„Noi plătim preţul unei transformări care nu s-a bazat pe valori umaniste“ – interviu cu Martin SIMECKA
Martin Simecka este scriitor și jurnalist, fost disident în timpul regimului comunist din Cehoslovacia. Conduce una dintre cele mai citite publicații din Slovacia, Respekt. La Festivalul Dilema veche de la Alba Iulia a participat alături de Carl Henrik Fredriksson și de Judith Vidal-Hall la o dezbatere pe tema migrației.
Se vorbește mult despre integrarea socială, despre integrarea politică a refugiaților și mai puțin despre integrarea culturală. Joacă și religia un rol în criza refugiaților?
Da, dar într-un mod paradoxal. De pildă, pînă mai ieri majoritatea cehilor se declarau mai degrabă atei sau, în orice caz, nu vorbeau despre apartenența religioasă. Asta pînă cînd, de puțină vreme, și-au redescoperit rădăcinile creștine. Tocmai acum, ca reacție la valurile de refugiați musulmani. Au avut, cumva, nevoie de un instrument de protest și l au găsit pe acesta: nu sînt creștini ca noi. În Slovacia e o altă situație. Slovacii aderă la valorile creștine. Oamenii politici spun că islamul nu este compatibil cu valorile creștine, că țara nu va putea integra comunități musulmane. Asta în vreme ce reprezentanți ai bisericii – care este foarte conservatoare – îl ascultă pe Papă, care a spus că biserica ar trebui să ajute. Așa că o parte din biserică s-a oferit să ajute refugiații. Dar bineînțeles că întîi ar fi trebuit să îi ajute guvernul și apoi ar fi putut să-i ajute și biserica.
Părerea mea este că în problema refugiaților nu e vorba despre religie, ci despre frica de diferențe. Pentru că majoritatea acestor națiuni este „curată“ din punct de vedere etnic, poate cu excepția Slovaciei, unde există o minoritate maghiară numeroasă, dar ungurii sînt foarte similari slovacilor, așa că nu se simt diferențele. Pe de altă parte, în anii ’90 am avut zeci de mii de refugiați din Albania și Bosnia-Herțegovina, care erau musulmani, și atunci nimeni nu a protestat. Poate că oamenii n-au știut asta atunci. Dar acum, cu noua eră social media și era postadevăr, politicienii folosesc platformele online pentru a propaga tot felul de mesaje populiste, pentru a răspîndi frica.
Cum vă explicați faptul că Europa de Est arată atît de puțină solidaritate față de refugiați?
Cred că sînt două motive: aici oamenii s-au obișnuit să se simtă victimele Războiului Rece și au privit ajutorul Europei de Vest ca fiind obligatoriu, drept ceva ce li se cuvine. Astăzi nu li se pare că trebuie să fie solidari cu Vestul în rezolvarea crizei refugiaților. Toate țările Europei de Est s-au bucurat să fie membre ale Uniunii Europene, mai ales pentru că voiau să devină la fel de bogate. Esticii nu și-au pus problema că va trebui să devină europeni și în sens cultural. În al doilea rînd, se pune problema transformării din ultimii 25 de ani, realizată în special prin ideea că omul este responsabil pentru propria viață, că el trebuie să facă bani, să aibă succes pe cont propriu. În 25 de ani au dispărut acele valori – precum solidaritatea – care erau atît de importante înainte de 1989. Nu auzi despre aceste lucruri în media publică, cu excepția unor intelectuali și activiști de care nimănui nu-i pasă. Nu-mi amintesc de nici un politician care să vorbească despre asta în Slovacia, poate cu excepția lui Vaclav Havel, care a murit acum cinci ani. Noi plătim acum prețul unei transformări care nu s-a bazat pe valori umaniste, ci pe bani.
De unde așteptați inițiative pragmatice și eficiente pentru rezolvarea acestei crize? De la Bruxelles, de la Berlin, din capitalele țărilor UE?
Sigur că Angela Merkel a făcut o greșeală cînd a invitat refugiații fără să discute cu partenerii UE. A fost o decizie germană. Lui Merkel i s-a reproșat de către reprezentanți ai unor state europene că Germania a hotărît de capul ei și că acum ar trebui să suporte consecințele. Cancelara Germaniei avea dreptate, dar ar fi trebuit să discute mai mult cu partenerii despre asta. Un alt aspect ar fi controlul granițelor Schengen. Acum lumea vorbește chiar despre o armată europeană, ceea ce ar fi o modalitate de a rezolva problema, măcar parțial. O armată europeană ar putea măcar asigura controlul granițelor, dar fără solidaritate internă în UE, și mă refer aici și la Europa de Est, măcar la nivel simbolic, nu are cum să funcționeze. Cred într-un control mai larg și cred că este nevoie de o soluție comună pentru Europa. Altfel criza se va accentua, Vestul se va ocupa de asta în felul său, iar noi vom plăti prețul.
E vreo modalitate de a rezolva problema refugiaților în țara lor?
Europa a renunțat la agenda ei geopolitică, UE nu are cu adevărat o politică externă. Cine e de vină? Sigur că prim-miniștrii statelor membre, pentru că nu vor să împartă responsabilitatea unei politici externe comune. Nu putem vorbi despre o rezolvare a crizei dincolo de granițele UE, cîtă vreme nu avem uneltele necesare.
a consemnat Matei MARTIN
Foto: M. Martin
