Normalitatea, Paradisul şi Europa

Slavenka DRAKULIC
Publicat în Dilema Veche nr. 198 din 25 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Îmi place cum arată baia mea de acum pentru că sînt destul de în vîrstă ca să-mi amintesc de baia din apartamentul părinţilor mei, la începutul anilor ’50, cînd detergentul Plavi radion era singurul care exista. Sau de o baie chiar mai veche, fără nici un fel de detergent, doar cu o bucată de săpun Jelen. Îmi mai amintesc că erau două tipuri de apă de colonie pe care mama le cumpăra de la farmacie, unde mergea cu o sticlă de acasă. Farmacistul, un bărbat în vîrstă, serios, care producea el însuşi apa de colonie, o turna în sticlă, iar eu trăgeam în piept mireasma magică. Cea pe care o prefera mama se numea Black Cat. Erau atît de puţine produse cosmetice sau chiar igienice pe vremea copilăriei mele, încît marca sub care cunoşteam singura pastă de dinţi care se găsea - cu două arome, de căpşuni şi de mentă - era pur şi simplu pasta de dinţi. Ceea ce înseamnă că produsul însuşi era marca, un lucru de neimaginat astăzi. Ce altceva mai era în baie? Un creion pentru conturat ochii, probabil de felul acelora pe care le folosiseră şi egiptenii antici, o cremă de faţă Dream Skin şi săpunul pentru bărbierit al tatălui meu. O dată sau de două ori am primit un colet din străinătate; înăuntru erau cîteva bucăţi de săpun Lux, împachetat într-o hîrtie frumoasă, cu pozele minuscule ale unor staruri de cinema. Oh, cît de delicat era la atingere - lăsîndu-mi într-adevăr o piele Ťfină ca a unui copil» şi Ťtrupul în armonie, mai mult decît orice cremă de astăzi. Aş putea să mă întreb ce nu se găsea în baie. Îmi amintesc foarte clar, dar şi stînjenită, că nu erau tampoane. Nu puteau fi cumpărate. Ele nu existau ca produs. Astăzi, lucrul pe care sînt îndeosebi bucuroasă să-l am... este mormanul meu de hîrtie igienică de calitate. Suluri şi suluri, încă le strîng de parcă ar putea să dispară de pe rafturile supermarketului în orice moment, cum se întîmpla odinioară. Obiceiurile vechi pier greu! Hîrtie fină, foarte fină, şi în diverse nuanţe pastelate de bleu, roz sau portocaliu; unele au modele florale, iar un tip de hîrtie are desenaţi nişte omuleţi la ski (pentru folosit iarna, presupun), alta - nişte animale amuzante ca să-i încurajeze pe copii s-o folosească. Am cumpărat de curînd ultimul răcnet în materie, hîrtie igienică parfumată, produsă în Italia. Dar am hotărît că e prea mult, chiar şi pentru un colecţionar. Pe deasupra, parfumul ei s-ar amesteca cu aroma tabletei odorizante pentru toaletă, a odorizantului de cameră, a balsamului de rufe... Îşi mai aminteşte cineva din Europa de Est că nu cu mult timp în urmă hîrtia igienică era un lux? Probabil cei din generaţia mea sînt ultimii care mai au astfel de amintiri, iar cînd nu vom mai fi, acest lucru va fi uitat cu totul. Cei născuţi după 1985 vor spune uluiţi: Nu era hîrtie igienică? E imposibil! Cum aţi putut să trăiţi fără ea? Într-adevăr: cum am putut? Blocul comunist nu era atît de solid pe cît pretindea. Datorită privirilor aruncate pe furiş asupra vieţii din cealaltă parte, datorită filmelor, revistelor şi reclamelor TV - adesea de contrabandă -, datorită lucrurilor mărunte, cum ar fi o ciocolată de calitate sau un parfum, lenjerie, cosmetice, jucării şi muzică - sau hîrtia igienică fină pe care i-o duceam chiar eu unui prieten din Varşovia - credinţa noastră într-un paradis al consumatorului a înlocuit cu uşurinţă religia comunistă oficială. Într-o astfel de situaţie, orice argument Ťsubtil» despre diferenţele dintre comunism şi capitalism, despre faptul că în comunism cei mai mulţi oameni erau egali în sărăcie, în timp ce în capitalism nu erau egali în bogăţie, nu a jucat nici un rol - cel puţin nu atunci. Aşa a început marea confuzie: normalitatea Europei vestice, care părea atît de frumoasă, dar şi intangibilă, a fost luată drept paradisul însuşi - chiar dacă nu îi spuneam paradis ci, simplu, Europa. Dar mai era ceva care ne-a determinat să credem atît de uşor în paradis: faptul că viaţa în comunism se baza şi ea pe credinţa într-un soi de paradis. Asta a făcut ca o religie să fie înlocuită atît de uşor cu alta. În ideologia comunistă - dacă nu şi în practica ei - paradisul biblic a fost înlocuit de credinţa într-un Ťviitor luminos», adică o societate egalitară, fără clase, în care, conform lui Marx, totul se va împărţi Ťde la fiecare după capacităţi, fiecăruia după necesităţi». E adevărat, ideea era că înfăptuirea unei astfel de societăţi va avea loc în această lume mai curînd decît pe cealaltă, dar asta părea doar o nuanţă, mai ales că Ťviitorul luminos» nu avea nici o şansă să vină şi astfel rămînea la fel de fictiv ca paradisul creştin. Totuşi, ca în orice sistem religios, am fost învăţaţi să credem. Această credinţă a creat un anumit tip de mentalitate, una de care nu e uşor să scăpăm, chiar dacă împrejurările s-au schimbat dramatic între timp. Pare să fie dificil şi pentru generaţia celor care au acum 30 de ani. Am fost şi încă sîntem obişnuiţi să gîndim, să trăim, să reacţionăm în faţa realităţii în acest mod religios şi colectiv. Întrebarea este, desigur, ce am obţinut în locul normalităţii pe care am confundat-o cu paradisul? Normalitatea cu care s-au confruntat ţările est-europene după căderea comunismului şi, mai tîrziu, după integrarea în Uniunea Europeană a fost ceva destul de diferit de ce aşteptaseră. Schimbarea de la un sistem politic totalitar la unul democratic, de la economia planificată la capitalism (sălbatic) nu a adus automat o viaţă mai bună pentru toţi. Noua experienţă a libertăţii a fost însoţită de un alt tip de sărăcie şi nesiguranţă. Pe măsura trecerii timpului, am început să ne dăm seama că există o altă faţă a normalităţii (a Paradisului, a Europei): un decalaj tot mai mare între săraci şi bogaţi, şomaj ridicat, corupţie la toate nivelurile - pentru a numi doar cîteva. În plus, nu există vindecare, pentru că suferinţa nu are sfîrşit; faptul că ceea e paradis pentru unul devine iad pentru alţii pur şi simplu doare - şi pentru că este nedrept. Este uşor să uităm că egalitarismul a fost probabil cea mai atrăgătoare parte a religiei comuniste." ("Povestiri din baie", fragment din cuvîntul de închidere a celei de-a XX-a Întîlniri Europeane a Publicaţiilor Culturale, Sibiu, 21-27 septembrie 2007) traducere de Mădălina Şchiopu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.