Nescrisele şi nemuritoarele

Publicat în Dilema Veche nr. 152 din 22 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd am poposit în Valea Chioarului, habar n-aveam cîte horinci voi avea la activ pînă la finele zilei. Însă la sfatul unei prietene din zonă "dacă omu’ vă pofteşte, nu refuzaţi, s-ar simţi jignit", n-am jignit o sumedenie de oameni. Chioarul e o zonă istorică şi una dintre cele patru zone folclorice ale Maramureşului, aflată în partea de sud, cu peisaje minunate. Cu toate astea, agroturismul (care în restul Maramureşului e superdezvoltat), în Vale de abia se iţeşte. De altfel, chiar în ziua în care am descoperit Chioarul şi horinca sa, 50 de cursanţi dădeau examenul de absolvire pentru a putea deschide pensiuni. "Din păcate, la capitolul ăsta am rămas în urmă" - ne spune viceprimarul, Dorel Dale. "Pentru că ne-a lipsit curajul de a începe; în celelalte zone, de pildă în Maramureşul istoric, oamenii au fost mai uniţi şi au şi păstrat mai mult tradiţiile." Mă uit împrejur. De-a lungul unei şosele, tivită la milimetru cu un soi de plantă decorativă (o specie de varză care face numai culori, dar nu şi căpăţînă) se întind case frumoase, elegante, dar aproape ca la oraş. Gresie, faianţă, termopane. Termopan pe lemn. Şi chiar în biroul viceprimarului pe masă tronează steagul Uniunii Europene. Tradiţiile se mai păstrează... dar în variantă niţel upgrade; turiştii amatori de mediul rural, impun regăsirea arhaicului, reluarea pulsului unui "de demult" ancestral, impunînd totodată şi luxul. Bunăoară, dacă orăşeanul vrea să mulgă vaca (de divertisment), va descoperi o Joiană curată şi spilcuită, ca de expo, nu ca de muls. Iar ca margaretele să răsară mai abitir pe firma unei pensiuni, nu-ţi mai dă mîna, ca proprietar, să ai closetul în curte, ci baie la fiecare cameră, cu toate utilităţile (pentru cotare, mai aflu de la un reprezentant Antrec, contează şi numărul de umeraşe din dulap). În condiţiile astea, unde mai e arhaicul? Specificul ăla nescris? Acel ceva ce nu va putea fi niciodată influenţat de steluţa europeană sau de margareta agroturistică? Şi mi se răspunde dintr-o suflare şi cu multă mîndrie: plăcinta creaţă! Nu se mai face în nici o altă parte a judeţului. E ceva incredibil de simplu (ca orice lucru genial): un aluat din făină de grîu, apă, sare şi puţin oţet. Fără drojdie. O peliculă transparentă cu diametrul de 80 de cm, umplută ba cu brînză, ba cu varză sau cartofi. Servită cu smîntînă. Credeţi-mă, ca pe una care a gustat-o, trebuie să fii acolo, să-i înţelegi nemurirea. Şi mai întreb de un obicei, de care eu, cel puţin, în dorinţa de a nu jigni, n-am fost iertată. Rezistă străinii la horinca noastră? Aflu că da. Că francezii, deşi încîntaţi, o folosesc mai ciudat, adică nu în aceeaşi "etapă" ca noi. Dacă noi o bem ca aperitiv, ei - ca digestiv. ...Deşi n-am stat decît o zi în Valea Chioarului, am degustat horinca şi am savurat plăcinta şi am mai descoperit un nescris şi nemuritor: omenirea trecătorului. Pentru că, dacă treci pe acolo şi ai nevoie de un pahar cu apă, oamenii o să-ţi dea şi o cafea. Şi o horincă. CREDINŢA De fapt, pe doamna Ileana Marchiş, frumoasa noastră gazdă din Bîrsana, aveam să o cunosc prin fiul domniei sale, un tînăr cum n-am mai întîlnit şi cu care m-am tot "certat" pe teme religioase, în decor de serpentine şi de noapte. Ce m-a uimit a fost tonul calm cu care îmi vorbea, pe subiecte care pe mine mă înflăcărează pînă la enervare. Şi trebuie să recunosc, a avut cîştig de cauză în cam toate disputele. L-am întrebat, la finele călătoriei: de unde, astăzi, la un tînăr atîta... credinţă? Şi mi-a răspuns... de la mamă-sa. Povestindu-i, doamna Marchiş zîmbeşte (nu că asta ar fi ceva ieşit din comun pe chipul ei), îşi dezleagă şi-şi releagă baticul sub bărbie. "La noi, cînd eram mică, mama, fie iertată, ne punea întotdeauna să ne rugăm lui Dumnezeu. Învăţam singuri rugăciunile, iar de la biserică nu aveam voie să lipsim. Şi-mi făcusem un obicei: să duc de fiecare dată un buchet de flori. Şi credeţi-mă, mi-o rămas şi-amu aşa... dacă nu am timp sau mă doare piciorul şi nu ajung dimineaţa la mînăstire, cînd trece o femeie bătrînă o opresc: mătuşă, îmi duci şi mie un buchet de flori?" S-a născut în 1954 în Bîrsana într-o familie de agricultori. A făcut liceul pedagogic şi din ’74 este învăţătoare. Fiind învăţătoare, o întreb cum mai sînt copiii satului. Îmi răspunde că "doar merg cu părinţii la biserică..." În Bîrsana se poartă costumul tradiţional. Dar mai mult femeile şi mai mult cele în vîrstă. Şi doamna Marchiş zîmbeşte iar. "Amu, tinerii ăştia, de au mers ei în Occident, au văzut şi poartă şi altfel de îmbrăcăminte; apoi îmbrăcămintea asta populară e tare grea. Cînd iei pe tine un lecri de iarnă, apăi atît îi de greu, de parcă nu poţi să-ţi ridici mîinile nici să-ţi faci o cruce." Şi mai e ceva: un costum popular este destul de scump. Iar cei săraci nu şi-l permit. E scump şi pentru că nu mai are cine-l face, meşteşugul fiind ştiut doar de femeile bătrîne. Dar ea a făcut pentru toţi copiii ei. "Îmi mai place şi mie să-i văd pe toţi în costum tradiţional." Şi-mi deschide camera de zestre. Ceva ca în 1001 de nopţi maramureşene. Cergi, perne, prosoape, feţe de masă, cearşafuri, covoare, preşuri... toate lucrate de mîna ei. Îmi vorbeşte de culorile vegetale, pe care le face singură şi de care e atît de mîndră. Camera a început-o de cînd a fost fată. A ştiut a lucra de la sora şi de la mama ei. Mama ei, fiind bolnavă, n-a putut a-i face zestrea, aşa că, la fiecare salariu ea îşi programa bănişorii, puţini cîţi erau şi încet, încet, de-a lungul unei vieţi de om a realizat minunata cameră de zestre. O viaţă grea? Cu siguranţă, însă chipul doamnei Marchiş nu arată. Îmi vorbeşte de Dumnezeu şi de Biserică şi de toate obiceiurile legate de religie, care nu vor pieri niciodată (la sat, oamenii care divorţează sînt încă dispreţuiţi!). "La biserică nu înveţi lucruri rele; şi parcă, auzind cuvîntul lui Dumnezeu, duminică de duminică îţi aminteşti şi cînd îţi vine să faci ceva rău. Şi dai înapoi." Bătrînica, bobul de neghină al dimineţii din Bîrsana, urcînd încet şi hotărît, a ajuns la mînăstire. S-a închinat, cu aceleaşi gesturi de 80 de ani, a sărutat icoanele, sărutate de sute de mii de ori, şi s-a aşezat alături de celelalte femei, în partea stîngă. Şi a rămas acolo, pînă la sfîrşit, după care s-a ridicat încet şi s-a întors acasă, pe acelaşi drum hotărît, dar eliberat de nesiguranţă. Sînt, pînă la urmă, tradiţiile noastre de suflet, nescrise şi nemuritoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mituri despre consumul fructelor, demontate de nutriționiști. Nu există un moment „greșit” pentru a le consuma
Fructele sunt printre cele mai sănătoase alimente pe care le puteți mânca. Sunt sărace în calorii, dar bogate în fibre, vitamine, minerale și compuși vegetali protectori.
image
Diana, fata atacată de urs la Bușteni, a murit în urma căzăturii în râpă: „Avea multiple traumatisme și răni incompatibile cu viața”
Apar noi dezvăluiri în cazul fetei de 19 ani, atacată de un urs pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi și aruncată într-o prăpastie. Medicii legiști spun că tânăra a murit din cauza rănilor provocate de căzătură, aceasta având „politraumatisme și răni incompatibile cu viața”, potrivit Antena 3.
image
Orașul în care turiștii primesc un prânz gratuit dacă strâng gunoiul. Experiențe unice și pentru cei care folosesc transportul public sau bicicleta VIDEO
Turiștii care vizitează capitala Danemarcei vor fi recompensați cu mâncare, cafele și activități gratuite, însă doar dacă iau parte la activități ecologice.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.