celor mai rapide viteze medii de acces la Internet din lume –, eu îmi verific mail-ul cu mult înainte de a mă ridica din pat dimineaţa.  Andrei Decu este consultant IT, licenţiat în ştiinţa calculatoarelor şi antropologie, interesat de interacţiunea om-computer şi design ergonomic.