Nepăsarea și noi

Cristina HURDUBAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
Nepăsarea și noi jpeg

Nepăsarea, pentru mine, îmbracă multe forme, de care eu mă lovesc în fiecare zi. Eu în continuare cred că, pentru a putea schimba ceva în bine în țara asta, trebuie să renunțăm la starea crasă de nepăsare, adică fiecare dintre noi trebuie să pună mîna și să facă, concret, ceva. Că mobilizează vecinii să facă curat în fața blocului, că-i mobilizează să curețe satul, pădurea ori rîul, sau culege de pe stradă singur gunoaiele și le aruncă la coș, că donează o plăcintă omului fără adăpost de la colț, că sesizează o instituție cînd ceva nu e în regulă sau cînd i se face o nedreptate, că ajută o bunicuță să traverseze strada, că aduce la „Copacul cu fapte“ bune trei sacoșe cu haine și cinci pîini, că e voluntar la un ONG, că donează bani, alimente etc. unui ONG sau unei biserici sau unui copil sau unui bătrîn (sau are grijă de el) sau unui centru de plasament sau unui centru de bătrîni, că le explică oamenilor din jurul lui de ce trebuie să semneze pentru anumite campanii, că se ocupă de strîns semnături, că merge la proteste, că îi atrage atenția, frumos, șoferului de autobuz, vînzătoarei sau casierei de la oricare instituție cînd nu vorbește frumos, sau unuia care claxonează ca nebunul în trafic, că nu mai traversează pe roșu, ca să învețe și adolescentul ăla care întîmplător e pe lîngă el și crede că uite, se poate, și lista poate să curgă la infinit. A, și obligatoriu de mers la vot și de votat cu capul.

E nevoie de renunțat la nepăsare inclusiv pentru copiii voștri, care au nevoie de exemple pozitive, în primul rînd, de la voi. Pentru că așa cum îi veți educa, așa îi veți avea, inclusiv la bătrînețe, cînd voi veți avea cea mai mare nevoie de ei, și nu invers.

Nepăsarea costă viața

Aș fi numărat toate mașinile care ne-au depășit zilele trecute pe drumul de la Sighișoara către București sau care au depășit alte mașini mai mari sau mai mici, în curbă periculoasă, pe linie continuă sau cu 200 la oră, dar, drept să vă spun, n-am avut curaj. Și ne mai mirăm că sîntem pe primul loc în Europa la accidente rutiere! Păi, să nu ne mai mirăm, căci sîntem un popor de inconștienți cu diplomă, nu ne pasă nici de viața altora, nici de viața noastră. Dar noi ne credem viteji și, mai mult, avem senzația că nepăsarea și prostia nu costă. Ba ne costă viața, scrie în statistici. Și din cimitir nu ne mai aduce nimeni înapoi. Altfel, drumul spre Viscri, de la șoseaua națională pînă în sat, e plin, dar plin de gropi. Gropi din alea adevărate, nu gropițe în obraji. Și are vreo 8 km. Și nu e singurul, e plin de drumuri proaste peste tot. Rîurile, cîmpiile, dealurile, munții și plajele sînt pline de gunoaie. Prea multe case sînt lăsate în paragină. Defrișăm. Poluăm. Și lista poate continua la nesfîrșit. Adică nu ne pasă. Avem cea mai frumoasă țară din lume, păcat că nu știm și nu vrem s-o și iubim, ci doar ne batem joc de ea pînă la cer și înapoi. Dar o să vină și nota aia de plată, într-o bună zi.

Conserva și parpalacul

În fața blocului meu, pe partea cealaltă a străzii, se află o biserică. Lîngă biserică se află o bancă. Pe bancă se așază doi oameni ai străzii. Unul are în brațe o traistă improvizată, celălalt, o cutie.Vorbesc ceva și-apoi încep să facă schimb de niște lucruri. Unul scoate o haină, celălalt, o conservă. Cel care ia conserva se ridică mulțumit, o bagă repede în traistă, uitîndu-se în jur, cu frică. Cel care ia haina, un parpalac, se îmbracă și face o piruetă. Trocul e gata.

Omul cu traista pleacă fericit că are ce mînca în seara asta. Omul cu parpalacul rămîne îmbrăcat cu el, se îmbrățișează singur și începe să se legene.

Să nu risipiți nicicînd mîncarea

Azi am avut întîlnire cu prietenii la o pizza. Și după ce s-a săturat toată lumea, eu am strîns toate feliile rămase întregi și am cerut să fie puse într-o cutie, sub privirile un pic ciudate ale unora dintre colegi. Pînă acum vreo trei ani să știți că nu făceam asta, dar de atunci eu strîng mereu ce rămîne întreg în farfurii. Și apoi merg pe străzi pînă dau de cineva care pare să aibă nevoie de mîncare.

Așa că (și) azi am umblat cu pizza după mine. Pe drum m-am întîlnit cu trei oameni fără adăpost pe care îi și știu din vedere. Unul făcea karate cu el însuși, celălalt avea un băț din ăla de schi și tăia tot aerul din jurul lui, iar al treilea cînta ceva dintr-o arie de operă. Drept să vă spun, n-am avut curaj să opresc pe nici unul dintre ei, așa că am plecat mai departe, n-avea cum să nu mai apară încă unul măcar în calea mea. N-avea cum. La Muzeul Suțu, un tînăr se uita pe afișele de pe gard. Le citea de sus în jos și nu e prima dată cînd îl prind în flagrant. Murdar tot, atît de murdar încît primul impuls ar fi fost să îl ocolesc. Dar eu m-am dus la el, i-am întins cutia cu pizza, el a făcut ochii cît cepele, m-a întrebat dacă sigur e pentru el, mie mi-au dat lacrimile cînd am văzut cu cîtă frică a pus mîna pe cutie și am plecat. Glonț am plecat. Și cum mergeam eu spre casă, la un moment dat în spatele meu apare o prietenă: „Hurdubaia, să știi că băiatul ăla de i-ai dat tu pizza mai întîi a mirosit cutia și abia apoi a deschis-o.“

Știți ce voiam să vă spun, de fapt? Să nu risipiți nicicînd mîncarea, pentru că mereu vă va ieși în cale un om care n-a mai mîncat de nici el n-o mai ști cînd.

Îngeri și noi

Cînd să ies din bancă, văd un bărbat. N-are profilul unui om fără adăpost, e îmbrăcat ca un muncitor de șantier, curat, și cere oamenilor ceva de mîncare. Ceva de mîncare vrea și dă cu ochii de mine.

Pffff! – și doar am zis că mă ascund în borcanul invizibil, măcar cînd ies la alergat. Ți-ai găsit. Scot din borsetă niște bănuți, omul face ochii cît cepele și începe să urle: „Azi mănînc varză cu cîrnați de la cantină! Ați auzit? Azi mănînc varză cu cîrnați de la cantină!“ Spre el se întorc toți ochii din zonă, inclusiv ai unor bucătărese ce fumau înghesuite una-n alta.

Eu, pur și simplu, o iau la goană, fug, fug și nu mă mai opresc pînă în parc.

După cîteva ture de parc, pe o bancă văd, din depărtare, un om al străzii. De obicei, încerc să le ocolesc privirea, mă acopăr cu borcanul ăla invizibil. Dar acum nu pot să-l ocolesc. Mă opresc în dreptul lui. E tînăr, n-are mai mult de 35 de ani, îmbrăcat cu niște haine sărăcăcioase rău, rupte pe ici-colo. Stă îngîndurat, cu privirea în gol, cu mîinile împreunate și pare că vorbește cu Dumnezeu.

Pe el nu l-am mai văzut pînă acum.

Își ridică privirea în timp ce eu cotrobăi în borsetă. Scot niște bani și îi întind, deși omul nu deschisese gura. Nu, nu vreau bani, îmi spune el extrem de hotărît. Știu că n-ați cerut, vi-i dau eu, uitați, ca să aveți ce mînca azi. Nu, dar eu nu vreau bani, repetă el în timp ce se uită fix în ochii mei cu o sclipire inteligentă ce aproape că mă electrocutează. Îmi fac curaj și mă duc fix către el. Îi pun bănuții în sacoșa lipită de haina lui, în care zăresc, rapid, mai multe cărți.

Habar n-am de ce i-am spus mulțumesc, știu doar că am luat-o la fugă iar. M-am oprit gîtuită de durere și am izbucnit brusc în plîns, în hohote. De ce, de ce de acești oameni n-are nimeni grijă?

Slavă Domnului că era cu mine o prietenă, Oana, pentru că altfel toți bătrînii ăia de pe bănci ar fi chemat imediat Salvarea, spunîndu-le că o nebună vorbește singură, plîngînd, prin Cișmigiu.

Oana m-a privit cu un fel de milă și m-a luat în brațe. Eu am continuat să plîng, întrebîndu-l pe Dumnezeu de ce. O să îl mai caut, poate cumva, cîndva, o să-l pot ajuta, îi spun eu Oanei. Nu puteam să intru în viața lui, brusc, cu papucul, și așa l-am făcut să se simtă prost că i-am lăsat bănuții ăia în sacoșă. Oana m-a luat iar în brațe și m-a privit cu un fel de mîndrie. Apropo, cîți oameni ai străzii ați numărat în ultima lună, de exemplu? Pe cîți i-ați văzut, pe cîți i-ați hrănit, pe cîți i-ați întrebat dacă au nevoie de ceva? La cîți dintre ei ați mers cu haine și încălțăminte?

Aș număra eu pentru voi, dar, sincer, mi-e frică. Da, aș auzi un „dar nu e treaba noastră“, iar eu v-aș spune că oamenii străzii nu dorm pe străzi de plăcere, ci că fiecare om fără adăpost are o dramă în spate, neștiută decît de ei.

Dar tu de ce ieși în stradă? Nu ai ce face acasă?

N-am lipsit de la nici un protest de la Colectiv încoace și nici n-am de gînd să lipsesc. Că era frig, că era cald, că aveam treabă, că-mi era foame, că-mi era somn. Am ratat două sesiuni la facultate din cauza lor, am dat cu piciorul unei mini-vacanțe la Bruxelles, am uitat să mănînc sau să dorm uneori. Sau n-am avut timp. Sînt supărată pe această țară și se simte deja asta, atît de supărată încît pentru mine singura cale de a-mi trece supărarea pe ea – de fapt, pe oameni – e să plec de aici.

Și nu pentru că mi-e lene să fac lucruri, nu pentru că mi-e lene să ies în stradă, ci pentru sănătatea mea mintală. Eu nu mai pot să merg pe străzile jegoase din București (apropo, am trecut azi prin fața magazinului Unirii, așa jeg n-am mai văzut de mult pe acolo, deși acolo e jeg permanent, dar azi putea primi și diplomă), nu mai pot să văd mîrlani care scuipă sau care put pe stradă ori în metrou, nu mai pot să văd numai fețe încrîncenate la ghișee, nu mai pot să suport traficul ăsta de rahat, plin de claxoane, de urlete și de oameni care nu respectă regulile de circulație, nu mai pot să aud cum se dă șpagă, chiar și dacă nu e cerută, nu mai pot să aud „Nu se poate“, nu mai vreau să am de a face cu oameni neserioși și nepăsători. Nu mai pot să văd oameni care latră non-stop cocoțați pe Facebook, dar care altfel nu mișcă nimic. Pur și simplu, nu mai pot. E alegerea mea și sper să îmi și iasă la un moment dat.

Dar voi ieși de fiecare dată cînd e nevoie în stradă, voi lupta întotdeauna pentru drepturile mele și ale oamenilor nevoiași, voi duce mai departe toți copacii din capul meu, îmi voi iubi țara toată viața, pînă la cer și înapoi. Pentru că mie îmi pasă.

Cristina Hurdubaia este jurnalistă, fondatoare a acțiunii sociale „Copacul cu fapte bune“.

Foto: Andrei Ivan, proteste Bucureşti, februarie 2017

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?