Nervi şi nevricale

23 iunie 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Despre nervii românilor se poate vorbi la nesfîrşit. Se pare că românii sînt foarte nervoşi, necontrolaţi şi zgomotoşi. Deci se pare că nu-şi stăpînesc nervii. Alţii poate că au nervi, dar şi-i stăpînesc. Şi asta pentru că nervii ăştia merg mînă-n mînă cu tipul uman sau categoria căreia îi aparţine nervosul. Nu ne referim la cei cu etichetă psihiatrică, ci la societatea civilă, la cei care ne-nconjoară zilnic şi care se răspîndesc într-un registru mai degrabă borderline decît normal. Dar ce mai este astăzi "normal"? Mai putem sau mai avem voie să folosim atributul normal? Şi politicienii ne tot promit că trebuie "să intrăm în normalitate", inducîndu-ne mereu că nu sîntem normali. Dar, tot ei nu prea aduc specificări la anormalitatea noastră. Există nervi "colectivi", dar sînt şi nervi "individuali". Sînt nervi unisex sau transgender şi nervi masculini sau feminini. În activităţile şi acţiunile noastre avem diferiţi nervi sau tipare diferite de nevricale. De pildă, transportul în comun - al "comunarzilor" - produce alte manifestări nervoase decît cele ale şoferilor amatori sau ale şoferilor profesionişti. Şi mîncarea sau orice alt tip de activitate pot fi generatoare de nervi. Pare că şi copiii au nervi astăzi şi particularităţi specifice nevrotice, deşi cu toţii ştim că ei sînt mai dezinhibaţi şi mai liberi în a-şi exprima stările de spirit. Ei nu se mai înroşesc ca altădată, sînt mai puţin ruşinoşi şi nu ar fi atît de mult expuşi la stresul cotidian. Frustrările produc ostilitate şi violenţă; viaţa modernă, cu ritmul ei infernal, cu zgomotele şi stimularea excesivă auditivă şi vizuală creează nervozitate. De ce însă sînt românii nervoşi, arţăgoşi, puşi pe scandal, necordiali, gata de harţag, impacienţi, violenţi, adesea cîrcotaşi. Pentru că, mulţi o spun, de cum se crapă de ziuă şi trec la starea diurnă, sînt întîmpinaţi de o dihonie ostilă, care-i hărţuieşte în fel şi chip: vecinul face zgomot, autobuzul nu vine, iar dacă vine, omul se urcă-n el cu o expresie fie ucigaşă, fie resemnată. Dacă are maşină, alte obstacole îi pun nervii la încercare. E ca în poveşti, cînd eroul trebuie să treacă diferite obstacole pentru a obţine mîna prinţesei sau cine ştie ce altceva. Multe fete, tinerele şi gătite, stau în autobuz, mestecînd fără oprire gumă, aruncînd priviri autiste. Probabil ca aşa suportă ele mai uşor prezenţa semenilor. Unii spun că nemulţumirea faţă de cotidian îi face pe oameni să fie mai nervoşi şi lipsiţi de înţelegerea semenilor, că frustrările produc ostilitate şi violenţă, că viaţa modernă, cu ritmul ei infernal, cu zgomotele şi stimularea excesivă, auditivă şi vizuală, creează nervozi-tate. Pentru mulţi, între stres şi nervozitate există semnul egalităţii. Mi-aduc aminte adesea de celebrele experienţe ale lui Pavlov care producea nevroză experimentală la animale, la cîini. Şi mă gîndesc cum se pot pune ele în relaţie cu omul, dacă se pot transfera la om din perspectiva mecanismului lor de producere. Pavlov dădea mîncare cîinelui cînd acestuia i se prezenta imaginea unui cerc şi nu le dădea mîncare cînd pe un ecran apărea o elipsă. Între cerc şi elipsă este o mare diferenţă, ele putînd fi cu uşurinţă discriminate. Animalul deci ştia cu siguranţă că atunci cînd vede un cerc urmează mîncarea. Asocierea repetată a cercului cu mîncarea structura o aşteptare. Dar experimentatorul manipula imaginea, astfel că cercul devenea din ce în ce mai elipsoidal, iar cînd animalul nu mai ştia dacă vede o elipsă sau un cerc, el intra în stare de nevroză. Confuzia, starea de incertitudine creează nevroza. Poate că şi omul reacţionează la fel, am putea spune cu uşurinţă. Să revenim însă la transport, la circulaţia rutieră. Nu ştie oare şoferul - amator sau profesionist - atunci cînd este pregătit să înfrunte o nouă zi de lucru, îndreptîndu-se în propria sa maşina sau cu autobuzul la slujbă, că se repară drumul, că e prost, că sînt găuri în şosea sau tocmai se lucrează la un pod? Ştie, vom spune. Şi, atunci, de ce nu este pregătit să stea liniştit şi să aştepte? Nu o face, el înjură, intră în vorbă, drăcuind societatea şi mai ales edilii, îşi varsă nervii pe ceilalţi etc., la fel de nefericiţi ca el, în fond. Mai există şi înghesuiala. Toate cercetările arată cît de important este spaţiul vital, felul în care noi sîntem dispuşi în spaţiu, distanţele dintre noi. Atunci cînd sîntem prea mulţi într-un spaţiu mic, reacţionăm biologic, apărîndu-ne, devenind agresivi, adoptînd comportamente care ne apropie de animale, ne schimbăm expresia facială, sîntem violenţi şi chiar îi urîm pe toţi cei care ne înconjoară. Şi asta, indiferent dacă sîntem în maşina noastră sau pe jos sau în autobuz, metrou sau tramvai. Mai spun unii psihologi că un control de sine exagerat produce modificări psihosomatice. Că nu e bine să nu ne exteriorizăm stările interioare. Nu este bine să te abţii sau să-ţi stăpîneşti nervii. Dimpotrivă. Este bine să te eliberezi, să scoţi dracii din tine, să te exprimi, în fel şi chip, dar recomandabil este s-o faci vocal. Să ţipi, să urli, să înjuri, să spui vorbe spurcate, care altfel îţi stau în gît, cenzurate de civilitate. Toate aceste reacţii de tip maree au drept consecinţă calmul, liniştea. Exorcizînd nebunia, clocotul interior, şi vărsînd în exterior tensiunea, are loc retragerea, catharsis-ul. Am fost de curînd la Berlin şi am văzut că oamenii de acolo sînt calmi şi disciplinaţi. Doar turiştii zăpăcesc oarecum peisajul străzii. Poate că disciplina socială este ceea ce imprimă acest calm. Noi, de o vreme încoace, tot ne educăm empatia, dar sîntem în continuare intoleranţi şi chiar iraţionali. De ce se claxonează atîta, fără ca cel din spate să ştie ce e în faţa lui? Unde să meargă cel din faţă, care are o altă maşină în faţa lui, ca să satisfacă impacienţa şi nervii unuia din spate? Am mai văzut un fel de tihnă, de cultură a relaxării. Oameni, pe malul apei ce curge prin Berlin, stînd pe şezlonguri într-o stare de calm, aproape de letargie, uneori schimbînd cîteva vorbe cu cineva din preajmă. Şi am fost la Timişoara, unde la piaţă, răspunzînd întrebării unui vînzător, de unde vin, am fost privită cu compasiune şi cu vorbele: "De ce sînt atît de nervoşi bucureştenii?".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.