Noi dăm economiei şi vitamine, nu doar antibiotice

- interviu cu Andreea PAUL VASS, consilieră a prim-ministrului Emil Boc -

Cum e să iei măsuri de austeritate, cum se vede de acolo din burta Guvernului? (Adică de ce sînteţi răi cu poporul?)

Austeritatea este necesară. Nimeni nu o doreşte; nu există „iubitori de austeritate economică“ de dragul austerităţii. Aceasta este impusă de legile economice, la fel de implacabile ca şi legile fizicii.

Cînd treci la măsuri de austeritate, te trece inevitabil şi un junghi prin suflet. Pe cifre, totul este clar şi e simplu să decizi. Apoi te uiţi în ochii oamenilor şi vezi preocupare, în cel mai bun caz. Am însă certitudinea – certitudine conştientizată de toţi membrii echipei guvernamentale – că austeritatea este un medicament. Neplăcut la gust, chiar cu unele efecte toxice, dar necesar însănătoşirii. Un antibiotic îţi poate stresa ficatul, dar, fără el, infecţia te-ar omorî cu siguranţă.

Ne-am concentrat, prin urmare, asupra măsurilor pozitive care sporesc şansele de menţinere şi revenire ale economiei. Ca să păstrăm analogia medicală, orice forţă politică responsabilă ar aplica exact aceleaşi măsuri de austeritate, ar da acelaşi antibiotic. Noi dăm economiei şi vitamine, nu doar antibiotice. Nu sîntem perfecţi. Nu sîntem însă nici bestii cinice. Repornim motoarele economiei. Astfel încît să ne ajutăm prin noi înşine.

Cum ne comparăm cu restul lumii şi mai ales cu UE, sîntem pe trend?

Pînă acum, acţiunile noastre au dat rezultate, tocmai pentru că sînt corecte. Unele ţări au întîrziat adoptarea măsurilor pe care noi le-am luat de la bun început şi efectele se văd, ameninţătoare. Celebrul nostru împrumut, luat în mare parte de BNR, a urmărit recapitalizarea băncilor româneşti. Acum, în pragul crizei datoriilor suverane, franco-germanii îşi propun măsuri pentru recapitalizarea băncilor proprii, deşi sînt în prag electoral. Apoi, în Europa, criza are o componentă accentuat populist-socială care o aruncă în criza datoriilor publice (media comunitară: 80% din PIB în 2010) şi a deficitelor bugetare (6,4% din PIB tot în 2010), într-un decalaj de 33% de competitivitate faţă de SUA, ba chiar puternic infracţională (Grecia a falsificat acte bugetare cu efecte comunitare). Noi nu sîntem în această situaţie.

Măsurile de austeritate la care recurg statele europene sînt similare celor adoptate la noi în 2010. Unele sînt chiar mai dure. Nu mai e nici un lider UE care să conteste nevoia de a reduce cheltuielile, de a limita datoriile publice şi deficitele. Unele state modifică legea fundamentală, limitînd deficitele bugetare prin Constituţie. Italia vizează introducerea principiului echilibrului bugetar în Constituţie, guvernul angajîndu-se să atingă un buget echilibrat pînă la finele lui 2013. Bulgaria – la fel. Germania adoptă prevederi obligatorii pentru reducerea deficitelor bugetare, limitează deficitul bugetar federal la maximum 0,35% din PIB, începînd cu 2016, şi impune bugete echilibrate la nivelul landurilor, începînd cu 2020. Spania propune plafoane diferenţiate pentru deficitul structural.

Ajustări importante au loc în sectorul bugetar. Cehia, Estonia, Grecia, Irlanda şi Portugalia au redus salariile din sectorul public. Grecia a diminuat salariile bugetarilor cu 15-30%. Bulgaria, Cehia, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie au îngheţat salariile personalului din sectorul public. Reducerea personalului a fost o măsură impusă în 12 state europene, printre care şi Franţa, Germania, Finlanda şi Italia.

În materie de pensii, se acţionează pe două paliere: reducerea sau îngheţarea acestora, respectiv creşterea vîrstei de pensionare. Pensionarii din cinci state europene au pensiile îngheţate în anul 2011. Estonia a blocat pensiile în 2009, iar Italia le va bloca în perioada 2012-2013. Grecia şi Irlanda au decis să reducă pensiile pentru a-şi diminua cheltuielile. Opt state europene au crescut vîrsta de pensionare. În Cehia, creşte gradual pînă la 73 ani, pentru persoanele născute începînd cu anul 2012.

În privinţa creşterii veniturilor, Cehia, Italia, Grecia au decis să impoziteze pensiile, iar şapte state europene au hotărît să impoziteze veniturile, fie cele care depăşesc anumite praguri, fie, în cazul Ungariei, cele cumulate de la stat, obţinute în afara postului de bază. 14 state europene au fost nevoite să majoreze TVA şi să crească accizele pentru a-şi echilibra bugetele. Ungaria a crescut TVA-ul la 25%, atingînd astfel nivelul maxim acceptat în Uniunea Europeană. 19 state europene au crescut alte taxe, pentru a colecta mai multe venituri la bugetele de stat. 

Sîntem deci „în rînd“ cu UE, dar abia în 2012 vom avea „încercarea de foc“. Abia într-un an electoral vom vedea dacă vrem şi sîntem capabili să rezistăm presiunilor populiste. Barosso, Băsescu, Boc şi mulţi alţi lideri europeni au avertizat asupra acestei probleme majore. Rămîne de văzut cum vor înţelege să se comporte oamenii politici. Vor încerca europenii – fie ei la putere sau în opoziţie – să ofere coerenţă, rezultate palpabile, soluţii, chiar dacă uneori neplăcute sau de-a dreptul dureroase, sau, dimpotrivă, vor lua populismul în braţe şi ne vor duce spre un dezastru economic?

Mă gîndesc că se înţelege cît de iresponsabile sînt apelurile repetate la revoltă ale domnilor Ponta şi Antonescu sau mesajul pe care îl transmit investitorilor străini că „nu sîntem atractivi“.  Cu acest tip de reacţii ale opoziţiei nu mai sîntem în trendul european, ci în trendul paleolitic. Şi e păcat, fiindcă în iulie ne-a fost revizuit în sens pozitiv ratingul. După ce Fitch a sancţionat România în noiembrie 2008 pentru inconsistenţa politicilor economice în an cu vîrf de creştere economică, a revenit, majorînd calificativul de ţară pentru România la clasa recomandată pentru investiţii în anul 2011. Aşadar, în uşoară creştere economică, Fitch admite perspectiva noastră stabilă în urma măsurilor dure luate. Ţări precum Italia, Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania şi Cipru au fost retrogradate.

Stăm foarte bine la capitolul exporturi, cele mai ridicate în ultimii douăzeci şi doi de ani. Sîntem pe locul al doilea în UE atît la ponderea investiţiilor totale în PIB, cît şi la ponderea investiţiilor publice în PIB. Avem a patra cea mai mică datorie publică în PIB. În 2010, deficitul bugetar a fost egal cu cel al mediei europene. Inflaţia a scăzut în septembrie, a patra lună consecutiv, ajungînd la cel mai redus nivel din ’90 încoace. Am atins un nivel de 3,5% al inflaţiei anuale, care ne plasează pe locul 9 în UE. Ne menţinem printre ţările europene cu cele mai mici rate ale şomajului, cu 2,2 puncte procentuale sub media europeană. Stăm mai bine decît Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Slovenia. Antreprenorii îşi deschid afaceri mai repede cu patru zile şi cu 50% mai ieftin decît în anul 2008. Ne situăm peste media europeană şi ne propunem reducerea perioadei de înfiinţare a unei firme la trei zile.

Totuşi, aceste avantaje reale riscă să pălească în faţa deficitului de competitivitate pe care îl înregistrăm în raport cu UE. Deşi sîntem apreciaţi la nivel mondial pentru rata de şcolarizare în învăţămîntul universitar şi pentru calitatea educaţiei în domeniul ştiinţelor exacte, productivitatea noastră este mai mică cu 58% decît media UE şi ocupăm ultimul loc, alături de Bulgaria. În recentul Raport Global al Competitivităţii ne poziţionăm pe locul 77 în rîndul a 142 de ţări analizate. În Europa ocupăm penultimul loc.

Şchiopătăm serios la transparenţa politicilor publice, la calitatea instituţiilor şi a infrastructurii generale (locul 139/142 ţări) sau la colaborarea dintre universităţi şi industrie în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, ca să menţionez doar cîteva aspecte.

Prin urmare, semnalele actuale ne dovedesc că nu sîntem competitivi. Or, dacă pierdem cursa competitivităţii şi a productivităţii, pierdem şi lupta cu datoriile din care trăim acum şi cu speranţa unui nivel de trai mult mai bun. De aceea, am lansat recent Consiliul Naţional pentru Competitivitate (CoNaCo – dezbaterea publică este deschisă la adresa www.conaco.ro). Este un organism specializat, format din reprezentanţi ai instituţiilor centrale, ai experţilor din mediul universitar şi academic şi ai mediului privat, care are ca scop creşterea calităţii politicilor publice indiferent de ciclurile electorale.

Ce aţi sperat cînd aţi început politica de austeritate şi unde sînteţi acum, raportat la speranţe?

Am sperat, recunosc, să joc în ofensivă. Din păcate, majoritatea timpului am ajuns să joc în defensivă. Criza ne pune în situaţii atît de imprevizibile, încît acţiunea reactivă a devenit indispensabilă. Totuşi, am permanent disponibilitatea efectuării de „contraatacuri“, iar administrarea „vitaminelor“ de care vă vorbeam mai sus – acţiuni proactive – are şi contribuţia mea.

Am sperat la o revenire în V a PIB-ului din virulenta criză financiară şi economică în România. Acum se întrevede un L. Fără măsuri curajoase şi ferme nu vom reuşi să depăşim capcana intrării într-o perioadă lungă de creştere economică sub presiune şi la viteza întîi. Presiunea e dată de criza datoriilor suverane şi a spaţiului fiscal redus pentru relaxare sau pentru alte vitamine. Viteza redusă de creştere economică, de 1-2%, în care intră acum UE, pune presiune pe perspectiva României din anii care vin. Vestea bună e că vom continua să creştem cu ritmuri mai mari decît media europeană. 

Ce urmează?

Pe termen scurt, continuăm aplicarea viziunii economice a Guvernului, accelerînd în zonele în care am obţinut rezultate pozitive şi concentrînd resurse, mai ales inteligenţă şi imaginaţie, în ariile în care rezultatele încă se lasă aşteptate. Mă refer în special la defectele de construcţie sistemică a achiziţiilor publice – risipitoare – şi a sistemului de asistenţă socială – prost croite. Mă refer apoi la obiectivele noastre actuale: eşalonarea prioritară a investiţiilor publice, introducerea managementului privat la companiile de stat, utilizarea eficientă a garanţiilor şi a ajutoarelor de stat, implementarea noului cadru al parteneriatelor public-privat, aplicarea Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

Pe termen mediu, ne aşteptăm la cel puţin două efecte: să apară consecinţele pozitive ale activităţii specialiştilor de la nou-înfiinţatul Minister al Afacerilor Europene şi să crească numărul de locuri de muncă din economia reală, ca rezultat al noii legislaţii a muncii şi al centrării politicilor economice pe producţie. 

Pe termen lung, nu putem face predicţii cu mare acurateţe.  

a consemnat Cristian GHINEA