Norocul politic

Silvia MARTON
Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Marmelada digitală și mica tiranie a prostelii jpeg

Binecunoscuta lucrare Portrete și tipuri parlamentare de G. Panu (1848-1910) a fost publicată în volum în 1892, dar ea conține notițele ziaristului Panu din vremea cînd el însuși era deputat în 1888 (fiind și director al gazetei Lupta). În textul său polemic la limita pamfletului, Panu încheia astfel portretul lui George (Gheorghe) Vernescu (1829/33-1900): „Talent de avocat, avere de mare proprietar și onorabilitate burgheză, iată cele trei cauze care au făcut norocul politic al dlui Vernescu”. Nu este un portret măgulitor, dimpotrivă. Panu detalia că Vernescu era un avocat „inteligent” care însă apăra „avocățește” toate cauzele, și bune, și rele. Sub „arguțiile de barou” și „șicanele de avocat” se afla doar un om politic „de o talie cu totul mijlocie, cu cunoștințe superficiale”, fără preocupări intelectuale și incapabil să aprofundeze și să găsească soluții la „marile probleme sociale”. Dacă e să-l credem pe Panu, care, așa cum se vede, avea o părere deplorabilă despre avocați și îi critica acerb pe liberali, G. Vernescu a ajuns una din personalitățile de vază ale Partidului Liberal nu atît prin „talent[ul său] facil de avocat”, cît prin „marea lui bogăție”, el fiind „de mai multe ori milionar”. Vernescu a fost un liberal inconfortabil, deputat sau senator de-a lungul întregii sale cariere: deși a participat la construirea partidului, ulterior și-a format propriul grup disident, așa-numiții liberali „sinceri” sau vernescanii. El a fost și unul din proprietarii frumoasei clădiri din București, Casa Vernescu, care i-a și păstrat numele.

Azi, ca și ieri, care sînt factorii care fac norocul unui politician?

Averea și banii rămîn și azi, așa cum erau pe vremea lui G. Vernescu, factori care fac norocul și cariera politică. Nu e nevoie să dăm exemple, cu toții îi avem în minte pe Donald Trump și pe mulți alții, inclusiv de pe plaiurile noastre. Pe tărîmul averii, ca și pe altele, de altfel, norocul unora este ghinionul altora, așa cum a spus-o, în stilu-i specific și lapidar, președintele Klaus Iohannis într-un interviu din 2014, cînd a fost întrebat despre proprietățile sale imobiliare din Sibiu, în comparație cu ale altor profesori.

Azi, ca și ieri, norocul politic îl face și apartenența la un grup politic cu ale sale rețele și relații, inclusiv de familie. În tabăra liberală, Ion Brătianu, frații săi și fiul său, și frații Golescu, în timp ce în tabăra conservatoare, familiile Cantacuzino și Lahovary au fost cele mai cunoscute și active dinastii în viața politică din vremea lui G. Panu și a lui G. Vernescu. Avem și azi în viața politică tați și fii, soți și soții și alte rubedenii mai mult sau mai puțin ilustre. Tot în vremea lui Vernescu, cele două tabere adverse se defineau prin fidelități personale, de grup și de rețele, poate mai mult decît prin afinități sau diferențe de idei. Rivalitățile, animozitățile personale, disensiunile de idei sau oportunismele electorale par să fi fost mai numeroase spre sfîrșitul secolului, după relativa coeziune din anii 1875-1880 și după primul efort de unificare organizațională. Contemporanii erau inventivi în a numi acest facționalism în varietatea sa trans- și intra-partinică, cu conotații peiorative sau pozitive de (auto)identificare, în funcție de punctul de vedere de grup: brătieniștii, pentru liberalii care apărau guvernul și partidul conduse cu mînă de fier de Ion C. Brătianu în 1884; vernescanii sau liberalii „sinceri”, pentru cei din jurul lui G. Vernescu ce-l criticau pe Brătianu în anii 1883-1884; în 1888, „opoziția unită” îi desemna pe fidelii lui Brătianu prin peiorativul „colectiviștii”; takiștii, pentru grupul din jurul lui Take Ionescu în deceniile 1890-1900. Și exemplificarea ar putea continua.

Azi, partidele politice sînt ceva mai disciplinate și mai solide organizațional, cu rețelele lor locale și naționale bine implantate. Dar totuși parcă insuficiente pentru un noroc politic de durată. Studii și chiar o diplomă la Colegiul Național de Apărare sau sprijinul mai mult sau mai puțin din umbră al mult-hulitelor (de unii) „servicii” par să fie inconturnabile.

Aptitudinile, priceperea, talentele? Despre un alt coleg de Cameră, C. Răceanu (un „vernescan”), același G. Panu scria cu ironie că „face de toate și nimic”, era profesor, ziarist, deputat, avocat, chiar și „om de întreprinderi”. Cumularea funcțiilor și a rolurilor (adică, mai puțin elegant spus, coluziunea dintre politică și afaceri), amestecarea sferelor de activitate și a competențelor sînt și azi, așa cum erau și mai ieri, elemente ale norocului politic. Este ceea ce aparent a criticat președintele PSD, Marcel Ciolacu, cînd a spus nu demult că Marian Neacşu, propunerea PSD pentru funcția de secretar general al Guvernului, nu este „vreun tîlhar”, ci doar „nu a fost atît de norocos cum a fost domnul președinte Iohannis cu făcutul (sic!) parte din consiliul de administrație”. Desigur, admitea Ciolacu, Marcel Neacșu a avut „niște probleme” de ordin judiciar, dar în principal a avut ghinion, în comparație cu mai norocosul președinte Iohannis. Politicienii români de azi nu prea vorbesc despre noroc, nici măcar despre ghinion. Dacă ar evoca norocul pentru a-și descrie succesul politic, atunci ar însemna să recunoască că nu au avut nici un merit pentru acțiunile și deciziile lor. A vorbi despre noroc (sau ghinion) este o manieră de eludare a responsabilității și de neatribuire a agentului unei acțiuni sau unei decizii. În politică, în afaceri sau în orice alt domeniu, rar vom auzi că succesul ține pur și simplu de noroc, el e mai degrabă legat de merit, de acțiune strategică, de fructificarea oportunităților sau, uneori, chiar de voința divină (dar totuși meritată). Eventual, adversarul a avut noroc, nu un merit în a face sau a cîștiga ceva.

Și, desigur, norocul politic îl fac alegătorii și reușitele electorale, azi ca și în vremea lui Panu și Vernescu. Povestirea Candidat fără noroc a lui Dumitru D. Pătrășcanu (1872-1937), publicată în 1916, a avut numeroase reeditări pe măsura succesului de public (deși autorul ei a fost mai puțin faimos decît fiul său, Lucrețiu). Personajul principal al povestirii, Ionică Lucan, „a căzut” în alegeri, după expresia vremii, într-o capitală de județ din Moldova. Și a căzut în mod dureros, adică doar cu patru voturi în minus. Deși mai toți prietenii săi de vază, prefectul, primarul și funcționarii au făcut cam tot ce trebuia să facă, după cum se obișnuia atunci. Mai puțin alegătorii, duplicitari, care au lucrat pentru adversarul său. Și nici Lucan nu a fost chiar la înălțime. El nu prea s-a făcut înțeles de alegători atunci cînd și-a spus profesiunea de credință; i-a mai și insultat pe unii funcționari; și nu prea i-a mers bine nici cînd a umblat din casă în casă prin mahala făcînd promisiuni în toate părțile.

Tot așa și azi, destrămarea în doar cîteva luni a coaliției PNL-USR-UDMR, inițial aparent sub auspicii favorabile și cu o majoritate electorală destul de confortabilă, a fost un ghinion (cu siguranță pentru alegătorii respectivelor partide). Cel puțin așa s-a exprimat de curînd un fost ministru al coaliției, „a fost un ghinion pentru România cu Florin Cîțu, pentru că probabil nu găseai mulți oameni care să distrugă o coaliție așa de repede”.

Norocul și ghinionul nu sînt niciodată termeni neutri. Categoria mai generală și mai neutră este hazardul, cu sinonimele sale, accidentul, întîmplarea, aleatoriul. Acestea ne invită să lărgim discuția. Cum se gestionează întîmplarea în politică? Cum se construiește pe termen mediu și lung, spre viitor, avînd în față riscuri și elemente imprevizibile? Prezentul este o stare despre care nu există luxul privirii retrospective. Situația de post factum îi face pe unii să vadă noroc acolo unde nu era, poate, decît întîmplare; sau să spună „ghinion” dacă ceva nu s-a terminat cu bine sau cu rezultatul scontat. Pentru politicianul român de azi, nu există întîlnirea fortuită a unor incompetențe sau cupidități (individuale și/sau de grup). Ei vor să lase impresia că sînt capabili să aibă sub control cam tot ce fac și spun, deși ei știu prea bine (ca și noi, de altfel) cît de redusă este capacitatea administrativă a statului pe care-l păstoresc prin funcțiile lor.

Opusul ireductibil al întîmplării în politică este complotul. Pentru adepții teoriilor conspiraționiste (oricare le-ar fi conținutul), totul este strîns înlănțuit nu numai în cauzalitate-efect, ci și în privința agenților (agency) responsabili și a intențiilor lor. Ei nu au îndoieli în privința autorilor, cam greu vizibili, e drept, dar cu atît mai reali pentru că sînt ascunși. Succesul garantat în politica românească este să vorbești despre complot, iar apariția recentă a AUR, partidul dedicat dezvăluirii și propagării comploturilor, nu este, din păcate, un accident.

Silvia Marton este profesoară de științe politice la Universitatea din București și profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez, iar printre altele a publicat Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România (Editura Humanitas, 2016).

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.